Anulare act administrativ . Decizia 1492/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECTIA COMERCIALA,DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV SI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1492
Ședința publică din data de 20 iunie 2008
Instanta constituita din:
PREȘEDINTE: Rodica Filip
JUDECĂTOR 2: Eleonora Gheța
JUDECĂTOR 3: Sergiu Leon
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 213 pronunțată în data de 08 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal, făcut în cauză, la a doua strigare se prezintă recurenta personal asistată de către av. și consilier juridic, - în reprezentarea intereselor intimatei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este legal timbrat cu suma de 2 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,3 lei.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de 11.06.2008 intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice a înregistrat întâmpinare.
Un exemplar se comunică cu reprezentanta intimatei.
Reprezentantul recurentei depune precizări la recurs, pe care prin intermediul grefei le comunică și cu apărătorul intimatei.
De asemenea se mai depune copia sentinței civile nr. 3068/2003 pronunțată în dosarul nr.3781/2003 al Tribunalului Sălaj.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau alte excepții de invocat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru susținerea pe fond a recursului.
Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței recurate în sensul anulării actelor administrative și a acordării de daune morale.În susținere arată că, în mod eronat instanța a considerat că reclamanta se afla în concediu de odihnă când în realitate ea se afla în concediu medical, de boală existând înscrisuri depuse în acest sens.Mai mult de atât nu au fost efectuate cercetări administrative care să justifice emiterea celor două acte administrative, așa cum prevăd dispozițiile Codului Muncii.În ceea ce privește Decizia nr.33/2007 aceasta este ilegală, intimata nu a efectuat o cercetare disciplinară prealabilă așa cum prevăd dispozițiile art.267 din Codul Muncii.Față de dispoziția nr.101/2007 aceasta a fost emisă în aceleași condiții, pe perioada în care recurenta era în concediu medical, fiind un abuz, la data suspendării neputându-se dovedi vinovăția recurentei, bazându-se doar pe comunicarea Parchetului De asemenea, recurentei i-a fost încălcat dreptul la o judecată dreaptă prin încălcarea dispozițiilor art.90 lit.a din Legea nr.188/1999.
În ceea ce privește daunele solicitate în cuantum de 15 000 lei acestea se justifică datorită presiunilor și tracasărilor la care recurenta a fost supusă. Mai arată că în cursul dezbaterii cauzei penale martorii și-au schimbat toți declarațiile. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Apărătorul intimatei solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate, pentru motivele expuse în întâmpinare. În motivare arată că în ceea ce privește repartizarea stimulentelor aceasta trebuia să fie făcută de către cineva în condițiile în care recurenta se afla în concediu medical nefiind la serviciu în aceea perioadă. Față de dispoziția de suspendare aceasta a avut la bază rechizitoriul Parchetului și a fost pusă în aplicare la data încetării concediului pentru incapacitate temporară de muncă, fiind emisă cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 188/1999 care se completează cu dispozițiile codului muncii, acesta din urmă neconținând dispoziții contradictorii.
În privința daunelor materiale și morale solicitate acestea nu se justifică astfel că solicită respingerea acestora.
În replică arată că solicită rectificarea datei de 07.10.2007 în data de 27.06.2007, astfel că la această dată, împotriva recurentei nefiind început procesul penal.
Curtea, în raport de obiectul cauzei, înscrisurile existente la dosar și susținerile părților litigante rămâne în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.547 din 14 martie 2008 pronunțată în dosarul nr- a fost respinsă ca nefondată acțiunea reclamantei împotriva pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice
Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că prin decizia nr.33/20.03.2007 DGFP Sad ispus ca începând cu data emiterii deciziei atribuțiile privind repartizarea nominală a stimulentelor pentru personalul din cadrul Șimleul S să fie delegate d-nei, anterior aceste atribuții fiind exercitate de către reclamantă.
Excepția privind prescripția dreptului la acțiune invocată de pârâtă a fost respinsă de instanța de fond cu motivare că termenul de introducere a acțiunii privind anularea unui act administrativ este de 6 luni de la data comunicării acestuia, conform art.11 alin.1 din Legea nr.554/2004 iar pârâta nu a făcut dovada datei la care a comunicat decizia pentru a se face verificările corespunzătoare.
Cu privire la fondul cauzei s-a reținut că această decizie a fost emisă la data de 20.03.2006 când reclamanta se afla în concediu medical situație care a fost asimilată unei forțe majore întrucât repartizarea fondurilor de stimulare, într-o perioadă în care raportul de serviciu era suspendat, trebuia făcută cu obiectivitate și imparțialitate, cu respectarea dispozițiilor legale.
