Anulare act administrativ . Decizia 113/2010. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIA NR.113/R-CONT
Ședința publică din 27 ianuarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Andreea Tabacu JUDECĂTOR 2: Constantina Duțescu
- - - JUDECĂTOR 3: Gina Achim
- - - judecător
- -- - grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, contestația în anulare formulată de contestatoarea SC SRL cu sediul în Pitești,-, județul A, împotriva deciziei nr.1081/R-CONT din -, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr.-, intimată fiind UNIVERSITATEA DIN P cu sediul în Pitești,-, județul
La apelul nominal, făcut în ședință publică au răspuns avocat reprezentând pe contestatoarea SC SRL și consilier juridic reprezentând pe intimata Universitatea din Pitești.
Procedura este legal îndeplinită.
Contestația în anulare este timbrată cu taxă judiciară de timbru în sumă de 10 lei potrivit chitanței nr.1481/19.01.2010 (fila 15 din dosar) și cu timbru judiciar în valoare de 0,3 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta intimatei depune la dosar întâmpinare, ce este comunicată și apărătorului contestatoarei.
Instanța, analizând înscrisurile de la dosar și având în vedere că nu sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acesteia.
Avocat având cuvântul pentru contestatoarea SC SRL, susține oral motivele contestației în anulare așa cum au fost precizate în scris la dosar, solicitând admiterea ei, anularea deciziei nr.1081/R-CONT și în consecință admiterea recursului și respingerea acțiunii ca fiind tardiv formulată, apreciind că instanța de recurs a omis să analizeze această excepție.
De asemenea, susține oral că în cauză este vorba de o eroare materială deoarece speța a fost soluționată ca litigiu comercial și nu în contencios administrativ, așa cum se stabilise în mod irevocabil.
Consilier juridic având cuvântul pentru intimata Universitatea din Pitești, solicită respingerea contestației în anulare, apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.318 Cod procedură civilă. De asemenea, apreciază că instanța la pagina 5 din decizia atacată, la paragrafele 3 și 4 s-a pronunțat asupra excepției tardivității formulării acțiunii.
CURTEA
Asupra contestației în anulare de față, constată:
La data de 27.01.2010, SC " " SRL Pitești, a chemat în judecată pe intimata Universitatea din Pitești pentru ca, pe calea contestației în anulare, să se dispună anularea Deciziei nr.1081/R-Cont/29.10.2009, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în sensul admiterii recursului, schimbării în tot a Sentinței nr.102/CA/16.02.2009, pronunțată de Tribunalul Argeș și respingerii pe fond a acțiunii reclamantei.
În motivare, contestatoarea susține că, la data de 19.10.2009, a fost chemată în judecată de intimata Universitatea din Pitești, pentru a se constata nulitatea absolută a contractului de închiriere nr.8899/23.12.2003; prin Sentința nr.145/C/19.02.2009, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, a fost admisă acțiunea, constatându-se nulitatea contractului, cu motivarea că, a fost încheiat cu nerespectarea dispozițiilor legale imperative, prevăzute în materie.
Sentința a fost atacată cu apel, iar prin Decizia nr.60/A-C/11.06.2008, Curtea de APEL PITEȘTI, a anulat sentința și a trimis cauza spre judecată Tribunalului Argeș, completul specializat în contencios administrativ, reținând că litigiul vizează un contract administrativ.
Prin Sentința nr.102/CA/16.02.2009, s-a admis acțiunea și s-a constatat nulitatea absolută a contractului de închiriere, soluția menținându-se și prin Decizia nr.1081/R-cont/29.10.2009.
Susține că, instanța de recurs a preluat motivarea primei instanțe, a stabilit că excepțiile invocate de pârâtă, au fost corect soluționate, fără a mai analiza excepția tardivității introducerii acțiunii, conform dispozițiilor imperative, prevăzute de art.11 din Legea nr.554/2004.
În materia contenciosului administrativ, cum este speța de față, cu privire la care s-a statuat în mod irevocabil că este de competența instanței de contencios administrativ, respectarea termenelor reglementate de art.11 din Legea nr.554/2004, reprezintă regula în materia contenciosului administrativ, nefiind aplicabile dispozițiile dreptului comun, care anihilau reglementarea specială și ignorarea principiului, potrivit căruia, regula specială, derogă de la regula generală.
