Anulare act administrativ . Sentința 118/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
SENTINȚA Nr. 118
Ședința publică de la 27 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriel Viziru
Grefier - -
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din ședința publică de la 20 martie 2009, privind acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI B, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică de la 20 martie 2009, când cei prezenți au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi și care face parte integrantă din prezenta, iar instanța în vederea deliberării și pentru a se depune concluzii scrise de părți a amânat pronunțarea pentru data de 27 martie 2009.
C RTEA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 20.05.2008 reclamanta, a chemat în judecată în calitate pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI solicitând anularea deciziei nr. 333 din 31.03.2008 emisă de această autoritate, obligarea Președintelui intimatei, AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI, de a emite actul administrativ prin care să o renumească pe reclamantă în funcția publică de director executiv al D, din care a fost suspendată, suspendarea executării deciziei nr. 333 din 31.03.2008 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii s-a arătat că în urma emiterii deciziei nr. 333 din 31.03.2008 comunicată la 01.04.2008 raportul de serviciu al reclamantei, director executiv al D, a fost suspendat provizoriu pe perioada cercetării administrative.
S-a arătat că actul administrativ contestat este emis în urma unui raport al comisiei de disciplină de la nivelul AGENȚIEI NAȚIONALE PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI întocmit în condițiile existenței unei sesizări tardive în raport cu existența unei plângeri penale anterioare, cu privire la săvârșirea de către reclamanta a unei abateri disciplinare în exercitarea atribuțiilor sale în funcția de director executiv al AGENȚIEI PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI D dar și în condițiile încălcării drepturilor reclamantei de a fi informată cu privire la existența și obiectul sesizării potrivit art. 37 din HG 1344/2007 și de a ti audiată obligatoriu la cea de-a doua ședință a comisiei de disciplină care se impunea în prealabil adoptării măsurii suspendării raportului de serviciu pe perioada cercetării administrative pe care se presupune că ar putea-o influența;
Caracterul nefondat al acestei măsuri administrative rezidă din aceea că de către compartimentul de control s-a verificat la finele lunii ianuarie 2008 doar activitatea comisiei de evaluare constituită prin actul emis de către AGENȚIA REGIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI C iar din partea reclamantei a beneficiat de toate documentele aflate în posesia instituției ce sunt de altfel enumerate în decizia contestată.
Decizia a cărei anulare se solicită a fost emisă după sesizarea organelor de cercetare penală cu fapta ce face și obiectul cercetării administrative prealabile iar pe de altă parte la dat emiterii Deciziei nr. 333 intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI administrase toate probele ce se aflau în deținerea C astfel încât interzicerea accesului reclamantei la documentele instituției nu mai prezentau interes mai ales că singurele probă pertinentă în cauză o reprezintă o constatare tehnică realizată de către un organism național de certificare și evaluare și
Cu privire la suspendarea executării deciziei nr. 333 din 31.03.200 s-a arătat că, confirmarea unui act lovit de nulitate absolută, în condițiile încălcării de către autoritatea administrativă emitentă a reglementărilor legale în materia efectuării cercetării disciplinare dar și în condițiile în care actul prin care s-a dispus suspendarea raportului de serviciu al reclamantei nu este nici motivat în fapt și nici fondat ar genera un prejudiciu de imagine și pecuniar reclamantei ce ar reprezenta o pagubă iminentă pe care aceasta ar suferi-o ca urmare a încălcării legii de către intimată.
Referitor la raportul nr. 85/CD/28.03.2008 al comisiei de disciplină ce a stat la baza emiterii de către Președintele intimatei AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECIA MEDIULUI a DECIZIEI Nr. 333 la 31.03.2008 nu este fondat dar nici legal deoarece trebuia emis după audierea reclamantei în cadrul celei de-a doua ședințe a comisiei de disciplină însă numai în situația în care presupusa faptă a reclamantei nu a făcut obiectul unei sesizări a organelor de cercetare penală cum este cazul de față.
Compartimentul de control din cadrul AGENȚIEI NAȚIONALE PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI a inițiat la sfârșitul lunii ianuarie 2008 verificări cu privirea la aspectele procedurale ale achiziției imobilului din C,- procedură realizată exclusiv de către AGENȚIA REGIONALĂ PROTECIA MEDIULUI C și în cadrul căreia atribuțiile AGENȚIEI PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI D au fost inexistente.
În acest context reclamanta în calitate de director executiv al D instituție care nu se află direct în subordonarea achizitorului imobilului, AGENȚIA REGIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI C, a pus la dispoziția compartimentului de control toate informațiile și documentele cerute de către acesta, documente și informații ce au provenit exclusiv din activitatea agenției regionale din moment ce activitatea agenției județene nu a avut ca obiect derularea proceduri de achiziție.
procedurii de achiziție publică a imobilului situat în C,- a fost dispusă de către Președintele AGENȚIEI NAȚIONALE PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI prin aprobarea Notei de fundamentare nr. 1657 din 19.10.2007 urmată de emiterea Mandatului de negociere pentru achiziția publică de imobil Nr. 2600 din 22.10.2007 prin care a investit AGENȚIA REGIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI C cu emiterea Dispoziției nr. 222 din 30.10.2007 prin care a fost numită Comisia de negociere formată din 5 persoane dintre care 2 persoane din cadrul AGENȚIEI NAȚIONALE PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI iar în raport de această procedură AGENȚIA PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI D nu a avut niciun fel de atribuții legale fiind străină de derularea acesteia.
Comisia de negociere constituită prin dispoziția emisă de către Directorul Executiv al AGENȚIEI REGIONALE PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI C ca urmare a delegării acestei atribuții de însăși autoritatea ierarhic superioară, AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI, a derulat în deplină legalitate procedura negocierii directe pentru achiziția unui imobil în care să își desfășoare activitatea atât agenția regională dar și AGENȚIA PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI D instituție publică aflată de asemenea în subordinea autorității naționale, finalizând procedura prin Procesul verbal de negociere nr. 7919 din 07.12.2008.
