Anulare act administrativ . Decizia 1326/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 1326
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE -IE 2008
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Iuliana Rîciu JUDECĂTOR
-- -- JUDECĂTOR
-- - - JUDECĂTOR
GREFIER -
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta INSTITUȚIA PREFECTULUI-JUD.O, împotriva sentinței numărul 193 din data de 07 marite 2008, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenta reclamantă INSTITUȚIA PREFECTULUI-JUD.O și intimații pârât Consiliul Local și Primarul Comunei.
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei, arătându-se că recursul a fost declarat în termenul legal, că s-a depus la instanța a cărei hotărâre se atacă, potrivit art. 302 și este scutit de taxa de timbru.
S-a arătat că intimații pârâți nu a depus întâmpinare.
Curtea, apreciind cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberări;
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată la nr-, Instituția Prefectului - Județul Oac hemat în judecată Consiliul local, solicitând anularea Hotărârii nr.33 din 14.06.2007 și constatarea nulității Contractului Colectiv de Muncă încheiat între Primarul comunei și Sindicatul din Administrația Publică O - CONSILIUM.
Menționează reclamanta că prin hotărârea contestată, Consiliul Local a aprobat încheierea unui Acord /Contract Colectiv de Muncă pentru personalul încadrat în aparatul de specialitate al Primarului comunei care conține prevederi referitoare la salarizare, sporuri, premii, stimulente, facilități și alte drepturi speciale precum cele pentru menținerea sănătății și securității muncii care exced cadrul legal instituit de actele normative care reglementează salarizarea funcționarilor publici și personalului contractual din unitățile bugetare.
Astfel, au fost încălcate dispozițiile art. 31 alin.2 și 3 din Legea 188/1999, întrucât, prin hotărârea contestată au fost stabilite drepturi salariale în favoarea funcționarilor publici într-un cuantum diferit față de dispozițiile legale în vigoare, respectiv OG nr.6/2007 și OUG nr.99/2000.
Nu au fost respectate prevederile art. 72 din Legea 188/1999, întrucât drepturile de natură salarială ale funcționarilor publici prevăzute în hotărârea contestată nu pot forma obiectul unor negocieri colective, deoarece nu sunt enumerate în mod expres în textul de lege menționat.
De asemenea, nu au fost respectate prevederile art. 12 al.1 din Legea 130/1996 cu modificările și completările ulterioare, din care rezultă că, prin aceste contracte, nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
Susține reclamanta că, prin încheierea acestui contract colectiv de muncă s-ar încălca principiul major care guvernează încheierea contractelor și anume, acela al cauzei licite, în sensul că toate contractele trebuie să fie în conformitate cu legea.
Reclamanta a invocat în drept, dispozițiile Legii nr.215/2001, nr. 554/2004, nr. 340/2004, nr.188/1999 R, precum și legislația salarizării funcționarilor publici și personalul contractual din sectorul bugetar.
Au fost depuse la dosar în copie, hotărârea contestată și adresa nr. -/23.05.2007 emisă de Agenția Națională a Funcționarilor Publici.
Pârâtul Sindicatul din Administrația Publică O - CONSILIUM a depus la dosar concluzii scrise, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată,întrucât actul juridic Acordul - Contract Colectiv de Muncă este aplicabil atât funcționarilor publici cât și personalului contractual și la întocmirea lui au fost respectate actele normative aplicabile salarizării, respectiv OG 6/2007 pentru funcționarii publici și OG nr.10/2007 pentru personalul contractual.
Toate drepturile de natură salarială și de natură contractuală ale căror modalități de acordare și cuantum sunt menționate de lege ca nefiind negociabile au fost reiterate ca atare în textul Acordului - Contract Colectiv de Muncă, fără a se aduce vreo modificare de orice natură a acestora, iar în ceea ce privește acordarea drepturilor speciale menționate în acord, care privesc îmbunătățirea condițiilor de la locul de muncă, acestea au fost menționate distinct în bugetul de venituri și cheltuieli al unității, conform prevederilor legale.
Pârâții, Primarul comunei și Consiliul local au depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată pentru aceleași considerente invocate de către Sindicatul din Administrația Publică O - CONSILIUM.
Pârâții au depus la dosar, în copie, Acordul/Contractul Colectiv de Muncă contestat în cauză.
Tribunalul Olt prin sentința nr. 193 din 7.03.2008 respins acțiunea formulată de reclamanta Instituția Prefectului - Județul O în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL LOCAL.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele::
Prin Hotărârea Consiliului Local nr.33 din 14.06.2007 a fost aprobat Acordul / Contractul Colectiv de Muncă al personalului încadrat în aparatul propriu al Consiliului Local al comunei și personalul contractual.
