Anulare act administrativ . Sentința 1699/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1699
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA DATA DE 17.04.2009
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Horațiu Pătrașcu
GREFIER - -
Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul - ROMÂNEASCĂ SA în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la termenul din 17.03.2009 care au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă de prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera și a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 24.03.2009 și 31.03.2009, 03.04.2009, 10.04.2009 ȘI 17.04.2009 când a hotărât următoarele:
CURTEA,
Asupra cauzei civile de față constată că prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București -Secția Contencios Administrativ și Fiscal sub nr- reclamanta - ROMÂNEASCĂ SA a chemat în judecată pe pârâta - ROMÂNEASCĂ SA solicitând, în principal, anularea Deciziei de impunere nr.25/07.03.2006 emisă de ANAF-, în parte, în limita contestărilor și, în subsidiar obligarea autorității administrative la soluționarea contestației administrative, formulate în temeiul art.175 din Codul d e procedură fiscală.
În motivarea în fapt a cererii reclamanta arată că în prima parte a anului 2003, reclamanta a încheiat in scopul obținerii eșalonării plații obligațiilor sale bugetare convenții de eșalonare la plata, iar din cauza blocajului economic, societatea nu a reușit in cursul anului 2003 sa-si onoreze in totalitate obligațiile asumate prin convențiile de eșalonare menționate.
După apariția OUG 26/2005 s-a adresat in data de 28.04.2005 solicitând acestei unități sa emită o adresa prin care sa confirme faptul ca beneficiază de facilitățile avute prin convențiile de eșalonare. Prin adresa nr. 17696/12.05.2005, a comunicat ca reclamanta nu a respectat prevederile OU 26/2005 si ca prin urmare va începe procedura de executare silita, împotriva acestui act administrativ a formulat in temeiul dispozițiilor art. 174 si urm. din OG 92/2003 privind Codul d e Procedura Fiscala republicata si modificata ("") contestație, arătând ca dispozițiile legale au fost interpretate si aplicate eronat, iar ârâtap. a comunicat in data de 17.08.2005 decizia nr. 20662 prin care a adus la cunoștința caracterul neîntemeiat al contestației formulate.
Reclamanta susține că Decizia nr. 20662/16.08.2005 emisa de este neîntemeiata arătând că n mod greșit parata a considerat adresa nr. 17696/12.05.2005 ca nefiind un act administrativ fiscal supus cailor de atac prevăzute de lege;
Dispozițiile art. 41 prevăd in mod imperativ ca: "In interesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent in aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor si obligațiilor fiscale".
Prin urmare ori de câte ori un organ fiscal emite un act administrativ in aplicarea legislației fiscale prin care se stabilesc, se modifica ori se sting drepturi si obligații fiscale suntem in prezenta unui act administrativ fiscal.
În cazul de fata, organul fiscal, a emis un act administrativ in aplicarea dispozițiilor OU nr. 26/2005, act administrativ prin care a stabilit ca reclamanta nu mai este in drept sa beneficieze de drepturile conferite urmare a încheierii convențiilor de eșalonare a plații bugetare, urmând a se începe procedura de executare silita.
Încheierea convențiilor menționate mai sus are un dublu efect: pe de o parte se eșalonează debitele bugetare scadente la momentul încheierii fiecăreia dintre convenții (deci se amâna termenul de plata potrivit unor grafice de plați anexate la convenții) si, in măsura in care se respectau noile termene de plata, se scutește debitorul de la plata majorărilor de întârziere aferente acestor debite bugetare eșalonate.
Susținerea paratei conform cu care sfera de aplicare a actelor administrative fiscale este limitata exclusiv la actele care privesc creanțele fiscale si obligațiile fiscale astfel cum acestea unt definite la art. 21 si 22 din este greșita deoarece art. 41 din același stabilește o fera de cuprindere mai larga a actului administrativ, si anume, actul administrativ emis in aplicarea întregii legislații fiscale si mai mult decât atât face referire expresa la drepturile stabilite, modificate ori stinse urmare emiterii actului administrative.
