Anulare act administrativ . Decizia 1651/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 1651
Ședința publică de la 18. 06.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Stânișor Denisa Angelica
JUDECĂTOR 2: Canacheu Claudia Marcela
JUDECĂTOR - -
GREFIER
...
Pe rol soluționarea recursului declarat de pârâta PRIMĂRIA SECRTORULUI 5 - prin PRIMAR împotriva sentinței civile nr. 129 pronunțată de Tribunalul București - Secția a -IX-a Contencios Administrativ și Fiscal la data de 14.01.2009 în dosarul nr.43953/3/CA/2008, în contradictoriu cu reclamantul și cu pârâtul CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 5
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta - pârâtă și intimatul - pârât, prin consilier juridic, cu delegații de reprezentare la dosar, lipsind intimata - reclamantă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Reprezentantul recurentei - pârâte și intimatului - pârât precizează că nu mai are cereri de formulat și probe de administrat, solicitând cuvântul pe cererea de recurs.
Curtea, având în vedere că în cauză nu mai sunt cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Reprezentantul recurentei - pârâte solicită admiterea recursului său, astfel cum a fost formulat și motivat, modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul respingerii și a cererii de obligare la plata daunelor morale către intimatul - reclamant, ca fiind neîntemeiată, având în vedere că nu a fost dovedit prejudiciul suferit de reclamant.
Curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 150.pr.civ. declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare pe fondul recursului.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.129/14.01.209 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a de Contencios Administrativ și Fiscal a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local Sector 5 și Primăria Sector 5 B, fiind obligată pârâta să achite reclamantului suma de 2.000 lei reprezentând daune morale, fiind respinsă în rest acțiunea.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin Dispoziția nr.25.994/29.05.2008 emisa de primarul sectorului 5, depusa la file 10 dosar, a destituit din funcția publica de inspector c1s.I,graf profesional principal reclamantul -.
Împotriva acestei dispoziții, reclamantul - a formulat in baza art. 106 din legea 188/1999 acțiune in contencios administrativ de anulare a Dispoziției nr.25.994/29.05.2008 se de suspendare a executării acestei dispoziții.
Conform referatului depus la file 20, Tribunalul București - Secția de conten cios administrativ si fiscal a dispus, in cadrul dosarului nr-,suspendarea executării Dispoziției nr.25.994/29.05.2008 emisa de primarul sectorului 5 B in baza art.15 raportat la art. 14 din legea 554/2004 si, pe fond, a luat act de renunțarea la judecarea acțiunii in anularea dispoziției, renunțare formulată de către reclamant.
Ca urmare a acestui fapt, instanța retine ca reclamantul in perioada 29. 05. 2008 -6.10.2008 era angajat ca si funcționar public si acesta trebuia sa-si îndeplin ească îndatoririle de funcționar public, de inspector cls. I, graf profesional principal. Susținerea reclamantului ca pe aceasta perioada nu a primit salariu pe aceasta perioada ca efect al dispoziției nr.25.994/29.05.2008 ne este întemeiat așa cum afirma ci eventual, nu a primit salar ca urmare a neîndeplinirii atribuțiilor de serviciu, ca urmare a neprezentării la serviciu, motiv pentru care instanța va respinge acest capăt de acțiune cu privire la plate drepturilor salariale pe perioada 29.05.2008-6.10.2008 in baza art.14 din legea 554/2004 raportat la legea 554/20004.privire la capătul doi de acțiune, de solicitare a daunelor morale pentru prejudiciul de imagine suferit de către reclamant ca urmare a emiterii dispoziției nr.25.994/29.05.2008, in cuantum de 100.000 Euro, instanța retine ca acestea sunt întemeiate doar in parte. Este corect ca prin dispoziția nr.25944/29.05.2008 emisa de primarul sectorului 5 prin care a fost destituit din funcția publica reclamantul s-a adus un prejudiciu de imagine raportat la situația sa profesionala. Ori, acest act a fost revocat de către parata pentru motive independente de motivele emiterii dispoziției nr.25.994/29.05.2008 si care nu au legătura cu competenta profesionala a reclamantului, prin revocarea cestei dispoziția de către pârât, acesta a recunoscut implicit vine in emiterea dispoziției. Ori, prin revocarea dispoziției nu s-a reparat integral si imaginea profesionala si reputația reclamantului, astfel ca instanța apreciază ca obligarea paratului la plate sumei de 2.000 lei este suficienta.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Primăria Sectorului 5 B, invocând în drept disp. art.299 și art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
În motivarea cererii de recurs a arătat că instanța de fond, în mod greșit a apreciat că reclamantului i s-a adus un prejudiciu al imaginii profesionale și al reputației, iar prin revocarea dispoziției de destituire din funcție nu s-a reparat integral acest prejudiciu.