Ulterior ca urmare a finalizării procedurii de către comisia de negociere AGENȚIA REGIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI C, a încheiat Contractul de vânzare cumpărare autentificat prin încheierea nr. 2989 din 17.12.2007 de către BNP prin care agenția regională a devenit proprietara imobilului situat în C,- unde actualmente își desfășoară activitatea și AGENȚIA PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI
S-a susținut că măsura este nefondată indiferent de respectarea ori încălcarea de către autoritatea emitentă a deciziei a cărei anulare se solicită a procedurii cercetării administrative prealabile deoarece reclamanta și-a îndeplinit cu bună credință toate obligațiile față de compartimentul de control iar rezultatul cercetării depinde numai de probe obiective ce nu pot fi influențate de aceasta
Datorită legalității și transparenței procedurii de achiziție publică a imobilului amintit reclamanta în ciuda inexistenței vreunei atribuții în procedura de achiziție publică a imobilului a pus la solicitarea compartimentului de control din cadrul AGENȚIEI NAȚIONALE PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI și MINISTERULUI MEDIULUI ȘI DEZVOLTĂRII DURABILE imediat la dispoziție toate documentele și informațiile deținute de către acesta și provenite din partea achizitorului AGENȚIA REGIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI C, pentru verificarea legalității derulării procedurii dar și toate elementele și informațiile importante și determinante în opinia reclamantei în această direcție.
și celeritatea reclamantei în îndeplinirea tuturor atribuțiilor sale pentru facilitarea verificării legalității procedurii de achiziție publică a imobilului derulată de către altă instituție subordonată și inițiată de către compartimentul de control este confirmată chiar de actul administrativ prin care a fost dispusă suspendarea raportului de serviciu al reclamantei, prin persoana ce are calitatea numirii și destituirii reclamantei din funcția publică.
În cadrul acestui act au fost enumerate toate documentele puse la dispoziția compartimentului de control de către reclamantă ce coincid cu toate actele și măsurile inițiate și emise de către C în cadrul procedurii de achiziție publică.
Enumerarea documentelor ce au format convingerea compartimentului de control în privința legalității procedurii menționate chiar în preambulul DISPOZIȚIEI Nr. 332 din 3.1.03.2008 emisă de AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDULUI, pot confirma fără echivoc faptul că reclamanta a depus cu bună credință toate diligentele pe care le putea depune pentru efectuarea unei verificări obiective în raport de o procedură derulată de către o altă instituție și nu există nici un indiciu care să poată sugera măcar intenția acesteia de a influența această verificare, care nu avea natura unei cercetări disciplinare prealabile inițiate împotriva reclamantei în urma primirii unei sesizări împotriva acesteia.
Evidența atitudinii pozitive și a diligentelor depuse de către reclamantă pentru finalizarea controlului efectuat pentru verificarea legalității procedurii de achiziție publică este confirmată și de inexistența în raportul Nr. 85/CD/28.03.2008 al Comisiei de disciplină a unui motiv care să indice și să contureze posibilitatea ori chiar încercarea reclamantei de a influența cercetarea administrativă prealabilă.
Așadar chiar pe fondul motivelor invocate de intimată potrivit cărora reclamanta ar fi putut influența o cercetare disciplinară - dacă aceasta ar fi fost inițiată ca urmare a unei sesizări împotriva sa - indicii care să ateste fapte ori acte prin care reclamanta a încercat să influențeze rezultatul cercetării administrative prealabile nu sunt confirmate fiind invalidate de însăși enumerarea actelor și informațiilor puse la dispoziția compartimentului de control de reclamantă.
S-a opinat că pentru finalizarea unei cercetări administrative prealabile a comisiei de disciplină este necesar ca pe lângă documentele expuse în decizia de suspendare ce nu pot fi suplimentate cu alte documente provenite de la agenția județeană să fie administrată numai proba cu o expertiză tehnică, care evident având în vedere posibilitatea efectuării sale numai de către o persoană juridică autorizată la nivel național în domeniul acreditării funcționării spațiilor în care își desfășoară activitatea agențiile regionale ori județene pentru protecție mediului, nu poate fi influențată de către reclamantă.
Orice alte probe cum ar fi declarații ale personalului agenției regionale nu pot fi pertinente și concludente în identificarea posibilității de acreditare amintită anterior iar invocarea de către comisia de disciplină a eventualei necesități a administrării acestei probe are numai un caracter pro causa nefiind însă susținută de argumente de fapt, deoarece au caracterul unor aprecieri unilaterale fie că sunt favorabile funcționarului cercetat fie că sunt defavorabile acestuia.
Invocându-se nulitatea deciziei de suspendare a raportului de serviciu ca o consecință a nulității procedurii de angajare a răspunderii disciplinare a reclamantei după formularea unei plângerii penale ce trebuia să conducă de drept la suspendarea procedurii de către comisia de disciplină s-a arătat că pârâta a confirmat existența unei plângeri penale formulate la data de 06.03.2008 înregistrată sub nr. 1/734 și adresată inițial PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 care a transmis-o organului de cercetare penală competent, DEPARTAMENTUL NAȚIONAL ANTICORUPȚIE unde aceasta a fost înregistrată sub nr. 2010 la aceeași dată.
De asemenea intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI a cerut DNA prin Adresa nr. 1275 din 23.04.2008 comunicarea stadiului cercetării penale din cauza penală constituită ca urmare a plângerii amintite fără însă a dispune suspendarea cercetării disciplinare efectuate împotriva reclamantei până la soluționarea cauzei penale.
În aceste condiții în cazul în care la data promovării plângerii penale de către intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI aceasta inițiase procedura cercetării disciplinare prealabile aplicării unei sancțiuni disciplinare, această instituție avea obligația potrivit disp. art. 77 alin. 6 din legea 188/1999 privind statutul funcționarilor publici să suspende această procedură a angajării răspunderii disciplinare până la dispunerea de către organele de cercetare penală competente a neînceperii urmăririi penale, a scoaterii de sub urmărire penală ori a încetării cercetării penale sau până la data la care instanța judecătorească va dispune achitarea sau încetarea procesului penal.
În cauză pârâta a continuat sau inițiat procedura angajării răspunderii disciplinare a reclamantei - fără a îi comunica faptul că face obiectul unei cercetări disciplinare prealabile - după ce la data de 06.03.2008 a sesizat organul de cercetare penală pentru antrenarea răspunderii penale a acestei persoane.
