Anulare act administrativ . Sentința 151/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA NR. 151/F/CA/2008
Ședința publică de la 08 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Iosif Morcan
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta - SRL A în contradictoriu cu pârâții și DGFP H, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns av. pentru reclamantă, lipsă fiind pârâtele.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosarul cauzei nu au mai fost depuse acte noi, față de termenul de judecată din 17.09.2008.
Mandatarul reclamantei depune la dosar în susținerea acțiunii copia facturii fiscale nr.- din 28.02.2004, pe care a găsit-o la lichidator. Învederează instanței că nu are obiecțiuni la raportul de expertiză și nici alte cereri de formulat în probațiune, solicitând cuvântul în fond.
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în dezbaterea fondului.
Mandatarul reclamantei susține acțiunea așa cum a fost formulată și precizată, solicitând: admiterea acesteia, anularea deciziei de impunere și a Dispoziției emise de pârâta DGFP H și punctul 1 din decizia nr.158/15.06.2007 emisă de pârâta ANAF, precum și a raportului de inspecție fiscală încheiat la 20.09.2006 punctele 3.3.1 și 3.3.5. Cu cheltuieli de judecată justificate la dosar. Depune concluzii scrise.
CURTEA DE APEL
Asupra cauzei de față;
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Tribunalul Hunedoara sub dosar nr.1207/97/19.03.2007 reclamanta - SRL Aac hemat în judecată pe pârâta DGFP H, solicitând să se dispună anularea Deciziei de impunere nr.382/2006 emisă de DGFP H - Autoritatea de Inspecție Fiscală și a Dispoziției nr.296/2006 emisă de DGFP H - Activitatea de control financiar fiscal, precum și a constatărilor organului de control fiscal cuprinse la punctele 3.3.1 și 3.3.5 din Raportul de inspecție fiscală, ca răspuns la adresa ANAF - Direcția metodologie și proceduri de inspecție fiscală nr.301, 310/2006.
În motivarea acțiunii reclamanta arată că organul de control a procedat la reverificarea perioadei 1.01.- 30.06.2003 cu motivarea că la data verificării inițiale nu a deținut toate informațiile necesare pentru determinarea corectă a impozitului pe profit, însă rezultatul acestor verificări este eronat și nelegal atât în ceea ce privește impozitul pe profit suplimentar în sumă de 247.903 lei, cât și TVA-ul stabilit suplimentar în sumă de 205.176 lei, cu majorări de întârziere și penalități aferente.
În drept a invocat disp.art.1, 8 și 11 din legea nr.554/2004, art.5, 7, 55, 102 alin.2 din Codul d e procedură fiscală, art.2 din Legea nr.54/1998, art.25 din Legea nr.7/1996, art.16 alin.4, art.22 alin.1 și 4 lit.a din Legea nr.345/2002 și art.62 alin.2 din HG nr.598/2002 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr.345/2002.
Acțiunea a fost timbrată cu 40 lei taxă timbru și 5 lei timbru judiciar.
Pârâta DGFP prin întâmpinarea depusă a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă, iar pe fond ca neîntemeiată.
Prin sentința nr.769/09.05.2007 Tribunalul Hunedoara - Secția comercială și contencios administrativ în temeiul art.3 pct.1 și art.158 Cod pr.civilă a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Curții de APEL ALBA IULIA.
În urma declinării competenței, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de APEL ALBA IULIA - Secția de contencios administrativ și fiscal sub dosar nr.1207/97/16.07.2007.
La primul termen de judecată în fața Curții de APEL ALBA IULIA, din 21.09.2007, reclamanta a precizat acțiunea în sensul că a chemat în judecată pe lângă pârâta DGFP H și pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală B, solicitând să se dispună și anularea pct.1 din Decizia nr.158/15.06.2007 emisă de pârâta ANAF B și obligarea acestei pârâte la soluționarea contestației formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr.382/25.09.2006 și a Dispoziției nr.296/25.09.2006 - ambele emise în baza Raportului de inspecție fiscală generală nr.10615/25.09.2006 întocmit de pârâta DGFP H - Activitatea de Inspecție Financiar Fiscală.
