Anulare act administrativ . Decizia 121/2010. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 121/
Ședința publică din 28 Ianuarie 2010
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursurilor formulate de reclamanta - SRL, J-, CUI R -, cu sediul în M C,-, județul H și de pârâta AUTORITATEA RUTIERĂ ROMÂNĂ -, cu sediul în B,-, sector 1, împotriva Sentinței civile nr. 442 din 04 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Harghita, Secția Civilă, în dosarul nr-.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că susținerile părților și dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință din 21 ianuarie 2010, când s-a amânat pronunțarea pentru data de azi 28 ianuarie 2010, încheiere ce face parte integrantă din prezenta.
CURTEA,
Prin sentința nr. 442 din 4 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Harghita, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SRL, împotriva pârâtelor Autoritatea Rutieră Română - și Agenția Autorității Rutiere Române H și s-a dispus următoarele:
- anularea actului administrativ nr. 270 din 28 iunie 2005, emis de Agenția Autorității Rutiere Române H;
- obligarea pârâtelor la plata către reclamantă a sumei de 358.485,44 lei, reprezentând daune materiale, cu dobânzile legale la data achitării sumei;
- respingerea cererii reclamantei referitoare la obligarea pârâtelor la plata daunelor morale;
- respingerea cererii reclamantei privind anularea adresei nr. 29588 din 27 iunie 2005, emisă de ARR;
- respingerea cererii de intervenție în interesul reclamantei formulată de intervenienta Asociația Transportatorilor Rutieri;
- respingerea cererilor de intervenție în interes propriu formulate de Turist SRL, Trans SRL și SRL;
- obligarea pârâtelor ARR și Agenția Autorității Rutiere Române, în solidar, la plata sumei de 13.648,30 lei, cheltuieli de judecată pe seama reclamantei.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță în legătură cu anularea actului administrativ nr. 270 din 28 iunie 2005, reține că la data retragerii licențelor erau aplicabile dispozițiile Ordinului nr. 1842 din 4 decembrie 2001 pentru aprobarea normelor metodologice de autorizare și efectuare a transporturilor rutiere și a activităților conexe acestora. Metodologia de atribuire a licenței de execuție pentru traseele în cazul transportului rutier de persoane prin servicii regulate, în trafic internațional, este stabilită de art. 40 alin. 1 din acest ordin și în raport de dispozițiile invocate obținerea autorizației de transport rutier nu mai era condiționată de acordul societăților de transport concurente.
Procesul verbal întocmit cu ocazia întâlnirii unor experți în domeniul transportului nu poate fi calificat ca un act cu caracter normativ care să impună respectarea metodologiei de obținere a autorizației de transport, așa cum este ea descrisă în cuprinsul acestui proces verbal. În atare situație s-a apreciat că retragerea licențelor emise pe seama reclamantei, nu au suport juridic și prin urmare, reclamanta a suferit o vătămare odată cu emiterea actului contestat.
În legătură cu prejudiciul suferit de către reclamantă și cuantumul despăgubirilor acordate, instanța de fond a făcut trimitere la concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză de către expertul contabil, care a avut în vedere pierderea zilnică suferită de societatea reclamantă prin lipsa licenței de transport. Expertul a concluzionat că valoarea prejudiciului se ridică la suma de 26.819 lei, pentru perioada 1 iunie 2005 - 27 iunie 2005, iar pentru perioada august 2005 - mai 2006, valoarea prejudiciului a fost de 307.912 lei.
Referitor la daunele morale solicitate de către reclamantă s-a apreciat de către prima instanță că această pretenție nu este întemeiată, reclamanta nefiind în măsură să facă dovada că a suferit o gravă deteriorare a imaginii prin retragerea licențelor sau că a pierdut credibilitatea în ceea ce privește calitatea prestațiilor pe care le poate oferi clienților.
Cererile de intervenție în interes propriu formulate de intervenientele Turist SRL, Trans SRL, SRL au fost respinse, întrucât nu au dovedit că reclamanta prin activitatea desfășurată le-a pricinuit vreo pagubă.
În legătură cu cererea de intervenție în interesul reclamantei formulată de Asociația Transportatorilor Rutieri din Transilvania, s-a reținut că aceasta este o organizație patronală profesională neguvernamentală, independentă și că nu a justificat un interes în susținerea acțiunii reclamantei.
