Anulare act administrativ . Decizia 16/2010. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR.16/CA
Ședința publică de la 18 ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Violeta Elena Pinte
JUDECĂTOR 2: Leocadia Roșculeț
JUDECĂTOR 3: Dan
Grefier -
Pe rol pronunțarea asupra cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe recurenta " " - prin administrator, cu sediul în I, -. -, nr.11, -.1-3, tronson III,.1,.6, județul I, în contradictoriu cu intimații:Primarul Municipiului I și Consiliul Local I, având ca obiect - anulare act administrativ, recurs împotriva sentinței civile numărul 421/CA/1.06.2009, a sentinței nr.26/CA/7.10.2009și a încheierii nr.106/29.09.2009 ale Tribunalului Iași.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, sunt lipsă reprezentanții părților din proces.
Procedura legal îndeplinită.
Se dă citire referatului cauzei, de către grefier, referat potrivit căruia dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 11 ianuarie 2010, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din această hotărâre. Din lipsă de timp pentru deliberare, cât și pentru a se da posibilitate părților să depună concluzii scrise, s-a dispus amânarea pronunțării pentru astăzi 18 ianuarie 2009.
După deliberare,
CURTEA DE APEL,
Asupra recursurilor de față:
Prin sentința civilă nr.421/CA din 1 iunie 2009, Tribunalul Iași, admițând excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Primarul Municipiului I, a respins acțiunea formulată de reclamanții și C ""SRL I, în contradictoriu cu Primarul Municipiului I și Consiliul Local I, respingându-se totodată excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei C""SRL
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că reclamanții au solicitat, în contradictoriu cu pârâții, să se constate lipsa aducerii la cunoștință publică a L nr.151/31.03.2008, anularea acestei hotărâri, înlăturarea efectelor produse împotriva reclamanților și acordarea de despăgubiri, în lumina motivelor de nelegalitate invocate de reclamanți, și că, la data de 29.10.2008, reclamanții au depus completări la acțiune, prin care se solicită obligarea Consiliului Local I să modifice și să actualizeze cu indicii prețurilor de consum tarifele de lucru ale transportatorilor în regim de taxi, periodic, o dată la șese luni, precum și constatarea nulității întregii hotărâri, motivat de suprapunerea reglementării de la art.24 alin.2 lit.a) peste reglementările prevăzute de art.55 din Legea nr.38/2003.
S-a mai reținut că reclamantul, ca persoană fizică, nu a făcut dovada vreunui drept subiectiv, ce i s-ar fi încălcat prin hotărârea atacată, sau a unui interes legitim, în condițiile în care L nr.151/2008 privește alte categorii de subiecți, și că pârâtul Primarul Municipiului I nu poate avea calitate procesuală în prezenta cauză întrucât nu este emitentul actului administrativ contestat, în ceea ce privește reclamanta - SRL reținându-se că aceasta are calitate procesuală în prezenta cauză deoarece este vizată în mod direct prin actul atacat.
Pe fond, prima instanță a reținut că actul administrativ cu caracter normativ atacat a fost emis cu respectarea dispozițiilor legale ce privesc transparența decizională, CL nr.151/2008 fiind făcută publică, atât prin afișare, cât și pe site-ul Primăriei I, și că nerespectarea dispozițiilor art.49 alin.2 din Legea nr.215/2001 nu poate afecta legalitatea actului atacat, întrucât nelegalitatea unei hotărâri a consiliului local presupune existența unor încălcări ale dispozițiilor legale, la momentul adoptării sale, iar nu aspecte ulterioare acestui moment, cum ar fi neaducerea ei la cunoștința publicului, situație care are ca efect doar neaplicarea actului și nicidecum nelegalitatea lui, considerându-se că nu este necesar ca fiecare dintre textele prevăzute în actul administrativ normativ să-și aibă sprijinul într-un text de lege.
