Anulare act administrativ . Sentința 132/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Sentința civilă nr. 132/CA

Ședința publică de la 23 martie 2009

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Monica Costea

Grefier - -

Pe rol, judecareacererii de suspendareformulată în contencios administrativ și fiscal de reclamanta - SRL, cu sediul în C, B-dul - nr.131, județ C, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - F prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PENTRU CONTRIBUABILII MIJLOCII C și P, cu sediul în C, str.- nr.18, județ

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: reclamanta prin avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.64403/18.03.2009, pârâții reprezentanți de consilier juridic, în baza delegației nr. 19755/23.03.2009.

Procedura de citare este legal îndeplinită, conform disp. art.87 și urm. din Codul d e procedură civilă.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Avocat depune la dosar: împuternicirea avocațială nr. 64403/2009; recipisa de consemnare nr.-/1/20.03.2009 privind dovada achitării sumei de 20.000 lei cu titlu de cauțiune; somația nr. -/208 A - - Administrația Financiară pentru Contribuabili Mijlocii C; titlurile executorii datate 12.03.200 și 06.01.2009, deciziile referitoare la obligațiile de plată accesorii aferente obligațiilor fiscale; certificat de grefă privind dosarul -. Învederează instanței că la data de 10.03.2009 prin încheierea nr.31/CA, Curtea de APEL CONSTANȚAa admis cererea și a dispus suspendarea provizorie a executării Deciziei de impune nrt.219/24.11.2008 emisă de Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii - ANAF C și decizia 11/26.01.2009 emisă de DGFP C până la soluționarea cererii de suspendare formulată în dosarul nr- al Curții de APEL CONSTANȚA; s-a făcut imputația plății și constatat că sumele au fost achitate; redevența minieră de 68.427 lei din totalul de 123 milioane lei; Potrivit disp. art.215 alin.2 Cod procedură fiscală, instanța poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune de până la 20%; observând împrejurarea că sumele au fost blocate solicită a se primi cauțiunea de 20.000 lei.

Cu privire la cuantumul cauțiunii, având cuvântul, reprezentanta pârâtei arată că trebuia să achite 10% din cuantumul sumei contestate.

Instanța ia act că reclamanta depune recipisa de consemnare nr.-/1/20.03.2009, privind consemnarea sumei de 20.000 lei cu titlu de cauțiune, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților asupra cererii de suspendare.

Având cuvântul pentru reclamantă avocat susține concluzii de admiterea cererii de suspendare în considerarea înscrisurilor depuse și arată că cea mai mare parte a sumelor contestate de reclamantă au fost executate.

Consilier juridic, având cuvântul pentru pârâți, solicită respingerea cererii de suspendare pentru considerentele expuse în întâmpinarea depusă la dosar, apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea cererii de suspendare.

Instanța rămâne în pronunțare asupra cererii de suspendare.

CURTEA

Asupra cererii de suspendare:

Prin cererea înregistrată sub numărul 164/36/06.02.2009 pe rolul Curții de APEL CONSTANȚA reclamanta - SRL a învestit instanța, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice -Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabiliii Mijlocii C și C-ța solicitând anularea deciziei de impunere nr.219/24.11.2008 emisă de Administrația Finanțelor Publice, anularea deciziei nr.11/26.01.2009 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice C-ța și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Totodată, reclamanta a solicitat să se dispună suspendarea executării deciziei de impunere nr.219/24.11.2008până la soluționarea definitivă și irevocabilă a prezentei cauze.

Motivează reclamanta cererea de suspendare pe iminența executării sumei contestate și dat fiind cuantumul mare al acesteia există riscul unui blocaj financiar.

La termenul de judecată din 23.03.2009 instanța a dispus ca, în conformitate cu dispozițiile art.215 alin.2 Cod de procedură fiscală, reclamanta să achite o cauțiune în cotă de 10% din suma contestată.

Analizând cererea de suspendare Curtea reține:

Reclamanta a învestit instanța, în procedura contenciosului administrativ și fiscal, cu soluționarea contestației împotriva deciziei de impunere 219/2008 prin care s-a stabilit în sarcina sa plata sumei de 739.524 lei cu titlu de redevență minieră și suma de 95.796 lei penalități de întârziere precum și împotriva deciziei nr.11/26.01.2009 prin care a fost respinsă contestația.

Art.215 alin.2 din codul d e procedură fiscală prevede posibilitatea suspendării executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii 554/2004, cu condiția de a se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate.

Astfel, deși cererea de suspendare se formulează în temeiul normei generale de contencios, dispozițiile fiscale speciale aplicabile actului administrativ fiscal impun condiția achitării unei cauțiunii. Cuantumul cauțiunii, în cazul cererilor evaluabile, este lăsat la latitudinea instanței legiuitorul stabilind doar limita maximă respectiv de 20% din suma contestată.

În conformitate cu prevederile art. 215 alin.2 din codul d e procedură fiscală instanța a stabilit în sarcina reclamantei plata unei cauțiuni în cotă de 10%.

Reclamanta nu a făcut dovada achitării cauțiunii stabilite de către instanță ci a plătit o sumă mult mai mică respectiv 20.000 lei.

Stabililirea cauțiunii fiind atributul instanței, dispozițiile acesteia trebuie respectate, iar reclamanta nu are posibilitatea de a trece peste aceste dispoziții și de a achita cu titlu de cauțiune o altă sumă, în cuantumul apreciat de aceasta.

Cum, reclamanta nu a făcut dovada achitării cauțiunii stabilite de către instanță, condițiile art 215 alin 2 din codul d e procedură fiscală nefiind îndeplinite cererea de suspendare va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de suspendare formulată în contencios administrativ și fiscal de reclamanta - SRL, cu sediul în C, B-dul - nr.131, județ C, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - F prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PENTRU CONTRIBUABILII MIJLOCII C și P, cu sediul în C, str.- nr.18, județ

Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 23 martie 2009.

Președinte,

- -

Grefier,

- -

24 martie 2009

red.hot.

5ex/03.04.2009

Președinte:Monica Costea
Judecători:Monica Costea

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Sentința 132/2009. Curtea de Apel Constanta