Anulare act administrativ . Decizia 1229/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA nr. 1229/
Ședința publică din 24 decembrie 2009
Completul compus din:
- - Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol pronunțarea asupra recursului formulat de reclamanta în insolvență, cu sediul în T - M,-, județul M, nr. înmatriculare în registrul comerțului J-, împotriva Sentinței nr. 415 din 9 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
În lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
dezbaterilor și susținerile reprezentantului recurentei, au fost consemnate în încheierea de ședință din 08 decembrie 2009, care face parte integrantă din prezenta, pronunțarea fiind amânată pentru data de 15 decembrie 2009, apoi la 22 decembrie 2009 și 24 decembrie 2009.
CURTEA,
Asupra recursului de față.
Prin sentința nr.415/9.06.2009 a Tribunalului Mureș, s-a dispus respingerea acțiunii formulate de " ", în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice M, reținându-se în considerentele hotărârii atacate următoarele:
Prin acțiunea formulată și înregistrată pe rolul Tribunalului Mureș la data de 09.01.2009 sub nr.125/2009, reclamanta " " a chemat în judecată pe pârâta DGFP M, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea deciziei nr.68 din 04.08.2008 a DGFP M și a deciziei de impunere nr.79 din 30.04.2008, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin decizia contestată s-a respins ca neîntemeiată contestația acesteia pentru suma de 33.441 lei compusă din 8.439 lei impozit pe profit și 25.002 lei TVA.
Reclamanta a mai arătat că decizia atacată este nulă, întrucât nu s-a pronunțat asupra accesoriilor aferente impozitului pe profit.
De asemenea, s-a mai arătat că decizia este nelegală, întrucât cheltuielile cu chiriile erau deductibile, iar în ceea ce privește TVA dedus nelegal organul de control ar fi trebuit să întocmească un act administrativ, prin care să dispună corectarea modului de taxare a operațiunilor conform nr.1939/2004, în sensul obligării reclamantei la stornarea taxei deductibile prin contul de furnizori, efectuarea înregistrării contabile 4426=4427 și înregistrarea în decontul de TVA întocmit la finele perioadei fiscale în care controlul a fost finalizat. Reclamanta a arătat că dacă s-ar fi urmat această procedură, ar fi plătit suma de 18.587 lei la bugetul statului și pe baza facturilor corectate ar fi putut să pretindă de la furnizori restituirea sumei.
În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe prevederile pct.48, 82 alin.8 din Normele metodologice ale Codului Fiscal, aprobate prin HG nr.44/2004, art.159 alim.1 lit. b, art.160 din Codul fiscal, Ordinul nr.1939/2004, art.47 alin.2, art.218 pr.fiscală, art. 8 și urm. din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ.
Prima instanță a reținut că reclamanta a contestat soluția dată de DGFP M cu privire la suma de 33.441 lei, compusă din 8.439 lei impozit pe profit și 25.002 lei TVA.
La control s-a constatat că în luna iunie 2004 unitatea a înregistrat în contul 612 "Cheltuieli cu redevențele, locațiile de gestiune și chiriile" și în contul 603 "Cheltuieli privind materialele de natura obiectelor de inventar" contravaloarea serviciilor de închiriere de autoutilitare, utilaje, scule efectuate de către SC" "SRL Tg-M și SC""SRL T în baza facturilor fiscale: nr.-/30.06.2004 în sumă de 11.750 lei, TVA aferentă în sumă de 2.233 lei; nr.-/21.06.2004 în sumă de 7.450 lei, TVA aferentă în sumă de 1.416 lei; nr.-/22.06.2004 în sumă de 6.420 lei, TVA aferentă în sumă de 1.220 lei; nr.-/30.06.2004 în sumă de 8.135 lei, TVA aferentă în sumă de 1.546 lei, pentru care, cu ocazia verificării efectuate, organele de control au constatat că SC" "SA nu este în măsură să facă dovada închirierii efective a bunurilor în cauză.
Potrivit art.21 alin.4 lit. m din Legea nr.571/2003, nu sunt deductibile cheltuielile cu serviciile de management, consultanță, asistență sau alte prestări de servicii, pentru care contribuabilii nu pot justifica necesitatea prestării acestora în scopul desfășurării activității proprii și pentru care nu sunt încheiate contracte.
