Alte cereri. Decizia 951/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--13.04.2009
DECIZIA CIVILĂ NR. 951
Ședința Publică din 18 iunie 2009
PREȘEDINTE: Duma Diana
JUDECĂTOR 2: Belicariu Maria
JUDECĂTOR 3: Patru Răzvan
GREFIER: - -
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatorul împotriva deciziei civile nr. 532/2.04.2009 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații, IPJ C
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă contestatorul și intimați și, lipsă fiind celelate părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, contestatorul și intimații și arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri și nici excepții, Curtea acordă cuvântul în contestației în anulare.
Contestatorul solicită admiterea contestației în anulare, casarea deciziei atacate, admiterea excepției tardivității formulării recursului și respingerea recursului intimatului IPJ C
Intimatul solicită admiterea contestației în anulare, fără cheltuieli de judecată.
Intimatul solicită admiterea contestației în anulare, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra contestației în anulare constată următoarele:
Prin acțiunea introdusă la Tribunalul C-severin și înregistrată sub nr. 1944/115/05.08.2008, reclamanții și au solicitat obligarea pârâtului Inspectoratul de Poliție al Județului C-S la calcularea, actualizarea și plata drepturilor bănești, cuvenite pentru perioada august 2002 - decembrie 2003, reprezentând prime de concediu.
Prin sentința civilă nr.1602/10.10.2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr- a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamanților, excepție invocată de pârât.
A fost admisă acțiunea reclamanților și în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului C -
A fost admisă cererea de intervenție în interes propriu formulată de către, și în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului C-
A fost obligat pârâtul, față de reclamanți și intervenienții în interes propriu, la calcularea și plata drepturilor bănești, reprezentând primele de concediu aferente perioadei august 2002 - decembrie 2003, drepturi bănești actualizate cu indicele de inflație calculat de la data nașterii dreptului până la data efectuării plății.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâtul C-S solicitând modificarea sentinței recurate în senul respingerii în tot a acțiunii reclamanților și a cererilor de intervenție arătând că în mod greșit a fost admisă acțiunea reclamanților și a intervenienților în condițiile în care nu există prevederi legale care să statueze acordarea acestor prime anterior datei de 01.01.2004. Se mai arată că decizia nr. XII/05.02.2007 se referă la prima de concediu cuvenită polițiștilor pe perioada 2004 - 2006 iar nr.OUG146/2007 menționează în mod expres acordarea acestor drepturi așa cum au fost ele instituite prin nr.OG38/2003.
Prin încheierea pronunțată în ședința publică din 20.02.2009 de Curtea de APEL TIMIȘOARA - Secția litigii de muncă și asigurări sociale s-a procedat la scoaterea cauzei de pe rolul acestei secții și înregistrarea la secția de contencios administrativ și fiscal spre competentă soluționare.
Prin decizia civila nr. 532/2.04.2009 pronunțată în dosarul nr- Curtea de Apel Taa dmis recursul declarat de recurentul C-S împotriva sentinței civile nr.1602/10.10.2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, a modificat în tot sentința recurată și în consecință a respins acțiunea formulată de reclamanții și precum și cererile de intervenție în interes propriu formulate de intervenienții, și în contradictoriu cu pârâtul C-
In motivare, s-a reținut ca reclamanții intimați au avut calitatea de polițiști - funcționari publici cu statut special aflându-se în raporturi de serviciu cu C-S în perioada august 2002 - decembrie 2003, intervenieții și în perioada 24.08.2002 - 31.12.2003 iar intervenientul în perioada 01.05.1991 și până în prezent iar potrivit art.1 din Legea nr.360/2002 polițistul este funcționar public cu statut special, statut ce i-a fost conferit începând cu intrarea în vigoare a Legii nr.360/2002.
S-a arătat ca actul normativ care reglementează salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor îl reprezintă nr.OG38/2003 act normativ care la art.37 instituit dreptul polițiștilor la prima de concediu dar, acest act normativ a intrat în vigoare la data de 01.01.2004. Reclamanții invoca faptul că anterior datei de 01.01.2004 erau îndreptățiți la plata primei de vacanță în condițiile în care Legea nr.360/2002 le conferea statutul de funcționar public cu statut special astfel încât le sunt aplicabile prevederile art.35 alin.2 din Legea nr.188/99 invocând în acest sens și dispozițiile art.78 alin.1 din Legea nr.360/2002 potrivit cărora dispozițiile acestei legi se completează cu prevederile Legii nr.188/99 privind statutul funcționarilor publici și ale altor acte normative în vigoare aplicabile funcționarului public în situația în care domeniile respective nu sunt reglementate în legislația specifică polițistului.
