Anulare act administrativ . Sentința 163/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
SENTINȚA Nr. 163
Ședința publică de la 19 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Violeta Chiriac
Grefier - -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul GUVERNUL ROMÂNIEI reprezentat prin SECRETARIATUL GENERAL AL GUVERNULUI și intervenientul MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR - în calitate de titular al cererii de intervenție în interes alăturat, având ca obiect anulare acte administrativ cu caracter normativ.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 12 2009,fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată.
CURTEA
- deliberând -
Asupra acțiunii directe de față reține următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Bacău și înregistrată sub nr- reclamanta a chemat în judecată Guvernul României solicitând anularea OUG 37/2009, anularea deciziei nr. 336/23.04.2009, suspendarea executării OUG 37/2009 și a deciziei nr. 336/2009.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că are calitatea de funcționar public și, din data de 6.09.2005 a fost numită în funcția publică de director executiv al Agenției pentru Protecția Mediului B, prin decizie, emisă în urma concursului organizat la data de 3 septembrie 2005.
Potrivit art. 1 alin. 2 al legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările ulterioare "Scopul prezentei legi îl constituie asigurarea, în conformitate cu dispozițiile legale, a unui serviciu public, stabil, profesionist, transparent, eficient și imparțial, în interesul cetățenilor, precum și al autorităților și instituțiilor publice din administrația publică centrală și locală."
În conformitate cu disp. art. 3 lit. f din legea nr. 188/1999 republicată, cu modificările ulterioare, unul dintre principiile care stau la baza exercitării funcției publice este cel al stabilității iar, potrivit art. 4 alin. 2 din același act normativ, " Exercitarea raporturilor de serviciu se realizează pe perioadă nedeterminată", tocmai pentru a conferi eficiență și viabilitate principiului stabilității.
Conform legii (Statul funcționarilor publici) singurele posibilități legale de modificare, suspendare ori încetare a raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici sunt cele prevăzute la art. 87 - 92 ( modificare), art. 94 - 96 ( suspendare) și art. 97 - 102 ( încetare ) din actul normativ în cauză. Însă, indiferent de situație trebuie observat că legiuitorul a instituit, prin norme clare, măsuri de protecție a funcționarului public împotriva oricăror abuzuri ale conducătorilor autorităților și instituțiilor publice, cele mai relevante vizând: obligativitatea existenței acordului funcționarului pentru modificarea raporturilor de serviciu, limitarea la minim a posibilităților angajatorului de a avea inițiativa suspendării din funcția publică, enumerarea cu caracter limitativ situațiilor în care poate interveni încetarea raporturilor de serviciu.
În aceste condiții de reglementare, era cât se poate de clar pentru executiv, mai ales după experiențele nefericite avute cu desființarea Departamentului de Control al Guvernului și cu desființarea Cancelariei Primului Ministru, că nu se putea recurge, pentru crearea unor posturi necesare satisfacerii intereselor clientelei politice a partidelor de guvernământ la nivel local, la reorganizarea pur și simplu, a serviciilor publice de concentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale din unitățile ad-tiv teritoriale și nici la eliberarea sau destituirea șefilor acestora și adjuncților lor.
Se arată că OG 37/2009 are un caracter vădit nelegal și abuziv dat de încălcarea art. 11 din Constituția României prin faptul că are prevederi ce nu corespund exigențelor Convenției Europene a Drepturilor Omului privind accesibilitatea și previzibilitatea normei juridice, precum și încălcarea art. 54 alin. 2 și art.120 alin. 1 din Constituția României, prin faptul că persoanei care va ocupa funcția de director coordonator al serviciului public, i se încredințează o funcție publică cu nerespectarea imperativului de fidelitate stabilit de textul constituțional invocat; deci, răspunderea va fi una contractuală și nu legală, așa cum prevede Constituția. Concomitent, se încalcă și art. 120 alin. 1 din Constituție întrucât deconcentrarea unui serviciu public nu presupune preluarea conducerii acestuia de către o persoană privată, serviciul public fiind supus regimului juridic de drept public.