De altfel, singura măsură dispusă de către intimată împotriva reclamantei a fost decizia de suspendare a acesteia din funcția publică deținută, prin invocarea presupusei influențe pe care prezența acesteia la locul de muncă ar putea-o avea asupra cercetării disciplinare.
O asemenea măsură nu mai putea fi luată de către pârâtă la acea dată în cadrul unei proceduri de angajare a răspunderii disciplinare deoarece orice procedură disciplinară trebuia suspendată din momentul sesizării de către a faptei ca fiind o faptă penală, prin Plângerea cu nr. 1/734 respectiv 2010 din data de 06.03.2008 adresată inițial PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 și comunicată de acest organ DNA-ului.
În consecință decizia de suspendare a reclamantei din funcția publică deținută este nelegală întrucât a fost emisă în cadrul unei cercetări disciplinare derulate în vederea angajării răspunderii disciplinare a reclamantei ce trebuia ea însăși suspendată de către emitentul actului vătămător AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI încă din data de 06.03.2008 când această autoritatea centrală sesizat organele de cercetare penală.
Astfel, procedura angajării răspunderii disciplinare a reclamantei nu există în condițiile în care a fost inițiată după data de 06.03.2008 când în urma plângerii penale a Președintelui împotriva reclamantei a început cercetarea penală a acesteia din dosarul 47/P/2008 al DIRECȚIEI NAȚIONALE ANTICORUPȚIE SERVICIUL TERITORIAL CRAIOVA.
După data promovării plângerii penale la 06.03.2008 procedura angajării răspunderii disciplinare trebuia suspendată de drept dacă era începută astfel cum imperativ cere art. 77 alin.6 din Legea 188/1999 - care transpune un principiu de drept potrivit căruia nu poate fi antrenantă răspunderea juridică a unei persoane pentru aceeași faptă în cadrul mai multor proceduri distincte care ar avea drept consecință antrenarea răspunderii juridice de mai multe ori pentru o singură faptă - ori amânarea inițierii acesteia de către comisia de disciplină în situația în are sesizarea nu fusese transmisă, până la data pronunțării organului de certare penală ori a instanței de judecată.
În concluzie procedura angajării răspunderii disciplinare a reclamantei nu există astfel încât Decizia nr. 333 din 31.03.2008 este un act singular nelegal întrucât este lovit de nulitatea absolută din moment ce a fost emis cu nerespecatarea formelor egale și de către un funcționar necompetent în acel moment.
S-a invocat și Sesizarea Nr. CD/14.03.2008 emisă ca urmare a unui raport de control realizat în urma unei sesizări primite de către MINISTERUL MEDIULUI ȘI DEZVOLTĂRII DURABILE la data de 07.02.208 din partea printr-un mesaj electronic care însă este infirmată de către această persoană prin declarația dată la data de 05.03.2008.
Față de contestarea petentei în ceea ce privește obiectul și existența sesizării ce au constituit cauza efectuării controlului în luna februarie 2008 de către corpul de control ministerial produceau efecte juridice numai dispozițiile art. 6 din OG 27 din 2002 potrivit cărora petițiile anonime nu se iau în considerare și se clasează, astfel încât în această situație în care singura cauză a efectuării controlului a constituit-o petiția comunicată de o persoană anonimă prin mesageria electronică, corpul de control trebuia să se desesizeze și să propună clasarea acesteia.
S-a susținut și că reclamantei i-au fost încălcate drepturile ce reprezentau obligațiile comisiei de disciplină în îndeplinirea atribuțiilor acesteia ceea ce sancționează cu nulitatea absolută toate actele emise
Comisia de disciplină constituită la nivelul AGENȚIEI NAȚIONALE PENTRU PROTECȚIA MEDULUI competentă potrivit dispoz. art. 10 din HG 1344/2007 să cerceteze fapta reclamantei a încălcat drepturile acesteia întrucât nu a respectat niciunul dintre principiile enumerate în cadrul art. 19 alin. 1 din HG 1334 și anume: principiul garantării dreptului la apărare conform căruia funcționarul public are dreptul de a fi audiat și de a prezenta dovezi sprijinul său ori de a își formula apărări; principiul contradictorialității potrivit căruia comisia de disciplină are obligația de a asigura persoanelor aflate pe poziții divergente posibilitatea de a își expune punctul de vedere cu privire la actele ori faptele ce au legătură cu abaterea disciplinară; prezumția de nevinovăție potrivit căreia funcționarul este considerat nevinovat pentru fapta precizată în sesizare din moment ce reclamantei nu i-a fost comunicată nici sesizarea și nici nu a fost informată anterior adoptării măsurii de suspendare a raportului de serviciu despre existența unei astfel de sesizări; principiul legalității sancțiunii potrivit căruia comisia de disciplină nu poate propune decât sancțiunile prevăzute de lege dar și măsuri numai cu respectarea dispozițiilor legale.
S-a susținut că în situația reclamantei comisia de disciplină a încălcat toate obligațiile legale în derularea procedurii administrative deoarece:
- nu s-a întrunit într-o primă ședință așa cum obligă art. 29 din HG 1344 /2007 pentru verificarea respectării termenului și elementelor sesizării cât și pentru identificarea obiectului sesizării;
- nu a convocat potrivit art. 29 alin.5 din același HG 1344/2007 reclamanta a cărei faptă a fost sesizată ca fiind abatere disciplinară pentru audierea sa în cadrul celei de-a doua ședințe a comisiei;
- nu a respectat procedura prevăzută în cadrul art. 30 din HG 1344/2007 încălcând dreptul reclamantei prevăzut sub sancțiunea art. 40 din HG 1344/2007 de a propune probe deoarece din textul de lege apare ca fiind evident faptul că propunerea de probe în apărare se poate face numai în contextul citării reclamantei pentru cea de-a doua ședință a comisei de disciplină pentru audiere;
- a refuzat cu intenție să își îndeplinească obligația legală stipulată în cadrul art. 43 din HG 1344/2007 dar și în dispozițiile cu caracter general din cadrul art. 28 din Legea 188/1999 privind statutul funcționarilor publici de a permite accesul neîngrădit al reclamantei împotriva căreia a fost formulată sesizarea, la documentele utilizate ori rezultate din activitatea comisiei de disciplină ca o proiecție a dreptului oricărui funcționar de a fi informat cu privire la deciziile care se iau în privința sa în exercitarea funcției publice.
