Anulare act administrativ . Sentința 121/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - anulare act administrativ -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA NR.121

Ședința publică din 3 iunie 2009

PREȘEDINTE: Grosu Cristinel

Grefier - -

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror.

Pe rol, pronunțarea asupra acțiunii în contencios administrativ formulată de contestatorul, domiciliat în municipiul R,-, județul S, în contradictoriu cu intimatul Oficiul Român pentru S, cu sediul în municipiul S, dul 1 - - sediul IPJ, nr. 9, județul S.

Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în cadrul ședinței publice din data de 29 mai 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și când, pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 3 iunie 2009.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra cauzei de față, constată:

Prin contestația adresată acestei instanțe și înregistrată sub nr-, reclamantul a solicitat anularea deciziei nr.- din 8.04.2009 de returnare de pe teritoriul României emisă de Oficiul Român pentru - Serviciul pentru S.

În motivarea contestației se arată că prin decizia contestată s-a dispus returnarea reclamantului, cetățean, de pe teritoriul României întrucât s- considerat că la data de 9.01.2009 acesta a încheiat a căsătorie de conveniență cu numita.

Arată reclamantul că la data efectuării verificărilor de către Serviciul pentru locuia împreună cu soția sa la domiciliul acesteia din municipiul

- arată că soția sa este bolnavă și că intenționează să lucreze ca bucătar în municipiul R, pentru a-și întreține familia.

Reclamantul nu a invocat temeiul de drept al contestației.

Prin întâmpinare, Oficiul Român pentru - Serviciul pentru Sas olicitat respingerea contestației, arătând că în data de 10.03.2009 cetățeanul a depus la ghișeul Serviciului pentru Soc erere de prelungire a dreptului de ședere în scopul reîntregirii familiei, în calitate de membru de familie al unui cetățean român. Acesta este căsătorit cu cetățeana română, conform certificatului de căsătorie nr. - eliberat de consulatul general al României la Istambul la data de 9.01.2009.

În vederea obținerii mai multor informații despre căsătoria cetățeanului cu cetățeana română, conform art. 63 alin. 3 lit. din OUG nr. 194/2002 republicată, cei doi soți au fost programați pentru efectuarea unui interviu la sediul serviciului în data de 17.03.2009, ora 16,30.

Cu ocazia analizării cererii de prelungire a dreptului de ședere, în urma verificărilor efectuate și a evaluărilor prin comparație a celor declarate de soți în timpul interviului efectuat în baza art. 63 alin. 3 lit. a din OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor din România, republicată, s-a constatat existența elementelor unei căsătorii de conveniență între reclamant și cetățeanul român.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că sunt întrunite elementele pe baza cărora se poate constata faptul că este o căsătorie de conveniență:nu s-au cunoscut înaintea căsătoriei, nu vorbesc o limbă înțeleasă de amândoi și sunt inconsecvenți în declararea datelor cu caracter personal ori a altor informații relevante despre ei,conform art. 61 alin. 1 coroborat cu art.63 alin. 2 lit. b, d, f din OUG nr. 194/2002 republicată, elemente ce rezultă din datele obținute în urma interviului, declarațiile unor terțe persoane și controalele efectuate la domiciliul conjugal și alte verificări suplimentare conform art. 63 alin. 3 lit. a, c, d din același act normativ și că străinul nu mai îndeplinește condițiile cerute la acordarea vizei.

Prin concluziile scrise depuse la dosar, Serviciul pentru Sai nvocat aceleași susțineri.

Analizând înscrisurile depuse la dosar precum și declarațiile martorilor, respectiv G, instanța constată că plângerea este nefondată.

Prin decizia nr. -/8.04.2009 emisă de Oficiul Român pentru - Serviciul pentru s-a dispus returnarea reclamantului, cetățean, de pe teritoriul României, constatându-se că acesta a încheiat o căsătorie de conveniență cu numita, cetățean român.

S-a concluzionat existența unei căsătorii de conveniență întrucât la interviului luat celor doi soți cu ocazia analizării cererii de prelungire dreptului de ședere al reclamantului s-a constatat că aceștia sunt inconsecvenți în declararea datelor cu caracter personal, nu vorbesc o limbă înțeleasă de amândoi și nu s-au cunoscut înainte de căsătorie.

Instanța constată că între părți, așa cum corect a reținut Serviciul pentru, s-a încheiat o căsătorie de conveniență în sensul art.63 din OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, astfel că în mod legal s-a refuzat prelungirea dreptului de ședere al reclamantului.

