Anulare act administrativ . Decizia 1282/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 1282
Ședința publică de la 10 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dorina Vasile
JUDECĂTOR 2: Vasile Susanu
JUDECĂTOR 3: Mariana Trofimescu
Grefier - -
.-.-.-.-.-.-.-.-.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamantul, cu sediul în G,-, -.42, județul G împotriva sentinței nr. 708 din 03.06.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns pentru recurentul, av. conform împuternicirii avocațiale aflate la dosar și pentru intimata - SC SRL, a răspuns avocat, conform împuternicirii avocațiale aflate la dosar, lipsă fiind intimatul CONSILIUL LOCAL
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Întrebate fiind părțile precizează că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul recurentului susține oral motivele de recurs. Arată că hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, respectiv Legea nr.219/1998 și art.5 din Cod civil, obiectul acțiunii introductive prezentându-l constatarea nulității absolute a contractului de concesiune nr.88/21 ianuarie 2006 prin care Consiliul Local G atribuia pârâtei folosința suprafeței de 2.203. teren în continuarea contractului inițial încheiat între Consiliul Local G și " " Contractul de concesiune încheiat cu "" nu îndeplinea la data încheierii niciuna din cerințele Legii nr.219/1998. Pentru considerentele expuse în motivele de recurs, dispozițiile legale incidente și probele administrate în cauză solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate și în rejudecare, admiterea acțiunii reclamantei așa cum a fost formulată. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Apărătorul intimatei, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată conform dovezilor pe care le depune la dosar.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr.708/2009 a Tribunalului Galațis - respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local G și "" G având ca obiect nulitatea absolută a contractului de concesiune nr- încheiat între cei doi pârâți.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că motivul invocat de reclamant prin considerentele acțiunii introductive respectiv acela de fraudă la lege in baza căruia a solicitat nulitatea absoluta a contractului de concesiune nr-006, nu poate fi primit motivate de faptul ca terenul in discuție ce a făcut practice obiectul celor doua contracte de concesiune (nr. 5/2002 si 88/2006) in suprafața de 2203. situate in mun. G, Tiglina III intre str. - si str. - a fost atribuit in concesiune de către Consiliul Local
Față de aceasta situație de fapt expusa mai sus instanta a apreciat ca in prezenta nu își găsesc aplicabilitate disp. art. 28 alin. 6 din. Nr. 219/1998 republicata-privitoare la regimul concesionarilor, care interzice in mod expres sub concesionarea unui bun, in tot,in tot sau in parte.
In aceste condiții, nu se poate pune problema preluării acestui teren de către parata SC SRL G in continuarea contractului inițial, astfel cum s-a susținut de către reclamanta. întrucât dreptul de concesiune al acestei parate nu era in ființă, nu exista, încă de la momentul contractului încheiat intre SC SRL G si Consiliul Local G(contract nr. 5/2002), ci aceasta s-a nascut odata cu încheierea ulterioara a unui nou contract de concesiune nr. 88/3620/21.01.2006.
In raport de înscrisurile depuse la dosar de către parata SC SRL, pentru dovedirea legalității încheierii contractului de concesiune nr. 88/3620/21.01.2006, instanța a constatat ca acesta a fost întocmit cu respectarea modalităților reglementate de art. 10 din. Nr. 219/1998, respective licitația publica si negocierea directa (in cazul de fata a fost aleasa modalitatea licitației publice).
In cauza nu poate fi vorba de subconcesionare intre SC SRL si SC SRL-in legătură cu suprafața ade 2230. teren, întrucât intre cele doua societăți nu a existat sa fie încheiat vreun contract de concesiune, ci doar un contract de vânzare-cumpărare sub nr. 3620/28 12 2005, al cărui obiect, nu l-a constituit terenul in cauza, ci spațiul comercial si sediul de firma a căror construire fusese demarată de concesionarul inițial SC SRL, in acest caz după cum s-a reținut nu se poate invoca ca ar fi existat o frauda la lege din partea acestei parate.
Nu trebuie omis nici aspectul, ca o parte din terenul in cauza, respective suprafața de 1321.-lotul nr. 1 a fost vândut către aceasta parte de către Consiliul Local G - potrivit actului de si contractului de vânzare-cumpărare.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare recurentul a arătat că hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, respectiv Legea nr.219/1998 și art.5 din Cod civil, obiectul acțiunii introductive prezentându-l constatarea nulității absolute a contractului de concesiune nr.88/21 ianuarie 2006 prin care Consiliul Local G atribuia pârâtei folosința suprafeței de 2.203. teren în continuarea contractului inițial încheiat între Consiliul Local G și " "
Contractul de concesiune încheiat cu "" nu îndeplinea la data încheierii niciuna din cerințele Legii nr.219/1998.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, sub toate aspectele, conform art.3041Curtea constată că prima instanță a pronunțat soluția cu interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale în materie, printr-o integrală apreciere a materialului probator administrat în cauză, astfel încât nu se impune reformarea acestuia.
Curtea constată respectarea de către prima instanță a prevederilor art.129 Cod proc.civilă, sentința fiind temeinic motivată în fapt și în drept, cu respectarea prevederilor art.261 pct.5 Cod proc.civilă.
Potrivit art.1169 Cod civil, cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească. În mod temeinic instanța a reținut că reclamantul nu a respectat obligațiile impuse de textul de lege citat, nefăcând dovada motivului de nulitate absolută invocat, respectiv frauda la lege.
Situația de fapt a fost corect reținută de către instanța de fond, care a apreciat în mod temeinic și legal că în speță nu au fost încălcate prevederile referitoare la concesionarea unui bun.
Nulitatea absolută, ca specie juridică, are anumite caractere. Principalul, determinantul sau caracter, este acela că această sancțiune trebuie prevăzută expres de lege.
Textul de lege adus ca argument, este acela al disp.art.28 alin.6 din Legea nr.219/1998: " în toate cazurile contractul de concesiune va menționa interdicția pentru concesionar de a se subconcesiona, în tot sau în parte, unei alte persoane obiectul concesiunii".
Făcând referire la el, reclamantul îl redă trunchiat, folosind sintagma"acesta (textul de lege) interzicând în mod expres posibilitatea subconcesionării bunului în tot sau în parte".
Practic, reclamantul invocă ca motiv al admiterii acțiunii sale o subconcesionare pe care ar fi efectuat-o concesionarul inițial, SC "SRL, către SC SRL.
Această ipoteză însă în realitate nu există.
Între concesionarul inițial, SC SRL și SC SRL nu a fost încheiat niciodată vreun contract de "subconcesiune".
Contractul încheiat de cele două părți enumerate mai sus, avea ca obiect vânzarea-cumpărarea altui bun decât terenul în cauză.
Cu privire la acest teren, s-a încheiat un nou contract de concesiune, cu părți distincte, respectiv Consiliul local G și SC SRL G, în data de 31 ianuarie 2006.
Este evident că frauda la lege, pe care o invocă reclamantul, în realitate nu există.
Față de cele expuse, constatând că nu există alte motivele de nelegalitate sau netemeinicie a sentinței recurate, de natură a fi luate în discuție și din oficiu în temeiul art.312 Cod proc.civlă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursului declarat de reclamantul, cu sediul în G,-, -.42, județul G împotriva sentinței nr. 708 din 03.06.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de la 10 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.VD/15.02.2010
Tehno ZE/15.02.2010
Ex.5
Fond.
Președinte:Dorina VasileJudecători:Dorina Vasile, Vasile Susanu, Mariana Trofimescu