În ceea ce privește dispoziția nr.101/26.07.2007 s-a reținut că prin aceasta DGFP Sad ispus suspendarea de drept a raporturilor de serviciu alle reclamantei, conform art.94 alin.1 lit.m coroborat cu art.86 alin.2 din Legea nr.188/1999 întrucât s-a dispus trimiterea în judecată a reclamantei pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu. Decizia urma să aibă aplicabilitate la dat încetării concediului pentru incapacitate temporală de muncă.
Având în vedere infracțiunea pentru care reclamanta a fost trimisă în judecată și dispozițiile imperative ale art.86 alin.2 din Legea nr.188/1999, în opinia instanței de fond măsura a fost legală.
Cu privire la cererea de transfer, s-a reținut că răspunsul negativ transmis reclamantei este legal întrucât raportul de serviciu a fost suspendat iar dispozițiile art.49 alin.4 din Codul muncii împiedică salariatul să beneficieze de vreun drept ce rezultă din calitatea sa de angajat. Prin urmare chiar dacă s-ar admite că ar fi posibil "transferul" în cadrul aceleiași structuri sau compartimente ale instituției publice, acesta nu poate fi realizat în considerarea dispozițiilor legale menționate anterior.
Cu privire la cererea înregistrată sub nr.10502/3.09.2007 pentru aprobarea efectuării concediului de odihnă începând cu data de 3.09.2007, rezoluția autorității publice a fost în sensul refuzului aprobării cererii, instanța reținând incidența dispozițiilor art.11 din nr.250/1992, precum și a deciziei nr.101/2007 referitoare la suspendarea publică deținută.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta prin care a solicitat admiterea acestuia și modificarea sentinței în sensul anulării actelor administrative cu acordarea de daune morale și materiale.
Se susține că în mod greșit instanța de fond a trecut în sentința recurată că era în concediu de odihnă și nu în concediu medical la data emiterii dispoziției nr.101/2007 și că potrivit art.28 din Legea nr.188/1999 în calitate de funcționar public avea dreptul de a fi informată cu privire la deciziile care se iau în aplicarea statutului funcționarului public. Instanța de fond nu a ținut cont de dispozițția legală menționată și nici de cea cuprinsă în art.36 din același act normativ.
În motivarea recursului a arătat că decizia nr.33/2007 este nelegală din motivele prezentate în cererea introductivă, neexistând ori cercetare admninistrativă care să constituie drept suport pentru adoptarea acestei decizii.
Cu privire la decizia nr.101/2007 recurenta susține că a fost emisă în perioada în care se afla în concediu medical, că aceasta reprezintă un abuz al directorului executiv, iar la data suspendării nu exista o hotărâre definitivă, astfel că nu se putea dovedi vinovăția.
În ceea ce privește răspunsul privind transferul pe o funcție de execuție, se susține de către recurentă că instanța de fond nu a cerceta motivațiile depuse de aceasta ci numai cele ale DGFP S, strecurând în motivarea hotărârii date care nu se găsesc nici în cererea formulată, nici în completările făcute și nici în întâmpinarea DGFP.
În acest sens se susține că trimiterea făcută de instanța de fond la dispozițiile art.49 alin.4 din Codul muncii nu este conformă cu realitatea și este nelegală deoarece nu se poate dovedi în acest moment că este vinovată de săvârșirea faptei ce i se impută.
Referitor la cererea pentru acordarea concediului de odihnă rămas de neefectuat în continuarea concediului medical, recurenta susține că neaprobarea acesteia a fost făcută cu rea intenție, că instanța a avut în vedere soluția dată de DGFP S deși se reține incidența art.11 din nr.250/1992 și că prestigiul instituției impunea un răspuns motivat la cererea promovată.
Prin întâmpinare DGFP Sas olicitat respingerea recursului.
Curtea analizând recursul declarat reține că acesta este nefondat.
1. Din cuprinsul Dispozițiile nr. 101/26.07.2007 rezultă cu evidență că autoritatea administrativă pârâtă a avut în vedere situația concretă a recurentei de la data emiterii dispoziției, respectiv că aceasta se afla în concediu pentru incapacitate temporară de muncă, întrucât în mod expres s-a prevăzut în art. 2 că suspendarea de drept a raportului de serviciu va interveni numai de la data încetării concediului pentru incapacitate temporară de muncă. Prin urmare, chiar dacă instanța de fond a trecut în sentință că reclamanta-recurentă se afla în concediu de odihnă în acea dată, aceasta este o simplă eroare materială, fără consecințe asupra fondului cauzei.