Potrivit pct.48 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin HG nr.44/2004, pentru a deduce cheltuielile cu serviciile de management, consultanță, asistență sau alte prestări de servicii trebuie să se îndeplinească cumulativ următoarele condiții: serviciile trebuie să fie efectiv prestate, să fie executate în baza unui contract care să cuprindă date referitoare la prestatori, termene de execuție, precizarea serviciilor prestate, precum și tarifele percepute, respectiv valoarea totală a contractului, iar defalcarea cheltuielilor de această natură să se facă pe întreaga durată de desfășurare a contractului sau pe durata realizării obiectului contractului; prestarea efectivă a serviciilor se justifică prin: situații de lucrări, procese-verbale de recepție, rapoarte de lucru, studii de fezabilitate, de piață sau orice alte materiale corespunzătoare, iar contribuabilul trebuie să dovedească necesitatea efectuării cheltuielilor prin specificul activităților desfășurate.
Potrivit raportului de inspecție fiscală s-a reținut că unitatea nu a fost în măsură să prezinte o anexă din care să rezulte datele de identificare a autoutilitarelor închiriate, din această anexă s-a stipulat de către părțile contractante (SC" "SA și SC" "SRL) că face parte integrantă din contract; și de asemenea, din situația centralizatoare, anexă la facturile -/2004, -/2004 și -/2004, nu rezultă realizarea efectivă a prestației.
În ceea ce privește TVA-ul, s-a constatat la control că în lunile aprilie, iulie și decembrie 2007, în baza facturilor fiscale nr.4106/12.04.2007, nr.4397/09.07.2007 și nr.4950/08.12.2007 cu TVA în sumă totală de 18.218 lei emise de SC" "SRL, respectiv în lunile septembrie și octombrie 2006, în baza facturilor fiscale nr.-/27.09.2006 și nr.-/02.10.2006 cu TVA în sumă totală de 369 lei emise de SC" Comerț"SRL, societatea a achiziționat lucrări de contrucții-montaj, respectiv material lemnos pentru care nu a aplicat măsurile de simplificare, conform prevederilor art.160 alin.2 lit.c și d din Legea nr.571/2003, cu modificările și completările ulterioare, respectiv a dedus TVA în sumă de 18.587 lei fără a colecta TVA în aceeași sumă.
Potrivit art.160 ind.1 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, în vigoare la data emiterii facturilor fiscale nr.- din 27.09.2006 și nr.- din 02.10.2006, reprezentând achiziții de material lemnos, se prevede că bunurile pentru care se aplică măsurile simplificate sunt deșeurile și resturile de metale feroase și neferoase, precum și materiile prime secundare rezultate din valorificarea acestora, astfel cum sunt definite de OUG nr.16/2001 privind gestionarea deșeurilor industriale reciclabile, terenurile de orice fel, clădirile de orice fel sau părți de clădire și materialul lemnos.
Potrivit art.160 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare în vigoare începând cu 01.01.2007, bunurile și serviciile pentru livrarea sau prestarea cărora se aplică măsurile de simplificare sunt: lucrările de construcții-montaj materialul lemnos, conform prevederilor din norme, iar pe facturile emise pentru livrările de bunuri prevăzute la alin.2 furnizorii sunt obligați să înscrie mențiunea taxare inversă, fără să înscrie taxa aferentă. Pe facturile primite de la furnizori, beneficiarii vor înscrie taxa aferentă, pe care o evidențiază atât ca taxă colectată cât și ca taxă deductibilă în decontul de taxă. Pentru operațiunile supuse măsurilor de simplificare nu se face plata taxei între furnizor și beneficiar.
De aplicarea prevederilor prezentului articol sunt responsabili atât furnizorii/prestatorii, cât și beneficiarii, în situația în care furnizorul/prestatorul nu a menționat "taxare inversă" în facturile emise pentru bunurile/serviciile care se încadrează la alin.2 beneficiarul este obligat să aplice taxare inversă, să nu facă plata taxei către furnizor/prestator, să înscrie din proprie inițiativă mențiunea "taxare inversă" în factură și să îndeplinească obligațiile prevăzute la alin.3.
