Anulare act administrativ . Decizia 11/2010. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 11/CA
Ședința publică de la 11 ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Violeta Elena Pinte
JUDECĂTOR 2: Leocadia Roșculeț
JUDECĂTOR 3: Dan
Grefier -
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe recurenta Școala de Agenți de Poliție " " Câmpina, cu sediul în Câmpina,-, județul P, în contradictoriu cu intimat, având ca obiect anulare act administrativ, recurs mpotriva sentinței numărul 54/CA/16.02.2009 a Tribunalului Vaslui.
La apelul nominal făcut în ședința publică, sunt lipsă reprezentantul recurentei și intimatul.
Procedura legal îndeplinită.
Se dă citire referatului cauzei de către grefier, referat din care rezultă că dosarul se află la al treilea termen de judecată, că s-a solicitat și judecata în lipsă și că intimatul a depus la dosar înscrisuri, într-un singur exemplar.
Instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA DE APEL,
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr.54/CA/16.02.2009, Tribunalul Vasluia admis cererea privind suspendarea actului administrativ și, în consecință, a dispus suspendarea executării dispoziției nr. 560/28.10.2008 emisă de pârâtă până la soluționarea irevocabilă a prezentei cauze.
S-a admis contestația formulată de petentul, domiciliat în Bârlad,-, jud. V în contradictoriu cu Școala de agenți de poliție, cu sediul în Câmpina, Bulevardul - I nr. 145, jud.
S-a dispus anularea în parte, în ceea ce privește contestatorul, a dispoziției nr. 560/23.10.2008 emisă de Directorul Școlii de agenți de poliție, Câmpina.
În motivarea sentinței, reține instanța că, prin decizia nr.560/23 10 2008 Directorului Scolii de agenți de politie " " Câmpina s-a dispus exmatricularea petentului din școală pentru săvârșirea abaterilor prevăzute de art. 91 lit. k si l din Regulamentul de organizare si funcționare a școlilor postliceale din Ministerul d e Interne.Din probele cauzei rezulta ca in data de 17.10.2008, fără bilet de voie sau vreo dispoziție scrisă, împreună cu un alt elev, și alți 15 elevi, cu acordul agentului de serviciu, au părăsit școala, mergând la un bar discotecă, între orele 21-23. La întoarcerea în școală, i-a însoțit pe colegii săi, si în pavilionul fetelor, pentru a cere un caiet. A intrat in dormitoarele fetelor împreună cu ceilalți doi colegi si le-au trezit, apoi, așa cum au declarat unele din fete, au avut o comportare lipsita de respect fata de acestea.
Examinând in concret faptele pentru care a fost sancționat petentul cât si dispozițiile art. 91 din Regulamentul de organizare si funcționare a școlilor postliceale din Ministerul d e Interne, Tribunalul a apreciat că sancțiunea aplicată este excesivă față de gravitate, consecințele si pericolul faptelor săvârșit, că orice sancțiune are aptitudine funcțională numai in măsura in care ea este adecvată cazului individual concret și că, în acest sens trebuie examinate gravitatea încălcării normelor legale si consecințele abaterilor săvârșite.
S-a mai reținut că, din ansamblul probelor cauzei si din conținutul dispoziției 560/23 10 2008, rezultă că petentul a părăsit fără învoire unitate ( art.91 lit l ) si a avut un comportament jignitor față de colegi ( art.91 lit.k ). In principiu, faptele sânt grave deoarece disciplina militară este mult mai riguroasă înăuntru decât in afara unităților militare. Dar consecințele acestor abateri nu au avut gravitatea care să justifice sancțiunea cea mai severă.De altfel dispozițiile art.91 din Regulament ( fila 120 dosar ) conțin abateri mult mai grave decât cele săvârșite de petent pentru care s-ar putea lua măsura exmatriculării.
Nu in ultimul rând, s-a mai reținut că este de subliniat faptul ca orice sancțiune juridică nu reprezintă un scop, ci un mijloc de reglare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate, iar pentru aceasta nu este nevoie ca in toate cazurile sa se aplice sancțiunea cea mai severă.