În motivarea acestei precizări de acțiune reclamanta arată că decizia de suspendare a soluționării contestației depusă împotriva Deciziei de impunere nr.386/2006 și a Dispoziției nr.296/2006 este contrară prevederilor art.28 alin.2 din Legea nr.262/2007 privind modificarea și completarea legii contenciosului administrativ, inspecția fiscală fiind efectuată la cererea organelor penale pentru lămurirea unor aspecte aferente cauzei penale aflată în curs de cercetare, astfel că este greșită suspendarea procedurii administrative pe considerentul că derularea procedurilor penale ar impune suspendarea procedurii administrative - în cauză atât inspecția fiscală cât și formularea contestației împotriva actelor fiscale întocmite fiind plasate după începerea cercetărilor penale și ca urmare, se impune derularea procedurii solicitate cu toate etapele inclusiv soluționarea contestației, până la atingerea unui răspuns final și incontestabil.
Reclamanta mai arată că nici prevederile.art.148 alin.1 lit.a din OG nr.92/2003, republicată - nu justifică suspendarea soluționării contestației, deoarece suspendarea procedurii de soluționare a contestației pe cale administrativă este condiționată de existența unor indicii infracționale care ar avea o influență decisivă asupra soluției din procedura administrativă - iar pentru a nu deveni abuzivă, opțiunea facultativă a suspendării trebuie raportată la considerente de oportunitate - care impun soluționarea contestației din moment ce organele de urmărire penală au decis anterior că soluționarea cauzei penale este influențată de concluziile organului fiscal - în caz contrar, se blochează atât soluționarea dosarului penal cât și finalizarea procedurii administrativ fiscale - împiedicând astfel accesul reclamantei la justiție.
În drept a invocat prev.art.18 alin.2 din Legea nr.554/2004.
Ulterior reclamanta prin precizarea depusă la fila 54 dosar a renunțat la judecarea precizării de acțiune, renunțare asupra căreia a revenit parțial la termenul din 08.10.2008 când s- dezbătut cauza în fond, solicitând să se dispună și anularea pct.1 din Decizia nr.158/15.06.2007.
Pârâta DGFP H prin întâmpinările depuse la dosar a solicitat respingerea acțiunii, în principal ca inadmisibilă cât și ca neîntemeiată, având în vedere că prin Decizia nr.158/2007 pârâta ANAF a dispus suspendarea soluționării contestației pentru suma totală de 636.731 lei, astfel că pentru acest capăt de cerere acțiunea este prematur formulată, iar în ceea ce privește fondul cauzei, actele fiscale au fost întocmite în concordanță cu prevederile legale.
În cauză, la cererea reclamantei instanța a încuviințat efectuarea unui raport de expertiză contabilă, lucrare întocmită de expert contabil din cadrul Corpului experților contabili - Filiala H, iar pârâta DGFP a depus răspuns scris la interogatoriul formulat de reclamantă.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului instanța reține următoarele:
Ca urmare inspecției fiscale desfășurată în perioada 25.07.- 20.09.2006 la sediul reclamantei - SRL A de către organele fiscale din cadrul DGFP H, la cererea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată - Serviciul teritorial Timișoara - Biroul teritorial Arad în dosar penal nr.142D/P/2005, s-a întocmit Raportul de inspecție fiscală nr.10615/25.09.2006 în baza căruia s-a emis apoi Decizia de impunere nr.382/25.09.2006 privind obligații fiscale suplimentare de plată, respectiv impozitul pe profit, majorări de întârziere, penalități de întârziere și taxă pe valoare adăugată, cu majorări și penalități de întârziere în sumă totală de 636.731 lei, precum și Dispoziția nr.296/25.09.2006 privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală.
Împotriva acestor acte fiscale, la data de 15.11.2006 reclamanta a depus contestație în temeiul prev.art.177 din OG nr.92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, republicat.
Prin Decizia nr.158/15.06.2007 ANAF B - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor a dispus suspendarea soluționării contestației reclamantei pentru suma totală de 636.731 lei, având în vedere faptul că în cauză se efectuează cercetări penale împotriva reprezentanților reclamantei, și totodată, s-a dispus anularea măsurilor stabilite prin Raportul de inspecție fiscală nr.10615/25.09.2006 privind capetele 3.2.1 și 3.2.2. referitoare la suma totală de 46948 lei reprezentând dobânzi aferente impozitului pe profit, penalități de întârziere aferente impozitului pe profit, dobânzi aferente impozitului pe veniturile microintreprinderilor și penalități de întârziere aferente pe veniturile microintreprinderilor, conform obligațiilor fiscale stabilite prin procesul verbal nr.622/04.11.2003.