Concluzionând, adresa nr. 17696/12.05.2005 emisa de reprezintă un act administrativ fiscal prin care drepturile societarii astfel cum acestea au fost stabilite prin convențiile de eșalonare au fost stinse, fiind in acest sens o manifestare de voința mai mult decât expresa.
Reclamanta mai arată că n mod greșit parata a respins ca neîntemeiata contestația formulata de Societate, prin raportarea prevederilor convențiilor de eșalonare menționate la normele imperative stabilite de OUG 26/2005.
Astfel, potrivit textului acestor convenții de eșalonare reclamanta avea obligația de a constitui pentru fiecare din aceste convenții o garanție. Societatea a procedat in consecința si a constituit aceste garanții. Potrivit textului convențiilor de eșalonare, reclamanta avea dreptul de a utiliza "garanția pentru stingerea atât a ratelor, cat si a obligațiilor curente - cu condiția reîntregirii garanției pana la următorul termen de plata din eșalonare ".
In ceea ce privește constituirea garanțiilor ca si condiție de acordare/menținere a înlesnirilor la plata potrivit OUG nr. 26/2005, se arată că revederile p. alin. 5 si alin 2 ale art. III din OUG nr. 26/2005, stabilesc, fără echivoc, procedura ce trebuie urmata după data de 30.04.2005, respectiv, organul de control verifica cuantumul sumelor plătite de către contribuabil, destinația acestora pe diferitele bugete si apoi - astfel cum precizează alin.2 din art. III - pentru plățile cu întârziere calculează si comunica"diferențele de dobânda si penalitatea diferența de întârziere care se vor achita in conformitate cu prevederile legale "ca si consecința fireasca a celor statuate la alin. 2, legiuitorul a stabilit la alin. 5, obligația organului fiscal de a comunica pentru sumele ramase de plata (care includ si dobânzile si penalitățile de la alin.2) grafice de plata refăcute fără a se depăși numărul de rate aprobate inițial"alin.4 al art. III din OUG nr. 26/2005, stabilește ca,"in cazul in care garanția constituita la începutulacordării înlesnirii la plata s-a utilizat pentru stingerea creanțelor bugetare, se va constituio noua garanție pentru sumele ramase de plata.
Deci, Guvernul a stabilit si a acceptat ca in situațiile in care garanțiile ce fuseseră constituite in executarea convențiilor de eșalonare, au fost utilizate, deci consumate - fie si in parte -, contribuabilul are obligația de a constitui o noua garanție - este esențial sa observam sensul dispoziției legate care vorbește de"onoua garanție"; finalitatea acestei "noi garanții" este, astfel cum expres indica textul citat, de a asigura achitarea "sumelor ramase de plata "; or, astfel cum a precizat legiuitorul"sumele ramase de platăsunt chiar cele pe care organul fiscal urmează sa le comunice contribuabilului după analizarea situației acestuia la data de 30.04.2005.
Deci, pentru a avea finalitate aceste dispoziții legate, trebuie sa acceptam ca termenul de constituire al noii garanții este prorogat si începe sa curgă de la momentul comunicării "noilor grafice de plata "; de altfel, aceasta este si soluția prezentata la art. 4 din convențiile de eșalonare care permite contribuabilului sa dispună de sumele din garanție pentru plata datoriilor bugetare, cu obligata de a reconstitui aceste sume. De altfel, societatea a si reconstituit in luna mai 2005, integral, garanțiile stabilite prin convențiile din 2003;
Prin urmare sarcina de a stabili sumele rămasa de plata, garanția care trebuia constituita, precumsinoul grafic de plata revenea organelor de control fiscale, respectiv paratei. Or, chiar parata, fără ca in prealabil să își îndeplinească sarcinile conferite de lege ne comunica printr-un act administrativ inform ca nu am îndeplinit condițiile prescrise de lege.
Rațiunea OUG 26/2005 este aceea de a permite contribuabilului care nu a respectat convenția de eșalonare sa beneficieze in continuare de eșalonarea datoriilor ramase cumulate cu penalitățile sau după caz majorările de întârziere datorate potrivit legii.