Raportându-se la dispozițiile art.5 alin.2 și art.38 alin.1 din Legea administrației publice locale, prima instanță a apreciat că autoritățile locale au plenitudine de competență în toate domeniile, cu excepția situațiilor în care, prin reglementări exprese, s-a acordat această competență unor alte autorități și că niciuna din prevederile L nr.151/2008nu se suprapune cu reglementările invocate de reclamanți, deoarece fie se referă la autorizații diferite, fie se aplică unor subiecte, actul în cauză neconținând nici o normă contradictorie în ceea ce privește locul unde trebuie să se găsească autorizația de taxi, considerându-se nerelevant faptul că, pentru prelungirea valabilității ei, aceasta trebuie depusă pentru un anumit interval de timp la primărie, din moment ce această situație este una de excepție și poate constitui o cauză de exonerare de răspundere în materie contravențională, în condițiile în care Legea nr.38/2003 nu conține reglementări privitoare la obținerea vizelor pentru autorizațiile de taxi.
Tribunalul a mai reținut că taxele prevăzute de L nr.151/2008 nu sunt discriminatorii și se aplică doar operatorilor de transport în regim de taxi, în considerarea serviciilor pe care autoritatea publică locală le acordă acestora, respectiv accesul în anumite locuri special amenajate și marcate corespunzător pentru autovehiculele taxi, în condițiile în care autoritatea publică locală a făcut dovada existenței contului special și a unor consultări prealabile cu asociațiile patronale interesate, iar criteriile de stabilitate a punctajelor, în vederea acordării noilor autorizații, sunt obiective și nu intră în contradicție cu nici un act normativ aplicabil în materie.
Prima instanță a apreciat de asemenea că L nr.151/2008 nu încalcă dreptul la un trai decent și reglementările privind coșul minim de consum lunar și nici nu interzice aceste drepturi, ci doar impune unele taxe necesare desfășurării unei anumite activități, în condițiile în care prestarea unor servicii de interes public, cum este și cel de transport public în regim de taxi, presupune existența anumitor reguli, inclusiv a unor taxe, și condiții, menite să asigure atât protecția beneficiarilor acestor servicii, cât și nevoia constituirii de venituri la bugetul local, considerând că coșul minim de consum este doar un indicator statistic pentru stabilirea de către stat nivelului venitului minim garantat și nu un reper în stabilirea valorii taxelor și impozitelor locale.
Raportându-se la art.49 lit.i) din Legea nr.38/2003, prima instanță a reținut că tarifele se modifică și se actualizează periodic, prin indexare cu indicele de creștere a prețurilor, și că tribunalul nu poate suplini consimțământul unui organ al administrației publice locale, în lipsa unei obligații legale în acest sens, în condițiile în care nici nu s-a probat faptul că acești indici s-ar fi modificat substanțial, fără ca autoritatea în drept să se fi conformat dispozițiilor legale incidente, considerente pentru care a fost respinsă și solicitarea reclamanților de acordare de despăgubiri.
Sentința 421/CA din 1 iunie 2009 fost comunicată reclamanților la data de 7 iulie 2009, astfel cum rezultă din dovezile aflate la filele 167-168 dosar fond, iar la data de 21 iulie 2009 aceștia au depus la ribunalul Iașio "cerere de îndreptare, lămurire, completare a sentinței", pe motiv că"s-au reținut în mod greșit și incomplet capetele de cerere ale acțiunii", că"s-a omis cel mai important și punctual capăt de cerere, cu referire la lipsa legalității, cel puțin în parte, a L nr.151/2008", că"nu s-a reținut de către instanță că noi am renunțat la capătul de cerere referitor la obligația Consiliului Local la actualizarea și modificarea tarifelor de lucru", că" nu există nici un fel de pronunțare referitoare la proba cu martori", că" dintre efectele juridice produse nouă, am cerut prin capătul de cerere nr.3, restituirea taxelor de parcare sau acces în locurile de așteptare clienți și a taxei pentru viza anuală a autorizației de taxi", precizându-se că ei solicită a se lămuri"cine este de fapt transportatorul în situația societății cu un singur salariat ( ) și pe numele cui se întocmește procesul verbal de contravenție", invocându-se ca temei de drept al acestei cereri art.281, art.281 ind.1, art.281 ind.2, art.281 ind.3 Cod procedură civilă și art.4 din Legea nr.554/2004.
