Anulare act administrativ . Sentința 119/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
- SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL-
Dosar nr- Sentința nr. 119/2009
ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2009
PREȘEDINTE: Gabriela Mona Ciopraga judecător
- - - - grefier
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre pronunțare acțiunea formulată potrivit Legii contenciosului administrativ de reclamantele și, în contradictoriu cu pârâtulMinisterul Finanțelor Publice,având ca obiect anulare act administrativ cu caracter normativ.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din 20 august 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință ce s-a întocmit în acea zi.
CURTEA
- deliberând -
Asupra acțiunii în contencios administrativ de față constată următoarele:
Prinacțiuneaînregistrată la această instanță sub nr. 292/32/26.05.2009 reclamantele și au chemat în judecată pârâtul Ministerul Finanțelor Publice în contradictoriu cu care au solicitat constatarea nelegalității Ordinului nr. 419/8.06.2007 și anularea acestui ordin, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantele au susținut următoarele:
Interesul de a ataca acest ordin este justificat prin faptul respingerii de către Administrația Finanțelor Publice Bac ontestațiilor formulate împotriva deciziei de angajarea răspunderii solidare nr. 28/18.08.2008 motivat de faptul că ordinul contestat stabilește din punct de vedere teritorial care structură a este competentă să gestioneze și să emită o astfel de decizie până la stabilirea unui nou domiciliu fiscal.
Ordinul contestat este nelegal întrucât contravine dispozițiilor din Legea nr. 24/2000, Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, Legea nr. 31/1990 și Legea nr. 26/1990. Ordinul este confuz, contradictoriu și dispune în materii care nu sunt în competența de reglementare a pârâtului.
Ordinul dispune în materia sediului social al contribuabililor, fiind edictat pentru aprobarea procedurii de schimbare a sediului social, precum și pentru aprobarea formularului "Decizie de înregistrare a sediului social și a domiciliului fiscal". Pârâtul nu este competent să emită norme prin care să reglementeze procedura de schimbare a sediului social deoarece art. 75 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 nu reglementează așa ceva, iar în conformitate cu art. 76 din Legea nr. 24/2000, ordinele emise de conducătorii ministerelor trebuie să se limiteze la cadrul stabilit de actele de bază.
Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 reglementează forma și conținutul declarației de înregistrare fiscală, dar ordinul excede actului de baza întrucât reglementează o cu totul altă situației, respectiv cea a sediului social. Ordonanța Guvernului nr. - reglementează domiciliul fiscal în art. 31.
Există o contradicție între titlul ordinului și cuprinsul său, respectiv între titlu și partea dispozitivă. Deși prin titlul se stipulează că se reglementează o materie, în partea dispozitivă este reglementată o altă materie, care deja este judicios reglementată de Legea nr. 31/1990 și Legea nr. 26/1990.
Prinîntâmpinare, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a susținut următoarele:
Ordinul nr. 419/2007 a fost publicat în Monitorul Oficial al României 473/13.07.2007 și a fost emis în temeiul art. 11 alin. 4, art. 2 alin. 1 și 2 lit. b), h) m) și r). Hotărârea Guvernului nr. 386/2007.
Titlul V din Ordonanța Guvernului nr. - reglementează, la art. 72, obligația contribuabilului de a se înregistra fiscal printr-un cod de înregistrare fiscală, iar la art. 75, forma și conținutul declarației de înregistrare fiscală.
Art. 31 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 reglementează domiciliul fiscal. domiciliul fiscal nu se identifică cu sediul social. Reclamanții fac confuzie între sediul social și domiciliul fiscal.
Curtea de apelconstată următoarele:
Prin Ordinul nr. 419/8.06.2007 - publicat în Monitorul Oficial al României 473/13.07.2007 - Ministrul economiei și finanțelor a aprobat procedura de schimbare a sediului social, precum și formularul "Decizie de înregistrare a sediului social și a domiciliului fiscal". Ordinul a fost emis în baza ar. 11 alin. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 386/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor și în temeiul art. 75 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală. Ordinul reglementează două proceduri distincte de schimbare a sediului social: pentru comercianții al căror domiciliu fiscal coincide cu sediul social (anexa nr. 1), respectiv pentru contribuabilii care nu au calitatea de comerciant (anexa nr. 2).