Prin urmare legea vorbește despre noua datorie bugetara (debitul vechi rămas neachitat la care se adăuga "diferența de dobândasipenalitatea de întârziere aferenta" pentru plata cu întârziere a ratelor de eșalonare vechi potrivit dispozițiilor art. III alin. 2 din OUG 26/2005), al cărei cuantum urmează a fi stabilit de organul fiscal, (art. III alin. 2 din OUG 26/2005) datorie bugetara care va fi eșalonata tot de organul fiscal, care va comunica contribuabilului direct graficul de plata (art. III alias. 5 din OUG 26/2005).
Prin urmare este evident, ca societatea a respectat întocmai prevederile atât a convențiilor de eșalonare, cat si a OUG nr. 26/2005. raportului fiscal care nu își respecta obligațiile fiscale este chiar parata, care nici pana la acest moment nu a recomunicat noile grafice de eșalonare (astfel cum era obligata prin OUG nr. 26/2005) si care, mai mult a si început o executare silita asupra sumelor cuprinse in eșalonare.
După primirea acestui act administrativ si având in vedere ca încă nu se comunicase de către organul fiscal cuantumul sumelor de plata, in conformitate cu dispozițiile alias. 2 si 5 ale art. III din OUG nr. 26/2005, societatea, a reconstituit încă din luna mai 2005 integral garanțiile stabilite prin convențiile din 2003, urmând ca, după primirea comunicărilor de la organul fiscal a noilor sume de plata, sa ajusteze cuantumul garanțiilor.
In final, învederam instanței ca la acest moment, efectele OUG nr. 26/2005 - ale cărei dispoziții s-a susținut ca nu au fost respectate de către Societate - au fost prelungite, prin Legea nr. 244/2005, pana la data de 04.08.2005, in sensul ca eventualii debitori puteau sa achite orice sume restante si/sau sa constituie garanțiile necesare pana la acest nou termen. Deci, ne aflam in situația unei prorogări legale a termenului la care organul fiscal trebuie sa verifice daca si in ce măsura contribuabilul a respectat condițiile convențiilor de eșalonare, dar ca si prima data parata., nu si-a îndeplinit obligațiile legale, preferând sa "soluționeze" intr-un mod mai mult decât jignitor contestația Societății.
Decizia nr. 20662/16.08.2005 si Adresa nr. 17696/12.05.2005 nu respecta conținutul formal prescris de lege, în sensul că nu conține prevederile stabilite imperativ si minimal de dispozițiile art.180 pr.fisc. iar adresa nr.17696/12.05.2005 nu întrunește nici ea condițiile de fond si de forma prescrise de art. 42, deși conține toate elementele esențiale prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 45.
În susținerea acțiunii reclamanta a depus la dosarul cauzei deciziile contestate și înscrisuri
La data de 16.11.2007 pârâta a formulat întâmpinare prin care solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că în raport cu susținerile reclamantei, răspunsul a îmbrăcat forma juridica a unei adrese prin care s-a comunicat contribuabilului că: a) acesta nu a respectat condițiile stabilite prin Convențiile încheiate anterior, fapt recunoscut și de câtre reclamanta fiind justificat prin blocajul economic" in care s-a aflat societatea; b) este posibila începerea/continuarea executării silite. Răspunsul este, atât din punct de vedere al formei juridice cat si din punct de vedere al conținutului, temeinic si legal, arătându-se să, pe de o parte, in conformitate cu prevederile nr. 516/2005 pentru aprobarea Procedurii de administrare si monitorizare a marilor contribuabili, Capitolul I, litera K, pct. 1 si 5, este competenta sa comunice contribuabilului faptul ca acesta a pierdut înlesnirea la plata, iar potrivit art. 1 alin. (3) din G, nr. 92/2003, privind Codul d procedura fiscale, republicata, este competenta sa aplice procedura de executare silita in privința reclamantei aflata in administrarea sa.
