Anulare act administrativ . Decizia 1/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1.759

Ședința publică din 20 mai 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Floarea Tămaș

JUDECĂTORI: Floarea Tămaș, Mirela Budiu Daniela Griga

- -

GREFIER: ---

S-a luat spre examinare recursul formulat de către pârâta AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU PRESTAȚII SOCIALE C, împotriva Sentinței civile nr. 89 din 16 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată -, privind și pe pârâta intimată DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI SOCIALĂ C, având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanta intimată - personal, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul se află la primul termen de judecată, este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, precum și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2.pr.civ.

Se constată că recursul este declarat în cadrul termenului procedural, precum și că a fost comunicat cu intimata, o dată cu citația.

La data de 9 aprilie 2009 s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea reclamantei intimate -, prin intermediul căreia solicită respingerea recursului.

Întrucât reclamanta intimată arată că nu are alte cereri sau excepții Curtea în temeiul art. 150.pr.civ. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul părții prezente cu privire la recursul formulat.

Reclamanta intimată solicită respingerea recursului, pentru motivele arătate prin întâmpinarea depusă.

CURTEA:

Prin sentința civilă nr. 89/CA din 16.01.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ C și, în consecință, s-a respins cererea formulată de reclamanta -, în contradictoriu cu această pârâtă.

De asemenea, s-a respins excepția tardivității formulării plângerii prealabile și s-a admis cererea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU PRESTAȚII SOCIALE C, anulându-se decizia nr. 13.613/14.11.2007 emisă de pârâtă și fiind obligată aceasta să emită o nouă decizie în favoarea reclamantei, prin care să i se stabilească o indemnizație pentru creșterea copilului în cuantum de 1.200 lei începând cu data de 5.10.2007 și până la expirarea duratei concediului de îngrijire a copilului.

Examinând cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția de Muncă și Protecție Socială C, tribunalul a constatat că aceasta este întemeiată, din următoarele considerente:

Începând cu data de 1.11.2008, Direcția de Muncă și Protecție Socială C s-a reorganizat, în urma reorganizării rezultând 2 instituții cu personalitate juridică distinctă, după cum urmează: Direcția de Muncă și Socială, care are atribuții în ceea ce privește relațiile de muncă și Agenția Județeană pentru Prestații Sociale C, cu atribuții în ceea ce privește prestațiile de asigurări sociale. Prin urmare, în cauză calitate procesuală pasivă are Agenția Județeană pentru Prestații Sociale C, motiv pentru care excepția invocată a fost admisă și s-a dispus în consecință.

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune prin prisma dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 554/2004, tribunalul a respins-o la termenul de judecată din data de 16.01.2009, în condițiile în care nu a trecut 1 an de la data emiterii deciziei contestate (14.11.2007) și până la data introducerii prezentei acțiuni (12.11.2008).

De asemenea, în condițiile în care decizia contestată nu a fost comunicată reclamantei, tribunalul a respins și excepția tardivității formulării plângerii prealabile, invocate de instanță din oficiu la data de 16.01.2009.

Examinând actele și lucrările dosarului, pe fondul cauzei, tribunalul a constatat că cererea formulată este întemeiată, din următoarele considerente:

La data de 27.06.2007, reclamanta - a născut 2 copii gemeni, aspect ce rezultă din certificatele de naștere seria - nr. - și seria - nr. - din 05.07.2007.

În urma cererii formulate de reclamantă, pârâta a emis decizia nr. 13.613/14.11.2007, prin care i-a acordat indemnizația pentru creșterea copilului în cuantum de 600 lei/lună începând cu data de 05.10.2007, în temeiul dispozițiilor nr.OUG 148/2005 și a nr.HG 1.025/2006.

Reclamanta a formulat contestație împotriva acestei decizii la pârâtă, solicitând să i se acorde suma de 1200 lei/lună cu titlu de indemnizație pentru creșterea celor doi minori, dar cererea sa a fost respinsă prin adresa nr. 8939/28.10.2008.

În motivare, pârâta a arătat că, în conformitate cu art. 6 din nr.OUG 148/2005, concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copilului până la 2 ani sau după caz stimulentul se acordă pentru primele 3 nașteri după 01.01.2006, iar în cazul în care se suprapun 2 sau mai multe situații de natură a genera dreptul la concediu pentru creșterea copilului, acest concediu poate fi prelungit corespunzător pe toată durata concediului, acordându-se o singură indemnizație lunară de concediu pentru creșterea copilului până la 2 ani. Indemnizația lunară este aferentă concediului pentru creșterea copilului/copiilor până la 2 ani și legea nu permite acordarea a 2 sau mai multe indemnizații concomitent în funcție de numărul copiilor aflați în întreținerea familiei și care sunt în vârstă de până la 2, respectiv 3 ani pe durata aceluiași concediu.