Reclamantele, care au calitatea de comercianți, nu justifică nici un interes în anularea ordinului în ceea ce privește procedura de schimbare a sediului social pentru contribuabilii care nu au calitatea de comerciant (anexa nr. 2). De asemenea, reclamantele nu justifică nici un interes nici în ceea ce privește aprobarea formularului "Decizie de înregistrare a sediului social și a domiciliului fiscal".
Din întâmpinările depuse de Administrația Finanțelor Publice B în cele două dosare care au ca obiect deciziile de angajarea răspunderii solidare a celor două reclamante în solidar cu debitoarea - B rezultă că reclamantele au contestat competența organului fiscal, iar organul fiscal a considerat aplicabile, sub acest aspect, dispozițiile art. 31 alin. 1 lit. c) din Codul d e procedură fiscală și ale Ordinului nr. 419/8.06.2007 al ministrului economiei și finanțelor.
Nu se poate considera că prin Ordinul nr. 419/2007 ministrul economiei și finanțelor și-ar fi depășit competența de reglementare, căci prin acest ordin nu este nicidecum reglementată competența organelor fiscale în administrarea sumelor datorate bugetului general consolidat - care este reglementată de art. 32 și art. 33 din Codul d e procedură civilă, acest din urmă text fiind reținut, de altfel, și de organul fiscal care a soluționat contestația la decizia de angajare a răspunderii solidare. Art. 33 alin. 1 din Codul d e procedură civilă stabilește, din punct de vedere teritorial, competența organului fiscal în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului, iar Ordinul 419/2007 menține, până la finalizarea procedurii de schimbare a sediului social și a domiciliului fiscal, (pct. 3 al anexei nr. 1), competența de la vechiul sediu social, în situația în care intervine o modificare a sediului social. Așadar, Ordinul nr. 419/2007 nu reglementează schimbarea sediului social și a domiciliului fiscal, ci prevede menținerea competenței (stabilite conform art. 33 din Codul d e procedură fiscală) aceluiași organ fiscal care era competent anterior declanșării procedurii de schimbare a sediului social. Prin urmare, nu se poate reține încălcarea dispozițiilor din Legea nr. 31/1990 și Legea nr. 26/1990 care reglementează sediul social.
De altfel, normele de procedură fiscală nici nu reglementează sediul social, ci doar ceea ce are relevanță din punct de vedere fiscal, respectiv domiciliul fiscal care, potrivit art. 31 alin. 1 lit. c) din Codul d e procedură fiscală, pentru persoanele juridice, este identic cu sediul social (sau cu locul unde se exercită gestiunea administrativă și conducerea efectivă a afacerilor, în cazul în care acestea nu se realizează la sediul social declarat). Atunci când se referă la schimbare, Ordinul 419/2007 are în vedere tot domiciliul fiscal (adică ceea ce are relevanță sub aspectul procedurii fiscale), iar nu sediul social (pct. 4 al anexei nr. 1). Iar pe ansamblu, reglementarea din anexa nr. 1 Ordinului nr. 419/2007 este strâns legată de înregistrarea fiscală - reglementată în titlul IV al Codului d e procedură fiscală - și, în special, de forma și conținutul declarației fiscale, reglementată de art. 75 din Codul d e procedură fiscală, text reținut, în preambulul ordinului, ca temei de drept al acestuia.
În consecință, această instanță constată că Ordinul nr. 419/2007 a fost emis în aplicarea art. 75 din Codul d e procedură fiscală, cu respectarea dispozițiilor art. 76 din Legea nr. 24/2000.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantele și,ambele cu sediul în B,-, județul B, în contradictoriu cu pârâtulMinisterul Finanțelor Publice, cu sediul în B, Sector 5,-.
Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 27.08.2009.
PREȘEDINTE: Gabriela Mona Ciopraga |
Grefier, |
red. sent. /2.09
5 ex.
2.09.2009
Președinte:Gabriela Mona CiopragaJudecători:Gabriela Mona Ciopraga, Magda Vișan