Prin această atitudine se arată că guvernul nu face altceva decât să încalce o mulțime de prevederi constituționale, începând cu art. 1 alin. 4 care a instituit principiul separației și echilibrului puterilor în cadrul democrației constituționale, ceea ce presupune pe de o parte, că niciuna din cele trei puteri nu poate interveni în activitatea celorlalte puteri, iar pe de altă parte presupune controlul prevăzut de lege asupra actelor emise de fiecare putere în parte. Se invocă faptul că OUG nr. 37/22.04.2009 nu este practic, motivată din punct de vedere al urgenței și nu cuprinde justificarea situației excepționale care a determinat recurgerea la această modalitate de reglementare. Precizează că, în conformitate cu prevederile art.115 alin. 4 din Constituția României, guvernul poate adopta ordonanțe de urgență numai în situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată având obligația de a motiva urgența în cuprinsul acestora.
Cu alte cuvinte relația dintre puterea legislativă și cea executivă se exprimă prin competența conferită guvernului de a adopta ordonanțe de urgență în condițiile stabilite de art. 115 alin. 4 din Constituție. Astfel, OUG ca act normativ ce permite Guvernului, sub controlul Parlamentului, să facă față unei situații extraordinare se justifică prin necesitatea și urgența reglementării acestei situații care, datorită circumstanțelor sale impune adoptarea de soluții imediate în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public. Ori, adoptarea de către guvern a OUG 37/2009 nu a fost motivată de necesitatea reglementării într-un domeniu în care legiuitorul primar nu a intervenit și nici de necesitatea evitării unei grav atingeri aduse interesului public, și lucru foarte grav, de contracarare a posibilelor efecte ale exercitării unui drept constituțional de către un număr de parlamentari împotriva unei legi deja adoptate de parlament. Așa fiind, în condițiile în care legiuitorul primar a reglementat deja domeniul, guvernul prin intervenția sa ulterioară, intră în conflict cu prevederile art. 61 alin. 1 din Constituție, potrivit cărora " Parlamentul este organul reprezentativ, suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării". De altfel, aceasta este și poziția Curții Constituționale exprimată constant și consemnată în mai multe decizii dintre care le-a amintit pe cele mai recente: de. 1221/12.11.2008 și decizia nr. 82/15.01.2009.
Se apreciază totodată că OUG nr. 37/22.04.2009 este emisă cu încălcarea prevederilor art.115 alin. 6 din Constituția României, potrivit cărora " Ordonanțele de urgență nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de Constituție". În context, trebuie subliniat că prin acest act normativ sunt afectate drepturile fundamentale precum dreptul la muncă și la protecția socială a muncii și dreptul la un nivel de trai decent așa cum sunt consfințite în prevederile constituționale ale art. 41 și art. 47 alin. 1. Prin conținutul lor, aceste sunt drepturi complexe care includ și dreptul la salariu și dreptul la condiții rezonabile de viață care se asigure un trai civilizat și decent cetățenilor. Ori, aplicarea OUG 37/2009 are ca efect imediat încetarea raporturilor de serviciu ale celor vizați ( potrivit art. II alin. 11 ), cu pierderea tuturor drepturilor salariale aferente. În acest sens, trebuie amintit că, potrivit celor statuate de Curtea Constituțională în dec. nr. 1189/2008, sensul juridic al verbului " a afecta" cuprinde mai multe nuanțe, precum pe cel de " a suprima", " a aduce atingere", " a prejudicia", " a vătăma", " a leza", sau " a antrena consecințe negative". Ori, potrivit acestor conotații prin aplicarea OUG 37/2009, s-ar suprima veniturile obținute de actualii ocupanți ai funcțiilor vizate, ceea ce potrivit practicii constate a Curții Constituționale, reprezintă o afectare a dreptului la muncă în însăși substanța lui, drept care, prin conținutul lui, este un drept complex, care include și dreptul la salariu și dreptul la condiții rezonabile de viață care să asigure un trai civilizat și decent cetățenilor.