Conform pct.82 alin.5 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003, aprobate prin HG nr.44/2004, în cazul livrărilor/prestărilor, prevăzute la art.160 alin.2 din Codul fiscal, inclusiv pentru avansurile încasate, furnizorii/prestatorii emit facturi fără taxă și fac mențiunea "taxare inversă". Taxa se înscrie în jurnalul pentru cumpărări, fiind preluată atât ca taxă colectată cât și ca taxă deductibilă în decontul de taxă. Contabilul, beneficiatul va înregistra în cursul perioadei fiscale 4426=4427 cu suma taxei aferente. S-a reținut așadar că reclamanta, în calitate de beneficiar, avea obligația ca pentru materialul lemnos, respectiv pentru lucrările de contrucții-montaj achiziționate să aplice măsurile de simplificare, respectiv să evidențieze taxa atât ca taxă deductibilă cât și ca taxă colectată, indiferent dacă societatea furnizoare a înscris sau nu în factură mențiunea "taxă inversă". Nu a fost reținut nici aspectul petentei potrivit căruia organele fiscale ar fi trebuit să oblige beneficiarul petent la stornarea taxei deductibile prin contul de furnizori, întrucât efectul fiscal pentru petentă este același, nefiind de natură a conduce la anularea deciziei contestate.
Împotriva acestei sentințe a declarat, în termen legal, recurs petenta, criticând hotărârea atacată ca nelegală, reținând în esență că în ceea ce privește accesoriile impozitului pe profit, organul fiscal de soluționare a contestației administrative nu s-a pronunțat asupra acestor accesorii, și nu a anulat decizia de impunere din acest punct de vedere, chiar dacă decizia a fost desființată pentru impozit pe profit de 73.372 lei din 81.811 lei. Aceasta se datorează faptului că în cuprinsul contestației administrative petenta nu a făcut referire expresă la aceste accesorii, nesolicitând anume anularea deciziei și pentru accesoriile aferente impozitului pe profit. Astfel, instanța de fond a reținut că contestația nu a vizat aceste accesorii.
S-a mai invocat că instanța de fond a încălcat flagrant principiul de drept potrivit căruia acesorium sequitur principale (accesoriul urmează soarta creanței de care este dependent). nu au nicio existență de sine stătătoare și nici valoare juridică fără existența creanței principale. Art.47 alin.(2) din pr.fiscală consacră expres acest principiu: "Desființarea totală sau parțială, potrivit legii, a actelor administrativ fiscale prin care s-au stabilit creanțe fiscale principale atrage desființarea totală sau parțială a actelor administrative prin care s-au stabilit creanțe fiscale accesorii aferente creanțelor principale anulate". Astfel organul fiscal era obligat să se pronunțe asupra desființării deciziei de impunere și în privința acestor accesorii. Anularea deciziei pentru creanțele principale atrage în mod automat desființarea creanțelor accesorii.
Referitor la calificarea raportului juridic ca și încheiere sau prestării de servicii s-a arătat că organul fiscal a interpretat greșit aceste raporturi juridice ca și prestări servicii, solicitând actele justificative specifice acestor tipuri de raporturi juridice stabilite pe legislația fiscală (pct.48 din Normele metodologice ale Codului fiscal, aprobate prin nr.HG44/2004, nu se referă la cheltuielile cu chirii ci numai la cele de prestări servicii). Mai mult chiar și în cazul prestărilor de servicii, legislația fiscală prevede că îndeplinirea serviciilor se dovedește prin orice alte materiale corespunzătoare, acte care au fost puse la dispoziția organelor fiscale.
S-a repetat faptul că atât prin voința părților cât și prin efectele specifice produse, respectiv prin modalitatea de înregistrare în contabilitate (în contul 612 - cheltuieli cu redevențele, locațiile de gestiune și chirii), rezultă că este vorba despre un raport juridic de închiriere, și nu de prestări servicii (antrepriză).
Contractele în cauză sunt de închiriere, în care se specifică clar faptul că chiria bunurilor se va determina pe bază de ore de funcționare.
Acest aspect, respectiv cel al calificării raporturilor juridice nici nu a fost analizat de către instanța de fond. Nici organele fiscale și nici instanța de fond nu a adus nicio motivare în sensul că din ce cauză ar fi necesară recalificarea acestor raporturi.
S-a mai arătat că, referitor la corectarea facturilor fiscale în cazul aplicării eronate a măsurilor de simplificare privind taxa inversă, potrivit pct.82 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, care se referă la art.160 Cod fiscal, organele de inspecție fiscală trebuiau să oblige beneficiarul (adică societatea petentă) la stornarea taxei deductibile prin contul de furnizori, efectuarea înregistrării contabile 4426=4427 și înregistrarea în decontul de taxă pe valoarea adăugată întocmit la finele perioadei fiscale în care controlul a fost finalizat, la rândurile de regularizări. important, concomitent trebuia obligat și prestatorul pentru corectarea operațiunilor respectiv la regularizarea TVA prin decont, așa cum prevăd reglementările legale în vigoare invocate "Neaplicarea măsurilor de simplificare prevăzute de lege va fi sancționată de organele fiscale prin obligarea furnizorilor/prestatorilor și a beneficiarilor la rectificarea operațiunilor și aplicarea taxării inverse conform prevederilor din prezentele norme". Organul de control trebuia să întocmească un act administrativ numit"Dispoziție privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală", prin care să dispună corectarea modului de taxare al operațiunilor, conform prevederilor Ordinului Ministrului Finanțelor Publice nr.1.939/2004.
