Anulare act administrativ . Sentința 10/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
SENTINȚA Nr. 10
Ședința publică de la 15 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriel Viziru
Grefier - -
xxxxxxxxx
S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții GUVERNUL ROMÂNIEI, PRIMUL MINISTRU AL ROMÂNIEI și a cererii de intervenție formulată de intervenientul MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a prezentat avocat pentru reclamantul, lipsind pârâții GUVERNUL ROMÂNIEI, PRIMUL MINISTRU AL ROMÂNIEI și intervenientul MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Avocat arată că a observat înscrisurile depuse de Ministerul Administrației și Internelor.
Curtea constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat a acordat cuvântul asupra acțiunii.
Apărătorul reclamantului, avocat reluând concluziile puse la termenul din data de 27 noiembrie 2009, în conformitate cu art.18(1) coroborat cu art.1 din Legea 554/2004 cu modificările și completările ulterioare și art.28 (1) HG 341/2007 cu modificările și completările ulterioare solicită admiterea acțiunii, anularea în tot a Hotărârii Guvernului 243/2009, a Deciziei nr.333/2009 respectiv, Deciziei 427/2009 precum și a tuturor măsurilor reținute prin acte administrative subsecvente referitoare la cariera profesională, cu efectul repunerii în situația anterioară emiterii actelor administrative contestate.
În temeiul art. 18 (3) din Legea 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, solicită obligarea intimaților la plata daunelor materiale precum și a daunelor morale în cuantum de 1euro.
Solicită a se constata maniera netransparentă și abuzivă prin care autoritățile pârâte, în considerarea atribuțiilor conferite de lege au înțeles să aplice principiul mobilității înalților funcționari publici care potrivit art.27alin.1 lit.a din HG 341/2007, se realizează prin modificarea raporturilor de serviciu impus printre altele, de necesitatea eficientizării activităților și instituțiilor publice. Însă pentru eficientizarea activităților autorităților și instituțiilor publice, de principiul mobilității nu se poate dispune discreționar, ori de câte ori se vacantează, fie și temporar o funcție publică corespunzătoare înalților funcționari publici. Limitarea mobilităților înalților funcționari publici este prevăzută expres și de art.28 (1) din HG 341/2007 ce reține că aceasta poate fi dispusă numai în condițiile legii și în scopul și limitele prevăzute de HG 341/07, sub sancțiunea nulității măsurii.
Astfel, se apreciază că modificarea raporturilor de serviciu, prin decizia 333 în aplicarea mobilității înalților funcționari publici, nu are un fundament real, măsura dispusă nefiind impusă de necesitatea eficientizării activității autorităților la nivelul județului B, ci un pretext de modificare a raporturilor de serviciu.
A mai arătat că, potrivit art.68(2) din HG 341/07, numărul posturilor de inspector guvernamentali se stabilește în condițiile art.1 având în vedere criteriile prevăzute de art.5 alin.3 ținând cont de avizul ANFP, fapt ignorat întrucât acesta nu există iar în situația în care a fost cerut acesta nu a fost depus.
Depune concluzii scrise.
CURTEA
Asupra cauzei de față:
Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 11.06.2009 reclamantul, în contradictoriu cu pârâții Primul Ministru și Guvernul României, a solicitat ca prin ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea în tot a Hotărârii Guvernului 243/11.03.2009, a Deciziei nr. 333/11.03.2009, respectiv Deciziei 427/30.03.2009, emise de Primul Ministru al României, precum și a tuturor măsurilor reținute prin acte administrative subsecvente referitoare la cariera profesională a reclamantului, cu efectul repunerii în situația anterioară emiterii actelor administrative contestate, sub sancțiunea unei penalități aplicabile pentru fiecare zi de întârziere, potrivit art. 18 (5) Legea 554/2004.
S-a solicitat și obligarea intimaților la plata daunelor materiale reprezentate de diferențele salariale achitate până la momentul repunerii în funcție precum și a daunelor morale în cuantum de 1 EURO.
În motivarea acțiunii s-a arătat că prin hotărârea de Guvern nr. 243/11.03.2009 i s-a aplicat reclamantului mobilitatea din funcția de subprefect al jud. G (ocupată prin concurs potrivit Deciziei 557/27.12.2005 a Primului Ministru), fiind numit inspector guvernamental (Decizia 333/11.03.2009 a Primului Ministru).