Revocarea s-a făcut in motive independente de cele care au generat destituirea, reclamantul având propria culpă prin încălcarea codului d e conduită al funcționarului public.
Astfel, daunele morale acordate sunt vădit neîntemeiate întrucât nu s-a dovedit în niciun fel prejudiciul suferit de acesta, precum și celelalte elemente ce trebuie întrunite cumulativ în cazul răspunderii civile delictuale.
Analizând actele aflate la dosar prin prisma motivelor de recurs invocate și a disp. art.3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer îndeplinite cumulativ cele patru condiții prev. de art. 998 - 999 cod civil și anume: existența unei fapte ilicite a unui prejudiciu, a legăturii de cauzalitate dintre acestea și a vinovăției.
Cu privire la prejudiciul moral pe care pretinde că l-a suferit prin emiterea dispoziției de destituire din funcția publică, reclamantul a arătat în cererea de chemare în judecată că i-au fost lezate major demnitatea, prestigiul profesional, prețuirea de care se bucură n cadrul societății, i-a fost afectată situația socială, profesională și familială și, de asemenea, este supus qvasipermanent la situații penibile, umilitoare, de a da explicații sau de a suporta neîncrederea celor din jur.
Curtea constată că reclamantul nu a solicitat probe pentru a face dovada acestui prejudiciu, deși sarcina probei îi revenea în conformitate cu art.1169 Cod civil, potrivit căruia cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să dovedească.
Instanța de fond, în mod greșit, a reținut producerea unui prejudiciu de imagine prin raportare la situația sa profesională, în condițiile în care nu au fost solicitat probe pentru dovedirea unui asemenea prejudiciu care nu se prezumă.
Referitor la aprecierea instanței că prin revocarea dispoziției de destituire pârâta a recunoscut implicit vina în emiterea acesteia, se constată că aprecierea este lipsită de suport probator, în referatul care a stat la baza emiterii dispoziției nr.27106/06.10.2008 menționându-se că măsura este luată având în vedere renunțarea reclamantului la judecata acțiunii prin care solicita anularea dispoziției de destituire și posibilitatea soluționării litigiului pe cale amiabilă.
Aceste considerente au determinat revocarea dispoziției de destituire din funcția publică, neputându-se reține că ele constituie o dovadă a caracterului ilicit al faptei autorității pârâte constând în emiterea deciziei.
Se constată că este incident în cauză motivul de recurs prev. de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, sentința fiind dată cu aplicarea greșită a legii, astfel că instanța în temeiul art.312 alin.1 și 3 Cod procedură civilă, va admite recursul, va modifica în parte sentința în sensul că va respinge ca neîntemeiată cererea de acordare a daunelor morale, menționând celelalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat declarat de pârâta PRIMĂRIA SECRTORULUI 5 - prin PRIMAR împotriva sentinței civile nr. 129 pronunțată de Tribunalul București - Secția a -IX-a Contencios Administrativ și Fiscal la data de 14.01.2009 în dosarul nr.43953/3/CA/2008, în contradictoriu cu reclamantul și cu pârâtul CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 5
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 18.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
- -
GREFIER
Red.
Gh./2 ex.
03.07.2009
Președinte:Stânișor Denisa AngelicaJudecători:Stânișor Denisa Angelica, Canacheu Claudia Marcela