Anulare act administrativ . Decizia 123/2010. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizia nr. 123/
Ședința publică din 28 ianuarie 2010
Completul compus din:
- Președinte
- - Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol pronunțarea asupra recursului promovat de orașul - Primăria Orașului, cu sediul în B-dul 1 - 2. nr. 9, județul M, reprezentată de primar, împotriva sentinței civile nr. 495 din 29.06. 2009, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
În lipsa părților.
Se constată că judecarea cauzei a avut loc în ședința publică din data de 26 ianuarie 2010, desfășurarea dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie, iar pronunțarea s-a amânat pentru ziua de astăzi, 28 ianuarie 2010.
CURTEA,
Prin sentința nr. 495/29.06.2009, pronunțată de Tribunalul Mureș în dos. nr-, s-a dispus admiterea în parte cererea în contencios administrativ formulată de reclamantul împotriva pârâtului Primarul orașului și, în consecință, a dispus anularea actului administrative fiscal intitulat impozit pe clădiri și restituirea sumei de 56 lei achitată de către reclamantul cu titlu de impozit pe clădiri aferent anului 2006.
A dispus, de asemenea, respingerea cererii de anulare a celorlalte acte administrative.
A luat act de renunțare la judecată cu privire la petitul 3 al cererii de chemare în judecată.
Pentru a pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 18.02.2009 reclamantul a solicitat instanței să dispună anularea actului administrativ fiscal intitulat impozit taxă pe clădiri și instituirea în temeiul art. 117 Cod procedură fiscală a sumei de 56 lei, achitată prin chitanța seria - nr. -/17.10.2008, anularea actului administrativ fiscal intitulat inflație 2006 și inflație 2007 restituirea sumelor de bani, reprezentând diferența dintre chiria prevăzută la art. 5 din contractul de închiriere nr. 2028/06.02.2006 și chiria solicitată și încasată în anul 2007 și în anul 2008 și obligarea la plata cheltuielilor de judecată, motivând că deși a solicitat, prin adresa nr. 15162/21.10.2008, pârâtului compensarea cu o altă creanță la bugetul local, sau restituirea sumei pentru că a fost stabilit eronat nefiind incidente dispozițiile art. 249 alin. 3 Cod fiscal și cu încălcarea dispozițiilor art. 250 alin. 1 pct. Cod fiscal, aceste texte prevăzând că doar pentru imobilele, concesionate, închiriate, date în administrare sau în folosință, care sunt folosite de beneficiar pentru activități economice se impozitează.
Pârâtul, se arată în continuare în hotărârea atacată, a solicitat respingerea acțiunii întrucât, ca și chiriaș al imobilului aflat în proprietatea orașului, în temeiul art. 249 alin. 3 Cod fiscal, pentru perioada februarie - august 2006, în forma în vigoare la această perioadă reclamantul datora impozitul în sumă de 56 lei. În ce privește diferența între suma prevăzută de art. 5 din contract și cea efectiv percepută în anii 2007 - 2008 este rezultatul indexării anulare a chiriei cu rata inflației și nicidecum al încheierii vreunui act adițional ce s-a făcut cu respectarea acordului de voință al părților, conform art. 6 din contractul de închiriere.
La un termen, reține instanța de judecată, reclamantul a depus la dosarul cauzei o cerere prin care arată că renunță la judecarea petitului 3 al acțiunii introductive de instanță.
Pe fondul cauzei prima instanță reține că între reclamant și pârât a fost încheiat contractul de închiriere 2028/06.02.2006 având ca obiect închirierea pe o perioadă de 5 ani de către reclamant și familia sa a locuinței pentru tineri, proprietate privată a statului, situată în orașul, str. - -,. 1,. 1,. 6, jud.
Instanța de fond constată că, într-adevăr, pentru perioada februarie - august 2006 art. 249 alin. 3 Cod fiscal prevedea în sarcina locatarului plata impozitului pe clădiri aflate în proprietatea privată a statului, însă prin Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal, în vigoare din data de 01.01.2006, interpretarea art. 149 Cod fiscal era în sensul în care doar persoanele juridice, ce au luat în concesiune, închiriere, luat în administrare sau în folosință un imobil proprietate privată a statului, sunt obligate să achite impozitul pe imobil. In celelalte cazuri, argumentează prima instanță, dacă un astfel de imobil este închiriat unei persoane fizice, obligația de plată a impozitului revine proprietarului, conform art. 250 alin. 1 Cod fiscal.
Pe cale de consecință, instanța de fond concluzionează că reclamantul nu datora impozit pe clădiri pentru perioada pentru care a fost calculat impozitul, astfel că a dispus în consecință.
Pentru petitul privind anularea actelor intitulate inflație 2006 și inflație 2007 instanța a motivat respingerea reținând că reclamantul nu a făcut dovada existenței actelor, fiind contestată de pârât.