Împotriva sentinței nr.54/CA/16.02.2009 a Tribunalului Vaslui, a declarat recurs Școala de Agenți de Poliție" "Câmpina, invocând dispozițiile art.304 pct.4 și pct.7 Cod procedură civilă.
Arată recurenta că elevul a săvârșit mai multe abateri grave, recunoscute și de acesta, sancționate de către membrii Consiliului Profesoral, cu exmatricularea după derularea procedurilor legale.
În ședința din 22 octombrie 2008, Consiliul Profesoral a apreciat că faptele reclamantului de a pătrunde intempestiv pe timp de noapte, alături de colegul său, în dormitoarele mai multor eleve și de a face gesturi neavenite, producând teamă și în rândul elevelor care s-au simțit nesigure în locurile unde în mod obișnuit se odihneau fără a fi deranjate de bărbați necunoscuți, întrunesc elementele constitutive ale abaterilor prevăzute de art.9 lit.k, ultima teză, din regulamentul de organizare și funcționare a școlilor postliceale din I, respectiv manifestarea agresivă în limbaj și comportament față de colegi.
Susține recurenta, că faptele elevului, de a nesocoti dispozițiile dirigintelui, de a minți, pe fondul stării induse de consumul de băuturi alcoolice, personalul de serviciu cu privire la locul unde s-a aflat și activitățile pe care le-a desfășurat în seara de 17.10.2008, de a nu respecta programul instituției de învățământ, pe timpul nopții, coroborate cu trezirea din somn a elevelor, întrunesc elementele constitutive ale abaterilor de lipsă de respect manifestată față de elevi și personalul școlii și comportare nedemnă, necivilizată în școală, fiind prevăzute în art.60 din Regulamentul de ordine interioară al Școlii de Agenți de Poliție" " Câmpina.
Se arată că faptele precizate, împreună cu părăsirea fără aprobare a școlii și pătrunderea în dormitoarele fetelor, au determinat Consiliul Profesoral să decidă exmatricularea elevului, directorul școlii trebuind să pună în executare hotărârea corpului profesoral prin emiterea dispoziției de exmatriculare nr.560/28.10.2008, și că, din rapoartele elevilor, și ale celorlalți elevi, care au formulat rapoarte, rezultă cu claritate că elevul a săvârșit abaterile disciplinare descrise.
Consideră recurenta că aprecierea instanței că sancțiunea aplicată este excesivă față de gravitatea, consecințele și pericolul faptelor săvârșite, conduce la concluzia utilizării de către instanță a unor motive contradictorii, că sentința civilă nr.54/10.07.2009 mai este criticabilă și din punctul de vedere al folosirii contradictorii a principiului aplicării graduale a sancțiunilor, întrucât în dosar s-a făcut dovada sancționării anterioare a reclamantului și cu alte sancțiuni decât exmatricularea, pentru alte abateri disciplinare, cum ar fi interdicția de a părăsi școala timp de 20 de zile, pentru încălcarea cu vinovăție a prevederilor art.91 lit.k și 1) din Regulament, astfel că sancțiunea exmatriculării a fost aplicată conform principiului enunțat, după ce, în prealabil, elevul fusese sancționat cu o sancțiune mai blândă. În mod greșit s-a reținut că elevi au părăsit școala cu acordul ofițerului de serviciu pentru că, din cercetări, rezulta că elevii au părăsit școala singuri, fără a primi acordul cuiva.
De asemenea, se mai critică faptul că, prin aprecierea asupra gravității abaterilor prevăzute de Regulament, instanța a preluat prerogativele Corpului Profesoral, singurul abilitat să aprecieze, prin vot, asupra gravității abaterilor de la disciplină din școală și aplicarea sancțiunilor.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul susține că recursul nu mai are obiect, întrucât el a continuat cursurile Școlii de Agenți de Poliție " " din Câmpina, a susținut toate examenele, a finalizat cursurile și a fost amânată avansarea absolvenților la gradul de agent de poliție doar din motive financiare.