Contrar susținerilor pârâtei, tribunalul a constatat că, potrivit dispozițiilor art. 6 din nr.OUG 148/2005, concediul si indemnizația lunară prev. la art. 1, respectiv la art. 2, precum si stimulentul prevăzut la art. 3 se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 nașteri sau, după caz, pentru primii 3 copii ai persoanelor aflate in una dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2), după data de 1 ianuarie 2006.

În aplicarea nr.OUG 148/2005 a fost adoptată nr.HG 1025/2006 care, la art. 3 alin. 1, definește nașterea ca fiind aducerea pe lume a unuia sau mai multor copii. Aceste dispoziții nu pot fi, însă, reținute în cauză, în condițiile în care nr.HG 1.025/2006 completează în mod nelegal un act normativ cu forță superioară, respectiv nr.OUG 148/2005, contrar prevederilor Legii nr. 24/2000.

Astfel, acordarea indemnizației lunare a fost raportată prin art. 6 din nr.OUG 148/2005 la numărul copiilor născuți și nu la numărul nașterilor, motiv pentru care susținerea pârâtei în sensul că indemnizația se acordă în funcție de numărul nașterilor, nu poate fi reținută. Această concluzie se desprinde cu atât mai mult cu cât indemnizația la care face referire nr.OUG 148/2005 reprezintă un drept al copilului, iar părintele cu o sarcină multiplă nu poate fi discriminat în raport de părintele cu sarcini succesive.

Pentru considerentele expuse anterior, tribunalul a constatat că decizia nr. 13.613/14.11.2007 emisă de pârâtă este nelegală, motiv pentru care a admis cererea formulată și a dispus în consecință.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în interiorul termenului legal, pârâta AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU PRESTAȚII SOCIALE C, apreciind hotărârea recurată ca fiind lipsită de temei legal și dată cu aplicarea eronată a legii, având în vedere dispozițiile art. 304 pct. 9.pr.civ.

În motivare s-a relevat că instanța de fond nu a motivat soluția pe texte de lege, considerând ca fiind nelegale dispozițiile art. 6 alin. 3 și 4 din nr.OUG 148/2005 și art. 3 alin. 1 nr.HG 1.025/2006, fără a fi competentă în acest sens.

De asemenea, a interpretat greșit aceste dispoziții ca stabilind drepturi ale copilului, în realitate, aceste drepturi fiind edictate în vederea susținerii familiei.

Astfel, în raport de prev. art. 1 din nr.OUG 148/2005, pârâta relevă că părinții beneficiază de o indemnizație lunară de 600 lei sau opțional de 85 % din venitul mediul lunar, precum și de concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, instanța de fond în mod eronat acordând o indemnizație în cuantum de 1.200 lei, ceea ce constituie o îmbogățire fără justă cauză a reclamantei.

Reclamanta s-a opus admiterii recursului, relevând că nr.OUG 148/2005 reprezintă un drept al copilului, iar părintele cu o sarcină multiplă nu poate fi discriminat în raport de părintele cu sarcini succesive.

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente.

Din probațiunea administrată în cauză rezultă că la data de 27.06.2007 reclamanta a născut 2 gemeni, iar ulterior a solicitat acordarea indemnizației pentru creșterea copilului, fiind astfel emisă decizia nr. 13.613 din 14.11.2007, prin care s-a stabilit că este îndreptățită să primească o indemnizație în cuantum de 600 lei lunar.

După comunicarea actului atacat, reclamanta a formulat contestație, înregistrată la pârâtă sub nr. 8.939/24.10.2008, ca procedură prealabilă, aceasta fiind respinsă de pârâta la data de 28.10.2008.

Prima instanță a fost sesizată cu acțiune în contencios-administrativ îndreptată împotriva deciziei nr. 13.613/14.11.2007, reclamanta considerându-se îndreptățită la plata indemnizației de 1.200 lei lunar.

Acțiunea a fost admisă de instanța de fond prin preluarea susținerilor reclamantei conform cărora, indemnizația se acordă în funcție de numărul copiilor născuți și nu la numărul nașterilor, invocându-se art. 6 din nr.OUG 148/2005.

