Anulare act administrativ . Decizia 145/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE CIVILĂ Nr.145/CA
Ședința publică de la 07 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgiana Pulbere
JUDECĂTOR 2: Eufrosina Chirica
Grefier - -
Pe rol, judecarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul - - C, cu sediul în Port nr.1, județul C, în contradictoriu cu pârâtele C, cu sediul în str. -. - nr. 18, județul și AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE A CONTRIBUABILI - cu sediul în B,-, sect.5, având ca obiect anulare act administrativ - suspendare executare act administrativ fiscal.
Dezbaterile au avut loc în ședință publică din 07.02.2008 și consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 14.02.2008, când a pronunțat următoarea hotărâre:
CURTEA:
Asupra acțiunii în contencios de față, constată următoarele:
Prin acțiunea adresată Tribunalului Constanța - Secția contencios administrativ și înregistrată sub nr.57/CA/19.01.2004, reclamanta Caî nțeles a formula contestație împotriva adresei nr.267/12.01.2004 - număr intrare C - emisă de DGFP C, prin care a fost soluționată contestația sa împotriva procesului verbal de compensare comunicat prin adresa nr.18896/22.10.2003, compensare operată între majorările și penalitățile de întârziere și TVA de rambursat la 31.08.2003.
Motivând acțiunea, reclamanta învederează în esență că, prin adresa nr.18896/22.10.2003 DGFP Cac omunicat societății compensarea procesului verbal nr.10560/23.12.2002 și nr.21358/17.10.2003 cu TVA de rambursat.
Cu adresa nr.13143/07.11.2003 a fost contestată compensarea sumei de 5.580.375.967 lei la Ministerul Finanțelor Publice care, prin adresa nr.-/10.12.2003 a declinat competența soluționării cauzei Direcției Generale a Finanțelor Publice C ca organ emitent potrivit dispozițiilor generale în materia contenciosului administrativ.
În aceste condiții, DGFP Car ăspuns contestației cu adresa nr.26347, 26376/2003, împotriva cărora se formulează acțiune solicitându-se obligarea DGFP să emită o decizie prin care să anuleze procesul verbal de compensare comunicat cu adresa nr.18896/2003 și să restituie suma reprezentând TVA de rambursat sus-precizată.
Se precizează de către reclamantă că, sumele stabilite prin procesele verbale nr.21358/17.10.2003 și nr.10560/23.12.2002 reprezintă majorări și penalități de întârziere care, potrivit OG nr.72/2002 se scutesc de la plată, urmând ca debitul principal cuprins în certificatul fiscal, în sumă de 11.412.208.724 lei să facă obiectul conversiei în acțiuni.
În concluzie, se susține că, debitul principal pentru care în mod greșit s-au calculat penalități și majorări de întârziere aferente debitului principal sunt scutite la plată.
Prin întâmpinare, pârâta DGFP C își precizează poziția procesuală, înțelegând a invoca excepția inadmisibilității acțiunii, cu consecința respingerii acesteia ca inadmisibilă, cu motivația în esență că, urmare a cererii de rambursare depusă de reclamantă și înregistrată sub nr.18896/20.10.2003 TVA de restituit a fost compensat cu debite restante ale reclamantei care rezultau din procesele verbale de control 10560/23.12.2002 și 21358/17.10.2003.
Se susține de către pârâtă că, nota de compensare nr.18896/2003 este un act de executare silită, împotriva căruia se poate exercita calea de atac reglementată de art.124 din OG 61/2002, iar adresa sus-nominată este o simplă adresă prin care se comunică reclamantului efectuarea compensării.
În același sens se arată că, procesul verbal nr.10560/23.12.2002 este un act de control ce putea fi contestat în procedura reglementată de OG nr.13/2001 iar reclamanta nu l-a contestat și a rămas definitiv.
În subsidiar, susține pârâta că, penalitățile de întârziere în cuantum de 4.578.578.982 lei nu au putut intra sub incidența disp.art.11 din OG nr.72/1992, întrucât creanțele pentru care au fost calculate erau stinse la data finalizării privatizării și astfel, nu au făcut obiectul conversiei în acțiuni.
La termenul de judecată din 16.03.2004 reclamanta își precizează obiectul cererii de chemare în judecată în sensul că, solicită ca pe calea hotărârii judecătorești să se dispună anularea Deciziei nr.26374, nr.26736 din 12,12.2003 și a procesului verbal de compensare comunicat cu adresa nr.18896/2003 și restituirea sumelor privind TVA de rambursat.
