Anulare act administrativ . Decizia 1155/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 1155
Ședința publică de la 26 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vasile Susanu
JUDECĂTOR 2: Dorina Vasile
JUDECĂTOR 3: Mariana Trofimescu
Grefier - -
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de pârâta CONSILIUL LOCAL AL ORAȘULUI,-, județul V împotriva sentinței civile nr.284/10.06.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata "", prin avocat în baza împuterniciri avocațiale pe care o depune la dosar, lipsă fiind recurenta Consiliul Local al Orașului.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul intimatei, precizează că intimata este scutită de la plata impozitului potrivit art.249 alin.1, art.250 alin.1 și 5 și art.257 lit.e din Legea nr.571/2003, modificată prin Legea nr.343/2006. Solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală. Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului în contencios de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, concluziile orale ale părților, constată:
Prin cererea înregistrată sub nr- la Tribunalul Vrancea, " ", a solicitat anularea Deciziei de impunere fiscală nr.3336/2009 emisă de Consiliul Local.
Tribunalul Vrancea prin sentința civilă nr.284/10 iunie 2009 admis cererea, dispunând anularea Deciziei nr.3336/10.03.2009, reținând în motivare că " ", a fost încunoștiințată prin decizia menționată că are de achitat suma de 124.963 lei cu titlu de impozit și taxe pe clădiri, aferentă perioadei 2005 - 2009 pentru imobilele clădire și teren ( 225. + 1309.) situat în,-.
La dosarul cauzei a fost depus contractul de concesiune pentru suprafața de 225. clădire și 1309. teren aferent, încheiat cu Ministerul Alimentației și Agriculturii, pentru realizarea activității sanitar veterinare de interes public de către contestatoare.
Instanța de fond a mai reținut că potrivit art.250 Cod fiscal că pentru clădirile unităților sanitar veterinare nu se datorează impozit iar potrivit art.257 Cod fiscal la lit."e" se precizează că terenul aparținând unei unități sanitar veterinare de interes național care nu este trecut în patrimoniul autorităților locale este exceptat de la plata impozitului.
Tribunalul a constatat că reclamanta are în concesiune clădire și teren pentru efectuarea activității sanitar veterinare publice de interes național și că potrivit art.250 alin.1 pct.5 și art.257 lit.e din Codul fiscal nu datorează bugetului local impozit pe acestea justificat de importanța strategică a activității desfășurate.
Î potriva sentința a declarat recurs Consiliul Local al Orașului prin reprezentant legal, Primar, criticând-o pentru motive de nelegalitate, în sensul greșite interpretări a dispozițiilor legale privitoare la obligativitatea plății impozitelor pentru clădiri și terenuri.
Instanța trebuia să aibă în vedere că atât clădirea cât și terenul aferent nu sunt proprietatea societății, acestea fiindu-i concesionate, situație în care conform art.249 alin.3 și art.256 alin.3 din Legea nr.494/2004 prin care se aprobă nr.OG83/2004 privind modificarea și completarea codului fiscal, pentru clădirile și terenurile proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosință după caz, impozitul pe clădiri și teren reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau folosință după caz.
În același sens, potrivit nr.HG44/2004 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Codului fiscal, în cazul clădirilor și terenurilor proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date în folosință după caz se stabilește taxa pe clădiri care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosință după caz, în condiții similare impozitului pe clădiri și teren.
Recursul s-a declarat în termen legal și a fost legal timbrat.
Recursul este nefondat.
Curtea reține că între, persoană fizică autorizată și Ministerul Agriculturii și Alimentației, a fost încheiat contractul nr.673/1.03.1999 prin care au fost concesionate unele activități sanitar veterinare publice de interes național și unele bunuri proprietate publică a statului, în conformitate cu nr.HG446/3.06.1999.
În contract se precizează că activitățile sanitar veterinare de interes public național din cadrul, județul V, prevăzute în Programul acțiunilor strategice de supraveghere, profilaxie și combatere a bolilor de animale, de prevenire și transmitere de boli de la animale la om și protecția mediului, fac parte din contractul de concesiune.