Procedura cercetării administrative prealabile de către comisia de disciplină în care sunt prevăzute atât etapele procedurale obligatorii de derulare a acesteia dar și drepturile funcționarului public a cărui activitate a făcut obiectul sesizării, enumerate în paragraful anterior și nerespectate în cazul reclamantei, conduc la prezumția potrivit căreia o măsură cum este cea adoptată prin DECIZIA Nr. 333 din 31.03.2008 de către intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI de suspendare a raportului de serviciu al reclamantei nu poate fi luată în lipsa comunicării existenței unei sesizări și a limitelor acesteia stabilite prin procesul verbal întocmit de către comisia de disciplină în cadrul primei ședințe de desfășurare a cercetării, astfel cum stipulează art. 28 din /2007 chiar dacă persoana împotriva căreia a nu a fost formulată sesizarea nu a fost încă citată pentru audiere.
S-a susținut și că la data emiterii actului administrativ de suspendare a raportului de serviciu aferent funcției publice fuseseră administrate toate probele materiale posibile deținute de către și D și fuseseră audiați angajații acestor două instituții.
Raportul Nr. 85/CD/28.03.2008 nu conturează și nu confirmă nicio posibilitate concretă prin care reclamanta să poată influența cercetarea administrativă realizată de către comisia de disciplină deoarece singura probă pertinentă în evaluarea posibilității adecvării spațiului achiziționat de către C pentru funcționarea celor două instituții precum și a posibilității amenajării și acreditării unui laborator chimic în incinta imobilului achiziționat o reprezintă o constatare ori o expertiză tehnică ce nu poate fi realizată decât de către cele două organisme naționale de acreditare indicate de către reclamantă la termenul din 25.04.2008 prin adresele oficiale emise de către acestea
Mai mult membrii comisiei de control care nu i-au solicitat reclamantei comunicarea nici a unui act ori informație legată de această procedură, toate documentele enumerate în preambulul Deciziei nr. 333 din 31.03.2008 fiind comunicate intimatei de către AGENȚIA REGIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI
Ca urmare a cererii reclamantei adresate C acesteia i-a fost comunicată Sesizarea înregistrată la AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI cu Nr. 3436 din 13.03.2008 care a investit comisia de disciplină iar din aceasta rezultă că la data formulării sesizării fuseseră administrate toate probele posibile care puteau proveni atât din partea a AGENȚIEI REGIONALE PROTECȚIA MEDIULUI cât și din partea AGENȚIEI PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI D iar probe noi din partea acestor instituții ori din partea angajaților acestora nu mai puteau fi propuse, singurele probe pertinente și concludente ce mai puteau fi solicitate de către AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI constând într-o constatare tehnică.
Într-un alt motiv s-a arătat că măsura adoptată prin actul administrativ este nelegală deoarece atât DECIZIA Nr. 333 din 31.03.2008 cât și Raportul Nr. 85/CD/28.03.2008 nu sunt motivate.
Astfel, măsura suspendării raportului de serviciu al reclamantei ca urmare a posibilității ori încercării acesteia de a influența activitatea comisiei de disciplină nu este motivată deloc de către AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI fapt care sancționează cu nulitatea absolută acest act și constituie o cauză legitimă pentru reclamantă de a solicita suspendarea provizorie a executării ei.
Una din condițiile de validitate ale unui act administrativ ca modalitate a actului juridic în general îl reprezintă cauza juridică a acestuia ce constă în acordul dintre efectele juridice ale actului respectiv și normele legale vizate de acesta ceea ce se traduce printr-o acord al normelor de drept, situația de fapt existentă la momentul întocmirii actului și efectele pe care acesta le produce.
motivarea măsurii suspendării raportului de serviciu al reclamantei adoptată prin DECIZIA Nr. 332 din 31.03.2008 actul administrativ este nul de drept și nu poate produce efectele juridice prevăzute de intimata emitentă AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI întrucât acestuia îi lipsește cauza juridică, singurul element al actului juridic ce are drept efect stingerea ori modificarea unor raporturi juridice dintre reclamantă și intimată.
În drept, cererea de chemare în judecată s-a întemeiat pe disp. art. 1, art. 2. art. 7, art. 8 și art. 15 din Legea 554/2004, art. 28, art. 77, art. 78, art. 94 și art. 96 din Legea 188/1999 și disp. HG 1344/2007.
În dovedirea acțiunii s-au depus la dosarul cauzei: adresa Nr. 517 din 30.01.2008 emisă de C; informarea Nr. 564 din 01.02.2008 emisă de C; nota justificativă Nr. 382 din 22.01.2008 emisă de C; adresa Nr. 7931 din 07.12.2007 emisă de C; informarea Nr. 1146 din 27.02.2008 emisă de C; decizia Nr. 332 din 31.03.2008 emisă de către; cererea de revocare a DECIZIEI Nr. 332 din 31.03.2008; nota de fundamentare Nr. 1657 din 19.10.2007 a Președintelui; mandatul de negociere Nr. 2600 din 22.10.2007 emis de Președintele; decizia Nr. 222 din 31.10.2007 emisă de C; raportul Comisiei de disciplină Nr. 85/CD/28.03.2008; procesul verbal Nr. 7919 încheiat de către Comisia de negociere la 07.12.2007.
Cauza a fost suspendată la 18 septembrie 2008 potrivit certificatului nr- al Înaltei Curți de Casație și Justiție și art. 40 alin. 2 cod procedură civilă și repusă pe rol ca urmare a cererii formulată de reclamantă la data de 24.11.2009.
La data de 29 ianuarie 2009 pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulate în cauză.
