Anulare act administrativ . Decizia 123/2008. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA nr. 123/

Ședința publică din 12 Februarie 2008

Completul compus din:

- Președinte

- - Judecător

- Judecător

Grefier -

Pe rol judecarea recursului formulat de G, cu domiciliul în Târnăveni,- județul M, împotriva sentinței civile nr. 100/07.03.2007 a Tribunalului Mureș - Secția civilă, dosar nr- (format vechi 5099/2006).

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat reclamantul-recurent G, lipsă fiind pârâții-intimați Consiliul Local Târnăveni și Primarul Târnăveni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, constatându-se că recursul este declarat și motivat în termenul procedural.

De asemenea, se constată că recursul este timbrat cu suma de 2 lei, taxă judiciară de timbru conform chitanței aflată la fila 11 dosarului.

Reclamantul-recurent depune copia Raportului de evaluare a activității Bibliotecii Municipale Târnăveni pe anul 2007 și decontul cheltuielilor ocazionate de prezentul proces.

Întrebat fiind, reclamantul-recurent declară că nu mai are cereri de formulat, împrejurare de care instanța ia act, închide procedura probatorie și acordă cuvântul asupra căii de atac exercitate.

Reclamantul-recurent, susține recursul și solicită admiterea lui astfel cum este formulat în scris, modificarea în tot a sentinței atacate și pe cale de consecință anulării Hotărârii Consiliului Local Târnăveni nr. 93/2005, precum și a Dispoziției nr. 2167/2005 emisă de Primarul Municipiului Târnăveni, pentru considerentele expuse detaliat în motivarea recursului care au fost susținute și oral.

Solicită și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată, conform decontului.

CURTEA,

Prin sentința civilă nr. 100/07 martie 2007, pronunțată de Tribunalul Mureș în dos. nr-, s-a dispus respingerea acțiunii formulate de reclamantul G în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului Târnăveni și Consiliul Local al Municipiului Târnăveni privind anularea actelor administrative Hotărârea Consiliului Local Târnăveni cu nr. 93/11.11.2005, dispoziția nr. 2167/21.11.2005 și dispoziția nr. 2168/21.11.2005 emise de primarul mun. Târnăveni.

A luat act de renunțarea la judecată în ceea ce privește petitul având ca obiect anularea dispoziției nr. 3069/01.11.2005 privind efectuarea inventarierii.

Pentru a pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 02.12.2005, se arată în considerentele hotărârii atacate, reclamantul a solicitat instanței anularea Hotărârii de Consiliul Local nr. 93/11.11.2005 prin care se aproba reorganizarea Bibliotecii Municipale Târnăveni și Biblioteca de copii și tineret ca bibliotecă specializată; anularea dispoziției nr. 2069/01.11.2005 emisă de Primar privind efectuarea inventarului de predare - primire între reclamant și numitul; anularea dispoziției nr. 2166/21.11.2005 emisă de Primar prin care reclamantul a fost mutat ca bibliotecar responsabil la nou înființata Bibliotecă pentru tineret și copii; anularea dispoziției nr. 2167/21.11.2005 emisă de primar privind numirea lui ca bibliotecar responsabil la Biblioteca municipală în locul reclamantului; anularea dispoziției nr. 2168/21.11.2005 emisă de Primar privind numirea bibliotecarei de la Secția de Copii la Biblioteca Municipală. În drept reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 21, 30 alin. 2, 31, 35, 62 lit. f), 64, 68, anexa 1 și anexa B, art. 41 din Legea nr. 53/2003, precum și dispozițiile din Legea nr. 554/2004. în motivele de fapt reclamantul arată că bibliotecile publice își pot organiza secții specializate și filiale de cartier fără personalitate juridică și buget propriu, or, normele relative la funcționarea bibliotecilor prevăd că într-o unitate administrativ teritorială poate funcționa o singură bibliotecă de stat și un singur bibliotecar responsabil.

Pârâții au formulat întâmpinare solicitând instanței de fond respingerea acțiunii, motivând că reclamantul nu are calitate procesuală de a invoca nulitatea nr. 93/2005 și nici nu i s-a încălcat vreun drept prin actele față de care solicită anularea.