Prin sentința civilă nr. 56/CA/28.01.2005 Tribunalul Constanțaa admis excepția inadmisibilității acțiunii reclamantei și a respins acțiunea ca inadmisibilă.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că adresa nr. -/2003 reprezintă o "notă de compensare" prin care se sting creanțele administrate de Ministerul Finanțelor Publice, cu creanțele debitorului reprezentând sume de rambursat sau de restituit, iar din conținut rezultă că sumele pentru care pârâta a procedat la compensare, derivă din titluri de creanță, respectiv procese-verbale necontestate în proceduri speciale conform OG nr. 13/2001 și Codul d e procedură fiscală.
A mai motivat instanța că reclamanta nu are deschisă calea în anularea unor adrese la instanța de contencios administrativ, iar cu privire la anularea sumelor ce fac obiectul unor titluri de creanță, respectiv procese-verbale de control, există calea reglementată prin proceduri speciale.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, care prin decizia civilă nr. 184/1.07.2005 a Curții de APEL CONSTANȚAa fost respins.
Împotriva acestei decizii, recurenta " " Caf ormulat contestație în anulare, care prin decizia civilă nr. 345/CA/17.11.2005 a Curții de APEL CONSTANȚA a fost admisă, anulată decizia și fixat termen pentru rejudecarea recursului.
Rejudecând recursul, prin decizia civilă nr. 335/CA/15.12.2005 a fost admis recursul formulat de reclamanta " " C, casată sentința civilă nr. 56/CA/2005 pronunțată de Tribunalul Constanța și trimisă cauza spre rejudecare aceleași instanțe.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs a reținut că recursul este fondat, întrucât, prin adresa nr.18896/22.10.2003 emisă de Cis -a comunicat reclamantei compensarea sumei de 8.901.870.168 lei reprezentând TVA de rambursat la 31.08.2003 cu anumite sume reprezentând impozit, dobânzi, penalități și majorări de întârziere considerate ca fiind datorate bugetului de stat de către " " C
Împotriva acestei adrese, reclamanta a formulat contestație, iar prin răspunsul dat, comunicat cu adresa nr. 18896/22.10.2003, Cas usținut că în cauză, compensarea a fost efectuată conform prevederilor legale în vigoare, sumele compensate cu TVA de restituit nefăcând obiectul conversiei și neintrând nici sub incidența prevederilor art.11 din nr.OG 72/2002.
Ori, conform dispozițiilor art.41 Cod procedură fiscală, actul administrativ fiscal reprezintă actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale.
De asemenea, compensarea creanțelor, astfel cum este definită de art. 111 Cod procedură fiscală, reprezintă tocmai o modalitate de stingere a drepturilor și obligațiilor fiscale ce se face de către organul fiscal competent, la cererea debitorului sau înainte de restituirea ori rambursarea sumelor cuvenite acestuia (art. 111 alin. 3).
Articolul 111 alin.7 Cod procedură fiscală, prevede că, "organul competent va înștiința în scris debitorul despre măsura compensării luate potrivit alin. 3, în termen de 7 zile de la data efectuării operațiunii".
În raport de aceste dispoziții, Curtea a apreciat că nota de compensare reprezintă un act juridic administrativ fiscal, act ce poate fi contestat conform dispozițiilor legale în materie fiscală, respectiv în baza art.174 Cod procedură fiscală.
S-a mai reținut că, nu e întemeiată susținerea pârâtei potrivit cu care reclamanta avea la dispoziție calea contestației la executare, întrucât compensarea nu reprezintă un act de executare silită potrivit art.132 și următoarele Cod procedură fiscală, ci reprezintă o modalitate de stingere a obligațiilor fiscale, noțiunea de compensare fiind tratată în cuprinsul Codului d e procedură fiscală distinct de actele de executare silită.
Faptul că o astfel de stingere a obligațiilor fiscale poate fi operată din oficiu de către organul fiscal nu face ca actul de compensare să fie asimilat unui act de executare silită, ci vine să sublinieze caracterul administrativ al actului și împrejurarea că un astfel de act nu poate fi emis decât de un organ administrativ fiscal.
Reținându-se că în raport de considerentele sus exprimate, reclamanta are deschisă contestația fiscală împotriva actului de compensare, s-a constatat că prima instanță greșit a respins acțiunea ca inadmisibilă, fără a intra în cercetarea fondului.