În acest sens s-a arătat că Decizia Președintelui nr. 333 din 31.03.2008, prin care reclamantei i-a fost suspendat raportul de serviciu pe durata cercetării administrative este un act administrativ legal si temeinic, cu caracter temporar nefiind o sancțiune disciplinară, așa cum acestea sunt limitiativ enumerate în disp. art 77, alin 3 din Legea 188/1999.
Decizia a fost emisă în urma raportului nr. 85 din 28.03.2008 al Comisiei de Disciplină constituită la nivelul Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, prin care a fost propusă Președintelui luarea acestei măsuri.
Existența unei cercetări penale nu aduce nici o atingere caracterului temporar, finit în timp, al deciziei de suspendare
Nici suspendarea procedurii cercetării administrative nu impietează asupra caracterului temporar al deciziei atacate, suspendarea procedurii cercetării administrative nu putea să poarte asupra eficacității deciziei atacate deoarece a fost dispusă ulterior emiterii acesteia și de către un organ distinct care se bucură de independență astfel comisia de disciplină retroactiv nu ar fi avut competența să dispună și suspendarea deciziei atacate așa cum greșit se susține
Deciziei de suspendare temporară a raportului de serviciu, nefiind o sancțiune disciplinară în sensul art. 77, alin. 3 din Legea 188/1999, nu îi sunt aplicabile dispozițiile art. 50 alin. 4, din HG 1344/2007 nefiind act administrativ de sancționare.
În acest sens s-a arătat că Președintele a decis in mod justificat suspendarea raportului de serviciu, datorită faptului că, din analiza materialului probator ce a fost trimis Comisiei de Disciplină de la nivelul M, de către Corpul de Control al Ministrului Mediului și Dezvoltării Durabile, cu ocazia celor două controale efectuate la D și C, și care a stat la baza deciziei a cărei anulare se solicită, există indicii clare că, datorită funcției pe care o deține, respectiv director executiv al D, cercetarea administrativă poate fi influențată.
Procedura disciplinară a fost inițiată de Comisia de Disciplină de la nivelul în urma sesizării cu nr. -/LP/l3.03.2008 și 37039//13.03.2008 primită de la Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile - Compartimentul Control General - Direcția Generală Pregătire Promovare și Urmărire Proiecte de Investiții.
În speță nu au fost încălcate principiile legalității, prezumției de nevinovăție, contradictorialității și garantării dreptului la apărare, deoarece dispozițiile din HG 1.344 din 31 octombrie 2007 nu instituie obligativitatea comunicării actului de sesizare față de funcționarul public împotriva căruia s-a făcut plângerea, având în vedere ca s-a depus o plângere penală pe seama acelorași funcționari iar cunoașterea conținutului sesizării ar periclita obiectivitatea anchetei.
S-a arătat și că art. 44 din HG 1.344 din 31 octombrie 2007 prevede posibilitatea interzicerii accesului funcționarilor publici la documentele cercetării, funcționarii putând astfel influența atât cercetarea disciplinară cât si ancheta penală știut fiind că ancheta penală se caracterizează prin lipsa de publicitate și respectiv necontradictorialitate, subliniind că dispozițiile art. 77, alin. 7 din Legea nr. 188 din 8 decembrie 1999 (republicată) privind Statutul funcționarilor publici instituie în sarcina conducătorului autorității obligativitatea interzicerii accesului funcționarilor publici la documentele care pot influența cercetare.
De altfel, Comisia de Disciplină a întocmit raportul nr. 85/CD/28.03.2008 la prima ședință pe care a avut-o în urma sesizării și care s-a desfășurat în conformitate cu art. 29 din nr.HG 1344/2007 privind normele de organizare și funcționare a comisiilor de disciplină.
Astfel, s-au respectat întocmai dispozițiile prevăzute in Legea nr. 188 din 8 decembrie 1999 (republicată) privind Statutul funcționarilor publici cu privire la obligativitatea interzicerii accesului la documentele care pot influenta cercetarea iar decizia este întemeiată pe dispozițiile art. 94, alin 1, lit. din aceeași lege.
Cu privire la motivul de nelegalitate potrivit căruia reclamanta si-ar fi îndeplinit cu bună credință toate obligațiile față de compartimentul de control s-a arătat că:
În perioada 30 - 31 Ianuarie 2008 și 26 - 28 Martie 2008, în urma unor sesizări si respectiv a unor articole apărute in presa centrala, Corpul de Control al Ministrului Mediului și Dezvoltării Durabile a efectuat două controale la Agenția Regională pentru Protecția Mediului C și la Agenția pentru Protecția Mediului
Obiectul controlului l-a constituit verificarea bazei legale care reglementează achiziția unui imobil cu destinația de sediu pentru C și D, precum și verificarea activității și conduitei directorilor executivi și în relațiile de serviciu cu personalul C dar si față de atribuțiile ce ii revin potrivit regulamentelor de organizare si funcționare.
S-a susținut că motivul invocat nu are legătura cu fundamentul deciziei de suspendare a raportului de serviciu.
Pe fond cu privire la îndeplinirea atribuțiilor de serviciu de către reclamantă s-a susținut că, cu ocazia controlului efectuat de compartimentul de control general, reclamanta personal a prezentat două adrese ale unor societăți comerciale - agenții imobiliare, pretinzând că prin această modalitate s-ar fi efectuat studiul de piață, obligatoriu potrivit normelor procedurale interne de achiziție a imobilului din fonduri publice. Din conținutul acestor adrese nedatate și neînregistrate la rezultă că acestea au fost întocmite ulterior epuizării procedurii de achiziție, întrucât vizează și luna decembrie a anului 2007, fiind prezentate de către reclamantă în încercarea de a acoperi lipsurile procedurii.
Un al doilea aspect care înlătura susținerile reclamantei s-a susținut că este cel reținut cu prilejul celui de-al doilea control efectuat din perioada 26-28.03.2008 cu ocazia căruia s-au verificat anumite aspecte privind activitate și conduita reclamantei în relațiile cu personalul din cadrul D, constatându-se mai multe abateri, situații de natură a fundamenta încă odată decizia de suspendare constatându-se că, prin faptele si atitudinea reclamantei, aceasta a înțeles să se folosească de poziția oficială pe care o deține si relațiile pe care le-au stabilit în exercitarea funcției publice, pentru a influenta anchetele interne ori acest lucru contravine dispozițiilor art. 17 alin. 3 din Legea nr. 7/2004, privind codul d e conduită a funcționarilor publici.