Curtea reține că sunt aplicabile speței următoarele texte legale: art. 5 din nr.OUG 148/2005, conform căruia: "(1) De indemnizația și stimulentul prevăzute de prezenta ordonanță de urgență beneficiază, opțional, oricare dintre părinții firești ai copilului.

(2) de aceleași drepturi și una dintre persoanele care a adoptat copilul, căreia i s-a încredințat copilul în vederea adopției sau care are copilul în plasament ori în plasament în regim de urgență, cu excepția asistentului maternal profesionist, precum și persoana care a fost numită tutore.

(3) În situația persoanelor prevăzute la alin. (2), acordarea drepturilor prevăzute la art. 1, respectiv la art. 2, se face ținându-se seama de perioada de 12 luni anterioare datei la care, după caz, s-a aprobat adopția, a fost făcută încredințarea, s-a instituit plasamentul sau tutela."

Totodată, art. 6 din aceeași ordonanță prevede că: "(1) Concediul și indemnizația lunară prevăzute la art. 1, respectiv la art. 2, precum și stimulentul prevăzut la art. 3 se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 nașteri sau, după caz, pentru primii 3 copii ai persoanelor aflate în una dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2), după data de 1 ianuarie 2006.

(2) Se ia în calcul la stabilirea celor 3 nașteri și nașterea survenită pana la data de 31 decembrie 2005 inclusiv, în situația în care solicitantii drepturilor prevăzute de prezenta ordonanta de urgenta îndeplinesc condițiile de acordare a acestora după data de 1 ianuarie 2006.

(3) Durata de acordare a concediului prevăzut la art. 1 se prelungește corespunzător, în cazul suprapunerii a două sau trei situații de natura a genera acest drept, în condițiile prevăzute la alin. (1) și (2).

(4) În cazurile prevăzute la alin. (3) se acorda o singura indemnizație, în cuantumul prevăzut de prezenta ordonanță de urgență."

De asemenea, art. 1 din nr.HG 1.025/2006 stipulează că: " de drepturile prevăzute de <LLNK 12005 148180 301 0 46>Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, cu modificările și completările ulterioare, denumita în continuare ordonanta de urgenta, oricare sau, în cazul prevăzut la art. 6^1 din ordonanta de urgenta, fiecare dintre părinții firești aicopilului,precum și persoana căreia i s-a încredințatcopilulîn vederea adopției, care a adoptatcopilul,care arecopilulîn plasament ori în plasament în regim de urgenta, precum și persoana care a fost numita tutore, denumite în continuare persoane îndreptățite, dacă acestea îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

a) sunt cetățeni romani sau, după caz, cetățeni străini ori apatrizi;

b) au domiciliul sau resedinta în România, conform legii;

c) locuiesc împreună cucopilul/copiiipentru care solicita drepturile și se ocupa de creșterea și îngrijirea acestuia/acestora."

Conform art. 2 din același act normativ: "(1) Concediul și indemnizația lunară pentru creștereacopiluluisau, după caz, stimulentul lunar se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 nașteri survenite după data de 1 ianuarie 2006 inclusiv sau, după caz, pentru primii 3 copii încredințați în vederea adopției, adoptati sau aflați în plasament ori în plasament în regim de urgenta, precum și pentru cei pentru care a fost instituită tutela cu aceasta dată".

Art. 3 stabilește că: "(1) Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) și (2) din prezentele norme metodologice, prin naștere se înțelege aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii."

Conform art. 6, "(1) Indemnizația lunară pentru creștereacopiluluise acorda pe bază de cerere, însoțită în mod obligatoriu de copia actului de identitate al solicitantului și a certificatului de naștere al copilului pentru care se solicita dreptul ori, după caz, de livretul de familie, certificate pentru conformitate cu originalul și, după caz, de actele doveditoare prevăzute la alin. (4)-(7), care sa ateste îndeplinirea condițiilor prevăzute de ordonanța de urgență.

(2) În cazul în care nu a fost eliberat certificatul de naștere alcopiluluipentru care se solicită dreptul, cererea prevăzută la alin. (1) va fi însoțită de actul constatator al nașterii sau de extrasul de naștere".

Prin art. 8 se prevede că: "(1) În cazul în care persoana îndreptatită, beneficiară a concediului și a indemnizației lunare pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copiilor cu handicap, naște în aceasta perioada unul sau mai mulți copii ori i se încredințează spre adopție, i se încuviințează adoptia, i se dau în plasament unul sau mai mulți copii ori este numită tutore, concediul pentru creșterea copilului, prevăzut la art. 1 alin. (1) din ordonanța de urgență, se prelungește corespunzător până la încheierea duratei de acordare pentru cel din urmă copil, conform legii, a concediului și indemnizației pentru creșterea copilului.