În aceste condiții, nu se poate reține că autoritatea fiscală a procedat corect, fiindcă efectul fiscal este același, argument reținut atât de organul fiscal cât și de instanța de fond, fără o explicație suplimentară.
Legiuitorul a introdus acest text în Normele metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal în sensul aplicării acestuia și nu pentru a da posibilitate organului fiscal să decidă direcționar în funcție de situație dacă este sau nu necesară aplicarea acestor texte imperative. Organul fiscal nu are un drept de opțiune între a întocmi sau nu dispoziția privind măsurile stabilite de organul de inspecție fiscală.
Dacă organul fiscal ar fi întocmit dispoziția de măsuri arătată, se putea proceda la rectificarea declarațiilor de impunere pe baza facturilor corectate de furnizori conform prevederilor art.159 alin.(1) lit.b din Codul fiscal.
Astfel s-ar fi declarat și plătit suma de 18.587 lei la bugetul de stat și, pe baza facturilor corectate, s-ar fi putut pretinde în mod legal de la furnizori restituirea sumei de 18.587 lei. Aici nu este vorba despre efectul fiscal momentan al deciziei, ci despre faptul că prin neacceptarea regularizării nu se poate recupera legal de la partenerii petentei contravaloarea TVA-ului plătit. Dispoziția de măsuri, act administrativ care se adresează atât societății controlate cât și societății emitente a facturii, este un act administrativ obligatoriu, care ar fi constituit temei legal pentru a pretinde restituirea TVA de la furnizori. Organul fiscal, prin neemiterea dispoziției de măsuri, a cauzat petentei probleme importante, fapt pentru care consideră că se impune anularea parțială a deciziilor atacate.
Prin întâmpinare, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Mas olicitat respingerea recursului ca nefondat, menționând în esență că referitor la impozitul pe profit, invocarea de către reclamanta - recurentă a faptului că documentele solicitate de către organele de control pentru demonstrarea deductibilității cheltuielilor cu serviciile de închiriere de autoutilitare, utilaje, scule, nu apar în nomenclatorul formularelor tipizate, comune pe economie, cu și fără regim special, privind activitatea financiar și contabilă, astfel că "neacceptarea spre deducere a acestei sume este ilegală", nu este de natură a conduce la soluționarea favorabilă a căii de atac.
În ceea ce privește TVA s-a arătat că reclamanta avea obligația ca pentru materialul lemnos, respectiv pentru lucrările de construcții montaj achiziționate să aplice măsurile de simplificare, respectiv să evidențieze taxa atât ca taxă deductibilă cât și ca taxă colectată, indiferent dacă societatea furnizoare a înscris sau nu în factură mențiunea "taxare inversă".
Întrucât societatea nu a aplicat măsurile de simplificare prevăzute de art. 160 din Legea nr. 571/2003, în mod corect organele de control au stabilit taxa pe valoare adăugată de plată în sumă totală de 18.587 lei.
Față de cele de mai sus și ținând cont de faptul că pentru aspectele analizate de organul administrativ - jurisdicțional în ceea ce privește impozitul pe profit, prezentate la Cap. III lit. d, e și f din raportul de inspecție fiscală, au influență și asupra taxei pe valoarea adăugată determinată de unitate, în mod corect s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a contestației pentru taxa pe valoarea adăugată în sumă totală de 6.415 lei.
În ceea ce privește obligațiile accesorii aferente taxei pe valoarea adăugată în sumă totală de 150.617 lei, se precizează că acestea sunt aferente atât taxei în sumă de 253. 362 lei ( 65.851 lei + 187.511 lei ) pentru care urmează a se proceda la o nouă verificare, cât și pentru taxa în sumă de 25.002 lei ( 6.415 lei + 18.587 lei ) pentru care s-a pronunțat soluția de respingere, conform celor de mai sus, impunându-se delimitarea acestora de către organele de inspecție fiscală.