Mai susține că, acțiunea de față, a fost introdusă la peste trei ani de la data încheierii contractului administrativ, cu mult peste termenul imperativ, prevăzut de art.11 din Legea nr.554/2004 și că, în mod legal, trebuia admisă excepția tardivității și respinsă acțiunea, ca fiind tardiv formulată.
Prin Legea nr.554/2004, prin art.11 alin.1 și 2, poate și exercitată o acțiune de contencios administrativ, pentru că, altfel, se încalcă principiul securității raporturilor juridice și ar însemna să existe posibilitatea de a se anula un contract administrativ oricând, fără limită de timp, deși a intrat în circuitul civil, fiind astfel o înfrângere a dreptului la justiție, garantat de art.6 din.
În concluzie, a subliniat că, instanța a omis să analizeze excepția tardivității introducerii acțiunii, pe care a invocat-o, deși s-a statuat în mod irevocabil, că litigiul nu este de natură comercială, fiind litigiu de contencios administrativ, susținând verbal, că dezlegarea dată pricinii, este rezultatul unei greșeli materiale, sub acest aspect.
A fost administrată proba cu acte, fiind atașat și dosarul nr.1617/2009.
Din probatoriul administrat, instanța reține că, prin cererea înregistrată la data de 19.10.2006, reclamanta Universitatea din Pitești a chemat în judecată pe pârâta SC SRL, solicitând să se constate nulitatea absolută a contractului de închiriere încheiat la data de 23.12.2003 și înregistrat sub nr. 8899.
Judecătoria Pitești, prin Sentința civilă nr. 874/14.02.2007, a admis excepția necompetenței materiale a instanței și și-a declinat competența soluționării cererii în favoarea Tribunalului Comercial Argeș.
A reținut în considerente că instanța a fost învestită cu o cerere în materie comercială al cărui obiect nu este evaluabil în bani.
Tribunalul comercial, prin Sentința comercială nr. 145/C/19.02.2008, a admis acțiunea formulată de reclamantă, a constatat nulitatea absolută a contractului de închiriere nr. 8899/23.12.2003, reținând că acesta a fost încheiat cu nerespectarea dispozițiilor prevăzute de textele de lege în materie.
Împotriva acestei din urmă sentințe, a declarat recurs pârâta, cale de atac calificată ca fiind apel, având în vedere caracterul neevaluabil în bani al obiectului litigiului, criticând-o de nelegalitate și netemeinicie pentru următoarele motive:
1.- În mod greșit instanța, nu a reținut că reclamanta a invocat propria incorectitudine, propria culpă, ceea ce duce la inadmisibilitatea acțiunii.
2.- Întrucât nu încearcă un prejudiciu legitim, născut și actual, reclamanta nu justifică interes în promovarea acțiunii, cu atât mai mult cu cât, pârâta și-a îndeplinit toate obligațiile stabilite în sarcina sa;
3.- Motivarea instanței este contradictorie, pentru că nu există nici un act normativ care să arate cum trebuie să se desfășoare o licitație, iar în cauză aceasta a avut loc printr- negociere competitivă și stabilirea unui cuantum al chiriei în conformitate cu prevederile nr.OUG 60/2000.
Prin decizia nr. 60/A-C/11.06.2008, Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Comercială și de Contencios Administrativ și Fiscal a admis apelul declarat de pârâtă, a anulat sentința și a trimis cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Argeș, completul de contencios administrativ. A reținut - în esență - că litigiul poartă asupra unui contract administrativ, iar competența de a se pronunța asupra cererii de desființare a acestuia, aparține instanței de contencios, respectiv Tribunalul Argeș, în complet specializat.
Prin Sentința nr. 102/CA/16 februarie 2009, tribunalul a respins excepțiile inadmisibilității, a tardivității, a prematurității și a lipsei de interes a acțiunii, excepții invocate de pârâta SC SRL.
Tribunalul, a admis acțiunea formulată de petenta Universitatea din Pitești, în contradictoriu cu intimata SC SRL și a constatat nulitatea absolută a contractului de închiriere nr. 8899/23.12.2003, încheiat între părți.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că la data de 11.09.2007, pârâta a depus o cerere prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii motivat de faptul că, reclamantul se bazează pe propria culpă în susținerea acțiunii.
De asemenea, pârâta a invocat excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii de către reclamantă și excepția tardivității introducerii acțiunii, față de dispozițiile art. 11 alin 1-2 din Legea nr. 554/2004, precum și excepția inadmisibilității acțiunii.