Au fost prevăzute de asemenea obligații ale concesionarului și concedentului, stabilindu-se între altele, obligații de plată a redevenței în favoarea concedentului și în sarcina concesionarului pentru activitatea sanitar veterinară, pentru clădiri și pentru teren, în mod separat, pentru fiecare din aceste componente, în mod anula, cu indicarea sumelor respective.
Cap.VII art.7 la pct.16 din contract prevede obligația concesionarului să plătească 100% din prima de asigurare a bunurilor concesionate, iar la pct.22 de sub acest articol, se prevede o singură obligație a concesionarului către bugetul de stat și anume să vireze taxele încasate din certificarea sanitar-veterinară, cu respectarea reglementărilor în vigoare.
La acest contract, s-a încheiat actul adițional din 29 ianuarie 2003, prin care a fost adusă o singură modificare la contractul inițial și anume, în calitate de concedent a fost nominalizată Agenția Domeniilor Statului ca urmare a Protocolului de predare - primire nr.-/13 februarie 2002 și nr.800/12 februarie 2002 încheiat cu Ministerul Agriculturii și Alimentației Publice și prin care au fost preluate de contractele de concesionare și concesionarea unor activități sanitar veterinare publice de interes național și a unor bunuri proprietate publică a statului,precum și trecerea bunurilor imobile care fac obiectul concesiunii din patrimoniul în patrimoniul pe baza a două ordine a Ministrului restul clauzelor din contract rămânând neschimbate.
Ulterior, prin actul adițional nr.2/8.12.2008 a fost modificat art.1 alin.2 contract în sensul că, în calitate de concesionar a fost trecută " " reprezentată de Director, în calitate și de administrator unic, cu precizarea că, și în acest caz, celelalte clauze contractuale nu au fost modificate.
Din cuprinsul celor discutate nu rezultă că în sarcina concesionarului au fost prevăzute alte obligații decât acelea legate de plata redevenței anuale pentru activitățile sanitar-veterinare de interes public național și pentru clădiri și teren a taxei de asigurare și a taxelor încasate din certificarea sanitar-veterinară.
În acest condiții calcularea impozitului și taxelor de Consiliul Local - Serviciul Impozite și taxe de la nivelul unității administrativ-teritoriale nu-și găsește rațiunea.
Consiliul Local nu a făcut dovada că bunurile - clădiri și teren - ce fac obiectul contractului de concesiune se află în proprietatea Unității Administrativ-Teritoriale, ca instituție publică și drept urmare, nu poate pretinde în acest litigiu că, reclamanta nu și-a îndeplinit obligațiile din contract, emițând în sarcina sa acte de impunere fiscală.
Absența oricărei dovezi din care să rezulte apartenența bunurilor, clădiri-teren, în patrimoniul public sau privat al unității administrativ-teritoriale, câtă vreme prin contractul de concesiune o altă instituție este indicată ca fiind titularul dreptului de concesionare, fac imposibil de apreciat dacă reclamantei îi incumbă această obligație, date fiind și clauzele contractuale care nu se referă la acest aspect.
Contractul fiind încheiat anterior nr.HG44/2004, este evident că dispozițiile acestui act nu-i sunt aplicabile, legea neretroactivând, ca de altfel și dispozițiile Legii nr.494/12 2004, chiar și în ipoteza, când ar fi luată în considerare reglementarea din Codul fiscal, este evident că, reclamanta benficiază de scutirea prevăzută de art.250, 256 și 257 din Codul fiscal, cum corect a reținut și instanța de fond.
Față de cele expuse, Curtea văzând și art.312 Cod proc.civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de pârâta CONSILIUL LOCAL AL ORAȘULUI,-, județul V împotriva sentinței civile nr.284/10.06.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de la 26 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red./20.01.2010
Tehno ZE/25.01.2010
Ex.4
Fond:
Președinte:Vasile SusanuJudecători:Vasile Susanu, Dorina Vasile, Mariana Trofimescu