Primind dosarul cauzei, Tribunalul Iașia fixat, prin rezoluția președintelui completului de judecată care a pronunțat hotărârea menționată,termen de soluționare pentru data de 30 septembrie 2009, dispunându-se"citarea părții în vederea soluționării cererii de completare hotărâre".
La data de 29 septembrie 2009, în lipsa părților, prima instanță procedează la judecarea"cererii de îndreptare eroare materială și de lămurire dispozitiv", formulată de reclamanți, prin încheierea nr.106, dispunând respingerea cererii de îndreptare eroare materială și de lămurire a dispozitivului sentinței nr.421/CA/1.06.2009, pe motiv că în considerentele sentinței se regăsesc toate capetele de cerere, astfel cum au fost formulate de către reclamant, asupra cărora s-a pronunțat prin hotărâre, soluționându-se cauza în ansamblul ei, în condițiile în care, în cererea formulată, reclamantul nu a precizat în ce constau mențiunile neclare din dispozitivul hotărârii pentru a fi lămurite.
Ulterior pronunțării acestei încheieri, Tribunalul Iași, prin sentința nr.26/CA/cameră consiliu din 7 octombrie 2009, respins cererea de completare a dispozitivului sentinței nr.421/CA/1.06.2009, cerere formulată de reclamanții - SRL și, reținându-se că, în ceea ce privește considerentele hotărârii, acestea cuprind motivele avute în vedere de către instanță la adoptarea soluției, răspunzându-se la toate argumentele pe care reclamantul le-a prevăzut în acțiuni și în precizările ulterioare, inclusiv susținerilor privind existența unor suprapuneri de reglementări în materie contravențională și că faptul că prin hotărâre s-ar fi reținut o situație de fapt nu se poate verifica cu ocazia soluționării cererii completatoare a dispozitivului, ci doar pe calea exercitării căilor de atac.
Prima instanță a mai arătat că, în considerente, a menționat în mod explicit că hotărârea atacată a fost publicată în condițiile de reglementare aplicabile și că, deși prin acțiune s-a solicitat și restituirea taxei de parcare, faptul respingerii acțiunii în totalitatea ei duce la concluzia că instanța s-a pronunțat în mod implicit și asupra acestei cereri, cp nu exista pentru instanță obligația de a verifica cine are calitatea de transportator - subiect pasiv al contravenției prevăzute de lege și pe numele cui se poate întocmi un proces verbal, întrucât aceste aspecte nu au făcut obiectul cererii și că proba cu martori nu poate fi analizată în procedura aleasă, în condițiile în care, la termenul din 19.11.2008, reclamanții nu au solicitat decât proba cu acte.
Împotriva hotărârilor pronunțate în cauză, au introdus recurs reclamanții - SRL și.
Prin recursul declarat împotriva sentinței nr.421/CA din 1 iunie 2009, reclamanții critică hotărârea primei instanțe pe motiv că în mod greșit a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și respectiv excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Primarul Municipiului I, care aduce la îndeplinire hotărârile consiliului local, în condițiile în care hotărârea" nu răspunde capătului de cerere principal nr.2 al acțiunii, ce privește lipsa legalității HCL 151/2008, cel puțin în parte", ignorându-se faptul că taxa de acces la locurile de așteptare clienți nu a fost pusă în discuția beneficiarilor P și T, dându-se o interpretare greșită prevederilor art.5 și art.38 din legea nr.- și neluându-se în considerare practica Curții de APEL IAȘI în această materie, pe cale de incidență solicitându-se"anularea HCL 151/2008, în condițiile în care au demonstrat"nelegalitatea taxelor impuse cât și plata cestora", precum și"tratamentul discriminatoriu aplicat taximetriștilor prin pretinderea de aceștia a taxei de 100 lei".