Prin contractul de închiriere nr. 8899/23.12.2003, Universitatea Pitești, în calitate de proprietar, a închiriat pârâtei complexul în suprafață de 45.000 mp și imobilele existente în comuna, sat, jud. A, conform schiței anexe și în care chiriașul va desfășura activitățile cuprinse în obiectul de activitate.
Termenul închirierii prevăzut în contract este de 300 luni (25 ani), începând cu data semnării contactului, iar chiria lunară stabilită de părți, este echivalentul în lei a 1000 euro fără TVA, plătibili la cursul de referință al BNR din ziua efectuării plății.
S-a reținut că potrivit art. 15 din Legea nr. 213/1998: " sau închirierea bunurilor proprietate publică, se face prin licitație publică, în condițiile legii" iar în speță, bunul închiriat este deținut și administrat de reclamanta Universitatea din Pitești, în temeiul nr. 184/1998.
Totodată, au fost reținute dispozițiile art. 166 alin.(6) din Legea nr. 84/1995 prevăd. "Închirierea bunurilor, inclusiv a terenurilor, disponibile temporar, aflate în patrimoniul instituțiilor de învățământ superior de stat, sau în administrarea acestora, se poate face pe bază de contract încheiat în conformitate cu prevederile legale, cu revizuire anuală". În același sens, art. 3 din Ordinul nr. 3320/28.02.1996 pentru aplicarea art. 166 alin.(6) din Legea nr. 84/1995 prevede: "Închirierea bunurilor disponibile din dotarea unităților de învățământ se face cu acordul Ministerului Învățământului prin licitație, pe bază de contract de închiriere pe o perioadă de 4 ani, cu revizuire anuală".
Tribunalul, a constatat că, la momentul încheierii contractului de închiriere nr. 8899/28.12.2003, părțile nu au respectat condiții impuse de lege, anume: contractul a fost încheiat fără a avea loc o licitație; termenul de închiriere a fost stabilit pentru o perioadă de 25 ani, iar nu de 4 ani așa cum prevede Ordinul Ministerului; contractul nu prevede o clauză privind revizuirea anuală.
Cu privire la excepțiile invocate de pârâtă, instanța a reținut că excepția inadmisibilității acțiunii, motivată pe propria culpă a reclamantei, nu poate fi reținută având în vedere că, la momentul încheierii contractului de către părți nu au fost respectate dispozițiile legale sus menționate, iar reclamanta a invocat această nerespectare
Nici excepția tardivității acțiunii nu a fost admisă întrucât contractul încheiat de părți produce efecte juridice pe toată durata execuției lui, fiind un contract cu executare succesivă, iar constatarea nulității acestuia, poate fi cerută în orice moment al executării acestuia.
A fost respinsă și excepția prematurității acțiuni, motivată de pârâtă pe împrejurarea de fapt că, reclamanta, nu a solicitat soluționarea litigiului pe cale amiabilă, având în vedere că textele de lege în materie prevăd o clauză de revizuire anuală, iar excepția lipsei de interes a acțiunii a fost respinsă, întrucât reclamanta și-a dovedit vătămarea suferită.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs SC SRL, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței și respingerea acțiunii formulate.
În motivare se arată că excepțiile invocate prin întâmpinare, nu au fost corect soluționate de către instanță. Se arată că, excepția prematurității acțiunii are în vedere aplicarea art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004, coroborat cu art.15 din contractul de închiriere și art.7201Cod procedură civilă. După calificarea contractului ca act administrativ prin decizia Curții de APEL PITEȘTI nr. 60/AC/11.06.2008, reclamanta avea obligația să soluționeze amiabil litigiul, iar potrivit art.7 alin.6 din Legea nr.554/2004, să formuleze plângere prealabilă. Reclamanta a ignorat aceste prevederi, nu a făcut dovada procedurii de conciliere, prevalându-se de dispoziția legală referitoare la clauza de revizuire anuală, care privește modul de îndeplinire a obligațiilor contractuale și adaptarea contractului în raport de eventualele modificări legislative.
