Anulare act administrativ . Decizia 148/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia civilă nr.148/CA

Ședința publică de la 10 martie 2008

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Kamelia Vlad

JUDECĂTOR 2: Erol Geli

JUDECĂTOR 3: Revi Moga

Grefier - -

Pe rol, judecarea recursului în contencios administrativ formulat de recurenta reclamantă "ROMSILVA" prin DIRECȚIA SILVICĂ C, cu sediul în str. - nr. 250, județul C, împotriva sentinței civile nr. 593/08.06.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți CONSILIUL LOCAL, județul C, OFICIUL DE cadastru ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ, cu sediul în-, județul C și ORAȘUL prin PRIMAR, județul C, având ca obiect anulare act administrativ.

Dezbaterile asupra fondului motivelor de recurs au avut loc în ședința publică din 25.02.2008 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în conformitate cu disp. art.260 alin.(1) Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea la data de 3.03.2008, 10.03.2008, când a pronunțat următoarea hotărâre.

CURTEA

Asupra recursului contencios administrativ de față;

Prin cererea adresată Tribunalului Constanța - Secția contencios administrativ și înregistrată sub nr- reclamanta Regia Națională a Pădurilor - Romsilva prin Direcția Silvică în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local, Orașul prin Primar și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Cas olicitat ca prin hotărâre să se dispună anularea hotărârilor nr. 27/15.09.1994 și 33/30.06.1999, a adeverințelor nr. 725/14.01.2005 și 301/10.01.2005 și să se dispun ă radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate asupra suprafeței de 50.000 mp. teren - CF - nr. 1460.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin Decizia nr. 42/16.02.1976, Consiliul popular al județului C, a transmis din administrarea comunelor și 23 August în administrarea Inspectoratului silvic județean C, terenurile în suprafață de 28,16 respectiv 2,50 ha. conform anexei, terenurile preluate fiind supuse procesului de împădurire.

Reclamanta a învederat că, în urma cedărilor ulterioare între cele două unități, au rămas în administrarea sa doar 5 ha. suprafața care a fost înscrisă în cartea funciară sub nr. 1460 de către Primăria la data de 18.01.2005 și

ulterior a fost vândută către SC Motors SRL contract autentificat sub nr. 152/17.01.2006.

În susținerea acțiunii au fost anexate în copie adresa 12092/4.10.2006, adresa nr. 10826/6.09.2006, adresa nr. 4640/19.09.2006, adresa 420/12.08.2006, Decizia nr. 421/6.02.1976 și documentația care a stat la baza emiterii acesteia, încheierea nr. 467/18.01.2005.

În drept a fost invocată Legea nr. 554/2004.

Legal citat - pârâtul Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară C și-a precizat poziția procesuală și a invocat pe cale de excepție lipsa calității procesuale pasive în privința cererii privind anularea actelor administrative și necompetența materială a Tribunalului Constanța referitor la capătul de cerere - privind radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate intabulat în favoarea Orașului în temeiul art. 50 alin. (2) din Legea nr. 7/1996 republicată.

Prin întâmpinare pârâtul Consiliul Local a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei în aplicarea dispozițiilor art.9 din HG 1105/29.09.2003 privind reorganizarea Regiei Naționale a Pădurilor și excepția tardivității formulării cererii privind anularea actelor administrative.

Învederează că, art. 30 alin. (2) din Legea nr. 69/1991 privind administrația publică locală și art. 29 alin. (2) din aceeași lege modificată la 18.aprilie.1996, în vigoare la emiterea hotărârilor nr. 27/1994 și nr. 33/1999, prevăd că actele normative devin obligatorii de la data aducerii la cunoștință prin afișare, obligație îndeplinită de Consiliul Local.

Apreciază că acțiunea introdusă în decembrie 2006 este tardivă, în condițiile în care art. 7 din Legea nr. 554/2004 prevede că plângerea prealabilă se poate introduce și peste termenul prevăzut de alin. (1) de 30 de zile, dar nu mai târziu de 6 luni de la emiterea actului.

Privitor la cele două adeverințe, Consiliul Local arată că reprezintă acte administrative ce puteau fi contestate pe calea contenciosului administrativ Legea nr. 29/1990 și 554/2004.

