Anulare act administrativ . Decizia 1686/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.1686
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 22.06.2009
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Duican Doina
JUDECĂTOR 2: Bîcu Vasile
JUDECĂTOR 3: Cosma Carmen
GREFIER
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de MINISTERUL JUSTIȚIEI împotriva hotărârii nr.18/06.11.2008 pronunțată de Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești în dosarul nr.09//2008 în contradictoriu cu intimații COMISIA SUPERIOARĂ DE DISCIPLINĂ A UNIUNII NAȚIONALE A EXECUTORILOR JUDECĂTOREȘTI, UNIUNEA NAȚIONALĂ A EXECUTORILOR JUDECĂTOREȘTI - COMISIA SUPERIOARĂ DE DISCIPLINĂ, și CONSILIUL DE DISCIPLINĂ AL CAMEREI EXECUTORILOR JUDECĂTOREȘTI DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul prin avocat cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că intimatul a depus la dosar la data de 17.06.2009 un set de înscrisuri și la data de 18.06.2009 întâmpinare.
Curtea pune în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive a CAMEREI EXECUTORILOR JUDECĂTOREȘTI DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI invocată de aceasta prin întâmpinare.
Intimatul, prin apărător, solicită respingerea excepției.
Curtea acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Intimatul, prin apărător, solicită respingerea recursului ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI la 08.12.2008, recurentul MINISTERUL JUSTIȚIEI a declarat recurs
împotriva Hotărârii nr. 18/06.11.2008 pronunțată de Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești în dosarul nr. 09/CS D/2008, prin care s-a respins contestația formulată de Ministerul Justiției împotriva Hotărârii nr. 19/23.05.2008 pronunțată de Consiliul de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI în dosarul nr. 1/2008
Prin acțiunea disciplinară promovată, Ministrul Justiției a solicitat Consiliului de Disciplină să cerceteze activitatea executorului judecătoresc cu privire la săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 44 lit. e din Legea nr. 188/2000.
În motivarea recursului său, recurentul arată că hotărârea pronunțată de Comisia Superioară de Disciplină prin care se soluționează contestația Ministerului Justiției împotriva hotărârii Comisiei de Disciplină este dată cu aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor legale incidente, în special a prevederilor cuprinse în Codul d e procedură civilă.
Comisia Superioară de Disciplină nu a analizat nici unul dintre aspectele criticate în cuprinsul contestației.
Tot ceea ce reține Comisia Superioară de Disciplină este că aspectele menționate în acțiunea disciplinară promovată de Ministrul Justiției nu pot fi catalogate ca abateri disciplinare, având în vedere faptul că nu s-au înaintat de către creditor cheltuielile de executare privind evaluarea bunului identificat prin procesul verbal din data de 14.12.2005, motiv pentru care nu s-a putut realiza raportul de evaluare a! imobilului suspus urmăririi silite.
Recurentul arată că prin acțiunea disciplinară promovată s-a solicitat să se constate că prin numeroase adrese din 2001 și până în 2005 creditoarea a solicitat continuarea executării silite, executorul neefectuând nici un act în dosarul de executare până la data de 20.10.2005, când s-a trimis creditoarei o adresă prin care solicita să indice imobilul asupra căruia să se efectueze executarea silită.
Comisia Superioară de Disciplină nu se pronunță cu privire la nici unul dintre aspectele criticate pe calea contestației.
Astfel, Consiliul a reținut doar lipsa de stăruință din partea creditoarei AVAS în continuarea executării și nedepunerea diligențelor necesare în vederea recuperării creanței sale, iar culpa executorului judecătoresc pentru neefectuarea unor acte de executare nu poate fi reținută decât atunci există o reală stăruință din partea creditorului și aceasta întrucât executarea silită nu se desfășoară din oficiu, ci doar la cererea și stăruința persoanei îndreptățite.
Consiliul a mai reținut că stăruința creditoarei a existat numai pentru evitarea unei soluții de perimare a cauzei, adresele formale de continuare a executării silite fiind emise periodic în intervalul de 6 luni prevăzut de art. 389 din Codul d e procedură civilă.
Ceea ce nu se analizează nici de către Consiliul de Disciplină, nici de către Comisia Superioară este atitudinea executorului judecătoresc în raport cu cererile privind continuarea executării silite formulate de AVAS. Așadar, Consiliul de Disciplină reține doar acțiunile întreprinse în concret de executorul judecătoresc, fără a aprecia dacă acestea au fost suficiente sau fără a releva inacțiunile sau inactivitatea.