Cu privire motivul de nulitate ca o consecință a nulității procedurii de angajare a răspunderii disciplinare s-a arătat că procedura administrativă a fost declanșată la inițiativa Compartimentului de Control General al Ministerului Mediului sesizare înregistrată la Comisia de Disciplină de la nivelul sub. nr. 37039//l3.03.2008.
sesizării nu sunt și semnatarii plângerii penale formulate de către MINISTERUL MEDIULUI ȘI DEZVOLTĂRII DURABILE și respectiv AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI.
Președintele nu putea să ignore dispozițiile art. 94, alin 1 din Legea 1188/1999 care instituie ex lege suspendarea de drept a raportului de serviciu, ori, Președintele a fost mai întâi sesizat cu propunerea comisiei de disciplină vizând suspendarea de drept a raportului de serviciu, pentru motivele prevăzute la art. 94, lit. n din Legea 188/1999, ulterior, comisia de disciplină a fost cea care, în baza atribuțiilor pe care le are, a suspendat procedura cercetării disciplinare în condițiile art. 77 din Legea 188/1999
S-a susținut și că suspendarea procedurii disciplinare nu este reglementată de către legiuitor în art. 77 alin 6 din Legea 188/1999 ca fiind o suspendare de drept.
Natura juridică a acestor două tipuri de suspendări, una referitoare la suspendarea raportului de serviciu iar cealaltă referitoare la suspendarea procedurii disciplinare, este expres reglementată de legiuitor și definită de către acesta.
Suspendarea de drept a raportului de serviciu reglementată de art. 94, lit. n din Legea 188/1999 presupune că îți produce efectele de la momentul apariției motivului generator fără a mai fi necesară vreo formalitate.
Ori, în speță avem de-a face cu o suspendare care nu este expres prevăzută ca fiind o suspendare de drept, prin urmare suspendarea își produce efectele de la data actului administrativ care dispune acest lucru în acest sens comisia de disciplină a luat o decizie legală și temeinică și care nu impietează asupra legalității deciziei atacate.
Cu privire la încălcare a drepturilor reclamantei s-a arătat ca toate argumentele invocate nu corespund stării de fapt reale fiind prin urmare nesusținute de probe.
Astfel, in conformitate cu prevederile art. 14 alin. (3) din nr.HG 1344/2007 membrii comisiei și secretarul acesteia au depus declarația pe propria răspundere privind conflictul de interese precizat la art. 14 alin. (1) nr.HG 1344/2007.
Membrii Comisiei de disciplină - constituită în baza Deciziei Președintelui nr. 5/12.01.2008 modificată prin Decizia nr. 166/04.02.2008 - întruniți în ședință au procedat în conformitate cu prevederile art. 28 și 29 din HG nr. 1344/2007 la: verificarea respectării termenului de depune a sesizării; identificarea obiectului sesizării și stabilirea competenței de soluționare; verificarea elementelor sesizării.
Membrii comisiei au analizat documentul care reprezintă sesizarea în cauză și toate înscrisurile atașate acesteia, înregistrate la cu nr. 3436/13.03.2008 și la Comisia de disciplină cu nr. 77/CD/14.03.2008.
În aplicarea art. 37, alin 1 din HG 1.344 din 31 octombrie 2007 comisia de disciplină a acționat legal atâta timp cât nu se instituie obligativitatea comunicării actului de sesizare față de funcționarul public împotriva căruia s-a făcut plângerea, comisia de disciplina apreciind că, având in vedere ca s-a depus o plângere penală pe seama aceluiași funcționar, cunoașterea conținutului sesizării ar periclita obiectivitatea anchetei.
Cu privire la accesul neîngrădit al funcționarului la documentele utilizate sau rezultate în urma activității comisiei de disciplină s-a susținut că argumentele reclamantei sunt nefundamentate în drept atâta timp cât decizia îngrădirii accesului a fost luată cu stricta aplicare a art. 44 din HG 1.344 din 31 octombrie 2007 care prevede posibilitatea interzicerii accesului funcționarilor publici la documentele cercetării, funcționarii putând astfel influența atât cercetarea disciplinară cât si ancheta penală știut fiind ca ancheta penală se caracterizează prin lipsa de publicitate si respectiv necontradictorialitate.
Astfel, potrivit normelor imperative ale art. 77, alin 7 din Legea nr. 188 din 8 decembrie 1999 (republicată) privind Statutul funcționarilor publici se instituie în sarcina conducătorului autorității obligativitatea interzicerii accesului funcționarilor publici la documentele care pot influența cercetarea.
Cu privire la nemotivarea deciziei atacate vă rugăm s-a arătat că, în conformitate cu dispozițiile art. 94, alin 1, lit. n din Legea 188/1999 Raportul de serviciu se suspendă de drept atunci când funcționarul public se află în următoarea situație: pe perioada cercetării administrative, în situația în care funcționarul public care a săvârșit o abatere a disciplinară poate influența cercetarea administrativă, la propunerea motivată a comisiei de disciplină, ori sub acest aspect au fost îndeplinite condițiile prevăzute în norma susmenționată.
Mai mult decât atât, dacă textul de lege impune doar obligativitatea existentei propunerii motivate a comisiei de disciplina decizia atacată este plină de conținut fiind motivată pe probele existente in dosarul cercetării administrative dar si bine argumentata in drept.
În ceea ce privește cererea de suspendare formulată în temeiul dispozițiilor art. 15 din legea contenciosului administrativ s-a invocat că reclamanta a formulat cerere de suspendare în temeiul art. 14 din Legea contenciosului administrativ, cerere care a fost admisă prin hotărârea judecătorească nr. 116/f a Curții de Apel Pitești, pronunțată în dosar nr-.
Or, în atare situație, este evident că reclamantei îi lipsește un interes actual în a mai formula cererea de suspendare văzând și dispozițiile art. 15, alin 4.