În baza Deciziei 427/30.03.2009 a Primului Ministru, în noua sa calitate de inspector guvernamental a fost desemnat să îndeplinească la nivelul jud. B atribuții care generic intră în competența Ministerului Administrației și Internelor, Decizia reținând totodată împrejurarea că responsabilitățile, atribuțiile și modul de raportare a noii activități urmează a fi stabilite prin Ordin al Ministrului.
Împotriva acestor măsuri a formulat procedura prealabilă, solicitând autorităților emitente revocarea celor dispuse.
Prin adresa nr. 15A/2575/CA/05.05.2009 a Guvernului României - Secretariatul General, s-a răspuns proceduri prealabile inițiate, în sensul aprecierii acesteia ca neîntemeiate.
S-a susținut că autoritățile intimate au înțeles să aplice principiul mobilității înalților funcționari publici în speță într-o manieră netransparentă, discriminatorie, nelegală și abuzivă.
În acest sens s-a argumentat că potrivit prevederilor art. 27 alin. 1 lit. a HG341/2007, mobilitatea înalților funcționari publici se realizează prin modificarea raportului de serviciu, un asemenea demers fiind impus, printre altele de necesitatea eficientizării activității autorităților și instituțiilor publice.
Astfel, deși potrivit art. 29 din HG341/2007 coroborat cu art. 93 (1) Legea 188/1999 republicată, înalții funcționarii publici prezintă disponibilitate la numire, numirile, subsumate aplicării principiului mobilității funcției publice trebuiesc a fi realizate cu respectarea legii, imparțialității, obiectivitătii și transparenței (art. 27 alin. 2 HG341/2007).
În caz contrar, acestea nu reprezintă decât materializarea unei obligații de drept instituțional prin deturnarea scopului prevederilor legale, respectiv depolitizarea funcției publice prefecturale, obligație asumată prin Tratatul de Aderare.
În cazul reclamantului s-a arătat că mobilitatea s-a realizat sub pretextul eficientizării activității autorităților și instituțiilor publice (potrivit art. 27 alin. 1 lit. a HG341/2007).
În această situație mobilitatea se aplică, în mod limitativ în situațiile prevăzute de art. 30 HG341/2007, raportat la prevederile art. 33 (2), (3) din același act normativ.
Astfel, conform art. 33(3), raportat la art. 30 lit. c HG341/2007, o asemenea mobilitate se realizează în situația în care este necesară coordonarea unor activități de către un înalt funcționar public, cu o anumită calificare, specializare și experiență
Art. 30 lit. b reglementează și o a II-a situație ce impune mobilitatea, respectiv necesitatea coordonării unor situații complexe de natura celor care intră în atribuțiile înalților funcționari publici, caz excepțional ce nu este condiționat de vacantarea, fie și temporară a funcției publice (situație aplicabilă exclusiv inspectorilor guvernamentali).
Ca urmare, eficientizarea activității autorităților și instituțiilor publice se realizează uzând de calificarea, specializarea și experiența înalților funcționari publici în vederea coordonării unor activități complexe ori speciale, de o asemenea modalitate neputându-se dispune discreționar, ori de câte ori se vacantează, fie și temporar o funcție publică corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici.
Limitarea mobilității înalților funcționari publici s-a arătat că este prevăzută expres și de art. 28 (1) HG341/2007 ce reține că aceasta poate fi dispusă numai în condițiile legii și în scopul și limitele prevăzute de HG341/2007, sub sancțiunea nulității măsurii.
S-a imputat actelor administrative a căror anulare se solicită și omisiunea precizării în cuprinsul lor, a temeiului de drept și de fapt ce a impus mobilitatea pentru eficientizarea activităților și instituțiilor publice (mențiunea din Decizia 333/12.03.2009 referitoare la aplicabilitatea prevederilor art. 33 (1) lit. d HG341/2007, fiind singura ce indică motivului mobilității), apreciindu-se și în acest context că modificarea raporturilor de serviciu nu are un fundament real, măsura dispusă nefiind impusă de necesitatea eficientizării activității autorităților la nivelul județului B, ci constituind un pretext de modificare a raporturilor de serviciu.