Se constată, în primul rând că soții nu s-au cunoscut înaintea căsătoriei, în sensul de a se stabili între aceștia o relație care să poată conduce la finalizarea acesteia prin instituția căsătoriei.

Perioada scurtă de timp cât părțile au avut posibilitatea de a se cunoaște efectiv anterior căsătoriei este extrem de redusă.

Astfel, conform relatărilor reclamantului, acesta a cunoscut-o pe viitoarea soție pe care de 27.10.2008, după care a locuit cu aceasta câte 2 zile pe săptămână până la data căsătoriei, 8.01.2009.

Ori, conform înregistrărilor oficiale a intrărilor și ieșirilor din țară ale reclamantului, acesta a plecat din România la data de 26.12.2008 și a revenit la 4.03.2009 (fila 46 dosar).

Este evident că o eventuală coabitare a viitorilor soți, chiar câte 2 zile pe săptămână, nu avea cum să înceapă chiar după prima întâlnire acestora și, oricum, încheierea căsătoriei după o perioadă de două luni de la prima întâlnire ridică evidente semne de întrebare asupra scopului încheierii acesteia.

Desigur că această îndoială puternică cu privire la căsătoria părților este susținută și de faptul că, nici în acest moment, reclamantul nu poate purta un dialog în limba română cu soția sa, ori într-o altă limbă înțeleasă de amândoi, ceea ce creează certitudinea faptului că viitorii soți nu s-au cunoscut înaintea căsătoriei, fiind în imposibilitatea de a comunica fără traducător.

Fiind apelat în instanță, prin intermediul traducătorului, cu privire la cunoștințele sale de limbă română, reclamantul a exemplificat doar "hai plimbare/ hai magazin/mâncare/ pentru bucătărie/ Ce?".

De asemenea, un alt aspect relevant este inconsecvența declarațiilor privitoare la datele cu caracter personal, declarații date de reclamant și soția sa cu ocazia interviului luat de reprezentanții Serviciului pentru.

Trebuie de precizat că la interogatorul luat reclamantului în instanță, aceste inconsecvențe nu au mai fost semnalate, însă este evident că de la data interviului luat de Serviciul pentru până la data interogatoriului reclamantul și-a pregătit strategia de apărare.

Astfel, de exemplu, atunci când a fost întrebat de ofițerul Serviciului pentru dacă are copii din prima căsătorie, reclamantul a răspuns "Da, un băiat de 9 ani", iar soția acestuia a răspuns "Nu, soțul nu are copii din prima căsătorie" iar la întrebarea "În Turcia aveți vreo afacere?", reclamantul a răspuns "Da, am o afacere cu taxi", iar soția acestuia "Nu, soțul meu nu are afaceri în Turcia".

În aceste condiții, în mod legal s-a considerat că între părți s-a încheiat o căsătorie de conveniență în sensul art. 63 alin. 2 lit. b, d, f scopul căsătoriei fiind cel mai probabil ca reclamantul să beneficieze de avantajele materiale care decurg din încheierea căsătoriei cu un cetățean al unui stat membru al Uniunii Europene, respectiv găsirea unui loc de muncă în România ori libertatea de circulație, ceea ce contravine scopului real al unei căsătoriei și anume acela de a întemeia o familie.

. libertății reclamantului de a-și alege în mod liber reședința sa pe teritoriul României este în primul rând măsură prevăzută de lege și în al doilea rând, constituie o măsură necesară pentru protejarea moralei publice, în caz contrar existând probabilitatea de a crea opinia conform căreia căsătoria privește doar intereselor materiale dintre soți, fiind înlăturată relația de afecțiune reciprocă pe care o presupune instituția căsătoriei.

Sunt astfel îndeplinire exigențele art. 2 din Protocolul 4 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Instanța nu poate reține ca temei al acțiunii starea de sănătate a soției reclamantului, acest aspect putând face, eventual, obiectul protecției sociale speciale acordate de statul român acesteia.

Având în vedere cele de mai sus. instanța, în baza art. 63,84 din OUG nr. 194/2002, va respinge contestația, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul, domiciliat în municipiul R,-, județul S, în contradictoriu cu intimatul Oficiul Român pentru S, cu sediul în municipiul S, dul 1 - - sediul IPJ, nr. 9, județul S,pentru anularea deciziei de returnare de pe teritoriul României nr. - din 8.04.2009.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 3 iunie 2009.

Președinte, Grefier,

Red.

Dact.

2 ex./4.06.2009

Președinte:Grosu Cristinel
Judecători:Grosu Cristinel

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Sentința 121/2009. Curtea de Apel Suceava