Se susține că, excepția lipsei de interes a acțiunii trebuie admisă, deoarece în speță nu se dovedește existența nici unui prejudiciu, fapt confirmat de concluziile direcției de audit a și Curtea de Conturi A, în care s-a reținut că recurenta și-a îndeplinit toate obligațiile, contractul fiind încheiat cu bună-credință. De asemenea, se arată că potrivit Legii nr.213/1998, nu era reglementată procedura licitației, astfel că, prin derogare de la disp. art.15 din lege, s-a solicitat aprobarea senatului universității de a apela la una din modalitățile reglementate de OUG nr.60/2000 privind regimul achizițiilor publice, respectiv "Licitație prin negociere competitivă".
În ce privește excepția tardivității, se susține că actul a cărei anulare se cere a fost încheiat la 23.12.2003, iar acțiunea de chemare în judecată a fost formulată cu mult după expirarea termenului prevăzut de art.11 alin.5 din Legea nr.554/2004, de 6 luni de la data primirii răspunsului la plângerea prealabilă.
Asupra excepției inadmisibilității se arată că, motivația intimatei ignoră cauzele ce determină nulitatea absolută a unui contract, prevalându-se de propria culpă, ceea ce este inadmisibil, conform practicii judiciare (deciziile nr.807/1980 și nr.1416/1981 - Secția civilă a fostului ).
Pe fond, se arată că dezlegarea dată de instanță, nu este corectă, deoarece s-a reținut greșit că nu a avut loc o licitație pentru atribuirea contractului, termenul fiind stabilit pe o perioadă de 25 de ani.
Asupra acestui aspect, se învederează că procedura urmată de intimata -reclamantă era prevăzută de singurul act normativ ce putea fi aplicat în materie (OUG nr.60/2000), deoarece nici Legea nr213/1998 și nici Legea învățământului, nu prevăd modalități clare de organizare și desfășurare a licitației.
De asemenea se arată că, în recomandarea Direcției de audit a s-a menționat "rezilierea contractului", ceea ce este fundamental deosebit față de nulitatea contractelor.
Se arată că, acțiunea nu este întemeiată deoarece reclamanta, prin întâmpinare și răspunsul la interogatoriu, refuză să răspundă, ceea ce determină aplicarea art.225 Cod procedură civilă. Dacă însăși reclamanta recunoaște că nu sunt motive pentru anularea contractului, acțiunea nu poate fi admisă.
În ce privește termenul de 4 ani și lipsa clauzei de revizuire anuală, aceasta urmează să fie avută în vedere de părți pe parcursul contractului, recurenta îndeplinindu-și obligațiile contractuale.
Prin Decizia nr.1081/R-Cont/29.10.2009, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, a fost respins ca nefondat recursul declarat de SC " " SRL Pitești.
Pentru a hotărî în această modalitate, în considerente, a reținut următoarele:
Excepțiile invocate au fost corect soluționate de către prima instanță, având în vedere în primul rând calificarea ulterioară a cererii formulate prin decizia instanței de apel (nr. 60/A/C/11.06.2008, pronunțată de curtea de APEL PITEȘTI ), iar în al doilea rând, previzibilitatea dispozițiilor art.7201Cod procedură civilă, la care fac trimitere prevederile art.7 din Legea nr.554/2004.
Astfel, cererea de față a fost formulată la data de 19.10.2006, fiind soluționată în primă instanță de către Tribunalul Comercial Argeș, potrivit prevederilor Legii comerciale, coroborat cu dispozițiile Legii nr.213/1998. Prin decizia Curții de APEL PITEȘTI, sus menționată, pronunțată în apelul exercitat împotriva sentinței comerciale nr.145/C/19.02.2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, cererea a fost calificată drept litigiu de contencios administrativ, purtând asupra unui contract administrativ, procedura de urmat fiind dată de dispozițiile Legii nr.554/2004.
Potrivit art.7 alin.6 din Legea nr.554/2004, lângerea p. prealabilă în cazul acțiunilor care au ca obiect contracte administrative, are semnificația concilierii în cazul litigiilor comerciale, dispozițiile Codului d e procedură civilă fiind aplicabile în mod corespunzător.
Textul trimite prin urmare la art.7201Cod procedură civilă, care are în vedere exclusiv procesele și cererile în materie comercialăevaluabile în bani,iar nu și pe cele considerate ca neevaluabile.