Astfel, activitățile (reținute generic în Decizia 427/2009 ca fiind de natură să intre în sfera de competență a Ministerului Administrației și Internelor) de o complexitate ce ar fi impus coordonarea unui înalt funcționar public cu o anumită calificare, specializare și experiență, nu existau în momentul aplicării mobilității reclamantului.
S-a argumentat și că nu poate fi invocată nici împrejurarea că numirea s-a făcut în aplicarea principiului mobilității pe o funcție publică înființată în considerarea modificărilor instituționale previzionate sau a unor priorități ale administrației publice, astfel cum sun reținute prin programul de guvernare aprobat prin Hotărârea Parlamentului 31/22.12.2008, în vederea gestionării eficiente a resurselor umane, ameliorării imaginii funcției publice prin creșterea transparenței actului administrativ, reducerii birocrației și a costurilor de funcționare a aparatului administrației publice.
În drept s-au invocat prevederile art. 1, 7, 18 alin. 1, 3, 5 Legea 554/2004 și art. 27, 28, 29, 30, 33, 68 raportat la art. 5 (3) HG341/2007, art. 93 Legea 188/1999 R,.
În dovedirea acțiunii s-au depus la dosarul cauzei: decizia de numire 557/20058, HG243/11.03.2009, decizia 333/2009, respectiv 427/2009, dovada îndeplinirii procedurii prealabile; răspunsul la procedură prealabilă, acte de studii, dosar profesional 199/12.03.1999 al reclamantului.
La data de 06.07.2009 pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii formulate în cauză, pentru următoarele argumente:
Referitor la capătul de cerere prin care se solicită anularea Deciziei Primului - Ministru nr. 333/2009 privind numirea prin mobilitate a reclamantului în funcția publică de inspector guvernamental și anularea Deciziei Primului - Ministru nr. 427/2009 privind stabilirea atribuțiilor acestuia ca inspector guvernamental în cadrul Secretariatului General al Guvernului, pârâtul a invocă lipsa calității sale procesuale pasive.
În acest sens s-a arătat că potrivit prevederilor constituționale și ale Legii nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor. Guvernul României este un organ colegial, fără personalitate juridică civilă, care asigură realizarea politicii interne și externe a țării, precum și conducerea generală a administrației publice, iar pentru realizarea atribuțiilor sale adoptă acte administrative de autoritate (hotărâri și ordonanțe), pe baza și în executarea legii.
Acest organ colegial poate sta în justiție, în calitate de pârât, numai în litigiile de contencios administrativ, atunci când este contestată legalitatea actelor administrative pe care le adoptă, hotărâri, ordonanțe.
Ca urmare este evidentă lipsa calității procesuale pasive a Guvernului României referitor la anularea Deciziei Primului - Ministru nr. 333/2009 privind numirea prin mobilitate a reclamantului în funcția publică de inspector guvernamental și anularea Deciziei Primului - Ministru nr. 427/2009 privind stabilirea atribuțiilor acestuia ca inspector guvernamental în cadrul Secretariatului General al Guvernului.
Raportat la aceste capete de cerere s-a arătat că revine primului-ministru calitatea procesuală pasivă, acesta fiind autoritatea administrativă ce a emis deciziile a căror anulare se solicită.
Cu privire la cererea de anulare a Hotărârii Guvernului nr. 243/2009, într-o primă apărare s-a susținut că aceasta inadmisibilă, față de împrejurarea că plângerea prealabilă este formulată împotriva unui act administrativ individual și nu împotriva unui act administrativ normativ, raportat la data publicării Hotărârii de Guvern a cărei anulare se cere, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 12 martie 2009, și având în vedere data introducerii plângerii prealabile formulate de către domnul, respectiv 14 aprilie 2009 (data înregistrării la Registratura Generală a Guvemului României - Secretariatul General al Guvemului), s-a apreciat că aceasta a fost introdusă peste termenul imperativ prevăzut de art. 7 alin. 1 din Legea 554/2004.
S-a susținut și că reclamantul este obligat să facă dovada îndeplinirii procedurii administrative prealabile și, potrivit art. 12 din Legea nr.554/2004, va depune la dosarul cauzei copia plângerii prealabile privind actul administrativ contestat (pentru identitate cu obiectul prezentei acțiuni), având înscrisă data introducerii și numărul de înregistrare al Registraturii Generale a Guvernului României - Secretariatul General al Guvernului.