Prin decizia Curții de APEL TÂRGU MUREȘ cu nr. 648/R/26.09.2006, se arată în continuare în hotărârea atacată, a fost admis recursul formulat de reclamant și de pârâtul Consiliul Local Târnăveni, fiind casată sentinței civile nr. 585/29.03.2006 a Tribunalului Mureș. Instanța de recurs a reținut în considerentele hotărârii de casare că în mod greșit instanța de fond nu a procedat la soluționarea fondului prin admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive. De asemenea, aceeași decizie mai reține că petitul 3 al acțiunii, respectiv anularea dispoziției nr. 2166/21.11.2005 a fost soluționat prin sentința civilă nr. 780/13.04.2006 a Tribunalului Mureș, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 1049/06.07.2006 a Curții de APEL TÂRGU MUREȘ.

În ce privește fondul cauzei, instanța de fond consideră că nu petitul 1 al acțiunii formulate de reclamant nu poate fi admis, în sensul că instanța nu poate anula o hotărâre de consiliu local fără să comită un abuz la adresa autonomiei locale, care a fost legal exercitată întrucât adoptarea acestei hotărâri a fost adoptată cu respectarea dispozițiilor art. 40 alin. 2 și art. 41 alin. 1 din Legea nr. 215/2001, ședința extraordinară fiind convocată conform normelor legale, la ședință participând un număr de 14 consilieri din cei 19 în funcție.

Dispoziția nr. 2167/21.11.2005, reține prima instanță, se referă la altă persoană decât cea indicată de reclamant. În orice caz, instanța de fond consideră că fiind vorba de un raport de muncă între persoana vizată de dispoziție și Primărie, reclamantul este un terț, petitul fiind, astfel inadmisibil.

Același argument îl invocă instanța de fond și pentru petitul privind dispoziția nr. 2168/21.11.2005.

Față de petitul 2 al acțiunii, instanța constată că reclamantul a declarat că renunță, fapt pentru care instanța a dispus în consecință.

Față de această hotărâre a declarat recurs reclamantul, în termen, solicitând admiterea recursului și, în consecință, a solicitat anularea nr. 93/2005 ca fiind netemeinică; anularea dispoziției nr. 2167/2005 de numire a numitului în funcția de responsabil bibliotecă la Biblioteca Municipală Târnăveni în locul reclamantului, ca netemeinică; obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată în primă instanță și recurs.

Prin motivele recursului, recurentul critică hotărârea primei instanțe în sensul că hotărârea Consiliului Local prevede împărțirea bibliotecii municipale Târnăveni în instituții distincte, respectiv Biblioteca Municipală Târnăveni și Biblioteca pentru Tineret și Copii Târnăveni. Or, arată recurentul, împărțirea bibliotecii municipale în două biblioteci separate contravine Legii bibliotecilor cu nr. 334/2002, cu atât mai mult cu cât pentru înființarea unei biblioteci, afirmă recurentul, art. 35 prevede avizul de specialitate al Comisiei Naționale a Bibliotecilor și de decizia de autorizare emisă de Ministerul Culturii și cultelor. În continuare, recurentul arată că prin actele administrative atacate a fost vătămat în dreptul său legitim deoarece a fost mutat de la Biblioteca Municipală Târnăveni la Biblioteca pentru tineret și copii, iar prin dispoziția nr. 2166/2005 i s-a încălcat dreptul la muncă fapt confirmat de sentința civilă nr. 780/13.04.2005 de anulare a acestei decizii, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 1049/6 iulie 2006 Curții de APEL TÂRGU MUREȘ, conform căreia s-a dispus repunerea în funcția de responsabil de bibliotecă la Biblioteca Municipală Târnăveni. De asemenea, relevă că atingerea dreptului la care face referire se transpune și în domeniul salarial deoarece, ca șef birou la nou înființata bibliotecă, i s-a diminuat salariul prin faptul că nu mai primește indemnizația de conducere. În final, recurentul susține că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbând natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia argumentând că bibliotecile specializate nu fac parte din categoria bibliotecilor publice potrivit dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 334/2002.

Analizând actele de la dosar, atât prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și în virtutea rolului devolutiv prevăzut de art. 304 Cod procedură civilă, instanța reține următoarele:

Așa cum rezultă din recursul formulat, practic recurentul critică hotărârea primei instanțe din perspectiva doar a două capete de cerere, respectiv anularea Târnăveni cu nr. 93/2005 și anularea dispoziției nr. 2167/2005.

Prin hotărârea nr. 93/2005 Consiliul Local Târnăveni a dispus, la art. 1, aprobarea reorganizării bibliotecii municipale Târnăveni " cu următoarea structură: Biblioteca municipală și Biblioteca de copii și tineret - ca bibliotecă specializată. (2) Se aprobă structura organizatorică a Bibliotecii municipale și a Bibliotecii Tineret și Copii ", iar la art. 2 din se prevede că cu aducerea la îndeplinire a hotărârii este însărcinat intimatul Primarul Municipiului Târnăveni.