Prin recursul declarat împotriva sentinței nr.26/CA din 7 octombrie 2009, reclamanții susțin că, prin soluționarea cererii de îndreptare, lămurire, completare a sentinței nr.421/CA/1.06.2009, prima instanță s-a antepronunțat și practic a hotărât respingerea cererii, la data de 29 septembrie 2009, deși citarea era obligatorie în cazul cererii de lămurire și completare, încălcându-se astfel dreptul la apărare.
Intimații nu au depus întâmpinare.
Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la Primăria sub nr.35599 din 15 aprilie 2008, în nume personal și în calitatea sa de administrator al - SRL, cerere adresată secretarului Consiliului Local I, acesta a "contestat"Regulamentul privind activitatea în regim de taxi, aprobat prin L nr.151/2008, invocând faptul că el" nu a fost discutat în mod real cu beneficiarii, ci doar cu reprezentanții marilor firme și a dispeceratelor", că"criteriile de departajare și clasificare a solicitanților de autorizații sunt discriminatorii și anticoncurențiale, favorizând marile firme", că"nu sunt legale vizele și nici contravaloarea acestora", că"nu este corect stabilit punctajul pentru vechimea în activitate", că"nu sunt depunctați cei ce comit abateri" și că"nu au fost reglementate obligațiile dispeceratelor deservite, tariful de dispecerat și"mai ales profitul maxim admis".
Prin cererea de chemare în judecată a Consiliului Local I și a Instituției Primarului Municipiului I, reclamanții - SRL și solicită ca "pe baza excepțiilor de nelegalitate ce le vom invoca" "Instanța de judecată să constate:1)Lipsa aducerii la cunoștința publică a hotărârii nr.151/31,03,2008, 2)Lipsa legalității hotărârii 151/2008, în raport de prevederi cu forță juridică superioară, 3) înlăturarea efectelor produse nouă și acordarea despăgubirilor materiale", susținându-se că taxele prevăzute nu respectă art.139 din Constituția României, cerându-se totodată ca"instanța de judecată să cerceteze și legalitatea criteriilor de stabilitate a punctajelor pe baza cărora se vor acorda noile autorizații.
La termenul din 29.10.2008, reclamanții își"completează acțiunea", "investind Tribunalul Iași cu cererea:1) Obligarea Consiliului Local I să modifice și să actualizeze cu indicii prețurilor de consum( inflație) tarifele de lucru ale transportatorilor în regim de taxi, periodic, cel puțin o dată la șase luni, conform art.49 din Legea 265/2007" și 2) Constatarea suprapunerii reglementării de la art.24 din HCL 151/2008 peste reglementările prevăzute de art.56 din legea nr.265/2007", susținându-se că prevederile art.10 din HCL 151/2008 sunt discriminatorii, că prevederile art.19 din același act normativ nu asigură accesul tuturor taxiurilor în toate locurile de așteptare clienți și că actualul tarif nu acoperă costurile reale de exploatare.
Prin concluziile depuse în termenul de pronunțare, reclamanții solicită instanței să constate că hotărârea nr.151/2008 nu respectă normele legale referitoare la transparența decizională, "nelegalitatea taxelor prevăzute la art.6 alin.5 și 6 din HCL 151/2008","suprapunerea peste reglementarea de la art.56 din legea nr.265/2007", la pct.4 cerându-se"obligarea autorității locale să ne restituie suma de 130 lei, pe care am plătit-o anul trecut"!, precum și "exonerarea de a plăti cele două taxe ( de acces în locurile de așteptare clienți și viză anuală autorizație )", cu "obligarea Consiliului Local I să adopte o altă hotărâre, care să țină cont de aspectele nelegale criticate pe parcursul acțiunii".
