Anulare act administrativ . Decizia 1402/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ nr. 1402/2008
Ședința publică de la 11 iunie 2008
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Simona Szabo
JUDECĂTOR 2: Floarea Tămaș
JUDECĂTOR 3: Mirela Budiu
GREFIER: - -
S-a luat spre examinare recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 324 din 3 martie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, în contradictoriu PRIMĂRIA COMUNEI, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu 2 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este primul de termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, s-a solicitat judecarea în conformitate cu dispozițiile art. 242 alineat 2 Cod procedură civilă, recursul este declarat înăuntrul termenului legal prevăzut de lege, iar la data de 3 iunie 2008 s-a înregistrat dovada achitării timbrului judiciar de 0,15 lei.
Curtea, având în vederea obiectul cauzei și înscrisurile existente la dosarul cauzei, apreciază cauza ca fiind în stare de judecată și o reține spre pronunțare.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 324 din data de 03.03.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul - împotriva pârâtului PRIMARUL COMUNEI, având ca obiect anulare act.
Pentru a dispune astfel, s-a reținut că reclamantul a solicitat anularea înștiințării de plată nr. 1.842/07.11.2007, precum și a adreselor nr. 2.045 și nr. 2.046/23.12.2007, prin care i s-au stabilit sume de achitat pentru bugetul local, cu titlu de impozit pe clădiri.
În motivare s-a relevat că, prin înștiințarea de plată i s-a adus la cunoștință faptul că datorează suma de 237,26 lei reprezentând impozit pe clădiri și majorări de întârziere pentru imobilul situat în comuna nr. 251/
Se mai arată că reclamantul a întocmit în mod corect declarația de impunere, achitând și impozitul aferent conform chitanței datate 23.03.2007 și, cu toate că nu au intervenit modificări în cea ce privește structura clădirii, aceasta fiind în continuare neterminată, i s-a calculat suma de mai sus, în mod cu totul nelegal.
Prima instanță a respins acțiunea cu motivarea că înștiințarea de plată a cărei anulare s-a solicitat nu este un act administrativ, susceptibil de a fi atacat în procedura contencioasă specifică dreptului fiscal.
S-a apreciat că nu este vorba despre un titlu de creanță, ci doar despre un simplu act de executare, care poate fi atacat pe calea contestației la executare.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în interiorul termenului legal, reclamantul, solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru completarea probatoriului, iar în subsidiar, modificarea sentinței în sensul admiterii cererii introductive.
În motivare, a fost reiterată starea de fapt mai sus expusă, relevându-se faptul că prima instanță a considerat în mod greșit că înștiințarea de plată nu constituie act administrativ-fiscal, ci doar act de executare.
S-a arătat că acest înscris este singurul care i-a fost comunicat și prin care i-au fost stabilite sume suplimentare cu titlu de impozit pe clădire, astfel că nu se poate reține că nu ar fi îndreptățit să îl atace conform procedurii speciale prevăzute în materia contenciosului fiscal.
Relevant este și faptul că reclamantul a depus declarația de impunere pentru imobilul în litigiu, în conformitate cu dispozițiile legale, la data de 26 iulie 2004, la acel moment considerându-se, în mod corect, faptul că este scutit de la plata impozitului pe clădiri, întrucât este beneficiar al prev. Legii nr. 189/2000.
Deși ulterior nu au intervenit modificări în ceea ce privește situația personală a reclamantului sau a clădirii, fără a se depune o declarație de impunere în temeiul căreia să se stabilească un alt raport fiscal decât cel mai sus arătat, i-a fost comunicată doar înștiințarea de plată.
S-au invocat și dispozițiile art. 249 alin. 5 din Legea nr. 571/2003, considerându-se și faptul că ar fi utilă expertizarea imobilului, motiv pentru care s-a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.
Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind fondat din următoarele considerente.
Reclamantul este proprietarul unui imobil, care, conform susținerilor acestuia, nu este finalizat, situat în localitatea nr. 251/A și care reprezintă a doua locuință, în conformitate cu prev. art. 252 din Legea nr. 571/2003.
La data de 21.03.2007, reclamantul a depus declarația de impunere pentru stabilirea impozitului pe clădiri ( 13, dosar fond), în temeiul căreia i s-a stabilit cu acest titlu suma de 22,39 lei, fiind calculat și impozitul pe terenul aferent, precum și taxa pentru situații de urgență, cuantumul total al sumelor datorate fiind de 40,27 lei, achitat conform chitanței depuse la fila 12, dosar fond.
Ulterior, la data de 07.11.2007, a fost întocmit de către Direcția de venituri din cadrul Primăriei Comunei procesul-verbal - înștiințarea de plată nr. 1.842/2007, stabilindu-se că impozitul anual datorat pentru clădirea în litigiu pentru anul 2007 este de 116 lei, existând și restanțe pentru anii anteriori în cuantum de 91,7 lei.
Luându-se în considerare sumele achitate cu acest titlu de către reclamant, înștiințarea de plată a fost emisă pentru suma totală de 237,24 lei, debit și dobânzi.
Înștiințarea de plată a fost comunicată reclamantului însoțită de adresa nr. 1.842/7.11.2007 ( 5), prin intermediul căreia i s-a adus la cunoștință faptul că suma de mai sus a fost calculată în baza dispozițiilor art. 252 rap. la art. 284 alin. 6 din Codul fiscal, precum și a art. 251 Cod fiscal, rap. la pct. 31 alin. 6 lit. c din nr.HG 44/2004.