Argumentele avute in vedere de către la elaborarea adresei nr. 17.696 / 12.05.2005 au fost următoarele: a) prin art. 3 alin. (1) din nr.OUG 26/2005 s-au stabilit condițiile pe care trebuia sa le îndeplinească un debitor, care a beneficiat anterior de o înlesnire la plată, pentru a-i fi aplicabile prevederile ordonanței, si anume: pana la data de 30.04.2005 acesta a stins obligațiile fiscale curente, cu termene de plată 30 aprilie 2005; debitorul a îndeplinit celelalte condiții in care înlesnirile au fost aprobate. b) Prin art. 3 alin. (4) din nr.OUG 26/2005 a fost reglementata situația debitorilor care au utilizat pentru stingerea creanțelor bugetare garanția constituita la începutul acordării înlesnirii la plată stabilindu-se in sarcina acestora: obligația de a constitui o noua garanție care sa asigure plată sumelor restante.
Potrivit art. 3 alin (4) din nr.OUG 26/2005, societatea avea obligația sa constituie garanțiile pana la data de 30.04.2005 iar aceasta obligație nu a fost îndeplinita. Reclamanta considera ca sumele despre care face vorbire art. 3 alin. (4) (garanția constituita) nu pot fi determinate decât după comunicarea de către organul fiscal a sumelor ramase de achitat din înlesnirile acordate anterior. In realitate, legiuitorul a prevăzut obligația debitorului de a reconstitui garanția utilizata in cuantumul stabilit prin Convenția inițiala, care sa garanteze plata sumelor ramase de plată.
Din acest punct de vedere se arată ca la data de 30.04.2005 reclamanta nu avea constituite garanții in cuantum de 2.702.685.1771ei, astfel încât a considerat ca reclamanta nu poate beneficia de prevederile nr.OUG 26/2005.
Faptul ca, ulterior acestei date, reclamanta a constituit garanții in cuantumul prevăzut de lege (si de Convenții) nu are relevanta: una din condițiile prevăzute expres prin art. 3 alin. (1) din nr.OUG 26/2005 pentru ca unui debitor care a beneficiat de o înlesnire la plată sa-i fi aplicabile prevederile ordonanței era caacesta sa fi îndeplinit celelalte condiții in care înlesnirile au fost aprobate-inclusiv constituirea unei garanții in cuantumul prevăzut de lege/Convenții.
Tot in ceea ce privește intenția legiuitorului, se arată reclamanta considera neîntemeiat ca rațiunea nr.OUG 26/2005 este aceea de a permite unui contribuabil râu-platnic (care nu si-a respectat obligațiile asumate anterior) să beneficieze in continuare de facilitați fiscale. Din conținutul Notei de fundamentare elaborata pentru nr.OUG 26/2005, rezultă intenția legiuitorului de a nu acorda noi înlesniri debitorilor rău-platnici si de a promova masuri de disciplinare a contribuabililor in vederea creșterii veniturilor bugetare, in spiritul respectării legii, si înlăturarea practicilor de scutire sau de reeșalonare a datoriilor bugetare.
Astfel, in cazul, prin încheierea Convenției nr. 291 /26.06.2003 intre Ministerul Finanțelor Publice si reclamanta, aceasta si-a asumat obligația de a-si achita obligațiile curente cu termene scadente începând cu data de 01.07.2003 la termenul prevăzut de lege iar, in cazul unei întârzieri, aceasta nu poate depăși 90 de zile.
Deoarece reclamanta nu si-a respectat obligația, la mai puțin de 6 luni de la încheierea Convenției, organele fiscale au fost obligate sa constate pierderea înlesnirii acordate - SA. In acest sens, organele fiscale au încheiat Nota de constatare nr. 5219/16.12.2003 si au înștiințat organele de executare silita in vederea recuperării obligațiilor fiscale restante. Interpretarea dispozițiilor nr.OUG 26/2005 in sensul calegiuitorul a promovat in luna martie 2005 un act normativ in sprijinul unui debitor de rea-credința care a beneficiat in 2003 de o eșalonare nerespectataeste eronată.
Pe de alta parte, singura instituție abilitata de a acorda o înlesnire la plata reclamantei era /este Ministerul Finanțelor Publice. nu are si nu avut astfel de atribuții.