Cu privire la Dispoziția de măsuri nr.296/25.09.2006 contestația reclamantei a fost trimisă pârâtei DGFP H spre competentă soluționare, apreciind că această dispoziție nu vizează obligațiile fiscale ale societății contestatoare, astfel că, dispoziția nu are caracterul unui titlu de creanță fiscală (fila 12-21. vol.I Curtea de Apel).
Pârâta DGFP H prin întâmpinarea depusă la dosar solicită respingerea acțiunii, apreciind că este prematur formulată, întrucât articolul 28 alin.2 din Legea nr.262/2007 instituie norme obligatorii pentru instanța de contencios administrativ și nu pentru organele de soluționare a contestațiilor fiscale, care aplică prevederile art.184 alin.1 lit.a din OG nr.92/2003, iar pe fond susține că reclamanta nu a prezentat o serie de contracte de vânzare-cumpărare și extrase CF privind imobilul Trei și imobilul Atelier Mecanic pentru a justifica calitatea de proprietar, bunuri achiziționate cu facturile emise de -" 2003"SA A (fila 30-33 vol.I).
Din actele dosarului rezultă că Inspecția Fiscală a fost efectuată ca urmare a adresei DIICOT - BIROUL TERITORIAL ARAD, emisă în dosarul de cercetări penale nr.142/D/P/2005, adresă înregistrată la DGFP H - sub nr.2346/19.07.2006 (fila 14, 206 și 211 dosar nr- vo.I).
Din moment ce organele de urmărire penală a decis anterior că soluționarea cauzei penale este influențată de concluziile organului fiscal, raportul de control fiscal care va fi trimis organelor de urmărire penală pentru depunerea în dosarul nr,142/D/P/2005, trebuie să fie definitiv, având parcurse toate etapele, inclusiv soluționarea contestației și a plângerii împotriva deciziei emisă de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, astfel că nu se impune suspendarea contestației, cum a procedat greșit pârâta ANAF
În ce privește fondul cauzei, expertiza contabilă efectuată pe baza actelor prezentate de ambele părți, a concluzionat că impozitul pe profit suplimentar datorat de reclamantă este de 87.871 lei RON și nu 247.903 lei RON, cum a stabilit actul de control, iar TVA suplimentar este în sumă de 70.466 lei RON și nu 205.176 lei RON, stabilită prin actul de control, reținând că pentru diferența de 87.871 lei RON, nu sunt dovezi certe care să justifice cheltuielile deductibile fiscal, și ca urmare, TVA aferentă cheltuielilor recunoscute la calculul impozitului pe profit ca deductibile fiscal, dau dreptul de deducere din punct de vedere fiscal și a taxei pe valoarea adăugată (fila 121-148 vol.II și fila 351-352 vol.III).
Expertiza contabilă efectuată în cauză reține că sunt corecte constatările organelor de control fiscal cu privire la Factura fiscală nr.-/27.10.2003 emisă de furnizorul -" 2003"SA și Factura fiscală nr.-/2004 emisă de -" TRANS ROMANIA"SRL A, precum și cu nedeductibilitatea cheltuielilor de amortizare pentru aparatele automate de tichete de parcare și cititoare de monede (fila 355-356 vol.III).
În ce privește impozitul pe venit suplimentar, stabilit ca urmare a recalculării amortizării pentru aparatele automate parcare și cititoare de monede " ", atât organele de control fiscal cât și expertiza contabilă nu recunosc amortizarea calculată de reclamantă în baza contractelor de leasing nr.77/2002, 5/2003 și 7200/2004, reținând că în aceste contracte au fost precizate prețuri de achiziție a bunurilor de către finanțator mai mari decât prețurile din contractul dintre ELECTRONIC & CO Kg și reclamantă.
În contractele de leasing menționate nu sunt cuprinse însă prețurile de achiziție plătite de finanțator, ci valoarea totală achitată de utilizator pe unitate de produs.