În aceste condiții, acțiunea este inadmisibilă întrucât reclamantul nu a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 înainte de a sesiza instanța de contencios administrativ cu acțiune în anulare.
Pe fondul cauzei s-a susținut că Hotărârea Guvernului nr. 243/2009 privind aplicarea mobilității pentru reclamant din funcția publică de subprefect al județului G în funcția publică de inspector guvernamental este temeinică și legală, fiind adoptată în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 19 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată si ale art. 33 alin. (1) lit. c) din Hotărârea Guvernului nr. 341/2007 privind intrarea în categoria înalților funcționari publici, managementul carierei și mobilitatea înalților funcționari publici, cu modificările și completările ulterioare.
Hotărârea contestată a fost adoptată de Executiv, astfel cum reiese și din Nota de fundamentare care a însoțit proiectul actului administrativ, prin însușirea proiectului inițiat de Ministerul Administrației și Internelor care, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 30/2007, cu modificările și completările ulterioare, este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, care exercită atribuții privind funcția publică și funcționarii publici.
La elaborarea actului au fost respectate dispozițiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, precum și cele cuprinse în Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de acte normative spre adoptare, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1226/2007.
La elaborarea proiectului acestui act administrativ s-au avut în vedere prevederile art. 33 alin. (1) lit. c) din Hotărârea Guvernului nr. 341/2007 privind intrarea în categoria înalților funcționari publici, managementul carierei și mobilitatea înalților funcționari publici, iar temeiul legal al acesteia l-a constituit art. 108 din Constituția României și art. 19 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.
Hotărârea Guvernului nr. 243/2009 a fost emisă în aplicarea prevederilor art. 33 din Hotărârea Guvernului nr. 341/2007, avându-se în vedere interesul public și măsurile de reorganizare a aparatului de lucru al Guvernului ca o structură performantă și competitivă în raport cu structurile din țările membre ale Uniunii Europene.
Ca atare, potrivit prevederilor art. 8 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 405/2007 privind funcționarea Secretariatului General al Guvernului, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul acestuia este organizat și funcționează compartimentul inspectorilor guvernamentali, care au o importanță majoră în procesul de reformă administrativă, în realizarea prerogativelor de putere publică corespunzătoare funcției publice ocupate prin coordonarea de activități, proiecte sau programe complexe în legătură cu statutul României de stat membru al Uniunii Europene, precum și cu prioritățile strategice de dezvoltare a capacității administrative și instituționale.
S-au invocat și prevederile art. 29, 31 din Hotărârea Guvernului nr. 341/2007 și art. 93 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, precum și art. 33 alin. (1) lit. c) din nr.HG 341/2007 care prevede că mobilitatea pentru eficientizarea activității autorităților și instituțiilor publice se dispune prin hotărâre a Guvernului, la solicitarea motivată a ministrului internelor si reformei administrative, pentru funcțiile publice de prefect si subprefect. Din acest text, se observă că legea nu condiționează dispunerea acestei măsuri (care reprezintă punerea în practică a principiului mobilității înalților funcționari publici, stabilit de textele de lege anterior menționate) de acordul înalților funcționari publici.
În considerarea prevederilor anterior menționate s-a concluzionat că, competența legală de a supune mobilității un înalt funcționar public dintr-o funcție publică în alta, corespunzătoare categoriei, este atributul exclusiv al persoanei care are competența legală de numire în funcție de interesul public. Așadar, înaltul funcționar public este obligat să se conformeze mobilității în virtutea funcției pe care o îndeplinește, în contextul aplicării unor măsuri menite să determine creșterea gradului de realizare a atribuțiilor funcției publice.
Mobilitatea este o caracteristică a raportului de serviciu, o obligație dispusă de lege în sarcina înaltului funcționar public din momentul intrării în categoria înalților funcționari publici și până la data încetării raportului de serviciu. Modificarea raportului de serviciu al înaltului funcționar public nu echivalează cu o retrogradare, mobilitatea fiind una din obligațiile funcționarului public în îndeplinirea atribuțiilor sale.
Ca urmare, prin adoptarea Hotărârii Guvernului nr. 243/2009, prin care s-a modificat raportul de serviciu al reclamantului, nu i-au fost afectate acestuia nici un drept sau interes legitim, în sensul dispozițiilor art. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, fapt pentru care cererea de anulare a dispozițiilor acestui act administrativ apare ca fiind neîntemeiată.