Examinând hotărârea atacată, prin prisma acestor considerente, precum și din oficiu, potrivit art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
1. Referitor la accesoriile calculate pentru impozitul pe profit, de 73.372 lei, Curtea constată că prin Decizia nr. 68/04.08.2008 emisă de pârâtă s-a dispus desființarea parțială a deciziei de impunere nr. 79/30.04.2008, atât cu privire la impozitul pe profit, de 73.372 lei, cât și cu privire la TVA, în cuantum de 253.362 lei, și accesoriile acesteia în cuantum de 150.617 lei, majorări de întârziere aferente, fără a dispune însă nimic cu privire la accesoriile impozitului pe profit.
În aceste condiții, concluzia care se impune este aceea că, se impune desființarea și a accesoriilor impozitului pe profit, întrucât "acesorium sequitur principale" ceea ce înseamnă că în lipsa debitului principal nu pot exista accesorii aferente. Fără a fi un motiv care să atragă nulitatea deciziei atacate integral așa cum susține reclamanta, nepronunțare cu privire la aceste accesorii reprezintă însă un motiv de nelegalitate al acesteia, astfel că se impune modificarea anularea parțială cu privire la acest aspect.
2. În ceea ce privește impozitul de profit de 33.441 lei, Curtea reține că în opinia organului fiscal, acesta este datorat de reclamantă pentru următoarele operațiuni ce au generat cheltuieli înregistrate de reclamantă ca fiind deductibile.
În luna iunie 2004 reclamanta a înregistrat drept cheltuieli deductibile, în conturile 612 și 603 contravaloarea unor servicii de închiriere de autoutilitare, utilaje, scule efectuată de T M și, în baza facturilor fiscale nr. -/2004, -/2004, -/2004, -/2004, influențând astfel cuantumul impozitului pe profit, aferent trimestrului II 2004.
acestor cheltuieli urmează așadar a fi determinate în raport de dispozițiile art. 21 alin. 4 lit. m din Legea nr. 571/2003, conform cărora cheltuielile servicii de natura celor existente în prezenta cauză sunt deductibile doar în ipoteza în care contribuabilii pot justifica necesitatea prestării acestora în scopul desfășurării activității proprii, și pentru care sunt încheiate contracte; Normele de aplicare a Legii nr. 571/2003, aprobate prin nr.HG 44/2004, precizând la pct. 48, atât ceea ce înseamnă servicii efectiv prestate, cât și modul în care se justifică prestarea efectivă a acestora.
În raport de aceste dispoziții legale, Curtea constată că între reclamantă și celelalte părți contractante au fost încheiate contracte de închiriere, cu la 08.04.2004 și cu la 30.03.2004, fără însă ca autoutilitarele ce au fost închiriate să fie evidențiate într-o anexă la contracte așa cum stipula art. 2 din fiecare contract, aspect reținut și de organele de control, în raportul de inspecție fiscală.
Chiar dacă părțile nu au indicat care utilaje sunt destinate să servească prestării serviciilor, Curtea constată că, referitor la prestarea efectivă a acestora, acest aspect este justificat în cauză. Astfel, din anexele la facturile fiscale la care s-a făcut referire anterior, ( filele 129, 133 dosar instanța de fond ) rezultă atât data prestării serviciilor, cât și a rutelor parcurse și a tarifelor stabilite corespunzător. Or, până la înscrierea în fals a acestor înscrisuri, care de altfel sunt semnate de ambele părți, ceea ce certifică calitatea prestării acestor servicii, aceste anexe fac dovada executării contractelor de către ambele părți.
Pe de altă parte, între reclamantă și SA. a fost încheiat la data de 01.07.2003 un alt contract având ca obiect închirierea către reclamantă a unui stivuitor 3.280 kg, marca Toyota, tipul 7fgf30, an de fabricație 1999, chiria calculată pentru folosința acestui bun fiind de asemenea cuprinsă în anexele facturilor emise de prestatorul de servicii.
Și în acest caz, Curtea constată că dispozițiile legale incidente în cauză - art. 21 alin. 4 lit. m din Codul fiscal și cele ale pct. 48 din nr.HG 44/2004 sunt respectate, fiind justificate în cauză atât prestarea efectivă a serviciilor cât și realitatea raporturilor juridice dintre părți, fiind avute în vedere considerentele anterior expuse.
