Anulare act administrativ . Decizia 1166/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE Nr. 1166/CA/2009
Ședința publică de la 27 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marieta Florea
JUDECĂTOR 2: Marius Ionel Ionescu
JUDECĂTOR 3: Mariana
Grefier
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta - SRL împotriva sentinței nr.130/CA/14.01.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
Se constată că s-a înregistrat la dosar dovada comunicării deciziilor de impunere nr.1684/31.01.2005 și nr.17212/31.01.2006 din partea pârâtei intimate.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânarea pronunțării din data de 20.10.2009, care face parte integrantă din prezenta decizie.
- CURTEA DE APEL -
Asupra recursului de față:
Prin acțiunea în contencios administrativ precizată înregistrată la Tribunalul Hunedoara sub nr-, reclamanta - SRL Bac hemat în judecată Primăria municipiului B, solicitând anularea Dispoziției nr. 2295/2008 emisă de pârâtă, obligarea pârâtei să soluționeze pe fond contestația împotriva deciziilor de impunere nr. 438/5.03.2008, 1243/31.01.2007, 17212/31.01.2006 și 1684/31.01.2005, precum și anularea deciziei de impunere nr. 87/19.05.2008.
În motivarea cererii reclamanta arată că, în mod nelegal, a fost respinsă contestația împotriva deciziilor de impunere ca tardivă, în condițiile în care a luat cunoștință de conținutul acestora abia la data de 10.06.2008.
De asemenea susține că nu datorează sumele menționate în deciziile de impunere, ne mai deținând bunurile mobile și imobile pentru care s-au calculat impozitele și nici nu mai are încheiate contracte de închiriere.
În drept se invocă dispozițiile OG nr. 92/1993 și ale Legii nr. 554/2004.
Acțiunea este legal timbrată.
Prin întâmpinarea depusă, pârâta Primăria Municipiului B solicită respingerea acțiunii reclamantei ca nefondată întrucât deciziile de impunere nr. 438/5.03.2008, nr. 1243/31.01.2007, nr. 17212/31.01.2006, nr. 1684/31.01.2005 au fost contestate după trecerea termenului legal de 30 zile prevăzut de OG nr. 92/1993, iar decizia nr. 87/19.05.2008 este legal emisă pentru bunurile pe care reclamanta le-a declarat în vederea impunerii.
În drept, art. 115 pr.civ.
Prin sentința nr. 130/CA/2009 Tribunalul Hunedoaraa respins acțiunea reclamantei, în considerente reținându-se că reclamanta a formulat contestație împotriva deciziilor de impunere nr. 438/5.03.2008, 1243/31.01.2007, 17212/31.01.2006 și 1684/31.01.2005, abia la data de 13.06.2008 cu mult peste temeiul legal de 30 de zile, în măsura în care deciziile i-au fost comunicate prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire la data de 20.03.2008, fiind confirmată primirea la data de 24.03.2008, aceste acte fiind depuse și pentru termenul de judecată din data de 22.04.2008 în cadrul dosarului nr- al Judecătoriei Brad.
În ceea ce privește decizia de impunere nr. 87/19.05.2008, contestată în termen legal instanța a constatat că reclamanta nu a depus acte în susținerea afirmațiilor din acțiune fiind înregistrată cu bunurile mobile și imobile pe care le-a declarat pentru a fi impuse.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii așa cum formulat-o și, respectiv, precizat-
În motivarea recursului se susține că semnătura de pe confirmarea de primire din data de 24.03.2008 nu aparține vreunui salariat, nefiindu-i comunicate deciziile de impunere, iar bunurile pentru care s-au calculat obligații la bugetul local au fost înstrăinate înaintea înștiințării despre emiterea deciziei cu nr. 87/19.05.2008.
În drept, art. 304 pct. 9.pr.civ. art. 207.pr.fiscală, art. 249 alin. 1.fiscal.
Recursul a fost timbrat cu 2 lei taxă de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
Intimata a solicitat respingerea recursului declarat de reclamantă, sentința atacată fiind legală și temeinică.
Verificând sentința atacată din prisma motivului de recurs invocat, raportat și la dispozițiile art. 304 ind. 1.pr.civ. curtea reține următoarele:
În condițiile în care potrivit dispozițiilor art. 207 alin. 1 din OG nr. 92/2003 ontestația se va depune în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancțiunea decăderii, în mod corect, a fost apreciată legalitatea Dispoziției nr. 2295/2008 emisă de Primăria Municipiului B sub aspectul respingerii ca tardive a contestației depuse de către reclamantă în raport de deciziile de impunere nr. 438/5.03.2008, 1243/31.01.2007, 17212/31.01.2006 și 1684/31.01.2005.
Astfel, reclamanta a depus anual declarații pentru stabilirea impozitului pe clădiri, pe teren precum și pe mijloace de transport, declarații care conform art. 86 alin. 4 din OG nr. 92/2003 produc efectele juridice ale înștiințării de plată de la data depunerii lor.
De asemenea, la solicitarea reclamantei i-au fost comunicate prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire o copie după deciziile de impunere aferente anilor 2005-2008, precum și după situațiile privind bunurile mobile și imobile cu care figurează înscrisă în evidențele instituției, fiindu-i notificat inclusiv cuantumul taxelor locale de plată.
Împrejurarea că, în fapt, confirmarea de primire a fost semnată de către soția administratorului societății reclamante care și-a declarat calitatea de secretar, fără să fie aplicată și ștampila societății, nu poate fi apreciată ca un motiv de nelegalitate a notificării actelor sus-menționate în măsura în care s-au respectat prevederile art. 44 din OG nr. 92/2003, comunicarea actelor fiscale realizându-se prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului.
În plus, actele precizate anterior au fost depuse de către pârât și în dosarul nr- al Judecătoriei Brad pentru termenul de judecată din data de 22.04.2008, caracterul public al acestora nefiind anulat de neparticiparea reprezentantului reclamantei la ședința de judecată.
În ceea ce privește Decizia de impunere emisă de pârât sub nr. 87/2008, în mod temeinic, s-a stabilit de către instanța de fond că reclamanta apare înregistrată în evidențele primăriei cu bunurile mobile și imobile pentru care au fost calculate impozitele și taxele locale aferente anilor 2007 și 2008.
În măsura în care actele de înstrăinare a unora dintre bunurile aflate în patrimoniul societății nu au fost aduse la cunoștința pârâtei prin declarațiile impuse de dispozițiile art. 254 alin. 6, 7, art. 259 alin. 6 ind. 1 și art. 264 alin. 4 și 5 din Codul fiscal, nu sunt fondate susținerile reclamantei recurente privind existența unor cauze de exonerare de plata acestor obligații la bugetul local, contribuabilul asumându-și riscul suportării consecințelor propriei neglijențe.
Pentru considerentele expuse, apreciind că motivele de recurs invocate nu subzistă, sentința atacată fiind legală și temeinică, în temeiul art. 312.pr.civ. va fi respins ca nefondat prezentul recurs.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta - SRL împotriva sentinței nr.130/CA/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 27.10.2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.
Tehnored.
4 ex./26.11.2009
Jud.fond -
Președinte:Marieta FloreaJudecători:Marieta Florea, Marius Ionel Ionescu, Mariana