S-a constat că, la încheierea acestuia, au fost avute în vedere atât dispozițiile Legii nr. 188/1999 R privind statutul funcționarilor publici cât și Codul muncii aprobat prin Legea nr. 53/2003.
Prin art. 31 din Legea nr. 188/1999 R, s-a prevăzut posibilitatea pentru funcționarii publici de a beneficia de prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii, iar conform art. 72 din aceeași lege, această categorie profesională poate încheia anual acorduri cu sindicatele reprezentative care să cuprindă măsuri referitoare la constituirea și folosirea fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de muncă precum și sănătatea și securitatea în muncă.
Primele și alte drepturi salariale sunt reglementate atât în legile specifice de salarizare ale funcționarilor publici, așa cum este OG nr. 6/2007, cât și ale OUG Nr. 123/2003 privind salariile ce se acordă personalului din sectorul bugetar.
Dispozițiile art. 155 din Legea nr. 53/2003 menționează că salariul se constituie din salariul de bază, indemnizații, sporuri,precum și alte adaosuri.
Având în vedere aceste legi, se constată că se dă posibilitatea angajatorului, care are calitate de ordonator de credite, în limite legale, să acorde tuturor categoriilor de salariați ai autorității publice anumite premii și stimulente.
In consecință nu este întemeiată susținerea reclamantei că, prin acest Acord/Contract au fost stabilite o serie de drepturi de natură salarială în favoarea funcționarilor publici din cadrul instituției, într-un cuantum diferit față de dispozițiile legale enunțate, atâta timp cât dispozițiile art. 72 din Legea nr. 188/1999 R, prevede posibilitatea încheierii de acorduri cu sindicatele reprezentative ale funcționarilor publici și în care sunt menționate măsurile referitoare la constituirea și folosirea de fonduri.
Pe de altă parte, contractul încheiat se referă și la personalul contractual al autorității publice, nu numai la funcționarii publici, situație în care devin aplicabile dispozițiile art. 155 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii.
Toate aceste dispoziții legale invocate, prevăd posibilitatea acordării unor drepturi bănești, reglementate de norme legale, astfel că, nu se poate susține că măsurile salariale sau alte drepturi menționate în acord, au fost prevăzute adăugând la lege.
Prin urmare, în Acordul / Contract s-a prevăzut posibilitatea acordării de stimulente, premii în limitele menționate în dispozițiile legale în vigoare, modul de constituire din fiecare sursă și condițiile de utilizare a acestui fond, fiind stabilite prin hotărâre de guvern cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.
La acestea se adaugă dispozițiile art. 1 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă prin care se permite să se stabilească prin negociere clauzele privind condițiile de muncă, salarizare, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturi de muncă, lege aplicabilă și instituțiilor bugetare, respectiv autorități publice, în înțelegere cu funcționarii publici prin sindicatele reprezentative.
Această înțelegere dintre părți denumită Acord/ Contract Colectiv de Muncă, a fost încheiată cu respectarea actelor normative menționate, astfel că, susținerile reclamantei din acțiune referitoare la nelegalitatea hotărârii consiliului local și a Contractului Colectiv de Muncă sunt neîntemeiate.
Împotriva sentinței Tribunalului Olts -a declarat recurs de către reclamanta Instituția Prefectului Județului
S-a arătat că la adoptarea soluției de către prima instanță s-au nesocotit prevederile art.4 din Legea 188/1999, art.12 din Legea 130/1999, precum și art.72 din Legea 188/1999
S-a detaliat, arătându-se că în acordul semnat au fost prevăzute drepturi de natură salarială, precum gratuități la eliberarea de acte de către autoritatea unde funcționează, drepturi speciale pentru menținerea sănătății, sporul de solicitare neuropsihică, acoperirea unei părți din cheltuielile de hrană, etc, drepturi care exced prevederilor legale, respectiv OG 6/2007 și OUG 99/2000.
Examinând recursul, Curtea îl găsește fondat.
Prin hotărârea nr. 33/14.06.2007 Consiliul Local al Comunei a aprobat acordul/contractul colectiv de muncă al personalului încadrat în aparatul propriu al Consiliului Local al Comunei și personalul contractual.
Instanța a fost sesizată cu analiza legalității HCL nr. 33/14.06.2007.
Pentru aceasta, este necesar a se examina acordul/contractul colectiv de muncă, care a format obiectul aprobării prin hotărârea consiliului local, precum și prevederile legale aplicabile în materia încheierii acordului sau contractului colectiv de muncă.
În continuare, Curtea va expune prevederile legale aplicabile în domeniul supus analizei.
Regimul general al raporturilor juridice dintre funcționarii publici și stat sau administrația publică locală, denumite și raportul de serviciu, sunt reglementate prin Legea 188/1999 care constituie cadrul general privind statutul funcționarilor publici.
In cuprinsul Legii 188/1999 R, articolul 72 reglementează posibilitatea încheierii acordurilor colective.