Or, în jurisprudența constantă și previzibilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția comercială și de contencios administrativ (ex. decizia nr. 3545 din 8 noiembrie 2007 ), anterioară pronunțării Deciziei nr.32/2008 în recurs în interesul legii, cererile privind constatarea nulității unui act juridic erau apreciate ca fiind neevaluabile în bani. Pentru destinatarii normei (art .7201Cod procedură civilă), era absolut previzibilă aprecierea cererii formulate ca neevaluabilă în bani la data de 19.10.2006. Or, față de o asemenea calificare, nu era necesară procedura prevăzută de art. 7201Cod procedură civilă, care, așa cum s-a arătat mai sus, are în vedere numai litigiile evaluabile în bani.
Totodată se reține că, recalificarea cererii ca aparținând contenciosului administrativ, s-a făcut pornind de la natura bunului - obiect al contractului, potrivit art.166 alin.4 din Legea nr.84/1995, raportat la art.136 din Constituția României, instanța nefăcând aprecieri asupra caracterului evaluabil sau nu al cererii, ci numai asupra competenței instanței de contencios administrativ, fără a se mai cere acesteia ca în rejudecare să aibă în vedere procedura specifică a Legii nr.554/2004, care trimite la art. 720 indice 1.proc.civ. De altfel, indiferent de calificarea cererii, ca fiind comercială sau de contencios administrativ, trebuie apreciat asupra aplicabilității aceleiași dispoziții procedurale, respectiv 720 indice 1.proc.civ. fie direct (cerere comercială), fie prin trimiterea realizată de art.7 alin.6 din Legea nr.554/2004 (cerere de contencios administrativ).
Prin urmare, de vreme ce s-a reținut că la momentul formulării cererii, potrivit art.7201Cod procedură civilă, raportat la art.7 alin.6 din Legea nr.554/2004, nu era necesară procedura prealabilă, rezultă că nu se poate aprecia implicit nici asupra tardivității acesteia, raportat la momentul încheierii contractului.
Protejarea bunurilor proprietate publică, așa cum au fost calificate de către instanța de apel, se poate face potrivit prevederilor art.11 din Legea nr.213/1998 independent de un termen, o interpretare contrară atrăgând consecința negării specificului bunurilor proprietate publică de a fi inalienabile, insesizabile, imprescriptibile.
În ce privește inadmisibilitatea acțiunii invocată de către recurentă a constatat că aceasta nu ține seama de caracterul imperativ și de ordine publică al normelor care reglementează proprietatea publică, care sunt independente de aplicarea principiului nemo propriam turpitudine allegans. În cauză, nulitatea actului juridic, determinată de nerespectarea normelor de ordine publică, nu este impietată de atitudinea vreunei părți, simpla regăsire a ipotezei normei în situația dată, atrăgând consecința desființării actului juridic. Pe de altă parte și recurenta a avut posibilitatea să cunoască încălcarea obligațiilor legale, statuate imperativ, însă prin atitudinea sa de a participa la încheierea contractului, a demonstrat contrariul.
Cu privire la excepția lipsei de interes a acțiunii, a motivat că, nu poate fi reținută în raport de același caracter imperativ și de ordine publică al normelor invocate a fi încălcate (art.15 din Legea nr.213/1998). Simpla încălcare a unor asemenea dispoziții, trebuie sancționată cu nulitatea, cerințele legale prevăzute pentru valabila încheiere a actului, nefiind respectate. Interesul, ca și condiție de exercițiu a acțiunii civile, reprezintă într-adevăr folosul practic urmărit de reclamant prin admiterea cererii, însă acesta nu trebuie asociat invariabil cu un folos material (prejudiciu), în speță acesta constând în restabilirea legalității și a ordinii de drept pretinse de normele încălcate la încheierea actului.
În cazul în care, după restabilirea legalității, părțile apreciază necesară încheierea unui contract cu respectarea dispozițiilor legale, nimic nu le oprește să urmeze procedura prevăzută de lege în acest scop.
Pe fond, a constatat că soluția pronunțată este legală și temeinică, având în vedere dispozițiile art.15 din Legea nr.213/1998, art.166 alin.6 din Legea nr.84/1995 și art.3 din Ordinul nr.3320/1996.
Art.15 din Legea nr.213/1998, inclusiv în forma în vigoare la data încheierii contractului de închiriere, prevăd: oncesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publică se face prin licitație publică, în condițiile legii.
