Anulare act administrativ . Sentința 128/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
SENTINȚA -. 128/F/CA/2009
Ședința publică de la 27 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Iosif Morcan
Grefier: - -
Pe rol se află pronunțarea asupra acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect anulare act administrativ.
Se constată că în termenul de pronunțare, reclamanta a comunicat la dosar concluzii scrise.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din 20 mai 2009, când instanța la solicitarea reprezentantului reclamantei a amânat pronunțarea la data de 27 mai 2009, părțile având posibilitatea să depună la dosar concluzii scrise, încheierea de ședință prin care s-a dispus amânarea pronunțării face parte integrantă din prezenta sentință.
CURTEA DE APEL
Asupra acțiunii de față
Prin acțiunea în contencios administrativ formulată la această instanță sub dosar nr. 192/57/10.02.2009 reclamanta - SRL Hac hemat în judecată pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, solicitând prin hotărâre judecătorească:
- să fie anulat parțial Ordinul nr. 585/2005 referitor la formularul de titlu executor art.1 pct.16 Cod 14.13.30.99 precum și Ordinul nr. 1364/2007 art.1 pct.2 cu privire la același formular de titlu executoriu.
În motivarea acțiunii se arată că în baza ordinelor atacate a fost emis titlu executoriu nr. 4040/14.05.2008 în dosarul execuțional -. 114/2008 al Administrației Finanțelor Publice H ce a stat la baza executării silite inițiate împotriva reclamantei deși organul fiscal emisese anterior decizia de impunere nr. 340/25.03.2008 prin care au fost stabilite obligații fiscale suplimentare de achitat la bugetul de stat, emisă urmare unei inspecții fiscale și pe baza raportului fiscal întocmit de către organul de inspecție.
Reclamanta arată că cele două ordine atacate sunt parțial nelegale, deoarece aprobă niște formulate de titluri executorii care nu se circumscriu prevederilor OG nr. 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală și nici pct.107.1 din HG nr. 1050/2004 de aprobare a normelor metodologice de aplicare a Codului d e procedură fiscală.
În drept invocă prevederile art. 43 alin. 2, 3 și 4, art.85 alin.1, art. 88, art. 110 alin.3, art. 141 alin. 1 și 2, art. 142 alin.6, art. 168 alin.2 Cod procedură fiscală, pct. 107.1 din Normele metodologice de aplicare a Codului d e procedură fiscală.
Acțiunea a fost timbrată cu 4 lei taxă de timbru și 1 leu timbru judiciar.
Pârâtul a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei interesului legitim în promovarea acțiunii iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Asupra excepției lipsei de interes, instanța s-a pronunțat prin Încheierea ședinței din 29 aprilie 2009, în sensul respingerii acesteia ca neîntemeiată.
Examinând pe fond acțiunea reclamantei instanța constată că este neîntemeiată și ca urmare va fi respinsă pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 228 alin.2 din OG nr. 92/2003, Codul d e procedură fiscală, formularele necesare și instrucțiunile de utilizare a acestora privind administrarea creanțelor fiscale se aprobă prin ordin al Președintelui Agenției de Administrare Fiscală.
Ordinul nr. 585/2005 publicat în Monitorul Oficial al României nr. 443/25.05.2005 a fost emis pentru aprobarea și asigurarea modelelor unitare ale formularelor utilizate în domeniul colectării creanțelor deci implicit și în activitatea de executare silită.
Ordinul nr. 1364/2007 publicat în Monitorul Oficial al României nr. 681/8.10.2007, privind emiterea prin intermediul mijloacelor informative a unor acte administrative fiscale a fost dat pentru a stabili care acte administrative, emise prin intermediul mijloacelor informatice în procesul de colectare al creanțelor sunt valabile fără semnătura și ștampila organului emitent, îndeplinind cerințele legale aplicabile actelor normative.
În articolul 141 alin.1 din Codul d e procedură fiscală se prevede că executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.
Din aceste prevederi legale rezultă că, în cadrul procedurii de executare silită, organul de executare are competența de a emite titluri executorii iar modelul pentru formularul acestui titlu este cel stabilit prin Ordinul nr. 585/2005 ordin emis tocmai în aplicarea dispozițiilor Codului d e procedură fiscală.
Conform prevederilor art. 141 alin.1 indice 1 din OG nr. 92/2003 Codul d e procedură fiscală, acest act emis de organul de executare fiscală trebuie să conțină obligatoriu creanțele fiscale neachitate la scadență reprezentând impozite, taxe și alte venituri ale bugetului general precum și accesoriile acestora stabilite potrivit legii.
Este evident faptul că obligațiile fiscale pot fi stabilite prin mai multe categorii de titluri de creanță emise de către diferite organe competente sau persoane îndreptățite potrivit legii conform art. 107.1 din HG nr. 1050/2004 privind aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Ordonanței Guvernului nr.92/2003.
În articolul 141 alin.2 din OG nr. 92/2003 Codul d e procedură fiscală se prevede că titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă. Prin această prevedere legiuitorul nu a urmărit să excludă efectuarea titlului executoriu de către organul de executare competent ci a conferit prin acest aliniat caracterul executoriu al titlului de creanță ajuns scadență, dând astfel eficiență dispozițiilor aliniatului 1 indice 1 care obligă la emiterea titlului executoriu dând posibilitatea executorului fiscal să însumeze în titlu executoriu emis toate creanțele bugetare ajunse la scadență și care au fost stabilite prin diferite titluri de creanță devenite executorii.
Susținerea reclamantei în sensul că titlu de creanță devine titlu executoriu la data scadenței fără fi nevoie de întocmirea altui titlu nu sunt întemeiate având în vedere prevederile art. 141 alin.3 din OG nr. 92/2003 potrivit cărora modificarea titlului de creanță atrage și modificarea titlului executoriu în mod corespunzător prevedere din care rezultă cert că există două categorii de acte, respectiv titlu de creanță și titlu executoriu.
În consecință, cele două acte administrativ fiscale nu modifică și nu adaugă la cuprinsul OG nr. 92/2003, astfel că nu se poate vorbi de o schimbare a textului unor articole ori aliniate ale acestora și redarea lor într-o nouă formulare ori de introducere a unor dispoziții noi cuprinzând soluții legislative și ipoteze suplimentare, acestea fiind emise în aplicarea dispozițiilor art. 228 alin.2 și art. 141 alin.1 indice 1 din OG nr. 92/2003 respectiv stabilesc modelul tipizat al titlului executoriu care diferă de modelul titlului de creanță.
Pentru considerentele arătate și în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004 acțiunea reclamantei va fi respinsă ca neîntemeiată.
Pârâtul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive,
În numele legii
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta - SRL cu sediul în H str.- nr.8A jud. H împotriva pârâtului, Ministerul Finanțelor Publice cu sediul în B str.- -.17 sector 5 pentru anularea parțială a Ordinelor nr. 585/2005 și -. 1364/2007.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 27 mai 2009.
Președinte, Grefier,
- - - -
Red.IM
Dact./ex.4/18 06 2009
Președinte:Iosif MorcanJudecători:Iosif Morcan