Anulare act administrativ . Decizia 1497/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.1497
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 01 06 2009
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: Grecu Gheorghe G
JUDECĂTOR 2: Voicu Rodica
JUDECĂTOR 3: Hortolomei Victor
GREFIER: - -
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul reclamant, împotriva sentinței civile nr.50/20 01 2009 pronunțată de Tribunalul Călărași în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR și COMISIA JUDEȚEANĂ C PENTRU APLICAREA LEGII NR.9/1998.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea constată că la data de 26 05 2009 s-a depus prin Serviciul registratură din partea intimatei întâmpinare la recursul formulat.
Curtea, constatând că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.242 alin.2 pr.civ. apreciază recursul în stare de judecată și îl reține spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului din prezenta cauză:
Prin sentința civilă nr.50/20.01.2009 pronunțată de Tribunalul Călărași, în dosarul nr- (nr. în format vechi 3201/C/2008) s-a respins contestația formulată de contestatorul împotriva Deciziei nr.2241/12.11.2008 emisă de intimata Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Prin Hotărârea nr.32/14.07.2008 emisă de Comisia Județeană C pentru aplicarea legii nr.9/1998 s-a respins cererea contestatorului formulată în baza Legii nr.9/1998 prin care solicita acordarea de despăgubiri bănești în calitate de moștenitor al defunctei pe motiv că nu face dovada proprietății deținute în Bulgaria de către autoarea defunctă.
Prin decizia nr.2241/12.11.2008 emisă de intimata pârâtă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților B s-a respins contestația formulată împotriva hotărârii nr.32/14.07.2008 emisă de Comisia Județeană C pentru aplicarea Legii nr.9/1998 cu motivația că în dosar nu există acte doveditoare specifice care să ateste existența bunurilor imobile abandonate de autoarea în mediul în orașul, județul.
Sub acest aspect decizia emisă este legală deoarece la dosar nu există acte doveditoare care să ateste existența bunurilor imobile abandonate de autoarea în mediul în orașul, județul.
Situația de avere imobilă rurală menționată în contestație nu constituie act doveditor cu privire la acordarea despăgubirilor pentru proprietățile abandonate de autoarea defunctă în mediu, în Orașul, deoarece acest înscris nu este semnat de delegația bulgară, care a refuzat să semneze situația, conform mențiunilor făcute pe înscris.
Actul de vânzare-cumpărare nr.265/1928, hotărârea nr.524/1925 și Testamentul nr.298/1930 depuse la dosar de contestator sunt cu mult anterioare datei de referință - 1940 - dată la care contestatoarea trebuia să facă dovada că defuncta avea în proprietate bunurile imobile abandonate în mediul, în localitatea, astfel încât nici aceste înscrisuri menționate în contestație nu fac dovada bunurilor imobile abandonate de autoarea defunctă în mediu, în orașul.
Împotriva acestei sentințe civile, în termen legal, a formulat recurs contestatorul, criticând soluția instanței de fond pe motiv de nelegalitate și netemeinicie, invocând, în esență, următoarele aspecte:
- motivarea instanței de fond în sensul că la dosar nu există acte doveditoare care să ateste existența bunurilor imobile abandonate de autoarea în mediul în orașul, județul, contravine dispozițiilor art.6 din HG nr.753/1998, potrivit cărora dovada dreptului de proprietate asupra imobilelor abandonate în Bulgaria se face cu orice înscris, iar la dosarul administrativ sunt atașate ca înscrisuri doveditoare: contractul de vânzare - cumpărare prin care a fost obținut dreptul de proprietate; testamentul - prin care s-a realizat transferul dreptului de proprietate; certificatul eliberat de arhiva Tribunalului (Bulgaria) din care rezultă că imobilele nu au fost înstrăinate de autoarea sa până în anul 1953, anul naționalizării imobilelor în Bulgaria;
- în mod eronat a considerat instanța de fond că potrivit dispozițiilor art.IV alin.5 din Tratatul dintre România și Bulgaria, semnat la C la 07.09.1940,proprietățile urbane au rămas în proprietatea românilor care au intrat în schimbul obligatorii de populație, având în vedere că art.9 alin.3 lit.c din HG nr.753/1998 stabilește că, "în cazul în care în situația de avere imobilă rurală întocmită de Comisia mixtă româno - bulgară pe numele autorului său în listele anexă cu privire la persoanele aflate în dezacord conform art.5 din Tratat ori art.4 din Anexa C la Tratat este menționat numărul de pomi fructiferi altoiți se vor acorda compensații în cuantum de 501 lei pentru fiecare dintre aceștia", ceea ce evidențiază voința legiuitorului de a se acorda despăgubiri pentru toate bunurile imobile abandonate în Bulgaria (în mediul rural sau ).
