Anulare act administrativ . Decizia 1/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIE NR. 1/CA/2009

Ședința publică de la 06 Ianuarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Marieta Florea

JUDECĂTOR 2: Elisabeta Lazăr

JUDECĂTOR 3: Ștefan Făt

Grefier - -

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamantul G împotriva sentinței civile nr.1154/CAF/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns:av. pentru reclamantul recurent, precum și j pentru pârâtul intimat INSPECTORUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A, lipsă fiind reclamantul recurent.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul de față este scutit de plata taxei de timbru conform art.15 lit.a din Legea nr.146/1997.

Reprezentantul pârâtului intimat depune la dosar întâmpinare, din care 1 ex. se comunică cu mandatara reclamantului recurent.

Nefiind alte cereri, instanța acordă cuvântul în dezbateri.

Mandatara reclamantului susține recursul cum a fost formulat și motivat, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței civile atacate în sensul admiterii acțiunii. Fără cheltuieli de judecată.

Reprezentantul pârâtului solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamant și menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile atacate, pentru motivele expuse în întâmpinarea depusă la dosar.

CURTEA DE APEL

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Tribunalul Alba sub dosar nr- reclamantul G a solicitat în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI să se dispună anularea Dispoziției nr.864/2005 emisă de pârât,reîncadrarea reclamantului în funcția publică deținută anterior sancționării sale cu plata diferențelor salariale aferente actualizată cu rata inflației.

În motivarea acțiunii reclamantul susține că dispoziția de sancționare nu i-a fost comunicată,că este dată cu încălcarea art.32 alin.1, art.56 alin.1,art.23 alin.1,art.24,art.62 alin.2, art.64 alin.2 din 400/2004.

Secția comercială și contencios administrativ a Tribunalului Alba prin Sentința nr.1154/CAF/2008 a respins acțiunea reclamantului ca tardivă.

Prin considerentele expuse, instanța a reținut că reclamantul nu a formulat contestație la dispoziția de sancționare în termen de 5 zile de la comunicarea actului prin care i s-a adus la cunoștință conținutul dispoziției conform art.65 din 400/2004 și nu a sesizat instanța cu acțiune în termenul prevăzut de art.11al.1 din Legea nr.554/2004.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul G solicitând modificarea hotărârii și admiterea acțiunii. În drept s-au invocat prevederile art. 299,304 pct.9, 304^1 Cod procedură civilă, iar recursul este scutit de plata timbrajului potrivit art. 15 lit.a din 146/1997.

Prin motivele de recurs se critică soluția instanței sub aspectul că a aplicat și interpretat greșit legea,întrucât reclamantului nu i s-a comunicat niciodată dispoziția de sancționare astfel că împotriva sa nu curge termenul de contestare și nici de sesizare a instanței.

Analizând sentința atacată sub aspectul motivelor de recurs, Curtea constată următoarele:

Reclamantul are calitatea de funcționar public cu statut special. Această categorie de personal își exercită funcția publică în conformitate cu dispozițiile Legii nr.360/2002 privind Statutul polițistului.

În aplicarea prevederilor art.55 și următorii din Legea nr.360/2002, în ce privește sancțiunile disciplinare aplicate polițiștilor s-a emis Ordinul nr.400/2004.

Conform art.64 al.4 și 5 din Ordin "actul administrativ de sancționare disciplinară va fi întocmit conform modelului din Anexa 3 și va fi redactat prin grija compartimentelor de resurse umane, cu respectarea prevederilor legale referitoare la acordarea drepturilor de personal. În fiecare situație, după efectuarea mențiunilor necesare în documentele de evidență, o copie a actului administrativ de sancționare va fi introdusă în dosarul personal al polițistului sancționat.

Iar, potrivit art.64 "polițistului împotriva căruia s-a luat măsura sancțiunii disciplinare, i se comunică sancțiunea disciplinară în termen de cel mult 5 zile calendaristice de la data emiterii".

La art.64 din Ordinul MAI nr.400/2004 se prevede obligația comunicării sancțiunii disciplinare, iar nu a actului de sancționare.

Din interpretarea celor două texte de lege și aplicarea lor în cauză actelor administrate în probațiune, se constată că în mod corect a apreciat instanța de fond că reclamantului i s-a comunicat legal sancțiunea disciplinară, act care trebuia contestat la șeful ierarhic în termen de 5 zile de la comunicare, conform art.65 din Ordin, iar decizia motivată asupra contestației se comunică apoi polițistului, care se poate adresa instanței de contencios administrativ în condițiile legii.

De la data la care trebuia și putea să realizeze procedura prealabilă (23.12.2005), curge în speță și termenul de 6 luni prevăzut de art.11 al.1 din Legea nr.554/2004 pentru sesizarea instanței, care s-ar fi împlinit în 23.06.2006.

Cum reclamantul nu a formulat acțiunea în acest termen, ci a înregistrat-o abia în 2.04.2008, în mod corect instanța de fond a admis excepția tardivității și a respins acțiunea.

În ce privește capătul de cerere privind plata drepturilor bănești, este de remarcat că această cerere este fundamentată pe capătul principal al acțiunii - anularea dispoziției de sancționare.

Ori, cât timp acțiunea în anulare a fost respinsă ca prescrisă, în speță nu se putea dispune asupra diferențelor salariale cuvenite reclamantului, numai dacă s-ar fi anulat sancțiunea.

Cererea privind acordarea drepturilor bănești ca efect al radierii sancțiunii disciplinare nu a fost formulată într-un cadru procesual adecvat, ea nu poate fi subsecventă anulării sancțiunii, ci este subsidiară acestei acțiuni, însă nu a fost formulată expres în aceste condiții, motiv pentru care ea nu poate fi analizată odată cu acțiunea în anularea sancțiunii.

Față de toate aceste considerente legale, Curtea consideră că în cauză nu sunt motive de casare sau modificare a hotărârii atacate dintre cele prevăzute la art. 304 pct.9,304 /1.pr. civ. astfel că în temeiul art. 312 al.1 Cod procedura civila recursul reclamantului va fi respins ca nefondat.

Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul G împotriva sentinței civile nr.1154/CAF/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 06 Ianuarie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.

Tehnored./2 ex./07.01.2009

Jud.fond

Președinte:Marieta Florea
Judecători:Marieta Florea, Elisabeta Lazăr, Ștefan Făt

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Decizia 1/2009. Curtea de Apel Alba Iulia