Anulare act administrativ . Sentința 150/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
SENTINȚA Nr. 150
Ședința publică din data de 24 septembrie 2009
PREȘEDINTE: Valentin Niță
Grefier - - -
Pe rol fiind pronunțare acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantaC, domiciliată în Târgoviște, Calea Câmpulung. 39 B B. 2. 53 județul D, prin mandatar C, în contradictoriu cu pârâtulINSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE,cu sediul în B,-.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 17 septembrie 2009, fiind consemnate în încheierea de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, pentru a delibera și a permite părților să depună concluzii scrise în conformitate cu art.156 alin.2 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea la data de astăzi 24 septembrie 2009 când a dat următoarea sentință.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1074/27.10.2008 Tribunalul Dâmbovița a disjuns mai multe capete de cerere dintr-o acțiune formulata de reclamanta C în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul de Politie al Județului D, - Comisar șef al Politiei Municipiului Târgoviște si Inspectoratul General al Politiei Române.
Acțiunea reclamantei viza obligarea pârâților - în speța ce face obiectul dosarului nr- al Curții de Apel Ploiești - a pârâtului să răspundă unei cereri înregistrată sub nr. 97632/15.05.2008 și formulată de reclamantă, cerere privind comunicarea unor acte.
În fapt în luna ianuarie 2008 numita din municipiului Târgoviște a formulat o reclamație la IPJ D solicitând sprijinul acestei instituții pentru soluționarea unui conflict cu vecina ei de apartament - reclamanta din speța de față C.
fost trimisă Politiei Municipiul Târgoviște, înregistrată la aceasta instituție si rezolvată in sensul că, după efectuarea unor verificări s-a comunicat și reclamantei măsurile luate.
La 05.02.2002 C adresează o petiție comandantului Politiei municipiului Târgoviște, solicitând eliberarea unor copii de pe reclamația formulată de către, de pe eventualele declarații date de martori și de pe soluția dată. Prin adresa nr. -/21.02.2008, reclamantei i s-a comunicat că în conformitate cu prevederile Legii 677/2001 nu i se pot pune la dispoziție copii de pe actele solicitate, că petiția formulata de vecina ei nu a avut un caracter penal si că lucrarea a fost clasată.
La 03.04.2008 C adresează o nouă petiție Inspectorului sef al IPJ D prin care solicită "revocarea răspunsului negativ" și eliberarea copiilor de pe documentele solicitate. Prin Politia Municipiului Târgoviște, la 16.04.2008 reclamantei i s-au comunicat din nou relații în sensul că plângerea vecinei sale nu a avut un caracter penal, că aceasta a solicitat numai o consiliere a conflictului din partea organului de politie pentru restabilirea bunei comuniuni dintre vecini si ca potrivit Legii 677/2001 nu i se pot pune la dispoziție copii de pe documentele solicitate.
La 15.05.2008 C adresează o nouă petiție Inspectorului General a IGPR prin care solicită anularea răspunsurilor negative si eliberarea copiilor de pe documentele arătate mai sus.
Această cerere face de fapt obiectul acțiunii de față, în care reclamant este C iar pârât Inspectoratul General al Poliției Române.
În cauză s-a administrat proba cu acte.
înregistrată la Inspectoratul General al Poliției Române a fost transmisă spre soluționare la IPJ D, iar reclamantei i s-a transmis răspunsul prin adresa nr. - /11.06.2008, aducându-i-se la cunoștința încă o dată că în conformitate cu prevederile OG 27/2002 și cu prevederile Legii 677/2001, petiția i-a fost rezolvată in termen, dar ca nu i se pot comunica copii de pe actele solicitate, mai ales că, audiată fiind la poliție nu a fost de acord cu solicitarea vecinei sale de a i se comunica o copie a sesizării adresată organelor de politie la 17.01.2008.
Aceasta fiind situația de fapt, Curtea considera ca reclamantei nu i s-a încălcat niciun drept referitor la interesele și libertățile fundamentale ale persoanei, că organele de poliție, in speța de fată IGPR, si-au îndeplinit în conformitate cu legea îndatoririle de serviciu privind un banal conflict dintre două vecine de apartament, mai ales că drepturile persoanelor fizice indiferent de domeniul de activitate trebuie exercitate cu bună credință.
Față de cele arătate mai sus Curtea va respinge acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.
Pentru aceste motive
În numele legii
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantaC, domiciliată în Târgoviște, Calea Câmpulung. 39 B B. 2. 53 județul D, prin mandatar C, în contradictoriu cu pârâtulINSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE,cu sediul în B,-.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 24 septembrie 2009.
PREȘEDINTE,
- -
GREFIER,
- -
Red.
Dact. I/4 ex. 27.10.2009
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Valentin NițăJudecători:Valentin Niță