(2) În situația prevăzută la alin. (1) se acordă o singură indemnizație".

Din analiza acestor texte legale, Curtea apreciază că interpretarea primei instanțe este corectă, întrucât ea este în măsură să evite nașterea unei situații inechitabile, care nu ține cont de situația în care se află o mamă care a dat naștere unor copii gemeni.

Astfel, în opinia instanței, art. 6 alin. 1 și 4 din nr.OUG 148/2005 nu se referă expres la împrejurarea că, într-o astfel de situație, se acordă o singură indemnizație în cuantum de 600 lei lunar.

Din contră, analizând coroborat toate cele mai sus expuse, rezultă intenția legiuitorului de a acorda această sumă pentru creștereacopilului,fiind evident că, atunci când în urma nașterii rezultă gemeni, premisa de la care se pornește pentru stabilirea indemnizației este diferită.

Mai mult, alin. 4 al art. 6 vine în sprijinul susținerilor reclamantei, întrucât se referă la situația în care, în timpul concediului pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, se naște al doilea copil, măsura de protecție instituită în acest caz fiind aceea a prelungirii corespunzătoare a concediului, chiar dacă se acordă în continuare doar cuantumul de 600 lei lunar.

Or, dacă în aceste condiții legiuitorul a prevăzut remediul prelungirii concediului, este inechitabil ca, în situația reclamantei, să se susțină legalitatea măsurii de plată a aceleiași sume, fără a fi instituită o altă măsură de protecție, care să țină cont de realitățile unei familii cu 2 copii. În același sens sunt, de altfel, și prev. art. 8 din nr.HG 1.025/2006.

De asemenea, se remarcă că distincția susținută de către pârâtă nu este prevăzută și în situația reglementată de textul art. 5 alin. 2 și art. 6 alin. 1 din nr.OUG 148/2005, respectiv, teoretic, o familie ar putea să adopte/ia în plasament etc. simultan doi copii, iar pentru aceștia ar fi îndreptățită la acordarea sumei de 1.200 lei lunar.

Din această perspectivă, este cel puțin ciudat ca părinții firești ai gemenilor să nu fie tratați cu aceeași unitate de măsură, motiv pentru care, prevederile art. 3 alin. 1 din nr.HG 1.025/2006 au fost în mod corect înlăturate de către instanță, întrucât este vorba despre un act normativ cu un inferior, fiind inadmisibil ca prin intermediul unor norme metodologice de aplicare a unui act normativ să se adauge la conținutul acestuia. O astfel de soluție este posibilă fată de prev. Legii nr. 24/2000, astfel încât nu poate fi reținut nici motivul referitor la faptul că tribunalul ar fi încălcat norme de competență materială.

Pentru a dispune în acest sens, Curtea apreciază și că prevederile textelor legale mai sus arătate trebuie interpretate în ansamblul lor, în sensul recunoașterii dreptului de a beneficia de indemnizație pentru creșterea copilului/copiilor, ca măsură concretă de protecție socială, în favoarea persoanelor îndreptățite, acordarea ei fiind condiționată, în mod justificat, doar de cerința existenței unei perioade contributive minime, condiție îndeplinită în speță.

Este relevantă, în acest sens, expunerea de motive ce se regăsește în preambulul nr.OUG 148/2005, conform căreia acest act a fost adoptat din necesitatea îmbunătățirii echilibrului social-economic al familiei, prin susținerea acesteia în vederea creșterii copilului, în scopul stimulării creșterii natalității și diminuării fenomenului de abandon al copiilor,

A susținut reclamanta, în mod întemeiat, că este clară intenția legiuitorului de a preveni inechități în legătură cu acordarea indemnizației de creșterea copilului și această intenție a legiuitorului ar trebui să primeze atunci când se interpretează textele de lege la care s-a făcut referire mai sus.

Pentru toate aceste considerente, în baza art. 20 din Legea nr. 554/2004, recursul declarat va fi respins, cu consecința menținerii în întregime a sentinței instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PRESTAȚII SOCIALE C împotriva sentinței civile nr. 89/CA din data de 16 ianuarie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 20 mai 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

- - - - - - -

Red.

Dact./2 ex./12.06.2009

Jud.fond:.

Președinte:Floarea Tămaș
Judecători:Floarea Tămaș, Mirela Budiu Daniela Griga

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Decizia 1/2009. Curtea de Apel Cluj