Se menționează ca instanța nu poate reține o asemenea interpretare juridică în condițiile în care Legea nr.360/2002 prevede la același art.78 dar la alin.2 faptul că până la intrarea în vigoare a legii privind salarizarea polițiștilor, acestora le sunt aplicabile dispozițiile legale referitoare la salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, aceleași dispoziții legale fiind aplicabile și în cazul pensionarii polițiștilor.(alin 3). Ca atare, în prezenta alin.2 al art.78 din Legea nr.360/2002 nu se poate reține incidența Legii nr.188/99 câtă vreme acestui domeniu, respectiv cel al salarizării polițiștilor, i se aplică în mod expres dispozițiile legale privind salarizarea personalului militar, respectiv aceștia erau retribuiți în baza Legii nr.138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar, ținând cont și de faptul că până la data intrării în vigoare a Legii nr.360/2002 (24.08.2002) polițiștii aveau calitatea de cadre militare, o categorie distinctă de cea a funcționarilor publici.
Instanța a mai reținut că Legea nr.138/99 privind salarizarea militarilor nu prevede dreptul la prima de concediu pentru categoriile profesionale ce cad în incidența sa, polițiștii nefiind remunerați cu salarii ci cu solde ori, în ipoteza invocata de reclamanți plata primei de concediu se face prin raportare la salariul de bază din luna anterioara plecării în concediu, situație de nerealizat în speță în condițiile în care în perioada 2002 - 2003 reclamanții nu a fost retribuiți cu salariu ci cu soldă, astfel încât nu exista o măsură etalon între soldă și salariu.
Se arata ca un alt argument îl reprezintă și faptul că prin nr.OUG146/2007 care a reglementat plata primelor de concediu, respectiv în preambulul acesteia se indica în mod clar actele normative în baza cărora s-a stabilit dreptul la prima de concediu pentru diferitele categorii profesionale, fiind invocat cuprinsul art.37 alin.2 din nr.OG38/2003 ceea ce confirmă încă odată faptul că dreptul polițiștilor la plata primei de concediu s-a născut odată cu intrarea în vigoare a nr.OG38/2003, aspect confirmat și de care a decis în soluționarea unui recurs în interesul legii că aceștia au dreptul la plata primei de concediu începând cu anul 2004. Sub acest aspect nu poate fi reținută argumentația reclamanților potrivit căreia prin soluționarea recursului în interesul legii nu se mai pune problema dreptului la prima de concediu întrucât decizia pronunțată în recursul în interesul legii a avut în vedere aplicarea unitară a prevederilor art.37 alin.2 teza I din nr.OG38/2003 aprobată prin Legea nr.353/2003 privind salarizarea și ale drepturi ale polițiștilor și rezultă evident din lecturarea acesteia că a vizat interpretarea corectă a nr.OG38/2003 confirmând implicit faptul că legislația anterioară nu prevedea plata acestui drept salarial pentru polițiști.
În ceea ce privește practica judiciară depusă de reclamanți în susținerea pretențiilor instanța reține pe de o parte faptul că aceasta nu reprezintă izvor de drept iar pe de alta parte nu dovedește existența unei practici judiciare unitare la nivelul întregii țări în aceasta chestiune.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație in anulare recurentul solicitând admiterea contestației in anulare, si rejudecând recursurile sa se dispună respingerea acestora.
In motivare se arata ca la data de 02.04.2009, ora 08,45, înainte de intrarea în sală a completul de judecată, a solicitat personal d-nei grefier consultarea dosarului la bară, ocazie cu care, verificând dovada comunicării sentinței civile nr. 1602/10.10.2008 a constatat recursul a fost depus tardiv de către C-S, adică sentința a comunicată pârâtului în data de 04.11.2008 iar cererea de recurs a fost înregistrat Registratura Tribunalului C-S în data de 21.11.2008, respectiv după împlinirea termenului legal de 15 de zile de la data comunicării sentinței civile recurate, calculat potrivit art. 101,alin. 1 Cod procedură civilă, adică în a optsprezecea zi de la data comunicării hotărârii recurate.
Deoarece, din motivele indicate, contestatorul nu a putut invoca în concluziile scrise excepția depunerii tardive a cererii de recurs, acestea fiind redactate cu o zi înainte la Reșița, a învederat verbal excepția tardivității recursului în fața instanței judecată, iar pe fond a susținut netemeinicia cererii de recurs, astfel cum a formulat motivele în concluziile scrise.
Contestatorul apreciază că instanță de recurs dintr-o greșeală materială nu a soluționat cererea de recurs și referitor la excepția tardivității, pronunțând o decizie nelegală, în condițiile în care a soluționat recursul numai pe fond nu și pe excepție, deoarece, după obiectul său, excepția tardivității cererii de recurs este de ordine publică, fiind o excepție de procedură care, după efectul său, are caracter absolut și peremptoriu (dirimant), acoperind fondul și care, cu toate că a fost învederată verbal de contestator, putea fi constatată de instanța de judecată și din oficiu.
Contestatorul arată că înțelesul noțiunilor de "greșeală materială", astfel cum înscris în art.318,alin.1 proc.civilă, ca și condiție de formulare a contestații anulare și de "omisiunea cercetării unei excepții procesuale", sunt statuate de doctrina și jurisprudența în materie și consideră că în speță sunt îndeplinite condițiile legale pentru admisibilitatea contestației în anulare care constau în: existența unei greșeli materiale cu caracter procedural; greșeala să fi fost săvârșită de instanța de recurs; greșeala materială să fie evidentă și esențială, adică în lipsa ei soluția fost alta și instanța de recurs a omis să analizeze un motiv cu care a fost investită.