Așa cum s-a arătat mai sus, instanța de fond a apreciat că hotărârea intimatului Consiliu Local Târnăveni nu ar putea fi anulată deoarece ea a fost adoptată conform dispozițiilor legal formale, așa cum sunt ele prevăzute de Legea nr. 215/2001 (condiții de cvorum, de vot etc.).

Instanța de recurs constată că argumentul instanței de fond, în raport cu motivele de fapt și de drept invocate de reclamantul - recurent, nu este suficient.

În acest sens, art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, în forma redactată de la data introducerii acțiunii, prevedea că prin actul administrativ se înțelege " actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice ".

Acest text trebuie coroborat, în contextul cauzei de față, cu art. 2 lit. a) din același act normativ, în aceeași redactare temporală (de la data introducerii acțiunii), care prevedea că prin persoană vătămată se înțelege "orice persoană fizică sau juridică ori grup de persoane fizice, titulare ale unor drepturi subiective sau interese legitime private vătămate prin acte administrative ".

După cum se observă, legiuitorul nu limitează dreptul persoanei, pretins vătămate, de a ataca doar sub aspectul formal actele normative, cum este și cel supus judecății, respectiv nr. 93/2005, ci și însăși "fondul" acestei hotărâri, adică dispoziția concretă considerată a fi vătămătoare, în cazul de față, de către recurent.

Din această perspectivă, instanța reține că Hotărârea nr. 93/2005 a Consiliului Local Târnăveni, fiind un act administrativ cu caracter normativ, poate face obiectul unei acțiuni tipice contenciosului administrativ chiar și în ce privește fondul acesteia, așa cum și-a formulat acțiunea reclamantul - recurent.

Cea de a doua condiție esențială pentru admisibilitatea acțiunii, așa cum s-a relevat mai sus (art. 2 lit. a din Legea nr. 554/2004), este ca actul administrativ în cauză să fie de natură a vătăma un drept subiectiv sau un interes legitim al reclamantului - recurent.

Recurentul a precizat anterior în ce constă vătămarea drepturilor sale.

Instanța reține, în sensul că reclamantul - recurent justifică existența aparentă a vătămării unui drept sau interes legitim, decizia nr. 648/R/26.09.2006, dată în prezenta cauză de Curtea de APEL TÂRGU MUREȘ, și prin care a fost admis recursul reclamantului G, casată sentința nr. 585/29.03.2006 a Tribunalului Mureș și trimisă spre rejudecare cauza aceleiași instanțe (rejudecare finalizată prin sentința recurată de reclamant și a cărui recurs este spre soluționare).

În decizia mai sus-menționată se precizează în mod clar că instanța constată că reclamantului i-a fost adusă o vătămare, chiar dacă nu materială, în sensul că acesta și-a păstrat drepturile salariale, cel puțin una morală, care vizează prestigiul acestuia în cadrul instituției.

Sigur, această vătămare a dreptului recurentului, prin actul administrativ normativ atacat, este demonstrată de recurent și pentru faptul că prin scindarea Bibliotecii Municipale Târnăveni din cauză că a scăzut personalul sub 7 angajați, recurentul nu mai este îndreptățit la a mai primi indemnizația de conducere, în condițiile în care înainte de scindarea celor două biblioteci, Biblioteca Municipală Târnăveni avea peste 7 angajați și, deci, reclamantul în calitatea de conducător al acestei instituții publice era îndreptățit la indemnizația de conducere.

După analizarea admisibilității acțiunii introductive de instanță, stabilind că acțiunea este admisibilă, instanța va analiza temeinicia acesteia.

Temeiul legal al dispunerii scindării Bibliotecii Municipale Târnăveni este Legea bibliotecilor, respectiv Legea nr. 334/2002.

Așa cum rezultă din conținutul nr. 93/2005, relevat mai sus, în fapt reorganizarea dispusă a vizat crearea unei noi biblioteci, denumită "Biblioteca de copii și tineret - ca bibliotecă specializată".

Din conținutul actului normativ atacat nu rezultă în ce mod asigură caracterul de bibliotecă specializată nou înființatei "Biblioteci de copii și tineret", cu atât mai mult cu cât art. 62 lit. f) din Legea nr. 334/2002 impune ca la nivelul unui municipiu să existe o filială specializată pentru copii, tineret și adulți cu fond enciclopedic.

actului administrativ normativ trebuie apreciată în contextul în care în mod imperativ legiuitorul prevede existența unei filiale a Bibliotecii municipale Târnăveni destinată copiilor și tineretului.