Adeverința nr. 725/14.01.2005 atestă că terenul intravilan în suprafață de 60.000 mp. din acte și 60.542 mp. din măsurători face parte din domeniul privat al orașului, fiind identificat conform Planului de amplasament și delimitare a corpului de proprietate anexată, iar adeverința nr. 301/10.01.2005 atestă că terenul de aproximativ 6 ha. face parte din domeniul privat al orașului situație în care OCPI prin încheierea nr. 467/18.01.2005 a dispus intabularea dreptului de proprietate al orașului.

În privința ultimului capăt de cerere privind radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate invocă dispozițiile art. 17 din Codul d e Procedură civilă, care reglementează prorogarea legală de competență, menționând competența Tribunalului Constanța de a soluționa cererea.

Pe fondul cererii pârâtul arată că radierea nu mai poate fi dispusă întrucât dreptul său de proprietate este confirmat prin cele două adeverințe acte administrative irevocabile prin nerecurare.

La termenul din data de 4.04.2007 pârâtul Consiliul Local renunță la excepția privind lipsa calității procesuale active a reclamantei, motivat de faptul că există mandat de reprezentare dat de Regia Națională a Pădurilor - Romsilva atât pentru directorii unităților din subordine cât și pentru consilierii juridici, reprezentare prevăzută de art. 68 alin. (4) Cod procedură civilă.

Prin încheierea din data de 30.05.2007 instanța dispune respingerea excepției necompetenței materiale a Tribunalului Constanța invocată de Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară C în ceea ce privește anularea actelor administrative atacate.

La termenul din data de 30.05.2007 instanța pune în dezbaterea contradictorie a părților excepția tardivității formulării cererii invocată de pârâtul Consiliul Local.

Prin sentința civilă nr.593/2007, Tribunalul Constanțaa admis excepția tardivității invocată de pârâtul Consiliul Local al Orașului; a respins ca tardivă cererea formulată de reclamanta Regia Națională a Pădurilor - Romsilva prin Direcția Silvică C, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al Orașului și Orașul prin Primar, privind anularea HCL nr. 27/1994 și 33/1999 și adeverințelor nr. 725 și 301/2005; a respins capătul de cerere formulat de reclamanta Regia Națională a pădurilor Romsilva prin Direcția Silvică C în contradictoriu cu pârâtul Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară C și a obligat reclamanta la 1.500 lei cheltuieli de judecată către pârâtul Consiliul Local al Orașului.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că Hotărârea Consiliului Local, respectiv 27/1994 și 33/1997 au fost adoptate în considerarea dispozițiilor Legii 69/1991 (în vigoare la acea dată).

Conform art.30 din actul normativ menționat, hotărârile devin obligatorii de la data aducerii lor la cunoștință publică, iar potrivit art.5 alin.5 din Legea 29/1990, introducerea cererii la instanță nu se va putea face mai târziu de un an de la data comunicării actului a cărei anulare se solicită.

În speță, actele administrative contestate au fost aduse la cunoștință publică prin afișare astfel cum rezultă din procesele verbale anexate ( filele 86 - 87) la 12.VII.1999, respectiv 26.IX.1994, iar acțiunea a fost formulată la 9.2007, cu mult peste termenul stipulat de art.5 din Legea 29/1990.

De asemenea nici cele două adeverințe nr.301/2005 și 725/2005, acte administrative unilaterale, nu au fost contestate în termenul consacrat de dispozițiile legale enunțate.

Pe cale de consecință s-a respins și capătul de cererea referitor la radierea din Cartea funciară a dreptului de proprietate a suprafeței de 50.000 mp. în condițiile în care cele două acte administrative ce au stat la baza intabulării dreptului de proprietate nu au fost anulate.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs reclamanta pentru următoarele motive:

- greșit s-a admis excepția tardivității acțiunii și-a fost respinsă cererea ca tardiv formulată întrucât chiar dacă s-ar admite incidența disp. art.5 (5) din Legea 29/1990, s-au afișat doar hotărârile fără menționa parcelele de teren ce fac obiectul acestora;

- au fost încălcate disp. art.11 (2) din Legea 213/1998, cu privirela actele juridice privind bunuri ale domeniului public, situație în care acțiunea este imprescriptibilă.