Deoarece modificarea raporturilor de serviciu ale reclamantului, prin emiterea Hotărârii de Guvern nr. 243/2009 a fot exercitată în limitele prevăzute de normele legale în vigoare, s-a susținut că se impune și respingerea cererii de acordare de daune materiale ca neîntemeiată.
Cu privire la cererea reclamantului de acordare de daune morale s-a solicitat respingerea acestei solicitări ca neîntemeiată, nefiind produsă nici un fel de dovadă a unui prejudiciu moral suferit de către reclamant, ținând seama că nu i-a fost lezat nici un drept sau interes nepatrimonial.
În susținerea apărărilor formulate, s-a depus la dosar Nota de fundamentare care a stat la baza adoptării Hotărârii Guvernului nr. 243/2009 și copia plângerii prealabile formulate de către reclamant.
S-a solicitat judecarea cauzei și în conformitate cu prevederile art. 242 alin. (2) Cod procedură civilă.
La data de 10.07.2009 Ministerul Administrației și Internelor a formulat cerere de intervenție în interesul pârâtului. Guvernul României, întemeiată pe faptul că, la adoptarea nr.HG 243/2009, Ministerul Administrației și Internelor a elaborat propunerea de numire în funcție.
Prin cererea de intervenție s-a solicitat admiterea acesteia și, pe fond, să respingerea cererii reclamantului, pentru următoarele considerente:
Actele administrative atacate (HG nr. 243/2009, Deciziile Primului-ministru nr. 333/2009 și nr. 427/2009) au fost emise în aplicarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 341/2007 privind intrarea în categoria înalților funcționari publici, managementul carierei și mobilitatea înalților funcționari publici, ale art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 19 alin. 1 lit. b din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit art. 8 alin. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 405/2007 privind funcționarea Secretariatului General al Guvernului, în cadrul acestuia se organizează compartimentul inspectorilor guvernamentali, care au o importanță majoră în procesul de reformă administrativă, în realizarea prerogativelor de putere publică corespunzătoare funcției publice ocupate prin coordonarea de activități, proiecte sau programe complexe în legătură cu statutul României de stat membru al Uniunii Europene, precum și cu prioritățile strategice de dezvoltare a capacității administrative și instituționale.
În sensul celor arătate și prin întâmpinarea formulată în cauză de pârâtul Guvernul României s-au invocat dispozițiile art. 93 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publicii, art. 33 din Hotărârea Guvernului nr. 341/2007 arătându-se că textul de lege nu condiționează mobilitatea înalților funcționari publici de acordul acestora la mutarea de pe o funcție publică pe alta.
Mai mult, această modificare a raportului de serviciu nu echivalează cu o retrogradare, mobilitatea în vederea eficientizării activității instituției publice fiind una din obligațiile pe care un înalt funcționar public trebuie să le execute în virtutea funcției pe care o îndeplinește în contextul aplicării unor măsuri menite să determine creșterea gradului de realizare a atribuțiilor funcției publice de reprezentant al Guvernului și nu o posibilitate lăsată la aprecierea sa. Mobilitatea este o caracteristică a raportului de serviciu, o obligație dispusă de lege în sarcina înaltului funcționar public din momentul intrării în categoria înalților funcționari publici și până la data încetării raporturilor de serviciu.
Mobilitatea presupune numirea unui înalt funcționar public într-o funcție corespunzătoare pe baza unei aprecieri care, în fapt, nu favorizează sau defavorizează persoana în cauză, întrucât aceasta conștient și prin proprie voință a intrat în categoria înalților funcționari publici, cunoscând statutul unei asemenea categorii.
Ca urmare s-a susținut că prin modificarea raportului de serviciu al reclamantului, prin mobilitate, nu i s-a adus atingere niciunui drept subiectiv ocrotit de lege sau interes legitim, în sensul Legii contenciosul administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare și nici nu s-a încălcat vreo dispoziție legală incidență în materie, astfel încât, nu există motive de anulare a actului administrativ atacat. Faptul că reclamantul pretinde că prin mobilitate i se încalcă grav dreptul legitim câștigat în cariera de înalt funcționar public este neîntemeiat, intrarea în categoria înalților funcționari publici negarantându-i ocuparea a aceleiași funcții publice.