OUG nr.60/2001, privind achizițiile publice, în vigoare la data încheierii actului, prevedea în art.9 procedurile pentru atribuirea contractului de achiziție publică, printre care și licitația deschisă sau cea restrânsă. Textul Legii nr.213/1998 se completează cu prevederile legii în materie, invocată chiar de recurentă (OUG nr. 60/2001), prevederi față de care, nu se poate susține lipsa de reglementare cu privire la procedura de urmat.
competitivă, prevăzută și ea în art.9 din nr.OUG60/2001, ca procedură pentru atribuirea contractului de achiziție publică, reprezintă o modalitate diferită, distinctă de licitația publică prevăzută de art.15 din Legea nr.213/1998. Totodată, art. 10 din OUG nr. 60/2001, arată că, regula de atribuire, este dată de aplicarea procedurilor de licitație deschisă sau restrânsă, procedura de negociere competitivă fiind admisă numai în subsidiar și în condiții excepționale menționate de art. 11 din același act normativ.
Totodată, se reține că menționarea în raportul de audit a indicației de reziliere a contractului (fila 8), nu are relevanță față de cauzele invocate în cererea formulată, calificarea juridică a cererii, nefiind în competența organelor administrative, ci a instanței de judecată. Nu a fost invocată nerespectarea clauzelor contractuale, pentru a fi în prezența rezilierii, ci nerespectarea prevederilor legale imperative cu ocazia încheierii contractului.
De asemenea, se reține că potrivit art.166 alin.6 din Legea nr.84/1995, inclusiv în forma în vigoare la data încheierii contractului de închiriere, nchirierea bunurilor, inclusiv a terenurilor, disponibile temporar, aflate în patrimoniul instituțiilor de învățământ superior de stat sau în administrarea acestora, se poate face pe bază de contract încheiat în conformitate cu prevederile legale, cu revizuire anuală. Pe de o parte textul vorbește de încheierea contractului conform prevederilor legale (art. 15 din Legea nr.213/1998), iar pe de altă parte, contractul trebuie să cuprindă clauza de revizuire anuală, care nu se regăsește însă în contractul depus la dosar. Art. IV din contract, stabilește numai prețul închirierii, raportat la moneda euro, fără a se menționa posibilitatea revizuirii, iar din dovezile dosarului, nu rezultă că o atare revizuire s-ar fi realizat până în prezent.
Împotriva acestei decizii, a fost formulată prezenta contestație în anulare, întemeiată pe dispozițiile art.318 Cod procedură civilă.
Contestația în anulare este fondată, pentru considerentele ce se vor detalia.
În speță, s-au săvârșit erori materiale, prin aceea că, deși instanța, a stabilit în mod irevocabil, că litigiul se află în competența contenciosului administrativ, instanța de recurs, a soluționat speța, în raport de normele procedurale comerciale.
Astfel, instanța de recurs, reține că, nulitatea actului juridic, nu este împietată de atitudinea vreunei părți, simpla regăsire a ipotezei normei, atrăgând consecința desființării actului și de asemenea că, excepția lipsei de interes, nu poate fi reținută, în raport de același caracter imperativ și de ordine publică al normelor invocate a fi încălcate; simpla încălcare a unor asemenea dispoziții, trebuie sancționată cu nulitatea.
Dispozițiile art.1 din Legea nr.554/2004, privind contenciosul administrativ modificată și completată, prevăd că, acțiunea poate fi promovată de "orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate administrativă, pentru un act administrativ". În speța de față, autoritatea administrativă este vătămată prin propria faptă, iar prin susținerile sale, nu evidențiază și nu probează vătămarea produsă sau interesul, reglementate de textul de lege amintit.
Prin urmare, nu simpla încălcare a normei juridice, poate conduce la promovarea acțiunii judecătorești, ci doar dacă, persoana a fost vătămată în drepturile ori interesele sale legitime.
De asemenea, același text de lege, prevede că, persoana care se consideră vătămată, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente pentru "anularea actului". Textul de lege, nu face referiri la nulitatea absolută a actului, așa cum reține instanța de recurs, ci la "anularea" acestuia, cu respectarea condițiilor impuse de lege, sub acest aspect.
Textul de lege definește "subiectele de sesizare a instanței" care pot să solicite anularea unui act, când este vătămat interesul public, în sens limitativ (avocatul poporului și Ministerul Public, Prefectul, agenția Națională a Funcționarilor Publici, etc.