Mai arată intimatul că sunt eronate susținerile recurentei, aceasta nerecunoscând instanței de judecată dreptul de a rezolva litigiile dintre instituții și cetățeni, statuat de Legea contenciosului administrativ, temei invocat la prima instanță, precum și dreptul și chiar obligația instanței de a cântări faptele cu obiectivitate, pe baza legislației în vigoare și de a aprecia gravitatea acestora.
Prin cererea depusă în cursul judecății, intimatul a arătat că în prezent lucrează ca agent de poliție la Secția 1, sector 1 B, unde a fost repartizat, anexând copia certificatului de absolvire seria G nr.00159 emis în urma dispoziției Inspectoratului General al Poliției Române nr.5549/2009 și foaia matricolă.
Analizând actele și lucrările cauzei, prin prisma criticilor formulate și în lumina dispozițiilor legale aplicabile, Curtea apreciază că recursul nu este fondat.
Potrivit dispozițiilor art.304 pct.4 Cod procedură civilă, invocate de către recurentă, modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere, numai pentru motive de nelegalitate,"când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești", iar, conform pct.7 al aceluiași articol,"când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii".
Împrejurarea că instanța sesizată de reclamant a analizat situația de fapt, întregul probatoriu al cauzei, atât cel administrat cu prilejul cercetării problemei disciplinare, cât și cel administrat nemijlocit, în cursul procesului, nu se constituie într-o depășire a puterii judecătorești, ci într-un demers normal și obligatoriu al controlului judiciar.
Prin reexaminarea tuturor aspectelor faptice și cu luarea în considerare a situației personale a intimatului, a poziției acestuia cu prilejul cercetării disciplinare, instanța a ajuns în mod judicios la concluzia că sancțiunea exmatriculării elevului este mult prea severă în raport cu fapta săvârșită.
Decizia Consiliului Profesoral nu se înscrie într-o categorie aparte a unor acte ce nu pot fu supuse controlului judecătoresc,astfel încât susținerea recurentei privind incidența dispozițiilor art.304 pct.4 Cod procedură civilă este lipsită de temei, dispoziția legală citată vizând cu totul alte situații.
Motivele reținute de către instanță pentru admiterea acțiunii nu sunt contradictorii sau străine de natura pricinii, pentru a atrage incidența dispozițiilor art.304 pct.7 Cod procedură civilă. Instanța a avut în vedere toate împrejurările cauzei, precum și faptul că elevul a mai fost sancționat anterior cu interdicția de a părăsi școala timp de 20 de zile, însă a ținut seama de faptul că sancțiunea exmatriculării, pentru care a optat Consiliul profesoral, este una extremă, impunându-se, chiar dacă este vorba de rigurozitatea disciplinei militare, păstrarea unui echilibru între sancțiune, faptă și consecințele acesteia. Chiar și în condițiile speciale ale unei școli militare, scopul principal al sancțiunii este acela al îndreptării și recuperării comportamentale a elevului, aspect avut în vedere de către instanța de fond.
De altfel, soluția dată de către instanță este susținută și de evoluția ulterioară a intimatului, care a continuat cursurile școlii, a absolvit toate examenele, iar în prezent este deja angajat ca agent de poliție, așa cum a dovedit cu actele depuse la dosar.
În consecință, apreciind că sentința atacată este legală și temeinică, instanța de control judiciar o va menține prin respingerea recursului, conform art.312 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul introdus de Școala de Agenți de Poliție" "Câmpina împotriva sentinței nr.54/CA/16.02.2009.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 ianuarie 2010.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.jud./09.02.2010
Tehnored.gref.TN/11.02.2010
2 ex.
Judecător fond- / Tribunalul Vaslui
Președinte:Violeta Elena PinteJudecători:Violeta Elena Pinte, Leocadia Roșculeț, Dan