In conformitate cu prevederile art. 5 lit. c) din nr.HG 208/2005 privind organizarea si funcționarea Ministerului Finanțelor Publice si a Agenției Naționale de Administrare Fiscala,in îndeplinirea atribuțiilor sale Ministerul Finanțelor Publice este autorizat sa aprobe înlesniri, restituiri, compensări si amânări la plata impozitelor, nuexista o reglementare care sa asigure cadrul juridic pentru încheierea unei Convenții intre si reclamanta.
Atât timp cat toate Convențiile invocate de reclamanta au fost încheiate intre aceasta si Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Muncii si Solidarității Sociale, Casa Naționala de Asigurări de Sănătate, conform prevederilor legale in vigoare la data încheierii acestora, iar la aceasta data singura autoritate competenta sa acorde înlesniri la plata este Ministerul Finanțelor Publice, se invoca excepția lipsei calității procesuale pasive fata de capătul de cerere referitor la obligarea la emiterea unei adrese in temeiul căreia reclamanta sa beneficieze de prevederile nr.OUG 26/2005, prin care sa modifice Convențiile încheiate in 2003 si in temeiul căreia sa se reeșaloneze obligațiile - SA.
Din acest punct de vedere, o eventuala modificare de cătreauneiConvențiiîncheiate desieste nelegala in lipsa unei prevederi legale care sa atribuie o astfel de competenta ( nu a fost parte a Convențiilor încheiate inițial si a căror modificare de dorește).
La data de 18.01.2006, pârâtul a depus la dosarul cauzei actele care au stat la baza emiterii adreselor nr.17.696/12.05.2005 și 20662/16.08.2005, iar la data de 02.02.2006 reclamanta a depus la dosarul cauzei înscrisuri.
Prin sentința civilă nr.645/15.03.2006 pronunțată în dosarul nr- al Curții de Apel București -Secția A VIII-A Contencios Administrativ și Fiscal a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale de Administrare a Contribuabili ca neîntemeiată, dmisă acțiunea formulată de reclamantă, anulate ctele administrative nr.20662/18.08.2005 și nr.17696/12.05.2005 emise de pârâtă și bligată pârâta să reanalizeze cererea reclamantei cu nr.2295/28.04.2005 in raport de prevederile OUG nr.26/2005, aprobată și modificată prin Legea nr.-.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut în esență că prin adresa nr.17696/12.05.2005 - pârâta - răspunde reclamantei la adresa nr.2295/28.04.2005 în sensul că a analizat documentele depuse și a constatat că nu a constituit garanțiile în cuantumul stabilit prin Convenția nr.291 /26.06.2003, Convenția nr.229/RU/03.03.3003, Convenția nr.117/RU/10.02.2003 și Convenția nr.ET 1973/19.03.2003 situație în care nu îndeplinește condițiile prevăzute de art.III pct.1 din OUG nr.26/2005 și se va continua și/sau începe după caz, executarea silită.
Conform art.III pct.1 din OUG nr.26/2005 "Debitorii care au beneficiat de înlesnirii la plata obligațiilor datorate bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetului asigurărilor pentru șomaj bugetul asigurărilor pentru accidente de muncă și boli profesionale sau bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate după caz, acordate în baza reglementărilor legale în materie, și care, până la data de 30 aprilie 2005, fac dovada stingerii sumelor cuprinse în rate, a obligațiilor fiscale curente, cu termene de plată până la aceeași data precum și a îndeplinirii celorlalte condiții în care înlesnirile au fost aprobate beneficiază de menținerea înlesnirilor pentru sumele rămase de plată, începând cu data de 30 aprilie 2005".