6 al aceluiași articol, prevede posibilitatea pentru autoritatea publică emitentă a actului administrativ unilateral nelegal, de a solicita anularea în instanță, atunci când actul nu mai poate fi revocat, întrucât a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice, însă "acțiunea poate fi introdusă în termen de un an de la data emiterii actului".
De asemenea, încălcarea legii, nu poate conduce la anularea actului, decât dacă a produs vătămare și, cu atât mai mult, acțiunea nu poate fi promovată tocmai de către cel care a încălcat legea; este posibil ca prin anularea actului încheiat, cu încălcarea unor dispoziții legale, să se producă vătămări mai mari, decât în cazul în care s-ar menține.
Acțiunea introductivă, este motivată în mod sumar, numai pe faptul că, bunul închiriat, face parte din proprietatea publică și nu a fost organizată nici o licitație publică; nu cuprinde motivarea propriu-zisă, textele de lege încălcate, interesul, temeiul de drept, etc.
Instanța de recurs, reține încălcarea dispozițiilor Legii nr.84/1995 (revizuirea anuală a contractului), fără a analiza mai întâi normele de procedură aplicabile din Legea nr.554/2004 și care nu mai implică analiza fondului cauzei.
ajunge la aceste dispoziții legale, numai după ce ai analizat procedura prealabilă, termenul, vătămarea, etc.
De asemenea, instanța de recurs, apreciază că nu ne aflăm în prezența rezilierii, constatând nulitatea contractului, fără a dispune repunerea în situația anterioară, deși textul de lege se referă, așa cum s-a arătat, la anularea actului, atunci când s-a produs o vătămare în drepturi ori interese.
În concluzie, litigiul a fost soluționat ca fiind litigiu comercial, de către Secția de contencios administrativ. Această eroare materială este evidentă, întrucât calificarea acțiunii, era deja stabilită în mod irevocabil.
Este totodată întemeiat și motivul al doilea din cadrul contestației în anulare, acela că, instanța de recurs, a omis din greșeală să cerceteze un motiv de casare, respectiv, să analizeze tardivitatea formulării acțiunii, în raport de dispozițiile Legii contenciosului administrativ.
În timp ce recurenta a învederat, în motivarea recursului, admisibilitatea excepției tardivității introducerii acțiunii, cu motivarea depășirii termenului prevăzut de art.11, (alin.1, termenul de prescripție și în alin.2 termenul de decădere), instanța reține că, nu era necesară procedura prealabilă și că, "nu se poate aprecia implicit nici asupra tardivității". nu poate aprecia, echivalează cu nepronunțarea sau chiar cu denegarea de dreptate.
Instanța de recurs, trebuia să stabilească clar, dacă acțiunea trebuia formulată într-un anume termen, iar dacă se putea formula oricând, care sunt considerentele și cum pot fi înlăturate dispozițiile legale invocate de parte, din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ.
Trebuia să se facă referiri atât la termenul de prescripție cât și la termenul de decădere, inclusiv despre momentul de la care curg, chiar dacă părțile nu ar fi făcut susțineri, în acest sens.
În aceste condiții, se impune a se anula decizia de recurs, în temeiul art.318 Cod procedură civilă și rejudecând recursul, în condițiile Legii contenciosului administrativ, se va analiza motivul de casare omis, respectiv excepția de tardivitate a formulării acțiunii, reglementată de Legea contenciosului administrativ raportat la dispozițiile art.137 Cod procedură civilă. Recursul este fondat, deoarece potrivit art.1 alin.6 din Legea nr.-, autoritatea publică emitentă a unui act administrativ nelegal, poate să solicite anularea actului, dacă nu-l mai poate revoca, în termen de un an de la data emiterii acestuia.
Acțiunea judecătorească, este promovată cu depășirea acestui termen. Art.11(4) stipulează că, numai ordonanțele sau dispozițiile din ordonanțe care se consideră a fi neconstituționale, precum și actele administrative cu caracter normativ care se consideră a fi nelegale, pot fi soluționate oricând.
La art.11 din această lege, legiuitorul a prevăzut un termen de prescripție de 6 luni, care curge de la data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii de conciliere, în cazul contractelor administrative, dar nu mai târziu de un an de la data luării la cunoștință.
Data luării la cunoștință, este chiar data încheierii contractului, iar termenul de decădere de un an, a fost depășit.
Sancțiunea formulării tardive a acțiunii constă în respingerea acțiunii pe fond.