Din expertiza contabilă întocmită în dosarul de cercetare penală nr.2698/P/05-P-168/2005 rezultă că în contractele de leasing nr.5/2003 și nr.72060/2004, cheltuielile societății reclamante nu au fost majorate în mod artificial, întrucât prețul final stabilit prin aceste contracte cuprinde pe lângă prețul de achiziție și comisioanele de leasing, care sunt inferioare dobânzilor practicate de societățile de profil (fila 27 dosar nr- Tribunalul Hunedoara ).
Reclamanta a fost nevoită să apeleze la leasing-ul financiar datorită faptului că nu dispunea de resurse financiare suficiente pentru achiziționarea automatelor de parcare, leasing-ul fiind o formă de finanțare prin închirierea bunurilor necesare desfășurării activității în situația în care utilizatorul nu dispune de suficiente fonduri pentru a le achiziționa prin cumpărare.
În ce privește impozitul stabilit suplimentar ca urmare a nerecunoașterii deductibilității sumei de 8.019.760,021 lei reprezentând prestări servicii și situații de lucrări în sumă de 7.515.308.221 lei și cheltuieli înregistrate în evidența contabilă în sumă de 540.452.000 lei și TVA suplimentar aferent facturilor fiscale nr.-/27.10.2003, nr.-/2001, nr.-/15.10.2003, nr.-/31.10.2003, nr.-/30.12.2003 și TVA dedusă de reclamantă și înregistrată la poziția 110/noiembrie 2003 și poziția 73/februarie 2004, instanța reține următoarele:
Pârâta susține că sumele cuprinse în facturile nr.-/27.10.2003 emisă de -" 2003"SA pentru 3 și suma cuprinsă în Factura nr.-/2004 emisă de -" TRANS ROMANIA"SRL pentru Atelierul Mecanic, nu sunt deductibile fiscal la cheltuieli și, ca urmare, nici TVA aferent acestor facturi nu este deductibil, deoarece nu a operat transferul dreptului de proprietate, adică nu a avut loc o livrare de bunuri.
Și expertiza contabilă reține că din moment ce transferul nu a fost operat în Cartea funciară, reclamanta nu avea dreptul să deducă TVA-ul aferent acestei tranzacții și să o includă la cheltuieli deductibile fiscal.
Aceste susțineri nu sunt întemeiate, întrucât contractul autentic de vânzare-cumpărare nu este prevăzută ca o condițiead validitatempentru vânzarea unei construcții, transferul dreptului de proprietate în aceste condiții operând la data acordului de voință al părților și plata prețului.
În speță, vânzătoarele au emis facturile către cumpărător, fapt ce confirmă acordul de voință și, de asemenea, reclamanta a intrat în posesia banilor plătind și prețul, astfel că, fiind o tranzacție reală, aceasta dă dreptul de a cuprinde prețul achitat în cheltuielile deductibile fiscal, cât și de deducere a TVA aferent facturilor.
În ce privesc facturile fiscale nr.-/15.10.2003 și -/31.10.2003 emise de -" 2003"SA A pentru chirii autovehicule, prestări servicii, depozitare garaj și atelier și Factura fiscală nr.-/30.12.2003 emisă tot de către -" 2003"SA A, pentru trasare marcaje auto (fila 152,153 și 165 dosar - Tribunal H), din expertiza contabilă efectuată în cauză, rezultă că ponderea cea mai mare a veniturilor realizate de reclamantă provine din activitatea de exploatare a sistemului de parcare, situație care coroborată cu starea patrimonială și structura personalului angajat, duce la concluzia că reclamanta mai avea nevoie și de alte mijloace, în afara dotărilor proprii pentru a face sistemul de parcare funcțional și pentru a respecta obligațiile asumate prin Contractul de concesiune încheiat la data de 12.04.2002 cu Consiliul local A (fila 134, 107-112).
Acest fapt a determinat reclamanta să închirieze mijloace fixe și să apeleze la serviciile societăților menționate, astfel că există o legătură directă între natura veniturilor realizate și natura cheltuielilor suportate și, ca urmare, sunt justificate și dovedite toate cheltuielile deductibile fiscal cât și a TVA cuprins în cele 3 facturi.