Mobilitatea în vederea eficientizării activității instituției publice și avându-se în vedere interesul public este una din obligațiile pe care un înalt funcționar public trebuie să le execute în virtutea funcției pe care o îndeplinește în contextul aplicării unor măsuri menite să determine creșterea gradului de realizare a atribuțiilor funcției publice de reprezentant al Guvernului și nu o posibilitate lăsată la aprecierea înaltului funcționar public.
În ceea ce privește ignorarea principiilor statuate prin dispozițiile art. 27 alin.2 din nr.HG 341/2007, s-a apreciat că această afirmație nu se susține din moment ce nu au fost încălcate prevederile alin. 1 ale aceluiași articol, iar mobilitatea s-a realizat avându-se în vedere eficientizarea activităților autorităților și instituțiilor publice. Ca atare, mobilitatea reclamantului, înalt funcționar public, s-a efectuat în scopul și limitele prevăzute de lege.
Afirmația reclamantului cu privire la inexistența unui fundament real pentru modificarea raporturilor de serviciu motivat de faptul că măsura nu ar fi impusă de necesitatea eficientizării activității autorităților la nivelul județului B nu este menită să demonstreze nelegalitatea actelor administrative atacate.
Astfel cum s-a motivat prin nota de fundamentare în baza căreia a fost emisă nr.HG 243/11.03.2009, la nivelul întregii țări, s-a făcut aplicarea Programului de Guvernare 2009 - 2012 în concordanță cu care sunt necesare măsuri organizatorice corespunzătoare priorităților strategice de reformă a administrației publice.
În acest context, modificarea raporturilor de serviciu nu presupune cercetarea unor aspecte referitoare la retrogradare, la trecerea "în ultima treaptă din categoria înalților funcționari publici", astfel cum se exprimă reclamantul, ci se referă strict la una din obligațiile pe care acesta trebuie să le execute în virtutea statutului de înalt funcționar public deținut și în contextul aplicării unor măsuri menite să determine creșterea gradului de realizare a atribuțiilor funcției publice, și nu la o măsură a cărei oportunitate poate să fie apreciată de către înaltul funcționar public.
S-a invocat și că nr.HG 341/2007, astfel cum a fost modificată prin nr.HG 23/2009, prevede că "în cursul anilor 2007, 2008 și 2009, ocuparea funcțiilor publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici se face în condițiile Legii nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe baza mecanismelor instituite prin prezenta hotărâre, cu aplicarea, în ordine, a următoarelor modalități: a) prin mobilitate, în condițiile prezentei hotărâri și b) prin excepție de la prevederile art. 7, prin concurs organizat pentru ocuparea funcțiilor publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici vacante, în situația în care nu a fost posibilă ocuparea funcției în condițiile prevăzute la lit. a".
În drept s-au invocat dispozițiile art. 49 alin. 3 pr. civ. și art. 3 alin. 1 pct. 7 din nr.HG 405/2007 iar în conformitate cu art. 242 alin. 2 pr.civ. s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului intervenientului.
Prin încheiere din dat de 02.10.2009 s-a încuviințat în principiu cererea de intervenție formulată în cauză.
Analizându-se cererile și apărările formulate de părți prin prisma probatoriului administrat în cauză instanța reține că acțiunea formulată de reclamant este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Guvernul României în raport de capetele de cerere formulate de reclamant privind anularea Deciziilor nr. 333/11.03.2009 și nr. 427/30.03.2009 emise de Primul Ministru se constată că nu această excepție deși aparent întemeiată nu poate fi reținută în cauză în acest sens deoarece, din acțiunea formulată în cauză rezultă cu claritate că reclamantul a înțeles să cheme în judecată pe fiecare dintre pârâți în raport de actele emise de fiecare dintre aceștia, iar nu în raport de toate actele a căror anulare se solicită în prezenta cauză.
Prin urmare, reclamantul nu a susținut că pârâtul Guvernul României ar avea calitate procesuală pasivă în raport de capetele de cerere privind anularea Deciziilor nr. 333/11.03.2009 și nr. 427/30.03.2009 emise de Primul Ministru, astfel că excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârâtul Guvernul României în sensul celor precizate prin întâmpinare, apare ca lipsită de obiect, respectiv de cererea reclamantului de a se pronunța anularea Deciziilor nr. 333/11.03.2009 și nr. 427/30.03.2009 emise de Primul Ministru în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României.