Or, adresa cu nr. 76/24.02.2006 a Bibliotecii Județene M, bibliotecă publică ce are rolul coordonării bibliotecilor publice de pe raza județului, relevă că fosta secție pentru copii a bibliotecii municipale din Târnăveni avea un fond enciclopedic, astfel că nu era întrunită condiția impusă de art. 1 lit. d din Legea nr. 334/2002 ( 29 dos. nr- a Tribunalului Mureș ).

Într-adevăr, art. 1 lit. e din Legea nr. 334/2002 prevede textual că biblioteca publică este "de tip enciclopedic pusă în slujba unei comunități locale sau județene".

Cum "Biblioteca de copii și tineret" nu are un fond de carte "specializat", ci unul de tip enciclopedic, așa cum precizează Biblioteca Județeană M, și cum existența unei filiale la nivelul municipiului a unei secții de copii și tineret, respectiv adulți, este obligatorie, instanța constată că măsura adoptată de intimatul Consiliul Local Târnăveni nu este una oportună, iar scindarea dispusă prin actul administrativ normativ atacat este nu numai netemeinică, dar și nelegală.

Pe cale de consecință, instanța va dispune anularea Hotărârii Consiliului Local Târnăveni cu nr. 93/11.11.2005.

În ce privește dispoziția intimatului Primarul municipiului Târnăveni, cu nr. 2165/21.11.2005, instanța reține că aceasta a fost dată în aplicarea HCL nr. 93/2005, act administrativ ce va fi anulat de instanță. Evident că, în măsura în care și acest act este vătămător pentru recurentul reclamant, instanța va dispune anularea dispoziției nr. 2165/2005, dispoziție prin care a fost numită la conducerea Bibliotecii Municipale Târnăveni o altă persoană în locul recurentului reclamant.

Ținând cont și de faptul că prin sentința civilă nr. 780/13 aprilie 2006, rămasă irevocabilă, dispoziția intimatului Primarul municipiului Târnăveni cu nr. 2166/21.11.2005 a fost anulată de instanță, prin această dispoziție dispunându-se numirea recurentului la o altă bibliotecă, evident că dispoziția nr. 2165/21.11.2005 este vătămătoare pentru recurent și, în măsura în care nr. 93/2005 va fi anulată, este și nelegală. Fapt pentru care instanța va dispune anularea și a acestui act administrativ cu caracter individual.

În ce privește petitul privind anularea dispoziției nr. 2168/21.11.2005 instanța constată că, în fapt, recurentul nu și-a mai susținut acțiunea în raport cu acest petit și, pe de altă parte, privește o altă persoană numită în cadrul Bibliotecii municipale Târnăveni, act ce nu poate fi considerat vătămător pentru recurent, astfel că urmează a respinge acest petit formulat de reclamantul recurent.

În ce privește cheltuielile de judecată, solicitate de reclamantul recurent, instanța, reținând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 274 și următoarele Cod procedură civilă, având în vedere că intimații sunt în culpă procesuală în raport cu declanșarea prezentului proces, instanța va obliga pe cei doi intimați la plata în solidar a sumei de 605,45 lei cu titlu de cheltuieli de judecată suportate de reclamantul recurent, astfel cum acesta și le-a dovedit prin înscrisurile depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Admite recursul reclamantului G, cu domiciliul în Târnăveni,-, județul M, formulat împotriva sentinței civile nr. 100/07.03.2007 a Tribunalului Mureș - secția civilă, dosar nr- (format vechi 5099/2006) și, în consecință:

Modifică în parte hotărârea atacată și, în rejudecare:

Dispune anularea Hotărârii Consiliului Local Târnăveni nr.93/11.11.2005;

Dispune anularea dispoziției nr.2167/21.11.2005 emisă de Primarul municipiului Târnăveni.

Respinge petitul privind anularea dispoziției nr. 2168/21.11.2005 emisă de Primarul municipiului Târnăveni și menține celelalte dispoziții din hotărârea atacată.

Obligă pârâții Primarul municipiului Târnăveni și Consiliul Local Târnăveni în solidar la plata sumei totale de 605,45 lei către reclamantul G, cu titlu de cheltuieli de judecată aferente în toate ciclurile procesuale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 12 februarie 2008.

PREȘEDINTE: Nemenționat

Judecător,

-

Judecător,

Grefier,

Red.

Tehnored.

2 exemplare

28.03.2008

Jud.fond.

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Decizia 123/2008. Curtea de Apel Tg Mures