Chiar dacă instanța de fond s-a referit în considerentele hotărârii atacate la cea mai mare parte din cererile formulate de reclamanți, considerând, în mod nejustificat, că, prin respingerea acestora, s-a pronunțat"în mod implicit" și cu privire la cererea de restituire a taxelor încasate de pârâți de la reclamanți, acest fapt nu acoperă omisiunea tribunalului dea verifica dacă acțiunea reclamanților, prin modul în care a fost ea formulată, modificată și susținută, se circumscrie cerințelor art.112 Cod procedură civilă și mai ales exigențelor art.1 din Legea nr.554/2004.
Ori, atâta timp cât Legea contenciosului administrativ stabilește, în mod imperativ, că persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i s-a cauzat, prima instanță era obligată să ceară reclamanților să clarifice obiectul acțiunii și temeiurile de drept ale acesteia, având în vedere că solicitări precum" constatarea lipsei aducerii la cunoștință publică a hotărârii 151/2008" sau" cercetarea legalității criteriilor de stabilire a punctajelor" nu pot fi încadrate în nici una din categoriile de acțiuni cu care se operează în materia contenciosului administrativ, în condițiile în care cererea de"obligare a Consiliului Local I să adopte o altă hotărâre, care să țină cont de aspectele nelegale criticate" nici nu a făcut obiectul plângerii prealabile și a fost formulată cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor art.132 Cod procedură civilă.
Cum, contrar normelor de procedură evocate, prima instanță a acceptat ca reclamanții să își modifice succesiv și în mod repetat cererea de chemare în judecată, fără a se fi stabilit dacă acțiunea îndeplinește condițiile impuse atât de Codul d e procedură civilă, cât și de Legea nr.554/2004, ea era obligată să cerceteze și să se pronunțe în mod explicit, prin dispozitiv, cu privire la fiecare capăt de cerere în parte, neputându-se accepta respingeri așa zis"implicite" a unor capete de cerere.
Primirea acțiunii și a cererilor modificatoare, în bloc, fără ca reclamanților să li se fi impus să respecte rigorile dispozițiilor procedurale aplicabile, a condus la adoptarea unei soluții globale, fără a se ține seama că pentru parte din cereri, precum ar fi cele referitoare la restituirea taxelor încasate, acestea nu puteau fi examinate și soluționate decât în procedura specială ce reglementează raporturile juridice născute din administrarea impozitelor și taxelor datorate bugetului statului și bugetului local, procedură consacrată de G nr.92/2003.
Nu numai că nu a fost clarificată natura juridică a fiecărei cereri în parte și procedura de urmat pentru soluționarea acestora, dar nu s-a făcut nici cuvenita distincție între persoana juridică reclamantă și persoana fizică ce a acționat în dubla sa calitate, respingându-se acțiunea promovată de reclamantul, pentru lipsa calității procesuale active a acestuia, fără să se fi cerut acestuia, în mod explicit, să precizeze care drepturi sau interese legitime i-au fost încălcate prin actul administrativ cu caracter normativ contestat, funcție de care să se stabilească dacă nu cumva chestiunile referitoare la satisfacerea nevoilor comunitare și realizarea competențelor autorităților publice, ridicate de acesta, chiar dacă într-o manieră lipsită de rigoare juridică, nu se circumscriu noțiunii de"interes legitim public", astfel cum este ea definită la art.2 alin.1 lit.r) din Legea nr.554/2004, și care să justifice, într-o măsură sau alta, demersul judiciar al reclamantului persoană fizică, cu atât mai mult cu cât acesta pretinde că este atestat pentru a desfășura activități de transport public în regim de taxi și este implicat în mod nemijlocit în această activitate.