Primind cauza spre rejudecare, Tribunalul Constanța a procedat la înregistrarea acesteia sub nr.R/26/CA/27.01.2006, în care pronunță sentința civilă nr. 377/COM/07.06.2006, prin care admite excepția necompetenței materiale a instanței și declină competența soluționării cauzei în favoarea Curții de APEL CONSTANȚA, reținându-se aplicarea dispozițiilor art. 7201alin. 2 Cod procedură civilă și art. 10 din Legea nr. 554/2004.
Împotriva acestei hotărâri, în termen, a formulat recurs, invocând ca motiv de casare disp.art.304 pct.9 cod pr.civilă, deoarece hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică.
S-a motivat că Tribunalul Constanța a fost investit, după intrarea în vigoare a Legii nr.554/2004, să rejudece cauza, astfel cum s-a stabilit prin decizia nr. 335/CA/15.12.2005 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA.
Decizia prin care instanța a fost investită să rejudece cauza este irevocabilă, astfel că nu se mai poate rediscuta competența instanței de trimitere.
In temeiul art.27 din Legea nr.554/2004, cauzele aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii, vor continua să judece potrivit legii aplicabile în momentul sesizării instanței.
Ori, litigiul dintre părți privește actul administrativ pentru sume în valoare de 4.414.273.744 lei ROL, legea aplicabilă în momentul sesizării instanței stabilea competența tribunalului.
Prin Decizia civilă nr.200/CA/03.10.2006 Curtea de APEL CONSTANȚA - Secția contencios administrativ respinge ca nefondat recursul, reținând în esență că, prin decizia civilă nr.335/CA/15.12.2005 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA, s-a casat sentința civilă nr.56/CA/2005 a Tribunalului Constanța, prin care s-a respins acțiunea reclamantei ca inadmisibilă și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleași instanțe.
Instanța de recurs a stabilit, fără a intra în fondul litigiului, că în mod greșit instanța de fond a respins acțiunea ca inadmisibilă, apreciind că nota de compensare reprezintă un act juridic administrativ fiscal, act ce poate fi contestat conform dispozițiilor legale în materie fiscală, respectiv art.174 cod pr.fiscală.
Conform disp.art.27 din Legea nr.554/2004, cauzele aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a prezentei legi, vor continua să se judece, potrivit legii aplicabile în momentul sesizării instanței.
Art.28 prevede că dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile Codului d e procedură civilă.
In art.10 din aceeași lege, este stabilită competența materială de fond, în funcție de două criterii:
a) poziționarea autorității publice emitente a actului ilegal în sistemul administrației publice;
b) valoarea impozitului, taxei, contribuției, datoriei vamale ce face obiectul actului administrativ contestat (suma de diferențiere fiind cea de 5 miliarde lei vechi).
In art.725/1 al.2 cod pr.civilă, se prevede că procesele în curs de judecată, la data schimbării competenței instanței legal investite, vor continua să fie judecate de acele instanțe. In caz de casare cu trimitere spre rejudecare, dispozițiile legii noi privitoare la competență sunt pe deplin aplicabile.
In aceste condiții, așa după cum a reținut și instanța de fond, în raport de obiectul cererii, cât și de dispozițiile legale mai sus-menționate, competența materială în soluționarea cauzei aparține Curții de APEL CONSTANȚA, iar în conformitate cu disp.art.312 Cod pr.civilă, recursul este respins ca nefondat.
În aceste condiții, fiind investită cu soluționarea cauzei în primă instanță, Curtea procedează la înregistrarea aleatorie a acesteia sub nr-, în care pronunță Sentința civilă nr.877/CA/28.12.2006 prin care, admite ca fondată acțiunea dedusă judecății, dispunând anularea deciziei emisă de pârâtă, comunicată cu adresa nr.26347, 26376/23.12.2003 și a actului administrativ fiscal nr.18896/22.10.2003 al DGFP.
Prin aceeași hotărâre instanța dispune obligarea pârâtei DGFP C să restituie reclamantei suma de 457.858 lei RON și la plata sumei de 375.625 lei RON dobândă calculată până la 18.12.2006 și în continuare până la plata sumei de restituit, obligând totodată pârâta la plata sumei de 1000 lei RON cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a pronunța sus-menționata hotărâre, instanța reține în esență, următoarele:
Potrivit art. 1 din Legea nr. 29/1990, "Orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale prevăzute de lege, printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorități administrative de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instanței competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei ce i-a fost cauzată".