Potrivit Ordinului Ministerului Finanțelor Publice nr.516/ 22.04.2005 pentru aprobarea Procedurii de administrare și monitorizare a marilor contribuabili în vederea aplicării Ordinului Ministerului Finanțelor Publice nr.343/2005 privind organizarea activității de administrare a marilor contribuabili, litera K) pct.1 "pentru marii contribuabili, urmărirea modului de respectare a înlesnirilor de plată acordate în baza actelor normative în materie se realizează de către " iar pct.5 prevede că "actul administrativ emis de către prin care se comunică marelui contribuabil pierderea înlesnirilor de plată", se transmite și compartimentelor de specialitate organizate la nivelul direcțiilor generate ale finanțelor publice județene pe a căror rază teritorială își au sediul social marii contribuabili", în vederea recuperării sumelor rămase de plată ".
Tot în normele din Procedura menționată anterior rezultă că, există la nivelul direcțiilor generate ale finanțelor publice județene, compartimente de specialitate, care comunică de îndată modul de respectare a condițiilor în care se derulează înlesnirile de plată, pentru luarea măsurilor legale în materie la nivelul marelui contribuabil (.K pct.4 din Procedură).
Din cele arătate mai sus rezultă că, adresa nr.17696/12.05.2005 este un act administrativ emis de pârâtă în baza Procedurii aprobate prin nr.516/2005 lit.K, pct.5 prin care s-a comunicat reclamantei pierderea înlesnirilor de plată și s-a dispus măsura continuării și/sau începerii după caz a executării silite.
Susținerea pârâtei în sensul că răspunsul comunicat nu este un act administrativ fiscal contravine prevederilor nr.516/2005 (lit.k pct.5 din Procedură) care îl denumește expres act administrativ. Prin comunicarea pierderii înlesnirii fiscale, actul a stins raporturile juridice, care au format obiectul convențiilor încheiate anterior de reclamantă, deși în temeiul art.lll din OUG nr.26/2005 convențiile puteau să producă în continuare efecte juridice.
Pentru aceasta potrivit art.lll din OUG nr.26/2005 era necesară să fie făcută dovada stingerii sumelor cuprinse în rate, a obligațiilor fiscale curente precum și îndeplinirea celorlalte condiții din convenții până la data de 30.04.2005.
La data de 26.08.2005 când pârâta a răspuns contestației formulate de reclamantă prin adresa nr.20662, OUG nr.26/2005 a fost modificată prin Legea de aprobare nr.244/2005 (Monitorul Oficial din 20.07.2005) iar termenul prevăzut la art. III a fost prelungit până la data de 04.08.2005. Cu toate acestea pârâta nu și-a modificat actul inițial nr.17696/12.05.2005 prin raportare la modificările legislative și s-a rezumat, in soluționarea contestației, să menționeze faptul că nu a emis un act administrativ care să poată fi contestat-în înțelesul art.174 Cod procedură fiscală.
Cum din prevederile lit.K pct.1 din Procedura aprobată prin nr.516/2005 rezultă că " pentru marii contribuabil urmărirea modului de respectare a înlesnirilor de plată acordate in baza actelor normative in materie se realizează de către ", iar potrivit pct.5 emite actul administrativ de comunicare a pierderii înlesnirii de plată rezultă că solicitarea reclamantului în sensul emiterii unui act administrativ din care să rezulte dacă a pierdut sau nu înlesnirea de plată, intră în competența și in sfera de atribuții a pârâtei.
Pentru aceste considerente, excepția lipsei calității procesuale pasive, pentru capătul de cerere care viza acest aspect, a fost respinsă ca neîntemeiată.
Instanța a mai reținut că actul administrativ fiscal nr.17696/12.05.2005 este nelegal deoarece a fost emis in baza OUG nr.26/2005 înainte de modificarea prin Legea nr.244/2005, iar actul administrativ cu nr.20662/ 16.08.2005 este nelegal deoarece nu analizează pe fond temeinicia și legalitatea actului contestat în funcție de modificările legislative intervenite ulterior.