În drept, și-a întemeiat recursul pe art.299 și urm. Cod procedură civilă.
Intimata Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților () a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, față de prevederile art.4 alin.5 din Anexa C din Tratatul din 1940, încheiat între România și Bulgaria și art.2 alin.1 și 2 din Decretul nr.513/ 03.12.1953, având în vedere că recurenta nu a făcut dovada existenței bunurilor imobile în patrimoniul autoarei la nivelul anului 1953.
În drept, a invocat disp. art.308 alin.2 Cod procedură civilă, ale Legii nr.9/1998, HG nr.753/1998, HG nr.286/2004, OG nr.94/2004 și HG nr.1277/2007.
În recurs nu s-au administrat probe noi, cu excepția unei file din Monitorul Oficial nr.207/07.09.1946, depusă de recurent.
Curtea de Apel Bucureștis -a constatat legal sesizată și competentă material în soluționarea prezentului recurs, date fiind prevederile art.3 și art.299 Cod procedură civilă, precum și ale art.20 din Legea nr.554/2004.
Verificând sentința civilă recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, conform art.3041Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, în raport de prevederile art.4 alin.5 din Anexa C din Tratatul din 1940 încheiat între România și Bulgaria și art.2 alin.1 și 2 din Decretul nr.513/03.12.1953, este cert că autoarea recurentului a fost liberă să dispună neîngrădit de proprietățile sale până la data intrării în vigoare a Decretului nr.513/03.12.1953, fiind necontestat faptul că acestea se aflau în mediul.
Prin urmare, situația de avere imobiliară rurală, încheiată în anul 1942,deci mult anterior datei de referință, nu poate constitui înscris doveditor cu privire la existența imobilelor în discuții în patrimoniul autoarei recurentului la nivelul anului 1953, după cum nici celelalte înscrisuri invocate de recurent nu au această aptitudine, fiind și ele mult anterioare anului de referință (1953).
Pe de altă parte, așa-zisul "certificat" eliberat de Tribunalul (Bulgaria) nu prezintă nici un element de autenticitate, fiind redactat în limba română (deși se presupune că a fost emis ulterior anului 1953, luând în considerare că atestă fapte din acest an) și neavând nr. de înregistrare și nici data emiterii, iar ștampila nu cuprinde denumirea tribunalului din Bulgaria, motiv pentru care acest înscris se înlătură.
În concluzie, în mod corect a apreciat instanța de fond că recurentul contestator nu a făcut dovada existenței imobilelor (pentru care s-au solicitat compensații) în patrimoniul autoarei - recurentului la nivelul anului 1953, această dovadă putându-se efectua cu listele anexă la Tratat, în considerarea faptului art.2 alin.1 și 2 din Decretul nr.513/1953 prevede expres și limitativ că în proprietatea statului român, respectiv a statului bulgar, au trecut doar imobilele care au făcut obiectul Comisiei româno - bulgare instituită în Mai 1949, deci înscrisurile doveditoare a dreptului la compensații trebuie să fie ulterioare acestei din urmă date și să provină, logic, de la această Comisie.
Pe cale de consecință, întrucât nu există motive de casare sau modificare a sentinței civile recurate, se va respinge recursul ca nefondat, conform art.312 alin.1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul reclamant, împotriva sentinței civile nr.50/20.01.2009 pronunțată de Tribunalul Călărași, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR și COMISIA JUDEȚEANĂ C PENTRU APLICAREA LEGII NR.9/1998.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 01.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
- -
Red.
Gh./2 ex.
18.12.2009
lqw |
Judecători:Grecu Gheorghe, Voicu Rodica, Hortolomei Victor