Contrar celor afirmate de recurentă, aceasta a fost informată cu privire la aplicarea dispozițiilor statutului funcționarului public. Au fost respectate și dispozițiile art. 36 din Legea nr. 188/1999, întrucât așa cum s-a precizat anterior, s-a dispus ca suspendarea raportului de serviciu să intervină la data încetării incapacității temporare de muncă.
2. Prin Decizia nr. 33/20.03.2007 s-au delegat atribuțiile privind repartizarea nominală a stimulentelor pentru personalul din codul Administrației Finanțelor Publice a orașului Șimleu-S din competența recurentei în competența altei persoane.
Motivele invocate prin cererea introductivă și la care se fac trimitere în recurs nu justifică anularea acestei decizii.
Prin această decizie, reclamanta-recurentă nu este vătămată în nici un drept al său legat de atribuțiile de serviciu, deoarece s-a realizat o degenerare a sarcinilor de serviciu, iar nu o suplimentare a acestora de natură să imprime un efort în plus.
Recurenta nu invocă nici încălcarea unor norme imperative de procedură, situație care ar fi de natură să ducă la anularea deciziei, realizarea unor cercetări prealabile.
3. Pentru emiterea Dispoziției nr. 101/26.07.2007, nu era necesară efectuarea unei cercetări administrative prealabile întrucât dispozițiile art. 94 din Legea nr. 188/1999 se referă la suspendarea de drept a raportului de serviciu, iar suspendarea de drept nu este sancțiune în sensul dispozițiilor art. 78 pentru a fi obligatorie efectuarea cercetării prealabile.
Față de modalitatea în care este reglementată instituția juridică a suspendării de drept a raportului de serviciu al funcționarului public, autoritatea administrativă nu avea obligația dovedirii vinovăției recurentei.
În consecință, în raport de cele precizate, nu se poate reține că emiterea deciziei constituie un abuz al directorului executiv.
4. În ceea ce privește modul de soluționare al cererii nr. 10501/3.09.2007, Curtea reține că relevantă este data la care a fost formulată cererea de " transfer" a recurentei, respectiv 3.09.2007, dată la care nu se mai putea face nici o intevenție în raportul de serviciu, deoarece acesta era suspendat începând cu
1.09.2007, Tribunalul reținând în mod corect incidența dispozițiilor art. 49 alin. 4 din Codul muncii prin raportare la art. 117 din Legea nr. 188/1999. Chiar dacă reclamanta ar fi solicitat ca transferul pe un post de execuție vacant din cadrul DIRECȚIEI FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI S să se realizeze începând cu data de 1.09.2007, așa cum rezultă din cererea formulată de aceasta, iar instanța se referă și la data de 7 octombrie 2007, nemenționată în cerere, în opinia Curții, este relevantă data de 31.08.2007 când a intervenit suspendarea de drept a raportului de serviciu, iar nu alte date subsecvente acesteia.
5. Deoarece suspendarea de drept a raportului de serviciu în baza art. 94 alin. 1 lit. m intervine în cazul în care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea unor infracțiuni de natură celor prevăzute la art. 54 lit. h din Legea nr. 188/1999, devin aplicabile dispozițiile art. 49 Codul muncii cu amendamentul prevăzut de art. 117 din Legea nr. 188/1999.
Aplicarea acestor dispoziții legale nu obligă la dovedirea vinovăției persoanei cu privire la faptele care i se impută întrucât, în favoarea reclamantei operează prezumția de nevinovăție sub aspectul răspunderii penale până la finalizarea procesului penal rămâne acuzația privind săvârșirea faptelor, respectiv caracterul imputabil al acestora în raport cu persoana recurentei.
6. Referitor la soluția dată asupra cererii nr. 10502/3.09.2007, rămân valabile cele reținute anterior când s-a analizat soluția autorității administrative cu privire la cererea de transfer.
Nu se contestă că începând cu data expirării concediului medical, 31.08.2007, raportul de serviciu a fost suspendat, astfel că cererea recurentei pentru a i se aproba efectuarea în continuare a concediului de odihnă nu mai putea fi soluționată favorabil, și în această situație devin incidente dispozițiile art. 49 Codul muncii coroborate cu dispozițiile art. 117 din Legea nr. 88/1999.
Din toate considerentele menționate anterior, rezultă că recursul este nefundat, astfel că acesta urmează a fi respins în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.547 din 14 martie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 20 iunie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - - -
În, semnează În,semnează
-președintele instanței -președintele instanței
GREFIER
Red./
2 ex./02.07.2008
Președinte:Rodica FilipJudecători:Rodica Filip, Eleonora Gheța, Sergiu Leon