Legal citați, intimații nu au formulat întâmpinare.
Analizând contestația in anulare prin prisma prevederilor art. 318 alin 1, art. 319 si 320 Cod proc civ, raportat la înscrisurile existente la dosarul cauzei, Curtea constata următoarele:
Contestația in anulare speciala prevăzuta de art. 318 Cod proc civ prevede doua motive pentru exercitarea sa, si anume dezlegarea data prin hotărârea instanței de recurs este rezultatul unei greșeli materiale si respingând recursul sau admițându-l in parte instanța a omis din greșeala sa cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
Textul legal are in vedere greșeli materiale cu caracter procedural care poate consta in neobservarea de către instanța a unui act de procedura cu privire la care nu s-a făcut mici o judecata. Pentru verificarea greșelilor materiale ( ca de exemplu, respingerea unui recurs ca tardiv, deși din plicul atașat la dosar rezulta ca recursul fusese depus la posta in termenul prevăzut de lege pentru declararea caii de atac, anularea recursului ca netimbrat deși la dosar a fost depusa recipisa de plata a taxei de timbru etc)nu este necesara o reexaminare a fondului sau reaprecierea probelor.
Contestația in anulare ar fi admisibila in situația in care greșeala materiala a fost săvârșita de către instanța ca urmare a confundării unor elemente sau date materiale importante, ca de exemplu situația in care instanța de recurs s-a pronunțat asupra unei alte hotărâri decât cea care a fost recurată.
Contestația in anulare nu poate fi admisa când se invoca stabilirea eronata a situației de fapt, in urma aprecierii probelor sau interpretării faptelor întrucât aceasta ar echivala cu o greșeala de judecata.
Prin urmare, greșelile instanței de recurs care deschid calea contestației in anulare sunt greșeli de fapt iar nu greșeli de judecata, de apreciere a probelor sau de interpretare a prevederilor legale.
In ceea ce privește al doilea caz de contestație in anulare speciala reținem ca aceasta cale de atac poate fi exercitat numai daca instanța de recurs a omis sa analizeze un motiv cu care a ost investita.
Curtea constata ca in decizia atacata instanța de recurs a examinat in totalitate motivele de recurs invocate, precum si apărările formulate prin întâmpinare de către reclamanții-intimați.
Afirmația contestatorului in sensul ca a invocat verbal in ședința publica din data de excepția tardivității introducerii recursului de către intimatul IPJ C S nu este susținuta de înscrisurile existente la dosarul cauzei.
Curtea constata ca in praticaua deciziei atacate nu s-a consemnat ca recurentul-contestator ar fi invocat in ședința publica excepția tardivității cererii de recurs formulate.
In acest sens s-a procedat si la analizarea caietului grefierului in care nu este consemnat ca ar fi invocat in ședința publica excepția tardivității cererii de recurs formulate.
Susținerea contestatorului ca nepronunțarea instanței de recurs asupra unei excepții pe care afirma ca invocat-o ar reprezenta o greșeala materiala nu este justificata de nici o dispoziție legala.
In ceea ce privește susținerea contestatorului ca excepția tardivității cererii de recurs este o excepție absoluta care trebuia invocata de instanța din oficiu Curtea constata ca in acord cu dispozițiile art.318 Cod proc civ. motivul de contestație omis a fi analizat de către instanța trebuie formulat in termen, întrucât instanța nu este obligata sa cerceteze vreun motiv de recurs sau apărare depuse după împlinirea termenului prevăzut de art. 303 alin 1 Cod proc civ. Daca instanța nu a invocat din oficiu motive de ordine publica sau excepții de ordine publica, cum susține contestatorul, conform art. 306 alin 2 Cod proc civ, nu se deschide calea contestației in anulare, întrucât instanța de recurs poate iar nu este obligata sa invoce astfel de motive. Contestația in anulare prevăzuta de art. 318 Cod proc civ are in vedere doar motivele invocate de parte( in acest sens s-a pronunțata si Tribunalul Suprem in decizia nr.16/1980).
Mai mult decât atât, Curtea constata ca recursul declarat de către recurentul IPJ CSa fost introdus la data de 21.11.2008, in termenul de recurs, de data de data comunicării hotărârii atacate si anume 04.11.2008, conform art 301, raportat la prev art. 101 alin 1 Cod proc civ.
de cele menționate, Curtea va respinge contestația in anulare si va lua act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimații, IPJ C
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 18.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Primă instanță: Tribunalul C -
Judecător:
Instanță de recurs: Curtea de APEL TIMIȘOARA
Judecători:, Liber,
Red./6.07.2009
Tehnored. - /17.07.2009/ 2 ex.
Președinte:Duma DianaJudecători:Duma Diana, Belicariu Maria, Patru Răzvan