Având în vedere că pârâta nu s-a pronunțat cu privire la pierderea ori nu a înlesnirilor de plată în raport de prevederile OUG nr.26/2005 modificată și aprobată prin Legea nr.244/2005, iar aceasta este o atribuție exclusivă și specifică autorității publice, Curtea a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, a admis acțiunea a anulat actele administrative cu nr.-.08.2005 și nr.17696/12.05.2005i va obligat pârâta să emită un act administrativ în urma analizării cererii reclamantului cu nr.2295/28.04.2005.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs ambele părți criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, iar prin decizia civilă nr.2581/18.05.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție-Secția de Cpntencios Administrativ și Fiscal pronunțată în dosarul nr- au fost admise recursurile, casată sentința civilă recurată și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru a pronunța această decizie instanța de recurs a reținut că prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat anularea adresei nr.17696 din 12 mai 2005, prin care Direcția Generală de Administrare a Contribuabili i-a comunicat că nu beneficiază de înlesniri la plată pentru obligațiile bugetare restante, în temeiul nr.OUG26/2005, anularea deciziei nr.20662 din 16 august 2005, prin care i-a fost respinsă contestația administrativă și obligarea autorității fiscale să emită un act administrativ prin care să-i stabilească reclamantei dreptul de a beneficia de nr.OUG26/2005.
Adresa nr.17696 din 12 mai 2005 constituie un răspuns negativ la cererea înregistrată cu nr.- din 28 aprilie 2005, având ca obiect recunoașterea dreptului reclamantei de a beneficia de înlesniri pentru sumele rămase de plată, începând cu data de 30 aprilie 2005, conform OUG nr.26/ 2005, art.III, alin.1-5 și înlăturarea măsurilor de executare silită instituite prin creanțele bugetare restante.
Această cerere a fost formulată ca urmare a intrării în vigoare a nr.OUG26/2005, care a instituit un nou regim al facilităților fiscale. Anterior, reclamanta beneficiase de înlesnirile acordate prin convențiile de eșalonare nr.291 din 26 iunie 2003, încheiată cu Ministerul Finanțelor Publice, ET nr.1973 din 19 martie 2003, încheiată cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate, 229 RU din 3 martie 2003, încheiată cu Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și 117/RU din 10 februarie 2003, încheiată cu Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, dar înregistrase întârzieri la plata debitelor eșalonate.
Având conținutul expus mai sus, adresa nr.17696 din 12 mai 2005 nu este un act administrativ tipic, prin care se comunică marelui contribuabil pierderea înlesnirii la plată, în cadrul procedurii de gestiune a înlesnirilor la plată aflate în derulare, în sensul Capitolului K, pct.5 din anexa Ordinului nr.516/2005 al Ministrului Finanțelor Publice.
În realitate, prin adresa respectivă, autoritatea fiscală își exprimă explicit voința de a nu rezolva cererea reclamantei fiind vorba despre un act administrativ asimilat, în sensul art.2 alin.2 din Legea nr.554/2004.
Aceeași interpretare a naturii actului a fost făcută, de altfel, chiar de autoritatea emitentă, prin adresa nr.20662 din 16 august 2005, reprezentând răspunsul la contestația administrativă formulată de societate.
Numai ca autoritatea fiscală a reținut în mod greșit inaplicabilitatea procedurii administrative de contestare, prevăzute de Codul d e procedură fiscală, pentru că, potrivit art.175 alin.2 din acest act normativ, contestația administrativă poate fi formulată de cel care se consideră lezat în drepturile sale, fie printr-un act administrativ fiscal tipic, fie prin "lipsa acestuia" (nerezolvarea sau refuzul explicit de rezolvare a unei cereri).
Înlăturarea considerentelor legate de natura juridică de act administrativ tipic sau asimilat a adresei atacate nu este însă de natură sa conducă la o concluzie contrară celei la care a ajuns instanța de fond, în sensul că autoritatea fiscală nu a analizat cererea reclamantei prin prisma modificărilor legislative care au intervenit prin OUG nr.26/2005 și apoi prin legea de aprobare nr.244/2005 și care se adresau tocmai debitorilor cărora li s-au acordat înlesniri conform reglementărilor anterioare, dar au înregistrat întârzieri la plata datoriilor eșalonate.
Având în vedere ca anterior emiterii adresei nr.20662 din 16 august 2005, OUG a fost aprobată, cu modificări, prin Legea nr.244/2005, nu poate fi reținută susținerea recurentei-pârâte, în sensul că noua lege nu ar fi incidentă în cauză.