În conformitate cu prevederile art. 51 din Legea nr. 188/2000,Executorul judecătoresc își îndeplinește atribuțiile cu respectarea dispozițiilor prezentei legi, a statutului profesiei și a regulamentului de aplicare a prezentei legi, precum și ale Codului d e procedură civită și ale altor legi aplicabile în materie."
Potrivit art. 4 din Hotărârea nr. 21/2007,Ideile diriguitoare care guvernează activitatea executorului judecătoresc sunt independența profesională, respectarea legilor, onoarea, probitatea, confidențialitatea, organizarea, eficacitatea și perseverența."
De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 12 din hotărârea sus menționată,Executorul judecătoresc trebuie să asigure transparența activității sale în relațiile cu clientul de care este angajat, precum și cu terțele persoane, sub rezerva respectării obligației de confidențialitate. Lipsa de transparență poate aduce prejudicii grave imaginii profesiei de executor judecătoresc și este interzisă cu desăvârșire."
Revenind la modalitatea In care au fost soluționate cererile creditoarei sau care au fost actele întocmite subsecvent primirii cererilor la care face referire Consiliul de Disciplină în motivarea hotărârii pronunțate, urmează a fi apreciate următoarele:
Se reține în cuprinsul hotărârii contestate că la data de 20.10.2006 AVAS a solicitat BEJ comunicarea situației dosarelor execuționale întocmite la cererea sa, precum și continuarea executării silite în aceste dosare.
Potrivit art. 50 alin. 3 din Legea nr. 188/2000,La cerere, în termen de cel mult 5 zile, executorul va elibera copii de pe actele întocmite în îndeplinirea atribuțiilor sale oricărei persoane care justifică un interes."
Nu rezultă însă că executorul judecătoresc ar fi răspuns solicitării creditoarei. Consiliul de Disciplină deși reține această situație, nu face nici o apreciere. La fel reține și Comisia Superioară de Disciplină atunci când analizează hotărârea contestată.
Se mai reține că AVAS, în calitate de creditoare, s-a adresat BEJ cu o cerere de executare silită împotriva debitoarei SA prin care solicita recuperarea creanței sale constatate prin titlul executor sentința civilă nr. 3568/18.09.1998 a Tribunalului București, iar după înregistrarea cererii de executare silită, creditoarea nu s-a mai prezentat la BEJ pentru a se interesa de informațiile transmise de autorități cu privire la situația patrimonială a debitoarei sale de a comunica executorului judecătoresc forma de executare pe care înțelegea să o aleagă împotriva debitoarei sale.
Potrivit art. 494 C pr. civ.,Imobilele urmărite silit se valorifică prin vânzare la licitație publică, vânzare directă și prin alte modalități admise de lege. Dispozițiile art. 431 sunt aplicabile."
,(1) Executorul judecătoresc poate proceda la valorificarea bunurilor sechestrate prin vânzare la licitație publică, vânzare directă și prin alte modalități admise de lege.
(2) Executorul judecătoresc, cu acordul creditorului, poate să-i încuviințeze debitorului să procedeze el însuși la valorificarea bunurilor sechestrate. În acest caz, debitorul este obligat să-l informeze în scris pe executor despre ofertele primite, indicând, după caz, numele sau denumirea și adresa potențialului cumpărător, precum și termenul în care acesta din urmă se angajează să consemneze prețul propus.
(3) Executorul poate proceda, cu acordul ambelor părți, Ia valorificarea bunurilor urmărite prin vânzare directă cumpărătorului care oferă cel puțin prețul stabilit potrivit art. 439 alin. 1."- art. 431 C pr. civ.
În condițiile în care nu s-a dovedit și nu s-a reținut că din partea executorului a existat vreo solicitare/răspuns față de cererile repetate ale creditoarei privind continuarea executării, nu se poate aprecia că executorul judecătoresc împotriva căruia s-a pornit acțiunea disciplinară a respectat principiile care trebuie să guverneze activitatea de executare.
De asemenea, mai reține Consiliul de Disciplină în hotărârea pronunțată că deși,forma de executare silită presupunea cu necesitate prezența creditoarei în vederea efectuării actelor de executare, creditoarea a rămas în pasivitate, mărginindu-se a emite adresele de continuare a executării silite. Însă urmărirea silită imobiliară impune avansarea cheltuielilor ocazionate de evaluarea prin expertiză a imobilului urmărit și pentru emiterea publicațiilor de vânzare în vederea valorificării acestuia prin vânzare la licitație publică" (pagina 8 din Hotărârea contestată).