În baza dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, pârâtele au fost obligate să plătească reclamantei cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial, contravaloarea expertizei, precum și taxă de timbru.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâta ARR B, precum și reclamanta SRL.
Pârâta ARR, prin cererea de recurs formulată solicită în principal casarea hotărârii și rejudecarea cauzei, în rejudecare urmând a se dispune refacerea expertizei contabile, întrucât completarea acestui raport s-a făcut cu încălcarea de către expertul a dispozițiilor art. 208 Cod procedură civilă, în sensul că expertiza contabilă a fost efectuată fără citarea ei și a expertului observator, încuviințat de instanța de fond să participe la efectuarea lucrărilor expertizei ce au format obiectul dosarului.
Se reține în continuare că prin raportul întocmit și însușit de către instanță, expertul la stabilirea prejudiciului, invocat de către reclamantă a avut în vedere numai veniturile pe care le-ar fi realizat reclamanta din transporturi, fără să țină seama și de cheltuielile ce se impunea a fi efectuate pentru obținerea veniturilor respective.
Se arată în continuare că instanța de fond a ignorat probele existente la dosar, din care rezultă că reclamanta și-a desfășurat activitatea de transport pe perioada cuprinsă între data de 28 iunie 2005 - 30 decembrie 2006. Mai mult nu a ținut seama nici de faptul că suspendarea licențelor dispusă prin actul administrativ contestat, respectiv actul nr. 270 din 28 iunie 2005, și-a produs efectele numai pentru perioada 28 iunie 2005 - 22 iulie 2005, dată la care a fost pusă în executare sentința nr. 868/2005, hotărâre prin care s-a dispus suspendarea efectelor actului administrativ contestat.
Reclamanta prin cererea de recurs formulată solicită modificarea hotărârii primei instanțe, în sensul obligării pârâtei la plata despăgubirilor materiale de 1047,32 lei/zi cu dobânzile legale calculate pe întreaga perioadă cuprinsă între data ridicării licențelor de transport și până la data restituirii efective, susținând că în mod greșit prima instanță, la stabilirea prejudiciului a luat în calcul întinderea daunelor materiale până la data de 1 iunie 2006, pe considerentul că licențele de execuție pe traseul LT - - și LT - -/1, aveau valabilitate până la data de 31 mai 2006. Solicită, de asemenea obligarea pârâtei la plata daunelor morale în cuantum de 119.000 lei, arătând că prin ridicarea licenței de transport, s-a adus o atingere gravă imaginii și credibilității societății, aspect despre care publicul călător a luat cunoștință în mod direct cu prilejul acțiunilor întreprinse de către inspectorii pârâtelor în lunile iunie și august 2005, aspect confirmat și de publicul călător, care a constatat că societatea nu și-a reluat transportul pe traseul G - Budapesta.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de casare invocate de către pârâta ARR, Curtea reține că dispozițiile cuprinse în art. 208 alin. 1 Cod procedură civilă instituie obligația expertului de a cita părțile atunci când pentru efectuarea expertizei instanța a dispus deplasarea la fața locului. Citarea părților la efectuarea acestui act procedural, constituie o garanție a dreptului la apărare a acestora, întrucât fiind prezente la locul expertizei pot oferi lămuririle necesare și pot cere expertului să facă toate constatările legate de obiectivele fixate pentru expertiză. Potrivit textului de lege indicat, obligarea citării incumbă expertului atât cu privire la zilele în care începe lucrarea cât și cu privire la cele în care aceasta continuă.
Art. 18 din OG nr. 2/2000 recunoaște părții interesate dreptul să solicite ca pe lângă persoana numită în calitate de expert să mai participe la efectuarea expertizei, pe cheltuiala sa și un expert sau un specialist nominalizat de ea.
Verificând dacă în speță au fost respectate aceste dispoziții legale, instanța constată că la termenul de judecată din data de 4 iunie 2008, instanța de fond i-a încuviințat pârâtei cererea de a participa la efectuarea expertizei și un alt expert asistent, respectiv. În vederea invitării expertului asistent, pârâta a indicat adresa acestuia, iar prin adresele nr. 61612 din 7 oct. 2008 și 64105 din 28 oct. 2008 depuse la dosar în ședința publică din 21 ian. 2009, expertul a fost încunoștințat despre încuviințarea de către instanță a participării expertului la efectuarea expertizei, comunicându-i și adresa acestuia.
