Anulare act administrativ . Decizia 1155/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR.1155

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 27.04.2009

CURTEA DIN:

PREȘEDINTE: Ghica Alina Nicoleta

JUDECĂTOR S -

JUDECĂTOR 2: Severin Daniel

GREFIER -

Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul reclamant PREFECTUL MUNICIPIULUI împotriva sentinței civile nr.673/18.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți PRIMARUL MUNICIPIULUI B, și .

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă intimata pârâtă prin avocat cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Intimata pârâtă, prin apărător, arată că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.

Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.

Intimata pârâtă, prin apărător, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței civile recurate ca fiind legală și temeinică; fără cheltuieli de judecată.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului civil de față constată că prin sentința civilă nr.673/18.02.2009 Tribunalul București - Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și a respins acțiunea formulată de reclamantul Prefectul Municipiului B în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului B, ca prescrisă.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat anularea dispoziției nr.9021/7.XI.2007, emisă de pârât, întrucât aceasta ar fi fost emisă fără documentația doveditoare și fără a menționa în cuprinsul ei domiciliul pârâtei, deși acesta era un atribut de identificare a persoanei.

S-a arătat că potrivit art.11 al.1 și 3 din Legea 554/2004 acțiunile în anulare introduse de prefect trebuie promovate în termen de 6 luni de la data la care acesta cunoscut existența actului nelegal.

În speță, în chiar cererea de chemare în judecată, reclamantul a arătat că dispoziția atacată i-a fost comunicată la 14.XI.2007, împrejurare care rezultă și din ștampila de intrare aplicată pe dovada de comunicare, rezultând astfel că termenul de 6 luni a început să curgă de la această dată.

Astfel, de la data de 14.XI.2007 până la data expedierii prin poștă, respectiv 6.XI.2008, termenul de 6 luni era deja împlinit, astfel încât excepția prescripției a fost apreciată ca întemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurentul-reclamant, criticând-o pentru nelegalitate pentru următoarele motive:

Conform Legii nr.554/2004 cu modificările și completările următoare, perioada de așteptare a răspunsului la plângerea prealabilă nu poate depăși termenul de un an de la data comunicării actului, termenul de 6 luni fiind unul de prescripție și nu de decădere, astfel încât acțiunea a fost formulată în termen legal.

În consecință, în mod eronat a apreciat instanța de fond că acțiunile în anulare introduse de Prefect, trebuie promovate în termen de 6 luni, cu atât mai mult cu cât pe fondul cauzei au fost semnalate aspecte de nelegalitate în aplicarea unei legi, cu caracter special, respectiv Legea 10/2001.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art.30 pct.9, art.304 pct.1 Cod procedură civilă, Legea 10/2001, Legea 247/2005, Legea 554/2004.

În dovedire recurentul a depus la dosarul cauzei înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată prin prisma motivelor de recurs formulate și din oficiu, în limitele prevăzute de art.304/1 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art.11 al.1 lit.b din Legea nr.554/2004, modificată și republicată, cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual se pot introduce în termen de 6 luni de la data expirării termenului legal de soluționare a cererii, fără depăși termenul de un an de la data emiterii actului, termen aplicabil în situația unor motive temeinice, potrivit art.11 al.2 din același act normativ.

Potrivit dispozițiilor art.11 al.3 din Legea nr.554/2004 modificată și republicată "În cazul acțiunilor formulate de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public sau Agenția Națională a Funcționarilor Publici, termenul curge de la data când s-a cunoscut existența actului nelegal, fiind aplicabile în mod corespunzător prevederile alin. (2)".

Din coroborarea acestor dispoziții legale și având în vedere natura juridică a acestui termen, de 6 luni, acela de termen de prescripție, expres prevăzută de dispozițiile art.11 al.5 din Legea 554/2004, modificată și republicată, Curtea reține că în mod legal prima instanță a apreciat că acțiunea reclamantului este prescrisă, în raport de data la care acesta a luat cunoștință de existența actului pretins nelegal (14.XI.2007) și până la data expedierii acțiunii prin poștă (6.XI.2008).

În condițiile în care dispozițiile art.11, al.1 lit.b din Legea 554/2004 modificată și republicată, prevăd expres că momentul la care începe să curgă termenul de 6 luni pentru introducerea acțiunii este acela al expirării termenului legal de soluționare a cererii, iar dispozițiile art.7 al.1 din același act normativ prevăd un termen de 30 de zile în care autoritatea publică emitentă are obligația de a soluționa cererea de revocare a actului, reiese că soluționarea plângerii administrative prealabile nu poate fi considerată motiv temeinic în sensul art.11 al.2 din legea nr.554/2004 sau cauză de întrerupere a curgerii termenului de prescripție prevăzut de art.11 al.1, lit.a raportat la art.11 al.5 din același act normativ.

În consecință, în mod legal a apreciat prima instanță că acțiunea formulată de reclamantul recurent este prescrisă, împrejurare în raport cu care, în baza art.312 al.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de recurentul reclamant PREFECTUL MUNICIPIULUI împotriva sentinței civile nr.673/18.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți PRIMARUL MUNICIPIULUI B, și, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 27 aprilie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Cioată

S

GREFIER,

Red.

Tehnored./2 ex.

3.06.2009

02 2009

Președinte:Ghica Alina Nicoleta
Judecători:Ghica Alina Nicoleta, Severin Daniel, Cioată

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Decizia 1155/2009. Curtea de Apel Bucuresti