În cauză, reclamanta, astfel cum arată prin precizările depuse la prima zi de înfățișare (fila 31 dosar nr. 57/CA/2004 al Tribunalului Constanța ) a solicitat, ca în contradictoriu cu C, să se anuleze deciziile nr. 26347, 26376/22.12.2003 și procesul-verbal de compensare comunicat cu adresa nr. 18896/24.09.2003, precum și restituirea sumelor reprezentând TVA de rambursat.
Din actele dosarului rezultă că privatizarea reclamantei a fost finalizată la 8.10.2002, cînd a fost înregistrat la Registrul Comerțului de pe lângă C transferul către investitorul strategic ( Internațional ) a dreptului de proprietate asupra pachetului majoritar de acțiuni deținut de stat. Aceasta denotă faptul că la data de 8.10.2002, majorarea capitalului social prin conversia în acțiuni a datoriilor societății se încheiase.
G nr. 72/2002 nu a condiționat stingerea obligațiilor societății de îndeplinirea formalităților ulterioare aprobării conversiei sau de respectarea unor termene.
Dimpotrivă, în art. 3 alin. 1 din ordonanță se menționează expres că "se aprobă stingerea, prin conversia în acțiuni, a obligațiilor societății către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetele locale, constând în impozite, taxe, contribuții și alte obligații bugetare ale societății,exigibilela data finalizării privatizării", iar potrivit dispozițiilor art. 11 din actul normativ menționat, modificat prin Legea nr. 33/13.01.2003, se scutesc la plata majorărilor de întârziere și penalitățile de orice fel aferente creanțelor care fac obiectul conversiei prevăzute la art. 3-5, datorate și neachitate până la data finalizării privatizării.
În raport de data finalizării privatizării - 8 octombrie 2002 - Direcția consideră că obligațiile bugetare care se sting prin conversie în acțiuni, sunt obligațiile restante la data de 8 octombrie 2002 și nu obligațiile restante la data intrării în vigoare a nr.OG 72/2002 - respectiv 31 august 2002, iar potrivit art. 11 din același act normativ, accesoriile datorate și neachitate până la data finalizării privatizării, aferente creanțelor respective, se scutesc la plată.
Prin urmare, se constată că greșit pârâta a procedat la compensarea între sumele considerate ca datorate și TVA de primit, reținând că reclamanta are datorii la bugetul de stat și nu are dreptul la TVA de rambursat, în consecință, compensarea comunicată prin adresa nr. 18896/22.10.2003 și decizia C comunicată cu adresa nr. 26347, 26376/23.12.2003 fiind nelegale, urmând a dispune anularea acestora.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta DGFP, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub următoarele aspecte:
- hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței instanței, motiv de casare prev.de art.304 pct.3 Cod pr.civilă;
- instanța a încălcat formele de procedură prev.de art.105 al.2 Cod pr.civilă;
- instanța s-a pronunțat în contradictoriu cu o instituție publică ce nu avea calitate procesuală în cauză;
- hotărârea este netemeinică și nelegală cu privire la soluționarea fondului.
Prin Decizia nr.2770/30 mai 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția contencios administrativ și fiscal, în dosar nr-, se admite recursul, dispunându-se casarea sentinței atacate cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru a aprecia de această manieră, instanța reține în esență că, în raport de motivele invocate și de prevederile art.304 și ale art.304 (1) Cod pr.civilă, recursul este fondat, urmând a fi admis și a se dispune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.
1. Astfel, Curtea de APEL CONSTANȚAa fost legal investită prin declinare de competență cu judecarea cauzei, suma ce s-a solicitat a fi restituită prin acțiune, depășind nivelul de 500.000 lei RON prevăzut de art.10 din Legea nr.554/2004, critica formulată privind necompetența materială fiind neîntemeiată.
2. Se reține de către C, referitor la motivul de recurs privind calitatea procesuală pasivă a instituției financiare pârâte, respectiv citarea în cauză a Direcției Generale de Administrare a Contribuabili, s-a invocat împrejurarea că societatea reclamantă a fost transferată în administrarea acestei ultime autorități.
3. Întrucât nu s-au depus la dosar nici anexa 2 în care ar figura societatea la poziția 833 și nici protocolul de transmitere a creanței în litigiu de la pârâtă la, Curtea constată că, se impune rejudecarea cauzei de prima instanță, pentru ca hotărârea ce se va pronunța să fie opozabilă instituției ce administrează în prezent obligațiile fiscale ale societății.