În ceea ce privește aplicarea în speță a dispozițiilor art. 208 și urm. Cod procedură civilă Curtea constată că expertul, pentru efectuarea expertizei s-a deplasat la sediul societății reclamante, unde a studiat, analizat și interpretat documentele contabile ale societății pentru perioada iunie 2005 - iunie 2006, registrul de casă, întocmit pentru aceeași perioadă, balanța de verificare contabilă, fișa contului 704, fișa conturilor de cheltuieli, și celelalte registre contabile în perioada iunie 2005 - iunie 2006, toate aceste documente stând la baza formulării răspunsurilor la obiectivele solicitate de către părți și încuviințate de către instanță, documente care nu au fost depuse la dosar pentru ca pârâta să aibă posibilitatea să le studieze și să-și expună punctul de vedere față de legalitatea acestor documente.
Nefiind depuse la dosar, aceste documente și nefiind invitată pârâta la sediul societății, pentru data la care s-a deplasat expertul, în vederea studierii acestor documente, instanța de control apreciază că pârâtei i-a fost încălcat dreptul la apărare, întrucât nu i s-a creat posibilitatea să participe la efectuarea expertizei. Expertul atunci când s-a deplasat la sediul societății pentru efectuarea expertizei, a omis să invite și pe expertul asistent, cu toate că cererea pârâtei de participarea la efectuarea expertizei și a unui expert nominalizat de către aceasta, i-a fost încuviințată de către instanță prin încheierea din 4 iunie 2008, fiind în acest sens încălcate și dispozițiile art. 18 din OUG nr. 2/2000.
Aceste încălcări ale dispozițiilor legale, care asigură uneia dintre părți dreptul la apărare, au fost aduse la cunoștință și primei instanțe însă cererea de refacere a expertizei a fost respinse, reținându-se că pârâta nu a justificat o vătămare care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului.
Această modalitate de soluționare a cererii de refacere a expertizei este contrară dispozițiilor art. 208 Cod procedură civilă și 105 alin. 2 din același cod, în condițiile în care citarea părților la efectuarea acestui act procedural fost prevăzută ca o garanție a dreptului la apărare a acestora, iar prin nerespectarea prevederilor acestui text legal, hotărârea pronunțată de prima instanță este nelegală, întrucât dreptul pârâtei la apărare i-a fost încălcat, întrucât nu i-a fost creată posibilitatea să studieze actele contabile avute în vedere de expert la întocmirea raportului de expertiză.
Studierea de către pârâtă a acestor documente se impunea cu atât mai mult cu cât la pronunțarea hotărârii și la stabilirea prejudiciului suferit de către reclamantă s-a avut în vedere de către prima instanță numai concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză de expertul, fiind ignorate celelalte probe administrate în cauză. În considerentele hotărârii nu sunt arătate motivele care au determinat înlăturarea celorlalte probe propuse de către pârâtă în apărare, fiind încălcate în acest sens și dispozițiile art. 261 Cod procedură civilă.
În raport de aceste considerente, instanța de control apreciază că în cauză sunt incidente dispozițiile prevăzute de art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă, urmând să admită recursul celor două părți, să caseze hotărârea primei instanțe și să dispună trimiterea cauzei spre rejudecare. În rejudecare instanța de fond va reface expertiza contabilă, dispusă în cauză, cu respectarea dispozițiilor art. 208 Cod procedură civilă și art. 18 din OG nr. 2/2000, iar la soluționarea cauzei va avea în vedere criticile formulate atât de reclamantă cât și de către pârâtă, în ceea ce privește stabilirea cuantumului despăgubirilor solicitate de către reclamantă, acesta urmând a fi stabilit în raport de probele administrate în cauză, instanța fiind obligată să motiveze respingerea acelor probe care nu au relevanță în soluționarea cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâta Autoritatea Rutieră Română - ARR, cu sediul în B,-, sector 1 și reclamanta SRL, cu sediul în M C,-, județul H, împotriva sentinței civile nr. 442 din 4 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
Casează hotărârea recurată și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, respectiv Tribunalul Harghita.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 28 ianuarie 2010.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 1: Nemenționat
Grefier,
red.
tehnored. BI/9ex
jud.fond:
-10.03.2010-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