Prin prisma aceleiași critici, privind încălcarea dreptului la muncă consideră că este încălcat și art. 20 din Constituție prin raportare la prevederile art. 6 pct. 1 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, care recunoaște și garantează dreptul la muncă.
De asemenea, sunt încălcate și prevederile art.44 din Constituție, referitoare la dreptul la proprietate privată, precum și cele ale art. 1 paragraful 1 din Primul protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale prin care este consacrat și protejat dreptul de proprietate. În acest sens invocă jurisprudența Curții Europene Drepturilor Omului care în cauza Buchen contra Cehiei -2002 arată că noțiunea de " bun" înglobează orice interes al unei persoane de drept privat ce are o valoare economică, astfel că dreptul la un salariu poate fi asimilat unui drept de proprietate. Așa, fiind aplicarea ordonanței criticate echivalează practic cu o expropriere, fapt ce contravine art. 44 alin.(3) din Constituție.
Se invocă faptul că prin OUG nr. 37/2009 Guvernul nu a procedat și la modificarea în mod corespunzător, a prevederilor art. 6 și art. 111 din Legea nr. 188/1999, ceea ce a determinat o transformare ireversibilă a funcțiilor publice de director și director adjunct al serviciilor publice deconcentrate în funcții contractuale. Potrivit art. 6 din legea în cauză, acestea nu se aplică:
- personalului contractual salariat din aparatul propriu al autorităților și instituțiilor publice, care desfășoară activități de secretariat, administrative, protocol, gospodărire, întreținere - reparații și de deservire, pază, precum și altor categorii de personal care nu exercită prerogative de putere publică. Persoanele care ocupă aceste funcții nu au calitatea de funcționar public și li se aplică legislația muncii;
- personalul salariat încadrat, pe baza încrederii personale, la cabinetul demnitarului;
- corpul magistraților;
- cadrele didactice;
- persoanele numite sau alese în funcții de demnitate publică.
Pentru rigurozitate normativă, acest articol ar fi trebuit completat cu prevederea referitoare la directorii coordonatori ai serviciilor publice deconcentrate și la adjuncții acestora.
În baza art.111 alin. (1) din legea nr. 188/1999 " Autoritățile și instituțiile publice care au prevăzute în statele de funcții posturi de natură contractuală, care presupun exercitarea unor atribuții dintre cele prevăzute la art. 2 alin. (3), au obligația de a stabili funcții publice în condițiile art.107". Potrivit art.107 din aceeași lege " Funcțiile publice se stabilesc pentru fiecare autoritate și instituție publică, în parte, de conducătorul acesteia ori prin hotărâre a consiliului județean sau, după caz, a consiliului local, pe baza activităților prevăzute la art. 2 alin. (1) și (2) și cu avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici".
Alăturat acțiunii reclamanta a depus o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor OUG nr. 37/2009 invocând încălcarea dispozițiilor art. 11 Constituția României, prin faptul că are prevederi ce nu corespund exigențelor Convenției Europene a Drepturilor Omului privind accesibilitatea și previzibilitatea normei juridice; încălcarea art. 54 alin. (2) și art. 120 alin. (12) din Constituția României, prin faptul că, persoanei care va ocupa funcția de director coordonator al serviciului public, i se încredințează o funcție publică cu nerespectarea imperativului de fidelitate stabilit de textul constituțional, deci, răspunderea va fi una contractuală, și nu legală, așa cum prevede Constituția. Concomitent, se încalcă și art. 120 alin. (1) întrucât deconcentrarea unui serviciu public nu presupune preluarea conducerii acestuia de către o persoană privată, serviciul public fiind supus regimului juridic de drept public.