Nu se contestă faptul că stabilirea prețului imobilului urmărit prin expertiză necesită avansarea unor sume de bani, dar acestea sunt aspecte care urmează a fi aduse la cunoștința celui care urmează să le avanseze. Or, nu se poate reține o lipsă de stăruință din partea creditorului în condițiile în care acesta nu a fost niciodată anunțat despre demersurile pe care trebuia să le întreprindă.
De aceea, recurentul arată că întârzierea în executare s-a datorat nu doar lipsei de stăruință din partea creditorului, așa cum reține Consiliul de Disciplină și neavansării cheltuielilor de executare privind evaluarea bunului identificat prin procesul verbal din 14.12.2005, așa cum reține Comisia Superioară de Disciplină, ci și inactivității executorului judecătoresc motiv pentru care sunt incidente dispozițiile art. 44 lit. e din Legea nr. 188/2000.
În temeiul art. 44 și 45 din Legea nr. 188/2000 și art. 60 din Regulamentul de aplicare a acestei legi, Curtea va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a CONSILIULUI DE DISCIPLINĂ AL CAMEREI EXECUTORILOR JUDECĂTOREȘTI DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI având în vedere că măsura luată de acesta a fost atacată la COMISIA SUPERIOARĂ DE DISCIPLINĂ A UNIUNII NAȚIONALE A EXECUTORILOR JUDECĂTOREȘTI și cu recurs în fața Curții de APEL BUCUREȘTI.
Din probele administrate, Curtea reține că la data de 06.08.2001, pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc a fost înregistrat dosarul nr.96/200 I privind pe creditoarea AVAS (fostă APAPS) având ca obiect recuperarea creanței constatate prin titlul executor reprezentat de sentința civilă nr.3568/1 8.09.1998 pronunțată de Tribunalul București, Secția Comercială în dosarul nr. 1886/1998 împotriva debitoarei SC SA, prin executare silită mobiliară și imobiliară.
Prin încheierea din Camera de consiliu de la 08.08.2001 data de Judecătoria Sectorului 1 B în dosarul nr. 9945/2001 a fost încuviințată cererea de executare silită împotriva debitoarei SC SA.
La data de 24.08.200 1, BEJ a emis o adresă către Sector 1 în vederea identificării bunurilor aparținând debitoarei.
Din relațiile comunicate Biroului Executorului Judecătoresc la data de 24.10.2001 rezultă că debitoarea figura în evidentele fiscale cu un imobil compus din construcție și teren, cu alte mijloace de transport, precum și cu debite către bugetul local.
La data de 06.12.2001 a fost primită prin poștă prima cerere a creditoarei prin care se solicita continuarea executării silite împotriva debitoarei, fără indicarea bunurilor ce se doreau a fi urmărite.
Alte asemenea cereri au fost transmise, prin poștă, Biroului Executorului Judecătoresc la datele de 25.06.2002, 05.12.2002 26.05.2003, 29.10.2003, 18.02.2004 și 23.07.2004.
În această ultimă cerere creditoarea atrăgea atenția că dosarul de executare trenează pe rolul BEJ din anul 2001 fără a fi finalizat, deși creditoarea își demonstrase intenția de a recupera creanța.
La data de 21.12.2004, creditoarea a transmis o nouă cerere prin poștă, prin care solicita continuarea executării silite împotriva debitoarei, afirmând că își menține pretențiile din cererea de executare.
Tot astfel, la 18.05.2005 și la 12.10.2005, creditoarea a solicitat în aceeași modalitate continuarea executării silite.
La data de 20.10.2005, a solicitat creditoarei, prin adresă scrisă, relații cu privire la starea actuală a debitoarei și indicarea bunului ce se dorea a fi urmărit.
La data de 30.11.2005, creditoarea a răspuns în parte solicitărilor adresate de, fără a indica însă bunul ce se dorea a fi urmărit.
La data de 12.12.2005 BEJ a întocmit procesul-verbal de situație prevăzut de art. de art.496 din Codul d e procedură civilă, în vederea urmăririi silite a imobilului situat în B,-,.5-6, sector 1, proprietatea debitoarei SC SA, act de executare ce a fost efectuat în prezența reprezentantului AVAS, doamna, având funcția de executor AVAS.
Întrucât la prima deplasare a executorului judecătoresc au lipsit reprezentanții debitoarei, nu s-a putut identifica imobilul urmărit, un nou proces-verbal de situație fiind întocmit la 14.12.2005, în prezența reprezentantului AVAS, executor.
încheierii procesului-verbal de situație, a emis somația de plată nr.96/15.12.2005, înscrisă în prealabil în cartea funciară, în conformitate cu dispozițiile art.497 alin.2 din Codul d e procedura civilă.