Astfel, textul precizează că autoritățile publice pot încheia, anual, în condițiile legii, acorduri cu sindicatele reprezentative ale funcționarilor publici sau cu reprezentanții acestora, care să cuprindă numai măsuri referitoare la constituirea și folosirea fondurilor destinate îmbunătățiri condițiilor la locul de muncă; sănătatea și securitatea în muncă, programul zilnic de lucru, perfecționarea profesională, măsuri, altele decât cele prevăzute în lege, privind protecția celor aleși în organele de conducere ale organizațiilor sindicale.
Din observarea textului, se constată că acordurile colective pot să cuprindă numai măsuri de natura celor de mai sus.
În ceea ce privește salarizarea funcționarilor publici, prin art.31 din Legea 188/1999 R se prevede expres modul de compunere al salariului funcționarului public.
Același text dispune că primele și alte drepturi salariale se acordă funcționarilor publici, numai în condițiile legii, iar salarizarea funcționarilor publici se face conform cu prevederile Legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare, pentru funcționarii publici.
De asemenea, prin OG nr.6/2007, au fost reglementate drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici, până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici.
Din expunerea textelor enunțate, respectiv art.31 coroborat cu prevederile OG 6/2007, rezultă că în România salarizarea funcționarilor publici este guvernată de principiul legalității, și nu al consensualismului.
Analiza acordului/contractului colectiv de muncă, aprobat prin HCL 33/2007 demonstrează că în afara unor elemente care țin de organizarea internă a activității, acest acord conține și elemente de reglementare pe cale convențională, precum salarii, sporuri, etc.
Acestea nu pot să formeze obiectul convenției părților, deoarece în materia salarizării se aplică exclusiv normele din legile care reglementează domeniul respectiv.
De asemenea, se poate observa că în cuprinsul acordului, în capitolul precum "Sănătatea și securitatea în muncă" sunt prevăzute drepturi de natură salarială, precum acoperirea unor cheltuieli de hrană, spor de solicitare neuropsihică.
Precizăm că astfel de drepturi nu se circumscriu noțiunii de sănătate și securitate în muncă, aspectul respectiv privind luarea de către părțile contractante a unor măsuri de a asigura condiții care să protejeze sănătatea angajaților și să asigure securitatea în muncă.
În materia perfecționării profesionale, acordurile trebuie să fie în strictă concordanță cu prevederile art.51 din Legea 188/1999 R, ori în cazul analizat în prezent se constată derogări evidente de la prevederile textului enunțat.
Cele arătate mai sus se constituie în exemple de încălcare a prevederilor legale în materia dreptului autorităților publice de a încheia acorduri cu sindicatele sau reprezentanții funcționarilor publici.
În ceea ce privește componenta referitoare la contractul colectiv de muncă. Curtea reține că autoritățile publice pot să încheie contracte colective de muncă cu personalul contractual, însă, șa cum se arată în art.12 din legea 130/1996, invocat atât în acțiune cât și în motivele de recurs, prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile a căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
Din analiza efectuată mai sus, rezultă că OG 6/2007 și Legea 188/1999 reglementează sistemul de salarizare al funcționarilor publici din cadrul și al autorităților administrative locale, așa încât printr-un contract sau acord nu se poate deroga de la lege.
Cum acordul conține multiple derogări de la lege, pe care le-am enunțat cu titlu de exemplu în prezenta hotărâre, Curtea apreciază că HCL nr. 33/ 14.06.2007 Consiliului Local este nelegală, așa cum s-a susținut în acțiune și în motivele de recurs, nelegalitate determinată de faptul că acordul aprobat conține multiple derogări de la lege și că reglementează în domenii nepermise de legiuitor.
Ca urmare a constatării nelegalității Hotărârii și contractul colectiv devine lipsit de efecte.
Având în vedere toate motivele mai sus enunțate, Curtea, în baza art.312 Cod pr.civilă, va admite recursul.
Se va modifica sentința în sensul că se va admite acțiunea și se va dispune anularea HCL nr. 33/14.06.2007 și a contractului colectiv de muncă conform anexei la hotărâre.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta INSTITUȚIA PREFECTULUI-JUD.O, împotriva sentinței numărul 193 din data de 07 marite 2008, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-.
Modifică sentința în sensul că admite acțiunea și dispune anularea HCL nr. 33/14.06.2007 și a contractului colectiv de muncă conform anexei la hotărâre.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Iunie 2008.
PREȘEDINTE: Iuliana Rîciu | JUDECĂTOR 2: Elena Canțăr | JUDECĂTOR 3: Sanda Lungu |
Grefier, |
red. Jud.E
Ex.3//18.08.2008
Jud. fond NFON.
G
Președinte:Iuliana RîciuJudecători:Iuliana Rîciu, Elena Canțăr, Sanda Lungu