OUG nr. 37/2009 nu este, practic, motivată din punct de vedere al urgenței și nu cuprinde justificarea situației excepționale care a determinat recurgerea la această modalitate de reglementare. Reclamanta precizează că, în conformitate cu prevederile art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată, " Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență numai în situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligația de a motiva urgența în cuprinsul acestora.". Cu alte cuvinte, relația dintre puterea legislativă și cea executivă se exprimă prin competența conferită Guvernului de a adopta ordonanțe de urgență în condițiile stabilite de art. 115 alin. (4) din Constituție. Astfel, ordonanța de urgență, ca act normativ ce permite Guvernului, sub controlul Parlamentului, să facă față unei situații extraordinare, se justifică prin necesitatea și urgența reglementării unei situații care, datorită circumstanțelor sale, impune adoptarea de soluții imediate în vedere evitării unei grave atingeri aduse interesului public. Or, adoptarea de către Guvern a OUG nr. 37/2009 nu a fost motivată de necesitatea reglementării într-un domeniu în care legiuitorul primar nu a intervenit și nici de necesitatea evitării unei grave atingeri aduse interesului public, ci, lucru foarte grav, de contracararea posibilelor efecte ale exercitării unui drept constituțional de către un număr de parlamentari împotriva unei legi deja adoptată de Parlament. Așa fiind, în condițiile în care legiuitorul primar reglementat deja domeniul, Guvernul, prin intervenția sa ulterioară, intră în conflict cu prevederile art. 61 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării". De altfel, aceasta este și poziția Curții Constituționale, exprimată constant și consemnată în mai multe decizii.
Prin prisma aceleiași critici privind încălcarea dreptului la muncă, consideră încălcate și dispozițiile art. 20 din Constituție prin raportare la art. 6 pct.1 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, care recunosc și garantează dreptul la muncă.
De asemenea, sunt încălcate și prevederile art. 44 din Constituție referitoare la dreptul la proprietate privată, precum și ale art. 1 paragraful 1 din Primul protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prin care este consacrat și protejat dreptul de proprietate. Întrucât OUG nr. 37/2009 nu satisface exigențele constituționale ale art. 61 alin. (1) și art. 115 alin. (6), rezultă că aceasta este viciată de neconstituționalitate. Nerespectarea acestor norme constituționale atrage și înfrângerea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. 5.
Prin sentința nr. 591/19.06.2009 Tribunalul Bacăua declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de APEL BACĂU, fiind înregistrată sub nr-.
Prin întâmpinare, Guvernul României invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în ce privește capătul de cerere având ca obiect anularea deciziei nr. 336/23.04.2009, având în vedere că actul în discuție a fost emis de Agenția Națională pentru Protecția Mediului.
Guvernul României a invocat și excepția inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect anularea OUG nr. 37/2009.
Analizând cererea de sesizare a Curții Constituționale, această instanță reține că actul normativ a cărei neconstituționalitate se invocă are legătură, în accepțiunea dispozițiilor art.29 din legea nr. 47/1992 cu soluționarea cauzei,dată fiind împrejurarea că decizia nr. 336/2009 a fost emisă în baza OUG nr. 37/2009 însă instanța reține că prin decizia 1257 din 7 oct. 2009 publicată în nr. 758/6.11.2009 Curtea Constituțională fiind investită cu sesizarea referitoare la neconstituționalitatea legii pentru aprobarea OUG nr. 37/2009 a analizat implicit și constituționalitatea ordonanței, constatând că afectează statutul juridic al unor funcționari publici de conducere stabilit prin Legea nr. 188/1999.
Instanța constituțională a analizat constituționalitatea actului normativ concluzionând că a fost afectat regimul juridic al serviciilor deconcentrate, ceea ce-i atrage neconstituționalitatea.