O abordare similară se impunea și în ceea ce privește pe pârâtul Primarul Municipiului I, întrucât, chiar dacă nu el este autoritatea care a emis actul administrativ cu caracter normativ atacat, în principiu, el are a răspunde de modul în care reglementările referitoare la activitatea de transport în regim de taxi sunt puse în executare, inclusiv în partea referitoare la încasarea taxelor aprobate, lipsa de rigoare juridică și mixajul total nepotrivit între diversele proceduri legale, evocate de reclamanți, și a unei diferențieri clare a finalității urmărite în cazul fiecărui reclamant în parte, în raport cu fiecare pârât în parte, făcând imposibilă stabilirea obiectului admisibil al acțiunii și a cadrului procesual de urmat pentru soluționarea acesteia, ajungându-se în situația absolut inacceptabilă ca, atât în petitul acțiunii, cât și în cererea întemeiată pe art.281 și următoarele din Codul d e procedură civilă, să se evoce dispozițiile art.4 din Legea nr.554/2004 referitoare la excepția de nelegalitate, fără ca reclamantului să i se fi cerut, sub sancțiunea prevăzută de art.155 ind.1 Cod procedură civilă, să se conformeze normelor procedurale aplicabile, în sensul de a-și preciza obiectul acțiunii, în cadrul pe care Legea contenciosului administrativ i-o permite, de a indica și dovedi care drepturi sau interese au fost vătămate fiecărui reclamant în parte, care este procedura pe care înțelege și poate să o urmeze, ce se pretinde, în mod distinct, de la fiecare pârât în parte, pe ce temeiuri de drept, și dacă sesizarea instanței s-a făcut în limita celor cerute prin plângerea prealabilă.
În ceea ce privește criticile aduse hotărârilor prin care au fost soluționate cererile de "îndreptare, lămurire, completare a sentinței nr.241/CA din 1 iunie 2009, Curtea constată că prima instanță nu și-a motivat în nici un fel măsura disjungerii acestora, că, atâta timp cât a înțeles să soluționeze cererea de îndreptare eroare materială odată cu cererea de lămurire a dispozitivului, acestea nu puteau fi rezolvate fără citarea părților, raportat la dispozițiile imperative ale art.281 ind.1 alin.2 Cod procedură civilă, și că nu se putea reține că, prin respingerea acțiunii vizând HCL nr.151/2008, a fost respinsă implicit și cererea de restituire a taxelor încasate, atât timp cât reclamanții pretind că parte din acestea au fost încasate în baza unor acte administrative și în condiții ce nu au fost verificate în mod explicit de instanță.
Ca atare, constatând că cererile reclamanților au fost soluționate cu încălcarea normelor de procedură aplicabile, că nu s-a stabilit în mod clar obiectul și temeiurile de drept ale acțiunii, funcție de rigorile legii și nu funcție de viziunea personală a reclamanților, precum și procedurile legale de urmat, că nu au fost soluționate toate capetele de cerere și că în lipsa acestor clarificări nu se poate stabili dacă se justifică soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului și respectiv a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Primarul Municipiului I, Curtea, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, va admite recursul reclamanților, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza în vederea rejudecării aceleiași instanțe.
În rejudecare, se va cere reclamanților să își precizeze obiectul acțiunii, în raport cu exigențele art.112 Cod procedură civilă și art.1 din Legea nr.554/2004, indicând, pentru fiecare reclamant în parte, care sunt vătămările ce consideră că le-au fost aduse prin HCL 151/2008, temeiurile de drept corespunzătoare și arătând ce se solicită de la fiecare pârât în parte, în limita celor reclamate prin plângerea prealabilă, funcție de care se va stabili calitatea procesuală a fiecărui participant la contenciosul administrativ de față și procedura de urmat pentru fiecare cerere în parte.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile introduse de reclamanții " " și, împotriva sentințelor civile numărul 421/CA/1.06.2009 și nr.26/CA/cameră consiliu din 7.10.2009 și a încheierii nr.106/29.09.2009 ale Tribunalului Iași, sentințe pe care le casează.
Trimite cauza în vederea rejudecării aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18 ianuarie 2010.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.jud.TD/18.01.2010
Tehnored.gref.TN/26.01.2010
2 ex.
Jud.fond - Tribunalul Iași
25 Ianuarie 2010
Președinte:Violeta Elena PinteJudecători:Violeta Elena Pinte, Leocadia Roșculeț, Dan
