Anulare act administrativ . Sentința 166/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
SENTINȚA Nr. 166
Ședința publică de la 04 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Lavinia Barbu
Grefier - -
S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamanta - SRL S în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR-OFICIUL DE PLĂȚI ȘI CONTRACTARE PHARE, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, DIRECȚIA GENERTALĂ A FINANȚELOR PUBLICE O, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: reclamanta - SRL S prin avocat și pârâții DIRECȚIA GENERTALĂ A FINANȚELOR PUBLICE O în numele și pentru MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin consilier juridic, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR-OFICIUL DE PLĂȚI ȘI CONTRACTARE PHARE prin avocat, lipsind pârâtul Departamentul -Guvernul României.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Avocat pentru pârâtul învederează că pârâtul Departamentul -Guvernul României nu a fost legal citat, apoi depune precizare la acțiune, care se comunică părților prezente.
Verificând actele și lucrările dosarului,Curtea constată că pârâtul a fost legal citat și având în vedere că acest aspect nu a fost invocat de pârât personal, respinge cererea privind repetarea procedurii de citare.
Consilier juridic invocă lipsa calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP
Instanța acordă cuvântul părților asupra excepției.
Avocat, pentru MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR-OFICIUL DE PLĂȚI ȘI CONTRACTARE PHARE lasă la aprecierea instanței.
Avocat pentru reclamantă solicită admiterea excepției.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța declară încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Avocat pentru reclamantă solicită admiterea acțiunii și anularea Notei de control nr-, a procesului verbal de constatare din data de 22.08.2007 încheiat de și a Deciziei nr. - din 23.11.2007 emisă de pentru nelegalitate și netemeinicie. Susține că, pârâta a adus completări la caietul de sarcini, care a fost respectat în totalitate de către reclamantă. Potrivit caietului de sarcini trebuiau analizate bilanțurile contabile pe anii 2000, 2001, 2002, din analiza acestuia nerezultând nicio dispoziție cu privire la anul 2003 întrucât bilanțul contabil pe acest an nu era încheiat la data licitației. De asemenea, pârâta nu a depus la dosar vreo dovadă din care să rezulte că reclamanta a făcut cheltuieli neeligibile.
Avocat pentru pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR-OFICIUL DE PLĂȚI ȘI CONTRACTARE PHARE solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată și menținerea actelor ca temeinice și legale. Susține că, din bilanțul contabil pe anul 2003 reiese că reclamanta înregistra pierderi; de asemenea, reclamanta trebuia să prezinte două proiecte viabile, aceasta prezentând un singur proiect în valoare de 25.000 Euro și depune concluzii scrise.
Consilier juridic pentru pârâtul DGFP O în numele și pentru solicită respingerea acțiunii.
INSTANȚA
Asupra acțiunii de față deliberand
Constata ca la data de 05 12 2007 s-a inregistrat pe rolul Curtii de Apel Craiova actiunea formulata de reclamanta - SRL in contradictoriu cu paratii Ministerul Economiei si Finantelor si Oficiul de Plati si Contractare Phare, prin care s-a solicitat anularea Deciziei nr. - din 23 nov. 2007 si a Notei de Control nr. 7/30-3/2006 intocmita de Departamentul
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că i s-a aprobat proiectul de dezvoltare a activității de confecții textile existente, încheindu-se în acest sens contractul de finanțare nerambursabilă pentru o valoare totală de 530.920 euro din care 305.500 euro a reprezentat contribuția proprie a beneficiarului.
A precizat că ulterior a organizat licitație la care au participat 6 societăți care au depus declarație privind originea comunitară a bunurilor, fiind desemnată câștigătoare firma A-S-S SISTEMS la prețul de 286.885 euro, încheindu-se cu această firmă contractul de furnizare de echipamente nr.101, privind livrarea, montajul și punerea în funcțiune a echipamentelor
Reclamanta a motivat în acțiune că prin actele de control a căror anulare o solicită s-a reținut greșit că a fost declarată oferta câștigătoare cu încălcarea Capitolului 11 din de sarcini, elementele avute în vedere respectiv, nedepunerea bilanțului pe anul 2003, lipsa experienței profesionale a firmei câștigătoare și cifra de afaceri fiind nereale.
La dosar s-au depus Procesul verbal de constatare, Nota de control, Decizia -/2007, contractul de grant, alte acte.
Prin sentinta nr. 91 din 03 04 2008 pronuntata de Curtea de Apel Craiova a fost admisa actiunea reclamantei, s -a anulat decizia contestata, procesul verbal de control nr. - din 28 08 2007 al Oficiului de Plati si Contractare Phare si Nota de Control nr- a Departamentului.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs Minsterul Economiei si Finantelor-Oficiul Plati si Contractare Phare si Directia Generala a Finantelor Publice in nume propriu si in numele Ministerului Economiei si Finantelor.
Prin Decizia nr. 3716 din 24 oct. 2008 pronuntata de Inalta C de Casatie si Justitie au fost admise recursurile declarate de parati impotriva sentintei Curtii de Apel Craiova, a fost casata sentinta recurata si trimisa cauza spre rejudecare aceleiasi instante.
Pentru a se pronunta astfel Inalta C de Casatie si Justitie a retinut ca pozitia oscilanta a reclamantului din actiune, precizari la actiune si concluzii scrise a determinat imprecizia in determinarea obiectului actiunii si a cadrului procesual, instanta dispunand in final anularea Notei de Control nr- intocmita de Departamentul, fara a determina natura acestui act ca act preparator sau act administrativ fiscal si fara a supune dezbaterii stabilirea cadrului procesual prin introducerea in cauza a institutiei emitente a actului anulat in conformitate cu dispozitiile art. 16 ind1 din Legea nr.554/2004.
Ulterior casarii cu rejudecare cauza s -a inregistrat pe rolul Curtii de Apel Craiova sub nr-
La data de 19 02 2009 reclamanta a formulat,Precizare la actiune, prin care a solicitat suspendarea executarii procesului verbal incheiat la data de 22 08 2007 de catre Oficiul Plati si Contractare Phare din cadrul Ministerului Economiei si Finantelor si anularea notei de control nr- intocmita de Departamentul, anularea procesului verbal de control din data de 22 08 2007 incheiata de si a Deciziei nr. - din 23 11 2007 emisa de.
La dosarul cauzei s-au depus urmatoarele documente: titlul executoriu si somatie,cerere probatorii, acte contabile, facturi fiscale, contracte cumparare utilaje.
La data de 23 03 2009 parata DGFP O in numele si pentru Ministerul Finanantelor Publice a formulat,Intampinare,A invederat obligatia reclmanatei de plata unei cautiuni in cunatum de 20 % conform art. 215 alin.2 teza finala din OG nr.92/2003, a invocat exceptia autoritatii de lucru judecat si exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Ministerului Finantelor Publice. Pe fond a solicitata respingerea actiunii ca fiind neintemeiata.
La data de 26 03 2009 formulata,Intampinare si paratul Ministerul Finanatelor Publice -Oficiul de Plati si Contractare Phare solicitand respingerea actiunii ca fiind neintemeiata. A precizat ca licitatia publica in urma careia a fost desemnata castigatoare oferta societatii System a avut loc cu incalcarea prevederilor din caietuzl de sarcini Cap.11, pct. 11.8 In concret nu s-a depus balanta contabila sau bilant contabil pe ultimii 3 ani iar experienta profesionala a fost reprezentata de un proiect unic de 25 000E realizat in 2002. Bilantul contabil din 31 12 2003 fost certificat la data de 25 06 2004 si prevedea pierderi.Pe de alta parte se sustine ca amenajarea si reparatia spatiilor de productie s-a facut fara autorizatiile de construire prev. de Legea nr. 50/1991.
S -au depus concluzii scrise.
Analizand actele si lucrarile dosarului constata urmatoarele.
In fapt,prin procesul verbal de constatare incheiat de Oficiul de Plati si Phare la data de 22 08 2007 s -a verificat eligibilitatea cheltuielilor si respectarea obligatiilor asumate de catre reclamanta - SRL prin contractul de nr. RO 9904.04-424 incheiat la data de 15 09 2003.
Prin acest contract incheiat intre - Manager HG-BCR, in calitate de autoritate contractanta si - SRL,in calitate de beneficiar, a avut loc o finantare din partea Autoritatii Contractante maxim de 57,54% din costul eligibil estimat al proiectului, adica maxim de 305.500, restul pana la costul total al proiectului de 530.920 E reprezentand contributie proprie a beneficiarului.
Procesul verbal de constatare are la baza Nota de control emisa de Departamnetul pentru prin care s-au stabilit ca si cheltuieli neeligibile suma de 286.825 Euro
Din probele administrate rezulta ca reclamanta a formulat Cerere de Finanatare la data de 27 09 2001 pentru investitia constand in realizarea a 4 unitati de productie in orasul O cu infintarea unui nr. 115 locuri de munca a achizitionarea a 150 de masini de cusut, efectuarea unor lucrari de reparatie la punctul de lucru din dar si recrutarea de persoane cu care se va desfasura cursuri de perfectionare si calificare. Derularea proiectului a avut loc in perioada 16 09 2003 -30 09 2004.
Pentru achizitionarea de echipamente reclamanta a organizat licitatie publica fiind primite 6 oferte, fiind desemnata castigatoare firma germana A-S-S SZSTEM, achitandu-se suma de 286.825,00 reprezantand finanatarea externa din fondurile Phare.
Potrivit dispozitiilor ui de Sarcini intocmit de reclamanta se cere ca si conditie de eligibilitate a finantarii o capacitate economica si financiara constand in profit mediu pe ultimii 3 ani pozitiv. Dovada acestei capacitati va rezulta din bilantul pe ultimii 3 ani. În caietul de sarcini s-a prevăzut că participarea la licitație este deschisă în condiții egale tuturor țărilor membre ale CEE, sau în care funcționează programul, iar lucrările, bunurile și serviciile trebuie să fie din aceste țări.
La punctul 11 al caietului de sarcini, privitor la conținutul ofertelor s-au menționat cerințele ofertei tehnice(11.1), ale ofertei financiare(11.2).
În cadrul aceluiași capitol, la punctul 11.8 1, s-a specificat faptul că cifra de afaceri medie anuală a competitorilor, pe ultimii trei ani trebuie să fie de cel puțin 100.000 euro, profitul operațional mediu pe ultimii trei ani trebuie să fie pozitiv și că dovada capacității economice și financiare trebuie furnizată prin prezentarea bilanțului sau extrasului din bilanț, pe ultimii trei ani, pentru care conturile au fost închise, acolo unde publicarea bilanțului este necesară(cerută) de legea țării în care compania ofertantă își desfășoară activitatea.
La punctul 2 al aceluiași capitol s-a introdus clauza în conformitate cu care în vederea eligibilității ofertantul trebuie să prezinte, experiența în cel puțin 2 proiecte asemănătoare executate în ultimii 5 ani.
Pentru declararea ca neeligibilă a ofertei depuse de firma A-S-S SISTEMS, organele de control au reținut că aceasta, în anul 2003, înregistrat pierderi și ca urmare nu a avut profit operațional pozitiv în întreaga perioadă de referință.
Reclamanta a precizat că la dosarul de licitație s-au depus bilanțurile aferente anilor 2000, 2001, 2002 și nu bilanțul anului 2003, deoarece la data licitației nu se definitivase bilanțul anului 2003.
Reclamanta a demarat procedurile pentru organizarea licitației internaționale, publicând în ziarul Adevărul din 12.12.2003 anunțul de licitație(fila21, dosar fond). Anuntul afost reluat si in ziarul BURSA la data de 12 01 2004
Raportat la data începerii procedurilor, respectiv datele publicării anunțului privind licitația, participanții la procedură trebuiau să depună în dosarul respectiv dovezi privind profitul operațional mediu pe ultimii trei ani și bilanțurile sau extrase din bilanțuri pe ultimii trei ani pentru care conturile au fost închise.
La data de 12.12.2003, ultimii trei ani pentru care conturile au fost închise erau anii 2000, 2001 și 2002, perioadă în care câștigătorul licitației a avut profit operațional mediu pozitiv.
Anul 2003 nu poate să facă parte din perioada de referință, deoarece exercițiul financiar al acestui an se încheia la 31.12.2003, iar rezultatele financiare se definitivau în perioada ulterioară datei de 31.12.2003.
Concluzia de mai sus decurge din faptul că atât în conformitate cu reglementările naționale, cât și cu cele din alte state membre ale CE, exercițiul financiar reprezintă perioada pentru care trebuie întocmite situațiile financiare anuale și, de regulă, coincide cu anul calendaristic, având o durată de 12 luni.
Așa cum rezultă chiar din Nota de control, întocmită de Departamentul pentru Fraudă, bilanțul contabil al societății declarate câștigătoare a fost certificat la 25.06.2004, de către o societate abilitată în acest sens, dată care este ulterioară atât, datei de începere a procedurilor 12.12.2003, cât și datei adjudecării 19.03.2004 și încheierii contractului de achiziție 29.03.2004 (fila23, dosar fond).
De precizat este și faptul că în caietul de sarcini se face vorbire despre legea țării în care compania ofertantă își desfășoară activitatea.
Ori, din elementele dosarului se stabilește că legea țării prevedea certificarea bilanțului, motiv pentru care la data desfășurării procedurilor bilanțul pe anul 2003 nu producea consecințe, el nefiind certificat.
In plus faptul ca la nivelul anului 2003 conform bilantului firma ofertanta a inregistrat pierderi nu conduce indubitabil la concluzia potrivit careia profitul operational mediu pe ultimii 3 ani sa fie negativ.
Pe de alta parte, in ceea ce priveste experienta profesionala, din probele cauzei, respectiv actele aflate la fila ultimă, în dosarul intitulat Volumul I atașat prezentului dosar al Curții de Apel Craiova, se reține că firma câștigătoare A-S-S a prezentat o listă a afacerilor de succes în domeniu începând cu anul 2000, respectiv realizări între 100.000-300.000 euro, în țări precum, Turcia și.
Așadar și acest capitol, privind capacitatea tehnică și profesională cuprinse în caietul de sarcini, a fost corect tratat de către reclamantă, în sensul că ofertantul a făcut dovada realizării unor lucrări majore în diverse țări.
Susținerea din procesul verbal întocmit de Oficiul de Plăți și Contractare PHARE conform căreia firma câștigătoare ar fi demonstrat capacitatea profesională printr-un singur proiect de 25.000 euro este lipsită de suport probatoriu.
O altă constatare a organelor de control vizează nereguli la executarea unor lucrări de amenajări, realizate ca urmare a licitației, prin firma - SRL.
Neregulile din Procesul verbal întocmit de au în vedere că lucrările respective s-au executat fără autorizație, că deși s-a schimbat funcționalitatea inițială a spațiilor, nu a existat nici o adresă din partea Primăriei S sau, din care să rezulte că modificările pot fi făcute fără autorizație de construcție, deoarece nu au loc modificări structurale.
In acest context, Curtea retine că, în conformitate cu art.11 din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, se pot executa fără autorizație de construcție lucrările care nu modifică structura de rezistență, caracteristicele inițiale ale construcțiilor sau aspectul arhitectural ale acestora.
Pentru astfel de lucrări legea nu cere ca autoritatea locală să emită o adresă prealabilă în care să explice ce lucrări se pot executa fără autorizație.
Lucrările respective, pentru care nu se cere eliberarea autorizației, sunt prevăzute în lege și pentru aceasta partea care execută astfel de lucrări nu trebuie să ceară un aviz suplimentar care să confirme prevederile legale.
De altfel, organul de control a afirmat prin actele contestate in mod generic că s-au efectuat lucrări de schimbare a funcționalității spațiilor respective, fara a se preciza concret care sunt lucrările efectuate fără autorizație și de ce era necesară eliberarea autorizației, din moment ce chiar în actul de control se face vorbire de un aviz de executare a lucrărilor fără autorizație.
Pentru aceste considerente, intrucat nu au fost identificate cauze de incalcare a obligatiilor asumate prin Contractul de Finantare de natura a atrage nulitatea acestuia cu consecinta declararaii ca neeligibila a finantarii, va admite contestatia ca fiind intemeiata si va anula actele contestate
Reclamanta a respectat în totalitate procedurile legale, finalitatea acordării fondurilor comunitare fiind dovedită și de altfel necontestată de organele de control.
Actiunea va fi respinsa fata de DGFP retinand ca paratul nu are calitate procesuale pasiva, nefiind emitent al unui act contestat in cauza.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite contestația formulată de reclamanta - SRL S cu sediul în S,-, jud. O în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR-OFICIUL DE PLĂȚI ȘI CONTRACTARE PHARE cu sediul în B, sector 3, b-dul - -, intrarea B, nr. 44, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE O, S,-, jud.si Departamentul -Guvernul Romaniei.
Dispune anularea Deciziei nr. -/23 nov.2007, procesul verbal de constatare nr. -/28.08.2007 emise OPC Phare-, precum și Nota de control nr- întocmit de -Guvernul României.
Respinge acțiunea față de DGFP
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 04 Mai 2009.
Președinte, - - |
Grefier, - - |
Red.7ex.LB
Președinte:Lavinia BarbuJudecători:Lavinia Barbu