Prin adresele înregistrate la Primăria Comunei sub nr. 2.045 și 2.046/11.12.2007, reclamantul a contestat suma stabilită prin înștiințarea de plată, considerând că nu o datorează, raportat la împrejurarea că imobilul nu este finalizat, iar impozitul a fost stabilit în mod corect, în baza declarației de impunere înregistrate la data de 21.03.2007.
Primarul comunei a răspuns acestor "adrese", conform înscrisul depus la dosarul de fond la fila 29, aducându-i-se la cunoștință reclamantului faptul că datorează sumele înscrise în înștiințare de plată, întrucât clădirea a fost declarată la impozitare începând cu anul 2005, conform declarației de impunere semnate de către acesta.
Reclamantul a solicitat prin acțiunea introductivă anularea înștiințării de plată nr. 1.842/7.11.2007, precum și a înscrisurilor cu nr. 2.045 și 2.046/27.11.2007, prin care primarul a răspuns "adreselor sale" înregistrate sub aceleași numere la data de 11.12.2007, relevând că nu datorează suma de 237,24 lei, întrucât clădirea nu este finalizată și nu au intervenit modificări față de cele înscrise în declarația de impunere, înregistrată la 21.03.2007.
Prima instanță a respins acțiunea cu motivarea că înștiințarea de plată nu constituie act administrativ-fiscal, ci act de executare, respectiv pentru considerente de inadmisibilitate, deși această excepție nu a fost invocată din oficiu, reclamantului nedându-i-se posibilitatea să-și formuleze apărarea raportat la această chestiune.
Curtea apreciază că soluția pronunțată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea normelor de procedură, precum și a dispozițiilor referitoare la soluționarea contestațiilor îndreptate împotriva actelor administrativ-fiscale, cuprinse în Titlul IX al OG nr. 92/2003 și întrucât instanța a considerat acțiunea ca inadmisibilă, necercetând fondul cauzei, sunt aplicabile dispozițiile art. 312 alin. 1 teza I rap. la art. 312 alin. 5 teza I pr.civ. astfel încât sentința va fi casată, iar cauza trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru a dispune astfel, s-a luat în considerare faptul că reclamantul a înțeles să conteste, așa cum s-a arătat mai sus, actul cu nr. 1.842 din 07.11.2007, precum și cel cu nr. 2.045, 2.046/27.11.2007, depuse la dosarul de fond la filele 4 și 5, iar nu înștiințarea de plată existentă la același dosar la fila 15, din perspectiva căreia a fost analizată acțiunea introductivă de către prima instanță.
Trebuie reținută și împrejurarea că organele fiscale din cadrul Primăriei și pârâtul nu au respectat în totalitate condițiile de formă impuse de OG nr. 92/2003 pentru asemenea acte, întrucât cel cu nr. 1.842/07.11.2007, deși cuprinde motivarea în drept a stabilirii unor sume cu titlu de impozit pe clădiri, nu face referire expresă la cuantumul datorat, motiv pentru care el trebuie coroborat cu înștiințarea de plată cu același număr, împrejurare care a generat atât confuzia terminologică a reclamantului, cât și cea cuprinsă în motivarea primei instanțe.
De asemenea, adresa nr. 2.045, 2.046/2007, reprezintă, în opinia Curții, un răspuns la contestațiile înregistrate de către reclamant împotriva actului administrativ prin care i s-au stabilit sume suplimentare cu titlu de impozit pe clădiri, deși condițiile de formă prevăzute de art. 211 din OG nr. 92/2003, nu sunt respectate întrutotul.
Aceste aspecte nu pot fi însă imputate reclamantului, iar în condițiile în care a solicitat anularea ambelor acte, soluția adoptată de prima instanță este greșită.
Aplicabile sunt prev. art. 41 din nr.OG 92/2003, conform cărora, în înțelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale.
Analizând, prin prisma acestor dispoziții, adresa nr. 1.842/7.11.2007, coroborată cu înștiințarea de plată având același număr, atacate de către reclamant, Curtea constată că aceasta este un act administrativ fiscal, în înțelesul legii și este supusă procedurii de contestare instituită prin Titlul IX din nr.OG 92/2003, care reglementează procedura de soluționare a contestațiilor formulate împotriva actelor administrativ fiscale.
Pentru a dispune astfel, s-a luat în considerare și faptul că cele două acte la care s-a făcut referire mai sus, coroborate, îndeplinesc condițiile de formă reglementate prin art. 43.pr.fiscală, inclusiv cea referitoare la menționarea posibilității formulării contestației conform celor mai sus expuse, fiind comunicate cu respectarea cerințelor art. 44 din același act normativ.
În rejudecare, prima instanță va analiza toate susținerile reclamantului cuprinse în cererea introductivă și în memoriul de recurs, inclusiv cea referitoare la incidența în cauză a prev. art. 284 din Legea nr. 571/2003, ulterior stabilindu-se dacă împrejurarea că imobilul nu este finalizat are relevanță din punct de vedere al normelor care reglementează stabilirea impozitului pe clădiri.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul - împotriva sentinței civile nr. 324 din 3 martie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleași instanțe.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11 iunie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - - -
Red.
Dact./3 ex./27.06.2008.
Jud.fond:,.
Președinte:Simona SzaboJudecători:Simona Szabo, Floarea Tămaș, Mirela Budiu