Pe fondul cererii de suspendare s-a arătat că suspendarea actului administrativ ca operație juridică de întrerupere a efectului acestuia apare ca o situație de excepție de la regula executării din oficiu și care poate fi primită doar în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, aceasta deoarece actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, fiind el însuși titlu executoriu, iar neexecutarea lui este contrară unei bune ordini juridice, într-un stat de drept și o democrație constituțională.
Articolul 2 alin. l lit. t) din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ definește cazurile bine justificate ca fiind împrejurările legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
Referitor la acest aspect s-a arătat că nu se pune problema legalității emiterii acestui act administrativ, respectiv decizia Președintelui nr. 333/31.03.2008, deoarece acesta a fost emis respectând toate cerințele legale așa cum s-a dezvoltat mai sus.
Referitor la paguba iminentă s-a susținut că reclamanta nu dovedește producerea unei pagube și cuantumul acesteia, ci solicită instanței să prezume această pagubă iminentă, în condițiile în care din declarația sa de avere și de interese rezultă că are și alte posibilități de a realiza venituri.
Cu privire la legalitatea măsurii de suspendare a raportului de serviciu s-a precizat și că măsura suspendării raportului de serviciu este în deplină concordanță cu gravitatea faptelor care formează obiectul plângerii penale aflate în curs de cercetare la Serviciul teritorial DNA C, fapte care, de altfel au avut o puternică rezonanță în presă și care au stârnit aprinse dezbateri pe marginea modalității în care s-a achiziționat imobilul din C str. - -.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 115 - 118 proc. civ.
Analizându-se actele și lucrările dosarului prin perspectiva normelor legale incidente în speță se reține că acțiunea formulată de reclamantă, așa cum a fost precizată este fondată în parte pentru următoarele considerente;
Potrivit art. 94 alin. 1 lit. n din Legea nr. 188/1999 raportul de serviciu se suspendă de drept pe perioada cercetării administrative în situația în care funcționarul public care a săvârșit o abatere disciplinară poate influența cercetarea administrativă, la propunerea motivată a comisiei de disciplină.
În speță, prin decizia nr. 333/31.03.2008 a Agenției Naționale pentru Protecția Mediului s-a suspendat de drept raportul de serviciu al reclamantei pe perioada cercetării administrative.
Această decizie a avut la bază raportul comisiei de disciplină nr. 85/CD/28.03.2008 prin care s-a propus luarea măsurii de suspendare a raporturilor de serviciu față de reclamantă în raport cu dispozițiile art. 94 alin. 1 lit. n din Legea nr. 188/1999 coroborat cu dispozițiile art. 44 din HG nr. 1344/2007.
Potrivit art. 44 alin. 1 din HG 1344/2007, în cazul în care sunt indicii că funcționarul public al cărei faptă a fost sesizată ca abatere disciplinară poate influența cercetarea administrativă, comisia de disciplină are obligația de a întocmi un raport de propunere de mutare temporară a acestuia în cadrul altui compartiment sau altei structuri a instituției ori autorității publice și/sau de interzicere a accesului acestuia la documentele care pot influența cercetarea sau, după caz, de suspendare a raportului de serviciu al acestuia.
În speță, se reține că atât raportul comisiei de disciplină cât și decizia atacată, deși cuprind o înșiruire de înscrisuri reprezentând probe administrate nu motivează în fapt de ce se impune măsura propusă și apoi adoptată prin decizia atacată în condițiile în care art. 94 alin. 1 lit. n din Legea nr. 188/1999 impune expres obligativitatea motivării propunerii comisiei de disciplină.
În acest sens se are în vedere și că potrivit art. 44 alin. 1 din HG 1344/2007 motivarea propunerii comisiei se impune cu atât mai pregnant cu cât în situația existenței unor indicii că funcționarul public al cărei faptă a fost sesizată ca abatere disciplinară poate propune fie mutarea acestuia în cadrul altui compartiment sau altei structuri a instituției ori autorității publice corelativ cu interzicerea accesului la documentele care pot influența cercetarea sau suspendarea raportului de serviciu al funcționarului.
Prin urmare, se impune motivarea raportului comisiei de disciplină atât prin prezentarea faptelor ce constituie indicii din care rezultă că funcționarul public al cărei faptă a fost sesizată ca abatere disciplinară poate influența cercetarea administrativă cât și sub aspectul măsurii propuse.
se impunea și motivarea deciziei de suspendare din funcția publică, deoarece, pentru a-și putea exercita atribuția de control a legalității actelor administrative potrivit art. 18 din Legea nr. 554/2004, instanța de judecată trebuie să cunoască rațiunile pentru care emitentul actului, în îndeplinirea puterii sale discreționare, a ales soluția criticată de cel vătămat, iar această motivare trebuie să fie intrinsecă actului administrativ.
Puterea discreționară conferită unei autorități nu poate fi privită într-un stat de drept ca o putere absolută și fără limite, căci exercitarea dreptului de apreciere prin încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor prevăzute de Constituție sau de lege constituie exces de putere, conform prevederilor art. 2 lit. m din Legea nr. 554/2004.
Prin urmare, Curtea reține că orice decizie de natură a produce efecte privind drepturile și libertățile trebuie motivată, mai ales din perspectiva posibilității persoanei și a societății de a aprecia asupra legalității și temeiniciei măsurii, respectiv asupra respectării limitelor dintre puterea discreționară și arbitrariu.
A accepta teza potrivit căreia autoritatea publică emitentă a actului nu trebuie să-și motiveze decizia echivalează cu golirea de conținuta esenței democrației, a statului de drept bazat pe principiul legalității.
Obligația autorității emitente de a motiva actul administrativ constituie o garanție contra arbitrariului administrației publice și se impune mai ales în cazul actelor prin care se suprimă drepturi sau situații juridice juridice individuale.
De altfel, și în jurisprudența comunitară se reține că motivarea trebuie să fie adecvată actului emis și trebuie să prezinte de o manieră clară și univocă algoritmul urmat de instituția care a adoptat măsura atacată, astfel încât să le fie permis persoanelor vizate să stabilească motivarea măsurilor și de asemenea să permită Curților Comunitare competența să efectueze revizuirea actului (cauza C367/1995).