În consecință, cu privire la acest aspect, Curtea apreciază că în mod eronat organele de control, prin raportul de inspecție fiscală, și organul de soluționare a contestației, prin decizia atacată, au stabilit în sarcina reclamantei obligația de a achita impozitul pe profit suplimentar, acesta nefiind datorat în opinia Curții, astfel că și prin prisma acestui aspect cercetat, decizia atacată este nelegală, urmând a fi anulată și cu privire la această obligație fiscală.
3. În ceea ce privește TVA-ul aferent facturilor nr. 4106/2007, 4093/2007 și 4950/2007, emise de, cu TVA în valoare de 18.218 lei, precum și cel aferent facturilor nr. - și -/2006, emise de COMERT MIXT, cu TVA în valoare de 369 lei, prin care reclamanta a achiziționat bunuri de construcții montaj și material lemnos, s-a reținut de pârâtă prin actele fiscale atacate că nu ar fi fost aplicate măsurile simplificate, potrivit art. 160 alin.2 lit. c, d din Legea nr. 571/2003, respectiv art. 1601după modificare, fiind dedus TVA în cuantum de 18.587 lei, fără a colecta TVA în aceeași sumă.
În aceste condiții, Curtea apreciază că reclamanta, în calitate de beneficiar, avea obligația să aplice măsurile de simplificare, adică să evidențieze TVA aferentă livrărilor în jurnalele de vânzări și de cumpărări, concomitent și să o înscrie în decontul de TVA, atât ca taxă colectată, cât și ca taxă deductibilă. Mai mult, chiar în situația în care furnizorul nu ar fi menționat "taxare inversă" în facturile fiscale emise beneficiarul, adică reclamanta era obligată să aplice taxare inversă, respectiv să nu facă plata TVA către furnizor, să înscrie din propria inițiativă mențiunea "taxare inversă" în factură și să procedeze potrivit art. 1601alin. 3. (art. 1601alin. 5 din Codul fiscal).
În consecință, este cert că societatea reclamată a încălcat dispozițiile precitate, aspect necontestat de aceasta, care însă susține că efectul fiscal este același, aspect reținut și de instanța de fond. Faptul că organul fiscal nu a dispus corectarea facturilor prin dispoziția de măsuri, nu este însă de natură a conduce la anularea deciziei atacate, așa cum susține reclamanta recurentă, pentru că, deși se prevalează de punctul de vedere al ANAF, relevant în cauză, raportat la obiectul acțiunii - anularea deciziei nr. 79/2008, instanța este ținută să cerceteze legalitatea acesteia, or în prezenta cauză, nu există motive de anulare a acesteia, cu privire la acest aspect, în condițiile în care reclamanta a încălcat dispozițiile imperative ale legii, iar prin decizia atacată se sancționează această conduită ilicită.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că recursul promovat în cauză este întemeiat, urmând ca potrivit art. 312 alin. 1, 3 Cod procedură civilă, să-l admită ca atare, procedând la modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii în parte a acțiunii formulate de reclamantă în sensul celor de mai sus. Astfel, constatând nelegalitatea deciziei atacate, cu privire la impozitul de profit, suplimentar stabilit, în cuantum de 8439 lei, cu accesoriile aferente, precum și cu privire la accesoriile impozitului pe profit în cuantum de 73.372 lei, asupra cărora pârâta nu s-a pronunțat prin decizia atacată, instanța va dispune anularea în parte a acesteia, prin prisma celor ce preced, exonerând reclamanta de la plata acestor sume, urmând ca celelalte pretenții să fie respinse ca neîntemeiate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de " ", cu sediul în T M,-, județul M, societate în insolvență prin M cu sediul în T M, str. -. -, nr.4, județul M, împotriva sentinței nr. 415/9 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
Modifică hotărârea atacată în sensul că admite în parte acțiunea formulată de reclamanta " " cu sediul în T M,-, județul M, societate în insolvență prin M cu sediul în T M, str. -. -, nr.4, județul M și, în consecință:
Anulează în parte Decizia nr.68/04.08.2008 a DGFP M cu privire la suma de 8.439 lei reprezentând impozit pe profit și exonerează reclamanta de la plata acestei sume și a accesoriilor.
Exonerează reclamanta de la plata accesoriilor aferente sumei de 73.372 lei reprezentând impozit pe profit cu privire la care s-a dispus efectuarea unei noi verificări de către organul de inspecție fiscală.
Respinge celelalte pretenții.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 24 decembrie 2009.
PREȘEDINTE: Nemenționat - | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehnored.
4 exp./26.02.2010
Jud.fond.
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