Instanța apreciază că se impune respingerea sesizării instanței constituționale. la această soluția conducând mai multe argumente:
1. Împrejurarea că deja constituționalitatea OUG nr. 37/2009 a fost analizată pe cale incidentală prin decizia nr. 1257/7.10.2009.
2. OUG nr. 37/2009 a fost abrogată prin OUG nr. 105/ 2009 din 6.10.2009.
3. O condiție de exercitare a acțiunii în contencios administrativ este realizarea procedurii prealabile, prevăzute de art. 7 din legea nr. 554/2004, procedură ce se constată că nu a fost îndeplinită în cauză iar consecința ce decurge din această inacțiune atrage inadmisibilitatea acțiunii ce are ca obiect anularea deciziei nr. 336/2009. Or, câtă vreme soluția de respingere ca inadmisibilă a acțiunii este previzibilă, sesizarea Curții Constituționale urmată de suspendarea cauzei pentru ca în final acțiunea să fie respinsă ca inadmisibilă ar reprezenta doar o întârziere judecării cauzei, instanța neputând soluționa cauza pe fond.
Pentru cele ce preced instanța, va respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.
Având a soluționa, în temeiul art. 137 Cod procedură civilă excepțiile invocate, instanța găsește ca întemeiată atât excepțiile invocate de Guvern cât și pe cele invocate din oficiu.
Astfel, în ce privește cererea având ca obiect anulara OUG nr. 37/2009apare ca fiind inadmisibilă pentru că argumentele invocate în sprijinul anulării vizează în realitate neconstituționalitatea actului normativ. Or, potrivit art. 9 alin. 1 din Lega nr. 554/2004 obiectul principal al acțiunii în contencios administrativ nu îl poate constitui anularea unei ordonanțe sau a unei dispoziții dintr-o ordonanță, ci anularea actelor administrative emise în baza acesteia.
Pornind de la dispoziția instituită la art.9 reclamanta era ținută a solicita anularea actului care i-a produs o vătămare, în speță decizia nr.326/2009 însoțită de excepția de neconstituționalitate și nicidecum anularea actului normativ. Această concluzie se desprinde din coroborarea art.8 cu art. 9 din Legea nr. 554/2004.
Astfel, potrivit art. 8 alin (1) din legea nr. 554/2004:
"Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut de art. 2 alin. 1 lit. h, poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale".
Dispozițiile precizate conferă părții vătămate de un act administrativ unilateral, posibilitatea legală de a solicita anularea acestuia, în termenul imperativ prevăzut de lege.
Insă, astfel cum în mod explicit distinge și textul de lege, măsura legală a anulării vizează exclusiv actele administrative, în accepțiunea conferită acestei națiuni de dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004, nu și ordonanțele de Guvern ( simple sau de urgență).
Această interpretare rezultă, fără echivoc și din modul în care legiuitorul a înțeles să reglementeze, în mod distinctiv, posibilitatea juridică a atacării actelor cu forță juridică superioară hotărârilor de Guvern.
Ordonanțele de Guvern reprezintă acte administrative de autoritate cu putere de lege, emise de Guvernul României, în temeiul art. 115 din Constituția României, potrivit principiului delegării legislative. Așadar, fiind acte, prin natura lor cu caracter legislativ, deoarece reglementează relații sociale ce țin de domeniul legii, determinat de raporturile dintre Guvern și Parlament, este limpede că și formele privind controlul acestora sunt unele specifice.
Calea de contestare a ordonanțelor de Guvern, care reprezintă acte de sorginte guvernamentală, este cea prevăzută de dispozițiile art. 9 din Lege, care, în mare măsură, se inspiră din prevederile fundamentale ale art. 126 alin.6 din Constituție, procedura instituită în această materie nefiind condiționată de parcurgerea procedurii plângerii prealabile. Astfel, potrivit alin.1 al acestui articol, competența de a soluționa cererile persoanei vătămate prin ordonanțe ale Guvernului sau dispoziții ale acestora, este atribuită instanțelor de contencios administrativ.