În fapt se reține că prin Hotărârea nr. 243/11.03.2009 publicată în Of. 153/12.03.2009 reclamantului i s-a aplicat mobilitatea din funcția publică de subprefect al județului G în funcția publică de inspector guvernamental, urmând ca numirea în funcția publică de inspector guvernamental să se facă prin decizie a primului ministru.
La adoptarea acestei hotărâri s-au avut în vedere dispozițiile art. 33 alin. 1 lit. c din HG 341/2007.
Prin nota de fundamentare a acestei hotărâri a guvernului s-a reținut mobilitatea pentru funcțiile din categoria înalților funcționari publici poate fi realizată în interes public, pentru eficientizarea activității autorităților și instituțiilor publice, precum și pentru dezvoltarea profesională a înalților funcționari publici de la data intrării în categoria până în momentul încetării raporturilor de serviciu.
S-a reținut și că aplicarea prevederilor Programului de Guvernare 2009 - 2012 impune atât eficientizarea activității conducerii Instituției prefectului, cât și stabilirea de măsuri organizatorice pentru asigurarea capacității de coordonare și armonizare a acțiunilor la nivel central, regional sau local, de către inspectorii guvernamentali, corespunzător priorităților strategice de reformă a administrației publice.
Luând în considerare măsurile organizatorice necesar a fi aplicate pentru atingerea obiectivelor stabilite prin Programul de Guvernare 2009 - 2012 s-a propus, potrivit prevederilor art. 33 alin. 1 lit. c din HG 341/2007, aplicarea mobilității pentru reclamant.
Prin Decizia nr. 333 a primului ministru din aceeași dată și publicată în același monitor oficial reclamantul a fost numit în funcția de inspector guvernamental, în aplicarea mobilității înalților funcționari publici.
La adoptarea acestei hotărâri s-au avut în vedere dispozițiile art. 33 alin. 1 lit. d din HG 341/2007.
Prin Decizia nr. 427/30.03.2009 a primului ministru publicată în Of. 209/01.04.2009 reclamantul în noua sa funcție de inspector guvernamental a fost desemnat să îndeplinească, la nivelul județului B, atribuții ce intră în sfera de competență a Ministerului Administrației și Internelor.
Prin aceeași decizie s-a statuat și că fișa de descriere a atribuțiilor și responsabilităților și a modului de raportare a activității desfășurate de reclamant se stabilește prin ordin al ministrului administrației și internelor. Plata drepturilor salariale și a celorlalte drepturi aferente se realizează de Secretariatul General al Guvernului iar evaluarea reclamantului se realizează pe baza raportărilor realizate în urma activității desfășurate.
Împotriva actelor administrative individuale mai sus prezentate reclamantul formulat plângere prealabilă înregistrată la Guvernul României - Secretariatul General sub nr. 17/4589/14.04.2009 iar răspunsul la aceasta a fost comunicat reclamantului cu adresa nr. 15A/2575/CA/05.05.2009.
În raport de situația de fapt așa cum a fost mai sus prezentată se constată că nici excepția inadmisibilității acțiunii ca urmare a neîndeplinirii procedurii prealabile în termenul prevăzut de art. 7 alin. 1 din Legea 554/2004 nu poate fi reținută deoarece potrivit art. 7 alin. 7 plângerea prealabilă în cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce, pentru motive temeinice și peste termenul prevăzut de alin. 1 al aceluiași articol, dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului.
În situația concretă a speței deduse se reține că deși actele administrative a căror anulare se solicită au caracterul unor acte individuale nu au fost comunicate în mod direct reclamantului ci au fost doar publicate în Monitorul Oficial, primele dintre acestea la data de 12.03.2009 (HG 243/11.03.2009 și Decizia nr. 333/11.03.2009).
