Anulare act administrativ . Sentința 115/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
SENTINȚA Nr. 115
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2009
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE- - -
GREFIER -- -
Pe rol, judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe
reclamanții, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților, Direcția Pentru Acordarea Despăgubirilor în, Ministerul Economiei Și Finanțelor, Direcția Generală A Finanțelor Publice
La apelul făcut în ședința publică au răspuns reclamantul și în nume propriu și ca procurator pentru, lipsind pârâții.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier,care învederează că s-au depus întâmpinare de către pârâți.
Reclamanții prezenți nu solicită termen pentru observare.
Reclamanții și, pe rând având cuvântul, solicită admiterea cererii de chemare în judecată, obligarea în solidar la plata sumei de 94.227,15 lei reprezentând c/v a 94.227 acțiuni, conform concluziilor scrise depuse la dosar.
CURTEA
Asupra cauzei de față:
La data de 16.02.2009 reclamanții, au chemat în judecată pe pârâții Guvernul României, Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților, Direcția Pentru Acordarea Despăgubirilor în, Ministerul Economiei Și Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice G, pentru refuzul nejustificat de a acorda despăgubirile în cuantum de 94.227,15 lei reprezentând contravaloarea a 94.277 acțiuni ce au fost stabilite prin decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nr. 892/25.07.2006.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că prin sentința nr. 1702/5.12.2005 a Tribunalului Gorj rămasă definitivă prin neapelare s-a admis contestația introdusă de aceștia și s-a constatat că sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii în echivalent corespunzător sumei de 94.227 RON pentru casa și terenul situate în Tg. J,-, și respectiv-, care au fost confiscate abuziv de regimul comunist, nefiind posibilă restituirea acestora în natură.
În baza acestei sentințe a fost emisă cu mare întârziere decizia de despăgubire nr. 892/25.07.2006 și atestatul nr. 2059/7.03.2007 pentru cele 94.277 acțiuni cuvenite, cumulate pentru toți reclamanții.
Întrucât reclamanții nu au fost despăgubiți au fost nevoiți ca în luna decembrie 2008 să introducă plângere prealabilă în temeiul art. 7 din Legea nr. 554/2004, pentru refuzul nejustificat, abuziv de a satisface cererea pentru acordarea despăgubirilor în baza OUG 81/2007.
La dosarul cauzei s-au depus sentința civilă nr. 1702/2005 a Tribunalului Gorj, decizia civilă nr. 892/25.07.2006 a Comisiei Centrale pentru Acordarea despăgubirilor și atestatului nr. 2059/2007 pentru cele 94.227 acțiuni, adresa nr. -/6.01.2009 a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, adresa nr. -/19.01.2009 a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, adresa nr. -/18.10.2007 a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, adresa nr. -/25.10.2007 a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, adresa nr. -/16.01.2008 a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, atestat nr. 2059 emis de Fondul Proprietatea.
Pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Direcția Pentru Acordarea Despăgubirilor în formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei procedurii prealabile, excepția lipsei calității procesuale a Direcției Pentru Acordarea Despăgubirilor în, învederând prev. art. 41 Cod pr civilă.
De asemenea, și pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia solicitând scoaterea din cauză a acestei autorități.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată reclamanții au solicitat acordarea despăgubirilor reprezentând contravaloarea a 94.227 acțiuni ce au fost stabilite prin decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nr. 892/25.07.2006, solicitându-se obligarea pârâților în solidar la plata sumei de 94.227,15 lei contravaloarea acțiunilor.
Se reține că prin sentința nr. 1702 din 5.12.2005 pronunțată de Tribunalul Gorj și rămasă definitivă prin neapelare s-a constatat că reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii în echivalent pentru casa și terenul situate în Mun. Tg. J, care au fost confiscate abuziv de regimul comunist.
Urmare a acestei sentințe civile s-a emis decizia de despăgubire nr. 892 din 25.07.2006 contestată în prezenta cauză.
Analizând cauza sub aspectul dispoz. art. 137 alin. 1 Cod pr. civilă, instanța urmează a se pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură invocate.
Astfel, va fi analizată excepția tardivității formulării acțiunii în raport de dispozițiile art. 11 din Legea nr. 554/2004.
Conform acestor dispoziții legale prev. în alin. 1 al art. 11 din actul normativ menționat cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, sau recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la data primirii răspunsului la plângerea prealabilă, sau după caz data comunicării refuzului considerat nejustificat de soluționare a cererii.
În speță, reclamanții invocă refuzul nejustificat de se acorda despăgubirile reprezentând contravaloarea acțiunilor ce au fost stabilite prin decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nr. 892/25.07.2006.
Conform alin. 2 al aceluiași articol pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ unilateral, cererea poate fi introdusă și peste termenul prev. la alin. 1, dar nu mai târziu de un an de la data emiterii actului.
Raportat la aceste dispoziții legale se constată că acțiunea formulată de reclamanți la 16.02.2009 este tardiv introdusă, urmând să fie respinsă, cu această motivare.
Pe cale de consecință, potrivit art. 137 alin. 1 Cod pr. civilă urmează a nu se mai cerceta excepțiile de procedură formulate în întâmpinare de pârâți, cât și cercetarea fondului cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamanții, domiciliat în loc. Dr. Tr. S,-, -. 2. 8, jud. M, domiciliat în loc. Tg. J, str. - nr. 323, jud. G, domiciliată în loc. Tg. J,-,.15,. 2,. 34, jud. G, din loc. Tg. J,-, jud. G și, din loc. Tg. J,-, jud. G, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, cu sediul în mun. B,-, Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților, cu sediul în B, sector 3, str. - - Bucharest Financial Plaza Intrare nr. 15,. 2, Direcția Pentru Acordarea Despăgubirilor în, cu sediul în B, sector 1, str. - nr. 202, Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în Mun. B, sector 5,-, Direcția Generală a Finanțelor Publice G, cu sediul în loc. Tg. J,-, jud.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 27 Martie 2009.
PREȘEDINTE: Doina Ungureanu |
Grefier, |
Red. Jud. D
Ex.10/28.04.2009
Președinte:Doina UngureanuJudecători:Doina Ungureanu