Pârâtele prin întâmpinare au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Verificând legalitatea și temeinicia sentinței recurate în raport cu criticile aduse se constată că recursul este nefondatdin următoarele considerente:

Prin hotărârea nr.27/1994 Consiliul Local a aprobat planul urbanistic general al localității, privind suprafața de intravilan de 634,29 ha, iar pentru localitatea pentru suprafața de intravilan de 108,10 ha, ulterior prin hotărârea nr.33/1999, aceeași autoritate administrativă a avizat favorabil Planul Urbanistic al Orașului.

Aceste hotărâri au fost aduse la cunoștință publică conform procesului-verbal de afișare, fila 86-87 din dosarul de fond, fiind respectate disp. art.29 din Legea 69/1991, modificată și republicată la 18.IV.1996, iar acestea devin obligatorii de la data aducerii lor la cunoștință publică.

Formularea acțiunii în justiție împotriva actelor administrative adoptate sub imperiul Legii 69/1991, modificată și republicată putea fi înregistrată la instanță în termenul prev. de Legea 29/1990, privind contenciosul administrativ.

Art 5 alin.5 din Legea 29/1990, prevede că, în toate cazurile, introducerea cererii la instanță nu se putea face mai târziu de un an de la data comunicării actului administrativ a cărei anulare se solicită.

În atare condiții, în funcție de natura actelor administrative contestate (hotărâri cu carater normativ ) termenul de un an de zile curge de la data aducerii la cunoștință publică (afișare) împlinindu-se la 12.VII.2000 respectiv, 26.IX.1995.

Întrucât acțiunea împotriva acestora a fost formulată la 9.2007, termenul prev. de art.5 alin.5 din Legea 29/1990 a fost depășit cum corect a reținut și instanța de fond.

Susținerea recurentei în sensul că nu a avut cunoștință de parcele de teren ce fac obiectul prezentei cererii, nu este întemeiată întrucât recurenta în baza actelor administrative putea studia documentația ce a stat la baza emiterii acestora.

Mai mult decât atât, în conținutul hotărârii contestate se menționează avizele ce au fost obținute pentru emiterea acestora ( acte de la acele instituții publice și la care avea acces recurenta.

Cu privire la cele două adeverințe emise sub incidența Legii 554/2004 și contestate de către recurentă, instanța corect a reținut aplicarea disp. art.11 alin.2 și 5 din noua lege a cpntenciosului administrativ, respectiv, necontestarea lor în termenul consacrat de lege.

În ceea ce privește susținerea recurentei în legătură cu aplicarea disp. art.11 alin 2 din Legea 213/1998 nici aceasta nu este întemeiată întrucât conform adeverinței nr.725/14.2005, terenul de 60.000 mp ( 60.542 din măsurători) face parte din domeniul privat al Consiliului Local, iar pe de altă parte recurenta nu invocă decât un drept de folosință,în bazaunor decizii anterior anului 1990.

De asemenea natura juridică a terenului este confirmată și de adeverința 301/2005, în baza căreia s-a dispus și înlăturarea dreptului de proprietate privată al Orașului.

Ca atare, având în vedere considerentele sus expuse, în baza art.312 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECI D E

Respinge ca nefondat recursul declarat în contencios administrativ formulat de recurenta reclamantă "ROMSILVA" prin DIRECȚIA SILVICĂ C, cu sediul în str. - nr. 250, județul C, împotriva sentinței civile nr. 593/08.06.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți CONSILIUL LOCAL, județul C, OFICIUL DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ, cu sediul în-, județul C și ORAȘUL prin PRIMAR, județul C, având ca obiect anulare act administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 10 martie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

10 martie 2008

jud.fond.

red.dec.jud. - 10.04.2008

tehnored.Gref.

2ex/11.04.2008

Președinte:Kamelia Vlad
Judecători:Kamelia Vlad, Erol Geli, Revi Moga

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Decizia 148/2008. Curtea de Apel Constanta