Insă, această cale procedurală specială nu oferă, deopotrivă, instanței competente sesizate și posibilitatea de a controla efectiv constituționalitatea acestor acte administrative atipice, ci doar pe aceea de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, prevăzute de Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată.
Împotriva acestor acte normative de sorginte guvernamentală, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim are deschisă calea acțiunii, însoțită de excepția neconstituționalității.
Trebuie subliniat că, și în această situație, rolul instanței de contencios sesizate cu acțiunea în anularea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2009, însoțită de excepția neconstituționalității, este acela de a analiza și a aprecia dacă sunt întrunite prevederile Legii nr. 47/1992, urmând, în situația îndeplinirii condițiilor legale de admisibilitate, să suspende judecarea pe fond a cauzei și să sesizeze, prin încheiere motivată, forul constituțional.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 47/1992, republicată, unica autoritate de jurisdicție constituțională din România este Curtea Constituțională. Chiar dacă, potrivit legii speciale, Curtea Constituțională reprezintă unica autoritate de acest fel din România, nici chiar ei, care, potrivit atribuțiilor și competențelor legale, se poate pronunța asupra constituționalității ordonanțelor sau dispozițiilor acestora, supuse controlului său, legea nu îi oferă posibilitatea legală de a se pronunța în sensul anulării/suspendării dispozițiilor constate neconstituționale.
Pentru cele ce preced instanța va respinge cererea de anulare OUG nr.37/2009 ca inadmisibilă.
În ce privește cererea privind anularea deciziei 336/2009, instanța găsește ca întemeiată excepția invocată de Guvern cu privire la calitatea procesuală pasivă, câtă vreme actul contestat nu a fost emis de Guvern, ci de Agenția Națională de Protecție a Mediului - autoritate pe care reclamanta nu a înțeles să o cheme în judecată. În virtutea respectării principiului rolului activ instituit de art. 129 Cod procedură civilă, instanța a dispus emiterea unei adrese către reclamantă cu mențiunea de a preciza dacă înțelege să se judece cu emitentul actului însă, deși s-au acordat mai multe termene, reclamanta nu a înțeles să fixeze cadrul procesual în contradictoriu cu emitentul actului.
De altfel, referitor la decizie nr. 336/2009 instanța reține că reclamanta nu a făcut dovada sesizării ( prin plângere înregistrată la autoritatea emitentă) în condițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 a autorității emitente, condiție imperativă a cărei neîndeplinire atrage inadmisibilitatea cererii.
În consecință, instanța va respinge cererea având ca obiect anularea OUG nr. 37/2009 ca inadmisibilă, va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Guvernului în ce privește decizia nr. 336/2009, urmând a respinge ca inadmisibilă cererea privind anularea actului de eliberare din funcție ( inadmisibilitate dată de lipsa procedurii prealabile).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELELEGII
HOTĂ RĂ ȘTE
Respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor OUG 37/2009.
Respinge ca inadmisibil capătul de cerere formulat de reclamanta domiciliată în B, str. -. 4. 44,județul B în contradictoriu cu pârâtul GUVERNUL ROMÂNIEI reprezentat prin SECRETARIATUL GENERAL AL GUVERNULUI cu sediul în B,-, sector 1 și intervenientul MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR cu sediul în B, sector 1, - - nr. 1 în calitate de titular al cererii de intervenție în interes alăturat, privind anularea OUG 37/2009.
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Guvernului în ce privește capătul de cerere privind anularea deciziei nr.336/2009. Respinge ca inadmisibilă cererea privind anularea deciziei nr.336/2009.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 19.11.2009.
Președinte, - - - |
Grefier, - - |
Red.
Tehnored./4.12.2009
Ex.5
Președinte:Maria Violeta ChiriacJudecători:Maria Violeta Chiriac