Așa cum a decis Curtea Europeană de Justiție, amploarea și detalierea motivării depind de natura actului adoptat, iar cerințele pe care trebuie să le îndeplinească motivarea depind de circumstanțele fiecărui caz, o motivare insuficientă sau greșită este considerată a fi echivalentă cu o lipsă a motivării actelor. Mai mult, insuficiența motivării sau nemotivarea atrage nulitatea sau nevalabilitatea actelor comunitare (cauza C-41/1969).
O detaliere a motivelor este necesară și atunci când instituția emitentă dispune de o largă putere de apreciere, căci motivarea conferă actului transparență, particularii putând verifica dacă actul este corect fundamentat și în același timp permite exercitarea de către Cac ontrolului jurisdicțional (cauza 509/1993).
În speță, se impunea detalierea motivelor, întrucât deși era în analiză o suspendare de drept a raportului de serviciu se impunea, așa cum s-a precizat mai sus să se prezinte indiciile din care rezultă că funcționarul public al cărei faptă a fost sesizată ca abatere disciplinară poate influența cercetarea administrativă cât și cu privire la alegerea măsurii propuse.
Față de cele expuse, Curtea reține că actul administrativ atacat este nemotivat, motivarea reprezentând astfel cum s-a arătat o obligație generală a autorității publice, aplicabilă oricărui act administrativ, îndeplinind un dublu rol: acela de transparență în profitul beneficiarului actului, care va putea să verifice dacă actul este sau nu întemeiat, precum și acela de a conferi instanței un instrument eficient în vederea realizării controlului judiciar, având astfel posibilitatea de a verifica elementele de fapt și de drept care au stat la baza emiterii actului administrativ.
Sancțiunea pentru nemotivarea actului administrativ nu poate fi decât anularea acestuia.
Pe de altă parte se reține că, în speță, așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului, a sesizat DNA prin plângerea 1/734//06.03.2008, înregistrată la DNA cu nr. 2010/06.03.2008 cu privire la faptele reclamantei și a altor salariați ai C în derularea achiziției publice a imobilului cu destinație de sediu, fapte care fac și obiectul cercetării disciplinare.
În aceste condiții la data de 28.03.2008 comisia de disciplină nu mai putea propune suspendarea raportului de serviciu al reclamantei și ulterior nu se mai putea adopta această măsură, deoarece, fapta funcționarului public fiind sesizată ca infracțiune, procedura angajării răspunderii disciplinare trebuia suspendată până la pronunțarea soluției în cauza penală, potrivit art. 77 alin. 6 din Legea 188/1999.
Din formularea acestei dispoziții legale rezultă că suspendarea procedurii angajării răspunderii disciplinare în perioada în care se derulează procesul penal este imperativă, iar nu opțională.
În această situație, autoritatea administrativă nu mai era în măsură să adopte față de reclamantă măsura suspendării raportului de serviciu potrivit art. 94 alin. 1 lit. n din Legea nr. 188/1999, nemaifiind în perioada cercetării administrative, așa cum impune expres dispoziția legală mai sus menționată, în situația sesizării organelor de urmărire penală suspendarea raportului de serviciu putând interveni în condițiile art. 94 alin. 1 lit. f sau m din Legea nr. 188/1999 ian nu în condițiile art. 94 alin. 1 lit. n din Legea nr. 188/1999.
Această soluție își are rațiunea în faptul că organele de cercetare penală odată învestite dispun de măsuri procesuale și procedurale eficiente pentru ca persoana cercetată penal să nu poată influența cercetarea penală și implicit cercetarea disciplinară ce ar putea fi eventual reluată după soluționarea cauzei penale.
În aceste condiții dispunând suspendarea raportului de serviciu al reclamantei pe parcursul cercetării penale autoritatea administrativă a adopta o soluție nelegală a cărei sancțiune este anularea actului administrativ prin care această soluție a fost adoptată.
Față de aceste considerente nu se mai impune a se analiza temeinicia măsurii suspendării raportului de serviciu al reclamantei, analiză care de altfel este imposibil a fi făcută în condițiile în care nici prin raportul comisiei de disciplină prin care s-a propus măsura și nici prin decizia a cărei anulare se solicită nu s-au precizat indiciile avute în vedere și care au condus la concluzia că reclamanta ar putea influența cercetarea administrativă.
Referitor la capătul de cerere privind obligarea pârâtei să emită actul administrativ prin care să o renumească pe reclamantă în funcție, având în vedere susținerile ambelor părți ale litigiului potrivit cărora reintegrarea reclamantei în funcția publică deținută anterior s-a produs până la soluționarea prezentului litigiu ca urmare a suspendării deciziei a cărei anulare se solicită în prezenta cauză, potrivit sentinței nr. 115/F-C/13 august 2008 pronunțată de Curtea de Apel Pitești și rămasă irevocabilă prin decizia 533/3 februarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, se va reține că acest capăt de cerere a rămas fără obiect.
Cu privire la suspendarea executării deciziei a cărei anulare se solicită în temeiul art. 15 din Legea contenciosului administrativ, avându-se în vedere hotărârile judecătorești mai sus precizate, pronunțate potrivit art. 14 din Legea contenciosului administrativ, soluția ce se impune a fi adoptată asupra fondului cauzei, precum și dispozițiile art. 15 alin. 4 din Legea contenciosului administrativ, acest capăt de cerere va fi respins ca fiind lipsit de interes.
Potrivit art. 274 cod procedură civilă va fi obligată pârâta către reclamantă la cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar;i onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI
Anulează decizia nr. 333 din 31.03.2008 emisă de Agenția Națională pentru Protecția Mediului.
Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei să emită actul administrativ prin care să o renumească pe reclamantă în funcție ca fiind rămasă fără obiect.
Respinge cererea privind suspendarea executării deciziei nr.333/31.03.2008 ca fiind lipsită de interes.
Obligă pârâta către reclamantă la 2004.3 lei cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 27 Martie 2009
Președinte, - - |
Grefier, - - |
Red. jud.
4 ex
01 Aprilie 2009
Președinte:Gabriel ViziruJudecători:Gabriel Viziru
