Alte cereri. Decizia 872/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 872/
Ședința publică din 06 Octombrie 2009
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtul CONSILIUL JUDETEAN M, cu sediul în Tg.-M, P-ța - nr.3, jud.M, împotriva sentinței nr.827/10.12.2008 pronunțată de Tribunalul Mureș.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că susținerile părților și dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință din 1 octombrie 2009, când s-a amânat pronunțarea pentru data de azi 6 octombrie 2009, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA,
Prin sentința nr. 827 pronunțată la data de 10.1.2008 de Tribunalul Mureș în dosarul nr-, s-a admis în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta -. SRL și cererea de intervenție formulată de Comuna de M în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Județean M și în consecință s-a dispus modificarea Hotărârii Consiliului Județean M nr. 47/27.03.2008 privind aprobarea Programului județean de transport rutier public de persoane prin curse regulate pentru perioada 2008-2011, în sensul că anulează (desființează) traseul cod 177 pe ruta Tg. M - de M - și menține restul dispozițiilor inclusiv traseul cod 077 pe ruta Tg. M - de M - -, s-au respins restul petitelor.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că prin hotărârea atacată s-a aprobat Programul județean de transport rutier public de persoane prin curse regulate pentru perioada 2008-2011 conform anexei. Până la data de 30.06.2008 transportul public de persoane s-a efectuat în baza Programului anterior aprobat pentru perioada 2005-2008. În anexa la hotărârea atacată s-au prevăzut traseele, lungimea acestora, nr. de curse planificate, capacitate de transport și programul de transport. La poziția cod traseu 072 este prevăzut cu o lungime de 12 km/sens iar la poziția cod traseu 177 este prevăzut traseul Tg. M - de M - cu o lungime de 7 km/sens, astfel că, pe o porțiune de 7 km cele două trasee se suprapun. Pentru traseul cod 072 activitatea de operator de transport a fost atribuită în urma licitației organizată de MIRA la 30.04.2008 către reclamanta -. SRL care efectua aceste transporturi și în baza Programului anterior, iar traseul cod 177, nou înființat, a fost atribuit în cadrul aceleași licitații către -. SRL. Examinând hotărârea atacată sub aspectul oportunității înființării noului traseu cod 177 s-a apreciat de către instanța de fond că înființarea acestui traseu s-a făcut cu nerespectarea dispozițiilor art. 16 alin. 2 și 4 din Legea nr. 92/2007 referitoare la cerințele de transport local și la obligația de cooperare cu Consiliul Local al comunei de M, situație care a nemulțumit ambii operatori de transport, pe autoritatea administrației publice locale și pe cetățeni ai căror interese au fost nesocotite. Se mai arată că operatorii de transport de pe cele două trasee au ajuns la o înțelegere privind desfășurarea activității de transport public de persoane.
Împotriva sentinței a formulat recurs pârâtul Consiliul Județean M criticând-o pentru aspecte de netemeinicie și nelegalitate. Astfel, în considerentele căii de atac se arată că proiectul de act normativ a fost publicat pe site-ul instituției unde putea fi accesat inclusiv de reclamantă, iar observațiile întemeiate primite de la cei interesați până la data de 28.03.2008 au fost operate în proiect. Propunerea pentru introducerea traseului 177 Tg. M - de M - a fost înaintată de către -. SA prin adresa nr. 213/25.03.2008, operator de transport cu o vechime de 9 ani pe acest traseu. Această propunere, contrar susținerilor primei instanțe, a fost analizată și s-a apreciat că este justificată, ea venind în sprijinul locuitorilor din zonă în situația în care unul dintre operatori ar renunța la executarea acestui traseu ori în situația imposibilității executării unor curse pe unul dintre cele două trasee. Apreciază că în mod tendențios reclamanta folosește noțiunile e traseu nou și traseu vechi în condițiile în care Programul județean de transport rutier public de persoane prin curse regulate pentru perioada 2008-2011 este în întregul său un program nou. Se mai arată că în înțelesul art. 17 din Ordinul MIRA sintagma de traseu nou se folosește doar atunci când se face referire la actualizarea programelor de transport județene sens în care, perioada de valabilitate programul poate fi actualizat prin una din modalitățile prevăzute în ordin iar solicitarea formulată de reclamant excede acestor dispoziții legale. Inițial reclamanta a agreat acest traseu motiv pentru care și-a depus oferta în format electronic pentru participarea la ședința de atribuire a acestuia, contestând-o doar după ce nu a fost declarată câștigătoare pe traseu respectiv. Cu privire la susținerea privind suprapunerea traseului, recurenta arată că nici o dispoziție legală nu interzice aceasta, iar în cadrul Programului există mai multe trasee care se suprapun chiar și pe distanțe mai mari. În continuare, recurenta arată modalitatea de atribuire a traseelor efectuată în sistem electronic de către MIRA și motivele pentru care reclamantei nu i-a fost atribuit traseul 177. hotărârii atacate a fost analizată luându-se în considerare nevoile de deplasare ale cetățenilor, navetiștilor și comercianților precum și propunerile primăriilor și ale operatorilor de transport. De asemenea, s-a avut în vedere și respectarea principiului liberei concurențe între operatorii de transport. Cât privește susținerile intervenientei Comuna de M, recurenta arată că acestea sunt nefondate întrucât există cadru legal pentru remedierea perturbărilor semnalate prin modificarea graficelor de circulație de pe cele două trasee potrivit fluxului de călători. În final, recurenta consideră că Programul aprobat prin hotărâre poate fi modificat doar în privința elementelor dispuse de legiuitor printre acestea neregăsindu-se însă și desființarea unui traseu stabilit și aprobat prin hotărârea autorității publice județene.
