Anulare act administrativ . Decizia 1011/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 1011

Ședința publică de la 09.04.2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Canacheu Claudia Marcela

JUDECĂTOR 2: Patraș Bianca Laura

JUDECĂTOR - -

GREFIER

...

Pe rol soluționarea recursului declarat de pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR împotriva sentinței civile nr. 438 pronunțată Tribunalul București - Secția a -IX-a Contencios Administrativ și Fiscal la data de 04.02.2009 în dosarul nr.2049/3/CA/2009, în contradictoriu cu reclamanta.

La apelul nominal făcut în ședință publică NU au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care

Curtea, constatând că prin cererea de recurs recurenta - pârâtă a solicitat și judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 242 alineat 2.pr.civ.; nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 150.pr.civ. declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare pe fondul recursului.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 438/04.02.2008, Tribunalul București - Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal admis acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, a obligat pârâta să emită un act administrativ de validare/invalidare a hotărârii nr. 3776/03.10.2008 a Comisiei Municipiului de aplicare a Legii nr. 9/1998 din cadrul Instituției Prefectului Municipiului B, în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile hotărârii sub sancțiunea plății penalităților de 100 lei/zi de întârziere, de la data stabilită de instanță până la îndeplinirea obligației de către pârâtă.

Pentru pronunța o asemenea soluție, instanța de fond a reținut că pârâta avea obligația emiterii deciziei de validare sau invalidare în termen de cel mult 60 de zile de la primire dosarului obligației pe care pârâta nu a îndeplinit-o, ceea ce reprezintă un refuz nejustificat de rezolva o cerere privitoare la un drept conferit de Legea nr. 9/1998. S- constatat de către tribunal incidența art. 7 alin. 1 și alin. 3 din Legea nr. 9/1998, art. 1 alin. 1, art. 8 alin. 1, art. 18 alin. 1 și alin. 5, dar și art. 20 din Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei hotărâri judecătorești s-a promovat recurs, în termen legal, de către pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, care solicitat, în temeiul disp. art.304 pct.9 si art. 3041Cod procedură civilă,casarea sentinței.

Recurenta prezentat circuitul legal, în sensul că hotărârile comisiilor județene de aplicare Legii nr. 9/1998 sunt analizate în ordine cronologică. Se învederează numărul mare de dosare primite anual de la fiecare prefectură, în contextul personalului redus ca număr - ce lucrează cu program prelungit - în raport cu volumul uriaș de muncă.

În plus, recurenta consideră că termenul instituit de art. 7 alin. 3 din Legea nr. 9/1998 reprezintă un termen de recomandare.

Pe de altă parte, recurenta apreciază că trebuie să depună toate diligențele în aflarea adevărului și de exclude orice supoziții cu privire la bunurile ce urmează să fie compensate beneficiarilor și care necesită un termen mai de executare decât cel general de 60 de zile.

Analizând sentința atacată, în raport de criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că se impune în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă respingerea recursului ca nefondat.

Sentința atacată este legală și temeinică, în speță nefiind întrunite cerințele impuse de art. 304 și art. 3041Cod procedură civilă, în vederea casării sau modificării hotărârii.

Potrivit art. 7 alin. 3 din Legea nr. 9/1998, în termen de cel mult 60 de zile comisia centrală va analiza contestațiile și va valida sau invalida măsurile stabilite de comisiile județene și a Municipiului B.

Este în afara oricărui dubiu că,în speță, această obligație legală nu a fost respectată de recurenta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, neavând nici o relevanță juridică invocarea unor dificultăți de ordin administrativ.

Nu poate fi primită susținerea recurentei, în sensul că termenul de 60 de zile impus de textul legal anterior indicat este unul de recomandare.Este vorba despre nesoluționare în termen legal unei cereri, în accepțiunea impusă de art. 2 alin. 1 lit. h) din Legea contenciosului administrativ.

Norma care reglementează perioada în care trebuie emisă decizia de validare/invalidare a hotărârii comisiei județene este imperativă.

Față de soluția de obligare autorității publice pârâte la emiterea unui act administrativ, în baza art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, apare ca legală acordarea unor penalități de întârziere în temeiul art. 18 alin. 5 din același act normativ.

În raport de cele expuse anterior, recursul apare ca nefondat și va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR împotriva sentinței civile nr. 438 pronunțată Tribunalul București - Secția a -IX-a Contencios Administrativ și Fiscal la data de 04.02.2009 în dosarul nr.2049/3/CA/2009, în contradictoriu cu reclamanta.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 23.04.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

Red.P-REFIER

EF/2ex.

28.04.2009

Tr.-9

Jud.AJ

Președinte:Canacheu Claudia Marcela
Judecători:Canacheu Claudia Marcela, Patraș Bianca Laura

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Decizia 1011/2009. Curtea de Apel Bucuresti