Față de această hotărâre a declarat, în termen, recurs pârâtul orașul, prin Primar, solicitând ca, prin admiterea recursului, să se dispună modificarea în parte a hotărârii atacate și respingerea în tot a cererii de chemare a judecății, precum și obligarea intimatului - reclamant la plata cheltuielilor de judecată. Recurentul reia argumentele prezentate și în fața primei instanțe, invocând în esență că dispozițiile Codului fiscal, pentru perioada relevantă, au prioritate în aplicare în raport cu Normele metodologice, astfel că în mod greșit instanța de fond a dat eficiență normelor inferioare din punctul de vedere al forței lor juridice în raport cu art. 249 alin. 3 Cod fiscal, în forma aflată în vigoare în raport cu stabilirea de recurent a obligațiilor fiscale.
Prin întâmpinarea formulată, reclamantul intimat a solicitat respingerea recursului ca netemeinic susținând că actele administrativ fiscale atacate nu a îndeplinit condițiile prevăzute de art. 43 și 44 Cod procedură fiscală și, totodată, recurentul nu a făcut nici dovada aducerii la cunoștință a actelor administrativ fiscale. In continuare, susține că în mod corect prima instanță a dat eficiență Normelor metodologice în cauza de față, acestea fiind emise pentru interpretarea inclusiv a dispozițiilor art. 249 alin. 3 Cod fiscal.
Analizând actele de la dosar, atât prin prisma motivelor de recurs invocate, a apărărilor invocate de intimat, cât și în virtutea principiului devolutiv prevăzut de art. 304 Cod procedură civilă, instanța de recurs reține următoarele:
In primul rând, este de relevat faptul că limitele recursului de față se circumscrie doar la primul petit al acțiunii introductive, respectiv cel legat de restituirea în temeiul art. 117 Cod procedură fiscală a sumei de 56 lei. Aceasta pentru că intimatul nu a formulat recurs în raport cu cel de-al doilea petit, ce a fost respins de instanța de fond, iar pentru cel de-al treilea petit a formulat cerere de renunțare la judecată. Astfel, instanța va da eficiență dispozițiilor art. 129 aliniat ultim Cod procedură civilă, în sensul în care se va limita doar la sesizarea cu limitele de recurs invocate de recurent, deci doar în raport cu primul petit al acțiunii introductive de instanță. Aceasta cu atât mai mult cu cât dacă ar proceda altfel, instanța ar putea agrava situația recurentului în propria cale de atac, contravenind principiului instituit de art. 295 alin. 1 raportat la art. 316 Cod procedură civilă, ce prevede că instanța va verifica aplicarea legii în limitele cererii de recurs.
Așadar, în ce privește petitul privind restituirea sumei de 56 lei, instanța de recurs nu va reține apărările invocate de intimatul reclamant, potrivit cărora nu ar fi îndeplinite dispozițiile art. 43 și 44 Cod procedură fiscală, constatând că, în fapt, intimatul a achitat suma de 56 lei, a cărei restituire a solicită, conform chitanței fiscale nr. -/17.10.2008, nesolicitând a-i fi emis actul fiscal administrativ ( 8 dosar fond). Or, prin plata directă a impozitului pe clădiri la circumscripția fiscală, practic intimatul a acceptat faptul că plata este făcută fără a fi fost emis actul administrativ fiscal, acesta, prin plata făcută, nemaifiind necesar a fi emis.
Sigur, în măsura în care s-ar stabili că această plată este nedatorată, intimatul poate profita de dispozițiile art. 117 Cod procedură fiscală, care prevăd cazurile, printre care și acesta din urmă, să se dispună restituirea sumei.
In plus, este de observat că reclamantul intimat, de fapt, a formulat, ca prim petit, o obligație de a face, pe care instanța să o impună în sarcina recurentului, așa încât discuția asupra existenței/inexistenței este nerelevantă în raport cu limitele judecății stabilite de însuși intimatul reclamant.
Astfel, pe fondul cauzei, instanța reține că recurentul a stabilit impozit pentru perioada februarie - august 2006 în sumă de 56 lei pentru clădirea închiriată de intimat, acesta din urmă ca și persoană fizică, conform contractului de închiriere nr. 2028/06.02.2006, clădire ce este în proprietatea privată a Orașului.
Intr-adevăr, potrivit art. 249 alin. 3 Cod fiscal, în forma de redactare în luna februarie 2006 (Pentru clădirile proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ - teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosință, după caz, impozitul pe clădiri reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosință, după caz ), s-a stabilit fără distincție că pentru clădirile proprietate privată a unităților administrativ teritoriale se percepe impozit ce cade în sarcina locatarilor.