Referitor la TVA dedusă de reclamantă în sumă de 137.009.373 lei + 22.807.980 lei vechi, înregistrată în de cumpărături la pozițiile 110/noiembrie 2003 și 73/februarie 2004, reclamanta a depus la dosar Factura fiscală nr.-/28.02.2004 emisă de -" TRANS ROMANIA"SRL, din care rezultă că reclamanta a închiriat o macara și, ca urmare, chiria aferentă pe luna februarie 2004 fost de 120.042.000 lei, la care se adaugă 22.807.980 lei TVA (fila 412 vol.III).
În ce privește TVA în sumă de 137.009.373 lei înregistrată în de cumpărături la poziția 110/noiembrie 2003, se constată că această sumă a fost dedusă în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu -""SRL, astfel că potrivit dispozițiilor art.62 alin.2 din HG nr.598/2002 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr.345/2002, în vigoare la data respectivă, contractul de vânzare-cumpărare îndeplinea calitatea de document legal care dovedește achiziția bunului (fila 158 dosar nr- Tribunal H).
Față de cele reținute, se constată că reclamanta a justificat cheltuielile deductibile fiscal, astfel că, impozitul suplimentar de plată în sumă de - lei RON și majorările de întârziere aferente, stabilită prin decizia de impunere nr.382/25.09.2006 nu sunt justificate.
În ce privește taxa pe valoarea adăugată în sumă de 205.176 lei RON, stabilită prin aceiași decizie, reclamanta nu a justificat suma de 9585 lei RON reprezentând TVA dedus la poziția 125 din decontul aferent lunii decembrie 2003, astfel că, această sumă va fi scăzută din suma totală de 205.176 lei, rezultând 195.591 lei.
Ca urmare, în baza art.18 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, instanța va admite acțiunea reclamantei și va anula în parte Decizia de impunere nr.382/25.09.2006 și Dispoziția nr.296/25.09.2006 emise de pârâta DGFP H, precum și punctul 1 din Decizia nr.158/15.06.2007 emisă de pârâta ANAF-DIRECȚIA GENERALĂ DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR - numai cu privire la suma de 247.903 lei reprezentând impozit pe profit suplimentar cu majorările de întârziere aferente și cu privire la suma de 195.591 lei reprezentând TVA suplimentar, cu majorările de întârziere aferente.
Decizia de impunere va fi menținută pentru suma de 9585 lei RON, reprezentând TVA dedusă de reclamantă la poziția 125 din decontul lunii decembrie 2003 și majorările aferente acestei sume.
Întrucât acțiunea de față va fi admisă, cererea reclamantei de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, întemeiată pe dispozițiile art.274 Cod pr.civilă și justificată cu actele de la dosar, reprezentând taxă timbru, timbru judiciar, onorariu avocațial și onorariu de expertiză, în sumă totală de 12.853 lei se impune să fie admisă (45 lei taxă timbru și timbru judiciar, 3808 lei onorariu avocațial și 9000 lei onorariu expertiză).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea în contencios administrativ-fiscal formulată de reclamanta -" "SRL cu sediul în A,str.- - nr.1 A, jud.A împotriva pârâtelor Agenția Națională de Administrare Fiscală, cu sediul în B,-, sector 5 și Direcția Generală a Finanțelor Publice H, cu sediul în municipiul D, str.. - - parter, și în consecință:
Anulează în parte decizia de impunere nr.382/25.09.2006 și Dispoziția nr.296/25.09.2006 emise de pârâta DGFP H și punctul 1 din Decizia nr.158/15.06.2007 emisă de pârâta ANAF- Direcția Generală de soluționare a contestațiilor, numai cu privire la suma de 247.903 lei reprezentând impozit pe profit suplimentar cu majorări de întârziere și penalități și la suma de 195.591 lei reprezentând TVA suplimentar, cu majorări de întârziere și penalități aferente.
Anulează constatările de la punctele 3.3.1 și 3.3.5 din Raportul de Inspecție fiscală încheiat la 20.09.2006 de pârâta
Obligă pârâtele să plătească reclamantei suma de 12.853 lei cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 08 Octombrie 2008.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - - -
Red.
Dact./5 ex./20.11.2008
Președinte:Iosif MorcanJudecători:Iosif Morcan