În vederea emiterii somației de plată imobiliare, executorul judecătoresc a întocmit și procesul-verbal de actualizare a creanței, precum și procesul-verbal de cheltuieli, ambele comunicate părților din dosar, debitoarea fund somată cu debitul actualizat și cheltuielile de executare.
La data de 23.02.2006, creditoarea a transmis prin poștă Biroului Executorului Judecătoresc o nouă cerere de continuare a executării silite împotriva mai multor debitori, printre care și SC SA. cerere reiterată și la data de 27.06.2006.
La data de 20.10.2006, AVAS a solicitat BEJ comunicarea situației dosarelor execuționale constituite la cererea sa, precum și continuarea executării silite în aceste dosare.
Cereri de continuare a executării silite au fost formulate de creditoare în scris și transmise prin fax și prin poștă la data de 19.04.2007 și, respectiv14.09.2007.
La data sesizării Consiliului de Disciplina, dosarul de executare nr.96/2001 privind pe creditoarea pe debitoarea SC SA se afla pe rolul, fără ca executarea silită să fi încetat.
Unicul demers întreprins de creditoare a fost acela de a transmite Biroului Executorului Judecătoresc, în mod repetat. dar înainte de împlinirea termenului de perimare, cereri scrise adresate prin poștă, prin care solicita,continuarea executării silite".
Singura diligență depusă de creditoare pentru realizarea drepturilor sale prin urmărirea silită a bunurilor debitoarei a avut loc la datele de 12.12.2005 și 14.12.2005 pentru încheierea procesului-verbal de situație cu privire la imobilul urmărit.
În respectiva ocazie, creditoarea a delegat un executor AVAS din corpul propriu de executori pentru participarea la efectuarea actului de executare.
După acest moment, deși forma de executare silită presupunea cu necesitate prezența creditoarei în vederea efectuării actelor de executare. creditoarea a rămas în pasivitate, mărginindu-se la emiterea adreselor de continuare a executării silite.
Urmărirea silită imobiliară impune avansarea cheltuielilor ocazionate de evaluarea prin expertiză a imobilului urmărit și a cheltuielilor aferente emiterii publicațiilor de vânzare în vederea valorificării imobilului prin vânzare la licitație publică.
AVAS nu a depus diligențele necesare în vederea recuperării creanței sale, așa încât culpa executorului judecătoresc pentru neefectuarea unor acte de executare nu poate fi reținută decât atunci când există o reală stăruință din partea creditorului, având în vedere că executarea silită nu se desfășoară din oficiu, ci doar la cererea și stăruința persoanei îndreptățite.
Nu se poate reține o culpă din partea executorului judecătoresc care a întocmit de îndată acele acte de executare ce se îndeplinesc din oficiu.
Art.50 alin.3 din Legea nr.188/2000 care prevede că executorul judecătoresc are obligația de a elibera, la cerere, în termen de cel mult cinci zile, copii de pe actele întocmite în îndeplinirea atribuțiilor sale oricărei persoane care justifică un interes.
Obligația executorului judecătoresc privește eliberarea copiilor de pe actele întocmite în îndeplinirea atribuțiilor sale, obligație ce nu se confundă cu aceea de efectuare sau îndeplinire a actelor de executare.
De aceea, în speță, Curtea nu a reținut nici încălcarea acestei obligații de comunicare prevăzută de Art.50 alin.3 din Legea nr.188/2000.
Din aceste motive, în baza textelor de lege menționate, a art. 3041și 312 proc. civ. Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâta CONSILIULUI DE DISCIPLINĂ AL CAMEREI EXECUTORILOR JUDECĂTOREȘTI DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI.
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTǍȚILOR CETǍ cu sediul în B,-, sector 5 împotriva hotărârii nr.18/06.11.2008 pronunțată de Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești în dosarul nr.09//2008 în contradictoriu cu intimații cu UNIUNEA NAȚIONALĂ A EXECUTORILOR JUDECĂTOREȘTI - COMISIA SUPERIOARĂ DE DISCIPLINĂ cu sediul în B, nr. 45, - 15,. 2,. 36, sector 3, cu sediul profesional în B,-, - 35,. 2,. 1,.31, sector 3 și CONSILIUL DE DISCIPLINĂ AL CAMEREI EXECUTORILOR JUDECĂTOREȘTI DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI cu sediul în B, nr. 1-3,. 3, cam. 234-235, sector 1.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi,22.06.2009.
PREȘEDINTE JUDEC Ǎ TOR JUDEC ǍTOR
- - - - - --
GREFIER
Red. jud. /2 ex./21.07.2009
Președinte:Duican DoinaJudecători:Duican Doina, Bîcu Vasile, Cosma Carmen