4. Trimiterea cauzei aceleiași instanțe, reține Curtea că, se impune și pentru ca solicitarea reclamantei de obligare la plata dobânzii la nivelul majorărilor și penalităților începând cu data reținerii sumei și până la restituire, să fie pusă în discuția părților, în condițiile în care cererea a fost făcută după încheierea ședinței de judecată de la 16 noiembrie 2006, conform încheierii, iar cuantumul dobânzii a fost precizat de abia la 18 decembrie 2006, când cauza rămăsese în pronunțare după dezbaterile din 07 decembrie 2006.
5. C din urmă motiv de trimitere spre rejudecare a cauzei, reținut de C, are în vedere valoarea dobânzii și modul de calcul al acesteia, pentru care nu s-au făcut precizări, nu s-au administrat probe și nu s-a motivat în hotărârea atacată pentru a se stabili dacă suma acordată cu acest titlu, de 375.625 lei RON are sau nu suport legal.
6. Față de soluția dată recursului, Curtea nu a analizat și celelalte motive invocate în scris de pârâtă, vizând fondul litigiului, și în legătură cu care statuează a fi avute în vedere ca apărări de instanța de trimitere.
Primind cauza spre rejudecare, Curtea de APEL CONSTANȚA - Secția contencios administrativ și fiscal procedează la înregistrarea aleatorie a acesteia sub nr.2210/36/20.07.2007 pentru ca, în respectarea disp.art.315 Cod pr.civilă să procedeze la completarea cadrului procesual prin introducerea în cauză în calitate de pârâtă, a Agenției Naționale de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Contribuabili, la termenul de judecată din 01.10.2007.
La același termen de judecată, Curtea pune în vedere părților să depună la dosarul cauzei anexa nr.2 în care societatea reclamantă figurează înscrisă la poziția 833, precum și protocolul de transmitere a creanței în litigiu către pârâta Agenției Naționale de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Contribuabili.
S-a depus la dosar Ordinul nr.1354/25.09.2007 publicat în O nr.664/27.01.2007 pentru actualizarea contribuabili prevăzut de Ordinul ministrului finanțelor publice nr.753/2006 privind organizarea activității de administrare a contribuabili, cu modificările și completările ulterioare, însoțit de Lista contribuabili care vor fi administrați de către Direcția generală de administrare a contribuabili, începând cu data de 01.01.2008, unde la poziția 274 este indicat C -.
Având în vedere că, reclamanta prin Notele scrise depuse la dosar la data de 01.10.2007 a înțeles a depune la dosarul cauzei calculul la nivelul dobânzilor datorate pentru neplata în termen a obligațiilor bugetare și pe perioada amânării stabilite, pentru fiecare zi de întârziere, în conformitate cu hotărârile de Guvern în aplicarea OG nr.61/2002 pentru anul 2003 și în continuare, hotărârile de Guvern în aplicarea OG nr.92/2003 pentru anii 2004 - 2007, în scopul reparării integrale a prejudiciului cauzat ca urmare a reținerii nejustificate a TVA la termenul de judecată din 13 decembrie 2007 instanța solicită pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Contribuabili, cu adresă, să comunice punctul de vedere referitor la calculul sumelor datorate pentru perioada vizată.
Prin întâmpinarea depusă la dosar prin fax, Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Contribuabili își precizează poziția procesuală în sensul că, solicită respingerea acțiunii formulată de reclamantă ca nefondată, cu motivația în esență că, disp.art.11 (1) din OG nr.72/2002 aprobată cu modificări prin Legea nr.33/2003 astfel cum a fost completată prin OUG nr.26/2004, nu sunt aplicabile în speță, atât timp cât, completarea făcută prin OG nr.26/2004 este ulterioară finalizării operațiunilor privind privatizarea reclamantei, respectiv 08.10.2002 și transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor, respectiv 08.01.2004.
Examinând actele și lucrările dosarului,Curteaapreciază că, acțiunea este fondată urmând a fi admisă, pentru următoarele considerente, în esență:
În cauză, reclamanta, astfel cum arată prin precizările depuse în temeiul art.132 (2) pct.2 Cod pr.civilă, a solicitat în contradictoriu cu DGFP C să se anuleze deciziile nr.26347, 26376/22.12.2003 și procesul verbal de compensare comunicat cu adresa nr.18896/24.09.2003, precum și restituirea sumelor reprezentând TVA de rambursat, de la data reținerii nejustificate a sumei de 457.858 lei RON - respectiv 22 octombrie 2003 - până la data pronunțării hotărârii și în continuare până la plata sumei de restituit.