Intimata recurentă a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate precum și din oficiu în raport de dispozițiile art.3041pr. civ. instanța reține următoarele:
În primul rând trebuie reiterat faptul că, așa cum corect a reținut și instanța de fond, prezenta cauza nu are ca obiect verificarea modalității de atribuire a traseelor așa încât, toate alegațiile recurentei referitoare la acest aspect nu vor fi luate în considerare. În al doilea rând, instanța consideră că nu prezintă relevanță faptul că reclamanta a participat la procedura de atribuire a traseelor, având în vedere că, pe de o parte a contestat hotărârea Consiliului Județean cu o zi înainte de data ședinței de atribuire și nu ulterior după ce a pierdut atribuirea traseului cod 177 așa cum susține recurenta, iar pe de altă parte, în situația în care nu ar fi participat la această procedura, cum ea nu a fost suspendată, pierdea orice drept legat de posibilitatea de a-i fi atribuit vreun traseu din cele pentru care și-a depus oferta.
Conform art. 16 alin. 2 și 4 din Legea nr. 92/2007,autoritățile administrației publice locale au obligația de a stabili și de a aplica strategia pe termen mediu și pentru extinderea, dezvoltarea și modernizarea serviciilor de transport public local, ținând seama de planurile de urbanism și amenajarea teritoriului, de programele de dezvoltare economico-socială a localităților și de cerințele de transport public local, evoluția acestora, precum și de folosirea mijloacelor de transport cu consumuri energetice reduse și emisii minime de noxeiar consiliile județene coordonează și cooperează cu consiliile locale cu privire la asigurarea și dezvoltarea serviciului de transport public de persoane prin curse regulate de interes județean și pentru corelarea acestuia cu serviciile de transport public local de persoane la nivelul localităților.
Față de aceste dispoziții legale, în speță se constată că, la elaborarea proiectului privind Programul județean de transport rutier public de persoane prin curse regulate pentru perioada 2008-2011 și introducerea traseului 177 Tg. M - de M -, recurenta a avut în vedere doar o simplă propunere a -. SA (???) care, conform susținerilor acesteia, are o vechime ca și operator de transport pe acest traseu de 9 ani. Pe lângă faptul că la dosar nu s-a depus această adresă, este de observat că în raport de programul anterior, operatorul de transport care deservea traseul 072, Tg. M - de M - - a fost reclamanta -. SRL și nu -. SA, așa încât, este discutabil cât de bine cunoștea acest ultim operator fluxul de călători și cerințele de transport pe traseul respectiv cu atât mai mult cu cât, punerea în aplicare a Programului cu cele două trasee a bulversat întreaga comunitate deservită. Astfel, deși se susține că oportunitatea hotărârii atacate a fost analizată luându-se în considerare nevoile de deplasare ale cetățenilor, navetiștilor și comercianților precum și propunerile primăriilor, în fapt, contrar dispozițiilor art. 16 alin. 4 din Legea nr. 92/2007, Comuna de M nu a fost consultat cu privire la aceste aspecte. De altfel și dispozițiile art. 1 din Ordinul MIRA nr. 353/2007 prevăd căserviciul de transport public local trebuie să asigure cerințele de deplasare a cetățenilor în interiorul comunei, orașului/municipiului sau județului, în funcție de cererea de transport și de capacitatea disponibilă.
În condițiile în care nu a avu loc o consultare a comunității pe care urma să o deservească transportul public în localitatea de M, este evident că introducerea traseului 177 fost arbitrară și contrară dispozițiilor legale de mai sus, motiv care a și justificat, de altfel, intervenția în proces a Comunei de
Nu pot fi reținute susținerile recurentei cu privire la faptul că în perioada de valabilitate programul poate fi modificat doar în modalitățile prevăzute de art. 17 din Ordinul MIRA nr. 353/2007 întrucât s-ar anihila aplicabilitatea Legii nr. 554/2004 și ar scoate de sub controlul instanței de contencios un act administrativ nelegal.
Față de aceste considerente, Curtea consideră recursul formulat de Consiliul Județean M ca nefondat, urmând a-l respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de Consiliul Județean M cu sediul în Târgu-M, P-ța - nr.3, județul M, împotriva sentinței nr.827 din 10 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 6 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Nemenționat
GREFIER,
red.
tehnored. BI/5ex
jud.fond:
-20.10.2009-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat








