Anulare act administrativ . Decizia 1664/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 1664
Ședința publică de la 07 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Carneluti
JUDECĂTOR 2: Costinel Moțîrlichie
JUDECĂTOR 3: Constantin Diaconu
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul declarat de DGFP M ÎN NUME ȘI PENTRU TR.S împotriva sentinței nr.1296 din 22 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosar nr-
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenta pârâtă DGFP M ÎN NUME ȘI PENTRU TR.S și intimatul reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează cererea scrisă de la dosar prin care se solicită judecarea cauzei în lipsă, potrivit art.242 CPC, după care;
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr.1296 din 22 septembrie 2008, Tribunalul Mehedinția respins excepția de necompetență materială invocată de pârâta DGFP
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice M și Administrația Finanțelor Publice D Tr.
Au fost obligate pârâtele să dispună restituirea către reclamant a sumei de 3484 lei, reprezentând taxă specială pentru autoturismul second hand marca Volkswagen Golf V, achitată conform chitanței seria - 3A nr.- din 08.02.2008, precum și să plătească reclamantului dobânda reglementată de art.124 Cod pr.fiscală.
Pentru pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Cu privire la excepția de necompetență materială a instanței de contencios administrativ și fiscal, instanța a reținut că este neîntemeiată.
Reclamantul a achitat această taxă specială pentru a i se permite operațiunea tehnică de primă înmatriculare în România a autoturismului, second- hand, pe care l-a achiziționat din Germania, stat membru al Uniunii Europene.
Plata taxei a fost făcută în temeiul unei calculații privind taxele speciale pentru autoturisme și autovehicule, stabilită de Ministerul Economiei și Finanțelor prin Ordinul nr.418/2007 - Anexa 1 și care este afișată public, în format electronic.
În aceste condiții organul fiscal care încasează taxa specială nu emite anterior un act administrativ fiscal în înțelesul Legii contenciosului administrativ și Codului d e procedură fiscală, însăși obligația de plată a acesteia și condiționarea înmatriculării de dovada achitării acesteia echivalând cu existența unui act administrativ de obligare la plată care nu are un suport material.
A susține că în lipsa unui titlu de creanță cu suport material reclamantul nu poate contesta încălcarea dreptului comunitar prin reglementarea și perceperea taxei speciale de primă înmatriculare în România a autoturismelor ar echivala cu negarea dreptului acestuia de a avea liber acces la justiție, ceea ce contravine art.21 alin.1 din Constituția României.
Conform art.10 din Legea nr.554/2004 litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, de până la 500.000 lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, astfel că acest litigiu este de competența tribunalului ca instanță de contencios administrativ și fiscal.
Pe fond s-a reținut că reclamantul a achitat taxa specială pentru prima înmatriculare în România a autoturismului, reglementată de art.2141Cod Fiscal, introdusă prin Legea nr.343/17 iulie 2006, modificată prin OUG nr.110/2006 aprobată cu modificări prin Legea nr.372/2007 la Administrația Finanțelor Publice DTS cu chitanța seria - nr.- din 08.02.2008.
Potrivit art.148 alin.2 din Constituția României, ca urmare a aderării la Uniunea Europeană prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
4 din același articol prevede că Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alin.2.
Rezultă, așadar, că dispozițiile art.90 alin.1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene fac parte din dreptul intern al României, și în consecință reclamantul se poate adresa instanțelor judecătorești în scopul de a i se restabili drepturile conferite de această reglementare comunitară și care i-au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor dreptului național, contrare Tratatului.
Potrivit art.2141- 2143din Codul Fiscal astfel cum a fost modificat prin Legea 343/2006, cu modificările ulterioare, și pct.311- 312din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru autoturisme și autovehicule noi cât și pentru cele rulate, aduse din import din statele comunitare ori din alte state.
Conform art.90 paragraful 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne, de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Obiectivul acestei reglementări comunitare îl constituie asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare, în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre ( cauza Weigel - 2004).
Rezultă, așadar, că scopul acestei reglementări este acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone.
Or, în România nu se percepe taxă specială la reînmatriculare pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în alte state membre ale Uniunii Europene și reînmatriculate în România..
Față de cele expuse, instanța a constatat că în speță sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, acestea având prioritate față de dreptul național potrivit art.148 alin.2 din Constituția României. În consecință, taxa specială achitată de reclamant pentru înmatricularea în România a autoturismului, second - hand, achiziționat din Germania, a fost încasată în contul bugetului statului cu încălcarea prevederilor art.90 paragraf I din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene și a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, ratificat de România prin Legea nr.157/2005, potrivit căruia de la data aderării dispozițiile tratatelor originare ale Comunității, dinainte de aderare sunt obligatorii pentru România și se aplică în condițiile stabilite prin Tratat și prin actul de aderare.
Instanța a constatat că reclamantul a îndeplinit procedura prealabilă obligatorie reglementată de art.7 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ solicitând restituirea taxei prin adresele nr.11486/28.05.2008 și 11588/29.05.2008.
S-a apreciat că nu se poate dispune restituirea doar a diferenței dintre taxa specială încasată anterior pe baza unei norme de legale abrogate la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul OUG nr.50/1998 act normativ în vigoare începând cu data de 1 iulie 2008 întrucât aceasta ar însemna aplicarea acestui act normativ și pentru trecut, ceea ce contravine principiului neretroactivității legii.
În ceea ce privește dobânda solicitată de reclamant, s-a reținut că în speță sunt aplicabile dispozițiile art.124 Cod procedură fiscală - actualizat la 1 octombrie 2007 - privind dobânzile în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la bugetul de stat.
Împotriva sentinței Tribunalului Mehedințis -a declarat recurs de către pârâta DGFP
În motivele de recurs s-a arătat că reclamantul a solicitat restituirea diferenței dintre suma plătită cu titlu de taxă de primă înmatriculare și cea introdusă prin OUG nr.50/2008, ca taxă de poluare, ori prin soluția de admitere în totalitate a acțiunii s-a ocazionat oportunitatea pentru reclamant de a ajunge la "îmbogățirea fără just temei", situație de fapt cenzurată de lege și de instanțele de judecată.
În același timp, recurenta a considerat că legea cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatara în ceea ce privește rezultatul care trebui obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competența de a alege forma și mijloacele.
Recurenta a mai susținut că taxa de primă înmatriculare se aplică tuturor autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România, indiferent de proveniența acestora.
Examinând motivele de recurs, precum și legislația aplicabilă în speță și situația de fapt dovedită cu probele administrate la instanța de fond, Curtea reține următoarele:
Reclamantul a achiziționat un autoturism second-hand și pentru a-l înmatricula în România, a fost obligat să plătească taxa de 3484 lei. Plata acestei taxe este obligație legală derivată din reglementările codului fiscal, capitolul - Taxa specială pentru autoturisme și autovehicule -, intrată în vigoare de la 1 ianuarie 2007 și care contravine Tratatului Comunității Europene, care în art.90 interzice statelor membre să instituie taxe contrare principiilor tratatului, în speță, este încălcat principiul nediscriminării produselor importate cu produsele interne, din analiza aplicării taxei rezultând că aceasta este percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în Comunitatea Europeană și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România, la o nouă înmatriculare taxa nu mai este percepută.
Pârâta DGFP Maa rătat că, potrivit reglementărilor legale în vigoare în România, MEF nu are competența de a acorda sau aproba exceptări sau scutiri de la plata impozitelor și taxelor prevăzute în legi, așa încât nu se poate soluționa favorabil cererea sa.
În speță, organul fiscal s-a pronunțat asupra cererii de restituire printr-un referat de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule stabilind în baza OUG50/2008, suma de 1239 lei ca fiind cea de restituit, reprezentând diferența între suma achitata anterior ca taxă specială si taxa pe poluare.
Acest referat a fost întocmit de organul fiscal la data de 29.07.2008, după ce fusese promovată acțiunea în justiție, iar prin dispoziția de plata nr.14346/30.07.2008, reclamantul a încasat suma acordată de organul fiscal.
Curtea retine că art.2141Cod fiscal, care reglementează taxa de primă înmatriculare, nesocotește prevederile art.90 (86) din Tratatul Uniunii Europene, întrucât România, ca stat membru al acestei comunități, a ignorat la adoptarea textului respectiv prevederile Tratatului care sunt obligatorii pentru statele membre.
Astfel, conform textului citat din Tratat, țările membre sunt obligate să nu emită și să nu mențină nici o măsură contrarie regulilor Tratatului.
Ori, în situația reglementării taxei de primă înmatriculare, România a stabilit în mod indirect impuneri interne, pentru produsele provenind dintr-un alt stat membru, superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare.
Astfel, în situația în care un autoturism second hand înmatriculat în România este vândut, nu se percepe taxă de primă înmatriculare.
De altfel, însăși denumirea acestei taxe demonstrează caracterul contrar tratatului, pentru că se referă la taxa de primă înmatriculare în România.
În ceea ce privește susținerea că taxa respectivă ar avea caracter de protecție pentru a nu fi importate autoturisme cu grad ridicat de poluare, Curtea arată că taxa respectivă are caracter pur fiscal, componenta de mediu invocată neputând fi extrasă din formula de calcul și oricum, în situația în care nu se aplică și autoturismelor deja existente pe piața din România, taxa își menține același caracter, în sensul încălcării prevederilor art.90 din Tratat.
Potrivit prevederilor art.148 alin.4 din Constituția României, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, textul din dreptul comunitar.
Cum cu dispoziția de plată nr.14346 din 30.07.2008, reclamantul intimat a încasat suma de 2245 lei ce a fost calculată de organul fiscal ca taxă de poluare conform nr.OUG 50/2008, act normativ ce nu era in vigoare la data când s-a născut dreptul acestuia la restituirea taxei de primă înmatriculare, Curtea, în baza art.312 Cod pr.civilă, va admite recursul, va modifica sentința, în sensul ca va admite in parte acțiunea și va obliga recurentele la plata sumei de 1234 lei și dobânda reglementată de art.124 alin.2 Cod pr.fiscală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de DGFP M ÎN NUME ȘI PENTRU TR.S împotriva sentinței nr.1296 din 22 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosar nr-.
Modifică sentința în sensul că admite în parte acțiunea și obligă pârâtele să restituie reclamantului suma de 1234 lei și dobânda reglementată de art.124 alin.2 Cod Procedură Fiscală.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 07 Aprilie 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.jud.-
LF/ 2 ex/13.04.2009
Jud.fond.
Președinte:Gabriela CarnelutiJudecători:Gabriela Carneluti, Costinel Moțîrlichie, Constantin Diaconu