Ca temei de drept al cererii, reclamanta a invocat art.5 al.2 din Legea nr.29/1990, C - considerându-se persoană vătămată într-un drept al său prin actul administrativ fiscal a cărui anulare o solicită și repararea pagubei ce i-a fost cauzată prin nerestituirea TVA de rambursat, astfel cum s-a indicat și de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Ministerului Finanțelor, cu adresa nr.-/12.12.2003 (fila 12 dos.57/2004).
Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, cu adresa nr.342.066/10.12.2003 (fila 10 dos.57/2004), a stabilit că adresa nr.18896/22.10.2003 nu are natură de comunicare a procesului verbal nr.21358/28.10.2003 și reprezintă un act administrativ fiscal, de sine stătător, care produce efecte de stingere prin compensarea de TVA de rambursat, cu obligații bugetare de restituit, iar competența de soluționare este reglementată de Legea nr.29/1990 a contenciosului administrativ.
Ulterior, formulând întâmpinare, pârâta a invocat excepția inadmisibilității acțiunii în temeiul art.25 din OG nr.61/2002 și art.11.1, susținând că actul de compensare este o măsură de executare silită, astfel că, instanța a procedat la calificarea actului administrativ fiscal, de compensare, stabilind irevocabil prin Decizia civilă nr.335/CA/15 decembrie 2005 a Curții de APEL CONSTANȚA, pronunțată în dosar nr.345/CA/2005 competența materială în soluționarea cauzei în favoarea Secției de contencios administrativ, urmare aprecierii că, adresa sus-nominată este un act juridic administrativ fiscal.
Curtea reține că, reclamanta a solicitat mărirea cuantumului dobânzilor la nivelul majorărilor de întârziere, în conformitate cu prevederile OG nr.92/2003, cu motivația în esență că, dobânda solicitată reprezintă câștigul - profitul - pe care l-ar fi obținut din investirea banilor dacă pârâta i-ar fi plătit suma datorată la termen, în condițiile legii.
Calculul a fost făcut la nivelul dobânzilor datorate pentru neplata în termen a obligațiilor bugetare, pentru fiecare zi de întârziere în conformitate cu Hotărârile de Guvern în aplicarea OG nr.61/2002 pentru anul 2003 și în continuare Hotărârea Guvernului în aplicarea OG nr.92/2003 pentru anii 2004 - 2007, în scopul reparării integrale a prejudiciului cauzat ca urmare a reținerii nejustificate a TVA.
Cererea și calculul pentru majorarea dobânzilor, pentru fiecare perioadă, cu invocarea și anexarea actelor normative care reglementează dobânda, au fost comunicate de instanță pârâtelor cu adresă, ce nu au contestat calculul ori temeiul legal invocat de reclamantă pentru cuantumul dobânzilor la nivelul majorărilor de întârziere.
ANAF a formulat întâmpinare la fondul cauzei, făcând referire la art.3 din OG nr.72/2002, care reglementează conversia în acțiuni a obligațiilor societății către bugetul de stat și fondurile speciale exigibile la data finalizării privatizării.
Pârâta nu contestă data de 08 octombrie 2002 de finalizare a privatizării ui C, susținând însă că, transferul dreptului de proprietate s-a produs la data de 08 ianuarie 2004, când s-a înregistrat conversia de acțiuni a obligațiilor societății către bugetul de stat și bugetele speciale exigibile la data finalizării privatizării, iar în conformitate cu art.11 din OG nr.72/2002, aprobată cu modificări prin Legea nr.33/2003 au fost scutite de la plată majorările de întârziere și penalitățile aferente creanțelor convertite în acțiuni.
Pentru sumele ce nu fac obiectul conversiei în acțiuni, se susține că organele fiscale au procedat în mod corect la compensarea acestora cu TVA de compensat, iar disp.art.11 (1) din OG nr.72/2002 aprobată prin Legea nr.33/2003 completată prin OUG nr.24/2004 nu au aplicare în cauză.
Astfel de susțineri nu pot fi primite de instanță deoarece, prin Legea nr.33/2003 pentru aprobarea nr.OG72/2002 privind unele măsuri pentru finalizarea procesului de privatizare a " ", coroborate cu nr.HG 532/2001, privind aprobarea strategiei de privatizare a societăților, legiuitorul a stabilit că se procedează la scutirea de la plata penalităților și/sau a majorărilor de întârziere aferente obligațiilor bugetare restante la data finalizării privatizării.
Curtea reține că, pentru sumele de 773.597.030 lei ROL (77.359 lei RON) și 228.199.714 lei ROL (22.819 lei RON) reprezentând penalități de întârziere și dobânzi calculate pentru perioada 27 iunie 2003 - 17 octombrie 2003 prin procesele verbale nr.21358.1.1 și 21358.1.2 din 17 octombrie - pct.1 și 2 din Precizările pârâtei comunicate cu adresa nr.1591 din 21 octombrie 2004 (fila 97 dos.57/2004) - pârâta DGFP Caf ost obligată irevocabil la restituire prin Decizia civilă nr.132/CA/20 septembrie 2004 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA în dosar nr.259/CA/2004 (fila 110 dos.57/2004).
Celelalte sume compensate care formează obiectul cererii din prezenta cauză, reprezintă, conform certificatului de atestare fiscală nr.21198 din 07 ianuarie 2003 (fila 18 dos.57/2004), majorări de întârziere și penalități calculate până la data de 08 octombrie 2002 (data finalizării privatizării) stinse la plată în conformitate cu art.11 din OG nr.72/31 august 2002, aprobată prin Legea nr.33/27 ianuarie 2003, cu modificările aduse prin OG nr.26/30 aprilie 2004, la art.II privind unele măsuri pentru finalizarea procesului de privatizare a ui, reprezintă majorări de întârziere și amenzi, penalități la data de 08 octombrie 2002, stinse la plată.
Într-o atare situație, urmare reținerilor făcute prin certificatul de atestare fiscală întocmit de DGFP C la 07 ianuarie 2003, Curtea reține că, la data de 08 octombrie 2002, data finalizării privatizării ui C - erau achitate integral obligațiile de plată către bugetul de stat și fond special susținere învățământ, societatea având de achitat numai majorări de întârziere pentru:
- TVA - 58.950.061 lei, majorări de întârziere și 5.644.750 lei penalități;
- majorări de întârziere pentru impozit pe profit - 519.663.885 lei;
- majorări de întârziere pentru impozit pe venituri din salarii - 116.761.058 lei;
- majorări de întârziere la fondul special susținere învățământ - 3.556.525.066 lei și penalități la acest fond - 156.698.924 lei, sumele fiind stabilite în temeiul art.2 lit."e" din OG nr.72/2002, prin certificat de obligații fiscale, în vederea scutirii la plată în conformitate cu art.11 din ordonanță.
Este de necontestat că, prin art.11 din OG nr.72/2002, legiuitorul a scutit la plată majorările de întârziere și penalitățile de orice fel aferente creanțelor care fac obiectul conversiei prev.de art.3-5 și 7 datorate și neachitate până la data finalizării privatizării, ce în speță este 08 octombrie 2002, respectiv data transferului către investitorul strategic al dreptului de proprietate asupra pachetului majoritar de acțiuni deținut de stat.
Așa fiind, urmează a se reține că, în ce privește suma de 4.578.578.982 lei cuprinsă în procesul-verbal nr.10560/23.12.2002, aceasta reprezintă penalități și majorări calculate la data finalizării privatizării, conform certificatului fiscal din 7.01.2003 și care intră sub incidența art. 11 din nr.OG 72/2002 și nr.HG 532/2001, aplicând principiul de interpretare conform căruia cu atât mai mult se vor scuti la plată majorările și penalitățile de întârziere aferente unor debite achitate până la data privatizării, dacă sunt scutite la plată majorările și penalitățile de întârziere aferente unor debite care se convertesc în acțiuni la data finalizării privatizării.
În ce privește suma cuprinsă în procesul-verbal nr. 21358/17.10.2003 în cuantum de 733.579.030 lei, aceasta reprezintă penalități și majorări de întârziere aferente unor debite care s-au stins prin conversie în acțiuni la data finalizării privatizării, calculate după această dată.
Sumele s-au calculat astfel greșit, deoarece au un regim special potrivit actelor normative enunțate (OG nr. 72/2002, Legea nr. 33/13.01.2003 și nr.HG 532/2001), la data întocmirii proceselor-verbale, obligațiile bugetare ale societății fiind stinse prin efectul legii (OG nr. 72/2002 aprobată și modificată prin Legea nr. 33/2003), în acest sens fiind dispozițiile art. 3 coroborat cu art. 11 din nr.OG 72/2002 care reglementează finalizarea privatizării " " C, "obligațiile bugetare ale societății exigibile la data finalizării privatizării (8.10.2002) sunt stinse prin conversia în acțiuni în timp ce majorările și penalitățile de orice fel aferente se scutesc de la plată".