Astfel, deși data publicării în Monitorul Oficial poate fi reținută ca dată la care reclamantul a luat cunoștință de actele administrative individuale a căror anulare se solicită, faptul că acestea nu au fost comunicate în mod direct reclamantului, deși priveau nemijlocit funcția ocupată de acesta, poate fi asimilat unui motiv temeinic în sensul art. 7 alin. 7 din Legea 554/2004 care permite acestuia formularea plângerii prealabile cu depășirea termenului prevăzut de alin. 1 al aceluiași articol, însă în termenul de 6 luni de la emiterea acestuia.
Pe fondul cauzei de reține că, din Nota de fundamentare a HG 243/11.03.2009, așa cum a fost mai sus prezentată, analizată coroborat din punct de vedere al argumentelor ce justifică mobilitatea aplicată reclamantului, înalt funcționar public, se constată că mobilitatea s-a realizat în privința reclamantului, în interes public, pentru aplicarea prevederilor programului de guvernare în sensul art. 27 alin. 1 lit. b din HG 341/2007, în forma acesteia în vigoare la emiterea HG 243/11.03.2009, coroborat cu art. 31 lit. a prima teză din același act normativ, respectiv pentru realizarea unui interes care vizează satisfacerea nevoilor comunitare.
Astfel, deși în Nota de fundamentare analizată se face vorbire în paragraful 4, în cadrul unei enumerări a tuturor cazurilor de mobilitate a înalților funcționari publici, despre eficientizarea activității autorităților și instituțiilor publice, caz distinct de mobilitate prevăzut de art. 27 alin. 1 lit. a din HG 341/2007 coroborat cu art. 30 din același act normativ, acest caz nu este incident în speță, în condițiile în care, așa cum s-a arătat mai sus din coroborarea tuturor argumentelor aduse prin Nota de fundamentare rezultă că mobilitatea nu s-a realizat în situația reclamantului pentru acest motiv ci în interes public.
Prin urmare nu pot fi reținute ca întemeiate argumentele prezentate de reclamant referitor la aplicarea nelegată față de acesta a dispozițiilor art. 27 alin. 1 lit. a din HG 341/2007 coroborat cu art. 30 din același act normativ.
Mai mult, se reține și că în situația reclamantului referirile la dispozițiile art. 33 alin. 1 lit. c și d din HG 341/2007 nu vizează decât forma actului administrativ individual prin care s-a realizat mobilitatea în situația reclamantului și nu face dovada că mobilitatea acestuia s-a realizat pentru eficientizarea activității instituțiilor sau autorităților publice în sensul art. 30 din HG 341/2007.
Aceeași concluzie se desprinde și din modalitatea în care s-a realizat în condițiile concrete ale speței mobilitatea reclamantului care conduc la concluzia aplicării dispozițiilor art. 34 alin. 1 și 2 din HG 341/2007, respectiv prin act individual al persoanei care are competența de numire (art. 19 alin. 1 lit. a coroborat cu art. 12 lit. e din Legea 188/1999), fără a necesita existența unei funcții corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici de inspector guvernamental la nivelul județului B vacantă sau temporar vacantă și în interiorul întregii categorii a înalților funcționari publici iar nu în cadrul aceleiași funcții publice.
Ca urmare, dispozițiile legale incidente în situația reclamantului au fost respectate, neputându-se reține că actele a căror anulare se solicită de către reclamant sunt afectate de nelegalitate.
Instanța reține și că potrivit dispozițiilor art. 29 din HG 341/2007 și ale Legii 188/1999 în aplicarea cărora dispozițiile HG 341/2007 au fost emise, înalții funcționari publici trebuie să prezinte disponibilitate la numirile în funcțiile corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici, prin mobilitate.
Realizarea mobilității înalților funcționari publici, caz specific acestei categorii de modificare a raporturilor de serviciu, nu poate fi privit similar unei modificări a raportului de serviciu în cazul celorlalți funcționari publici ce nu fac parte din categoria înalților funcționari publici.
În consecință potrivit art. 28 din HG 341/2007 și art. 18 din legea 554/2004 acțiunea formulată în cauză urmează a fi respinsă ca neîntemeiată, pentru aceleași considerente admițându-se și cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR.
Respinge acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții GUVERNUL ROMÂNIEI, PRIMUL MINISTRU AL ROMÂNIEI.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Ianuarie 2010
Președinte, - - |
Grefier, - - |
Red. jud.
5 ex.
20 Ianuarie 2010
Președinte:Gabriel ViziruJudecători:Gabriel Viziru