Prin pct.-ul 218 al art. I din Legea nr. 343/17.07.2006, publicată în Monitorul oficial nr. 662/01.08.2006 a modificat conținutul aliniatului 3 al art. 249 Cod fiscal prin specificarea că impozitul pe clădiri, proprietate publică sau privată a statului, se datorează doar de persoanele juridice. Cu alte cuvinte, prin acest act normativ modificator s-a specificat în mod evident că persoanele fizice ce închiriază o clădire aparținând proprietății publice sau private, sunt excluse de la obligația plății impozitului.
Așadar, rezultă cu claritate faptul că pentru anul 2006 era datorat acest impozit, respectiv până la 31.12.2006 inclusiv, având în vedere și dispozițiile art. 4 aliniatele 1 și 2 din Codul fiscal, ce prevăd că orice modificare la Codul fiscal intră în vigoare în prima zi a anului fiscal următor, deci în cazul de față la data de 01.01.2007 (organul fiscal a calculat doar până la 01.08.2006; instanța va lua analiza cauza de față, însă, doar în raport cu suma stabilită de organul fiscal cu titlu de impozit, chiar dacă a greșit organul fiscal necalculând până la 31.12.2006).
Instanța reține ca fiind greșit argumentul reținut de prima instanță, potrivit căruia Normele metodologice (adoptate prin HG44/2004), în speță punctul 17 aliniatul 2 ce prevăd obligația doar pentru persoanele juridice de a achita impozitul pe clădiri, au prioritate și se aplică ca atare, adică cu prioritate, în raport cu dispozițiile cuprinse în Codul fiscal, art. 249 alin. 3 în forma de redactare de până la Legea 343/2006.
Acest argument al primei instanțe vine evident în contradicție cu principiul de drept recunoscut potrivit căruia actele normative cu forță ierarhic superioară se aplică cu prioritate față de actele normative cu forță inferioară de aplicare. Aceasta cu atât mai mult cu cât chiar în cuprinsul HG44/2004 se arată că este dată în aplicarea dispozițiilor Codului fiscal.
De altfel, chiar dispoziții legale confirmă principiul mai sus - amintit, și anume că actele normative date în executarea legilor se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă (art. 4 alin. 3 din Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative), ceea ce înseamnă că atât în aplicare, cât și în interpretarea regulilor de drept, Normele metodologice, în conținutul relevant în cazul de față, nu pot fi interpretate mai mult sau peste dispozițiile imperative legislative, adică ale art. 249 alin. 3 Cod fiscal. Cum, pentru perioada aflată în discuție, textul de lege nu făcea distincție între persoane juridice și persoane fizice privind obligația la plata impozitelor pe clădiri, închiriate de la unitățile administrativ teritoriale, evident că se aplică ca atare dispozițiile legii, adică ale art. 249 alin. 3 Cod fiscal, în forma redactată și în aplicare pentru această perioadă.
Pentru aceste motive, instanța constată că recursul formulat în cauză este fondat, urmând a-l admite și, în consecință, a dispune modificarea hotărârii primei instanțe în sensul înlăturării dispoziției din hotărârea atacată privind anularea actului administrativ fiscal, reținând, pe de-o parte, că în fapt este vorba de o obligație de a face (restituirea unei obligații fiscale achitate) și nu de un act administrativ fiscal și, pe de altă parte, că obligația fiscală este una reală iar achitarea acesteia este corectă neimpunându-se restituirea ei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admire recursului declarat de Orașul - Primăria Orașului, cu sediul în B-dul 1 - 2. nr. 9, județul M, împotriva sentinței nr. 495/29.06.2009 a Tribunalului Mureș.
Modifică hotărârea atacată în sensul că înlătură dispoziția din hotărârea atacată privind anularea actului administrativ fiscal intitulat impozit pe clădire.
Menține celelalte dispoziții din hotărârea atacată.
Irevocabilă
Pronunțată în ședință publică, la 28 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, - | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehnored.
4 exp./07.04.2010
Jud.fond.
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DIN DECIZIA NR. 123/
Ședința publică din 28 Ianuarie 2010
Completul compus din:
- Președinte
- - Judecător
- Judecător
Grefier -
Pentru considerentele ce vor rezulta din cuprinsul motivării deciziei
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admire recursului declarat de orașul - Primăria Orașului, cu sediul în B-dul 1 - 2. împotriva sentinței nr. 495 din 29.06. 2009, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
Modifică hotărârea atacată în sensul că înlătură dispoziția din hotărârea atacată privind anularea actului administrativ fiscal intitulat impozit pe clădire.
Menține celelalte dispoziții din hotărârea atacată.
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică din data de 28 ianuarie 2010.
Președinte, | Judecător, - | Judecător, |
Grefier, |
ss.indescifrabil pentru conformitate
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