Astfel, debitul principal pentru care s-au calculat majorări și penalități de întârziere este stins, cu consecința că și majorările și penalitățile de întârziere aferente debitului principal sunt scutite la plată, în consecință pârâta datorând sumele greșit compensate.
OG nr. 72/2002 a fost aprobată prin Legea nr. 33/27.01.2003, completată prin nr.OUG 26/2004, art. 52 pct. 2, din care rezultă expres că se scutesc la plată majorările de întârziere, dobânzile și penalitățile de orice fel aferente creanțelor care fac obiectul conversiei, precum și orice alte accesorii aferente creanțelor bugetare achitate de societatea comercială, datorate și calculate la data finalizării privatizării".
Potrivit art. 2 lit. "d" din nr.OG 72/2002 data finalizării privatizării este data transferului către investitorul strategic a dreptului de proprietate asupra pachetului majoritar de acțiuni deținut de stat.
Pentru considerentele sus expuse, exprimate în admiterea acțiunii, urmează a fi înlăturate susținerile pârâtei, în apărare, pe fondul cauzei.
Pentru aceste considerente și în aplicarea art.1 și 11 din Legea nr. 29/1990 și a art. 1200 Cod procedură fiscală, acțiunea va fi admisă, anulată decizia C comunicată cu adresa nr. 26347, 26376 din 23.12.2003 și actul administrativ fiscal nr. 18896/22.10.2003 al
Pe cale de consecință, pârâtele DGFP C și ANAF - Direcția Generală de Administrare a Contribuabili, urmează a fi obligate la plata sumei de 457.858 lei RON în favoarea reclamantei - -
Referitor la valoarea dobânzii și la modul de calcul a acesteia, urmează a se reține că, în speță, s-au făcut precizări astfel după cum sus s-a expus, și deoarece în temeiul art.132 al.2 Cod pr.civilă, reclamanta - - Caî nțeles a-și mări cuantumul dobânzilor la nivelul majorărilor de întârziere în conformitate cu prevederile OG nr.92/2003 de la data reținerii nejustificate a sumei de 457.858 lei RON, respectiv 22 octombrie 2003, până la data pronunțării hotărârii și în continuare până la plata sumei de restituit, Curtea reține că, capătul de cerere dedus judecății este fondat, urmând a fi admis.
Curtea apreciază că, dobânda solicitată reprezintă câștigul - profitul - pe care l-ar fi obținut reclamanta din investirea banilor, dacă pârâta i-ar fi plătit suma datorată la termen, în condițiile legii, astfel că, pârâtele DGFP C și ANAF - Direcția Generală de Administrare a Contribuabili urmează a fi obligate la plata sumei de 617.971 lei RON reprezentând dobânzi la nivelul majorărilor de întârziere în conformitate cu prevederile OG nr.92/2003 de la data reținerii nejustificate a sumei de 457.858 lei RON, respectiv 22 octombrie 2003, până la data pronunțării hotărârii și în continuare până la plata sumei de restituit.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, obligă pârâtele la plata sumei de 2.600 lei RON cheltuieli de judecată către reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul - - C, cu sediul în Port nr.1, județul C, în contradictoriu cu pârâtele C, cu sediul în str. -. - nr. 18, județul și AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE A CONTRIBUABILI - cu sediul în B,-, sect.5
Dispune anularea deciziei Direcției Generale a Finanțelor Publice, comunicată cu adresa nr.26376/23 decembrie 2003 și a actului administrativ fiscal nr.18896 din 22 octombrie 2003 a DGFP.
Obligă pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice C și Administrația Națională de Administrare Fiscală, să restituie reclamantei suma de 457.858 lei RON și la plata sumei de 617.971 lei RON reprezentând dobânzi la nivelul majorărilor de întârziere în conformitate cu prevederile OG nr.92/2003 de la data reținerii nejustificate a sumei de 457.858 lei RON, respectiv 22 octombrie 2003, până la data pronunțării hotărârii și în continuare până la plata sumei de restituit.
Obligă pârâtele la plata sumei de 2.600 lei RON cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.
Cu recurs, în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 februarie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.hot.jud.-/25.02.2008
Dact.Sz - 5 ex/25.02.2008
Președinte:Georgiana PulbereJudecători:Georgiana Pulbere, Eufrosina Chirica