De aceea, se impune a se admite recursul, în temeiul art.312 alin.1 cod procedură civilă, a se modifica în tot soluția pronunțată de instanța de fond, în sensul respingerii acțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
CU MAJORITATE
DECIDE
Admite contestația în anulare, formulată de contestatoarea SC SRL cu sediul în Pitești,-, județul A, împotriva Deciziei nr.1081/R-CONT din -, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr.-, intimată fiind UNIVERSITATEA DIN P cu sediul în Pitești,-, județul
Anulează decizia de mai sus, admite recursul, modifică sentința nr. 102/CA/16.02.2009, în dosarul nr-, iar pe fond respinge acțiunea ca tardiv introdusă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2010, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Judecător, Judecător,
- - - -
Grefier,
- - -
- 27.01.2010
Red.
/4 ex./08.02.2010
OPINIE SEPARATĂ
Apreciez ca neîntemeiată contestația în anulare formulată, față de disp. art. 318.proc.civ. atât în ce privește motivul menționat în cerere cât și cel susținut oral în fața curții.
În primul rând se constată că deși în motivarea acesteia s-a relatat numai aspectul nepronunțării instanței de recurs asupra excepției de tardivitate a cererii formulate de reclamantă, în expunerea orală a fost criticată decizia și pentru ipoteza greșelii materiale ce ar fi fost săvârșite de instanța de recurs.
Potrivit art. 318.proc.civ. hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Prima teză a textului a fost invocată de către contestatoare, oral în fața instanței, completând astfel cererea. In acest motiv s-a susținut că instanța a săvârșit greșeli materiale, care au dus la dezlegarea greșită a pricinii, deoarece instanța nu a apreciat corect natura cererii și procedura de urmat, soluționând conform regulilor dreptului comercial iar nu ale contenciosului administrativ, așa cum se impunea potrivit deciziei nr. 60/A/C/11.06.2008, pronunțată de curtea de APEL PITEȘTI, prin care a fost calificată cererea.
Însă în temeiul art. 318 teza I proc.civ. se pot invoca greșeli materiale nu eventuale greșeli de judecată, săvârșite de instanța a cărei hotărâre se atacă. Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, care poate fi exercitată numai pentru motivele expres prevăzute de lege, ale cărei dispoziții, dat fiind caracterul lor special, nu pot fi extinse prin interpretare. O interpretare extensivă a acestora ar transforma această cale de atac într-un veritabil recurs, care nu poate fi exercitat de două ori, unicitatea acestei căi de atac fiind recunoscută la nivel de principiu.
Așa fiind, în noțiunea de greșeală materială sunt incluse acele greșeli evidente datorită omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale importante din dosarul cauzei. Nu se încadrează aici interpretarea greșită a probelor sau a actelor normative aplicabile în cauză.
De altfel, instanța nu a aplicat greșit prevederile legii comerciale ci a făcut chiar aplicarea art. 7 alin. 6 din nr. 554/2004, care spun expres că în materia contractelor administrative, plângerea prealabilă are semnificația concilierii în cazul litigiilor comerciale,dispozițiile Codului d e procedură civilă fiind aplicabile în mod corespunzător.Dacă legea contenciosului administrativ trimite expres la dispozițiile Codului d e procedură civilă relative la concilierea din materie comercială, înseamnă că aceste texte trebuie aplicate întocmai.
In ce privește a doua teză a textului art. 318.proc.civ. se constată că aceasta nu este incidentă.
Contestatoarea arată că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra excepției de tardivitate a cererii formulate de reclamantă.
Pe de o parte, nepronunțarea asupra unei excepții nu atrage aplicabilitatea art. 318.proc.civ. Pe de altă parte, se constată că la pagina 5 hotărârii, paragraf 3 curtea a analizat expres chestiunea tardivității, arătând că devreme ce a considerat inaplicabilă procedura prealabilă, nu se pot calcula termene pentru efectuarea acesteia.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp. art. 318.proc.civ. se impunea respingerea contestației în anulare.
Față de soluția majoritară asupra contestației în anulare și de soluționarea recursului prin aceeași decizie, în opinia majoritară, în rejudecarea recursului, acesta se relevă ca nefondat, față de motivele invocate și în raport de probatoriul administrat, pentru considerentele menționate în decizia atacată și față de cele expuse mai sus.
Președinte,
- -
Președinte:Andreea TabacuJudecători:Andreea Tabacu, Constantina Duțescu, Gina Achim