Relevant, din perspectiva analizată, pentru succesiunea în timp a reglementărilor, este faptul că legiuitorul a prelungit termenul limită în care contribuabilii puteau face dovada îndeplinirii condițiilor impuse în vederea menținerii înlesnirilor fiscale.
Curtea a constatat, de asemenea, ca prevederile art.1 alin.1 și 2, art.8 și art.18 din Legea nr.554/2004 institute un contencios subiectiv de plină jurisdicție, în cadrul căruia controlul exercitat de instanta de contencios administrativ nu se limitează la aspectele formale ale raportului juridic dedus judecății.
În cazul in care conduita nelegală a autorității produce o vătămare reclamantului, instanța poate ordona măsuri pentru restabilirea dreptului sau a interesului legitim vătămat și in acest scop poate chiar să oblige autoritatea pârâtă să emită un act cu conținutul solicitat de reclamant, atunci când apreciază ca sunt îndeplinite condițiile legii, iar nu doar să oblige autoritatea la reevaluarea cererii care i-a fost adresată.
În raport cu dispozițiile legale menționate, instanta trebuia să cerceteze ea însăși fondul pricinii, pentru a stabili dacă reclamanta îndeplinea conditiile prevăzute de OUG nr. 26/ 2005, aprobată prin Legea nr.244/ 2005 și dacă refuzul rezolvării cererii a fost rezultatul unui exces de putere, potrivit art. 2 alin.1 pct. h din Legea nr.554/2004.
Astfel, soluția de obligare a pârâtei să reanalizeze cererea reclamantei, pe motiv ca aceasta este o atribuție exclusivă și specifica a autorității publice, în condițiile în care tocmai refuzul rezolvării cererii fusese dedus judecății, este contrară prevederilor art.18 din Legea nr.554/ 2004 și echivaleaza cu necercetarea fondului pricinii, atrăgând incidența motivelor prevăzute de art.304 pct.6 și 9 din Codul d e procedura civilă.
În fond după casare, cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr-, Curtea încuviințând pentru ambele părți proba cu înscrisuri, la termenul din data de 20.11.2007, iar la termenul din data de 25.03.2008 a încuvințat proba cu expertiză contabilă, cu obiectivele menționate în dispozitivul încheierii de ședință de la acea dată, respectiv: să se stabilească cuantumul ratelor din convențiile de eșalonare a plăților încheiate de societatea reclamantă scadente până la data de 04.08.2005 și dacă societatea le-a încasat integral până la această dată, cuantumul datoriilor bugetare curente ale societății scadente la data de 04.08.2005 și dacă societatea le-a achitat integral până la această dată, suma rămasă și cuantumul noilor rate la plată potrivit convențiilor de eșalonare încheiate de societate după data de 04.08.2005, cuantumul garanției constituită de societate până la data de 04.08.2005, cuantumul noii garanții care ar fi trebuit constituită de societate în raport cu sumele rămase de plată potrivit convențiilor de eșalonare și diferența de garanție achitată în plus de societate în raport de sumele rămase de plată potrivit convențiilor de eșalonare.
Raportul de expertiză contabilă a fost depus la dosarul cauzei la data de 17.10.2008, Curtea acordând un termen de judecată pentru a se formula eventuale obiecțiuni, la termenul acordat, părțile nefiind în măsură să formuleze obiecțiuni.
Analizând contestația formulată, actele administrative contestate, în raport cu susținerile părților și probele administrate în cauză, Curtea o apreciază ca fiind întemeiată, pentru următoarele considerente:
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat să se constate refuzul nejustificat al pârâtei de a-i recunoaște dreptul de beneficia de înlesniri la plată pentru obligațiile bugetare restante, în temeiul art. III alin.1-5 din nr.OUG26/2005, începând cu data de 30 aprilie 2005, solicitat prin cererea înregistrată cu nr.- din 28 aprilie 2005 și anularea deciziei nr.20662 din 16 august 2005, prin care i-a fost respinsă contestația administrativă și obligarea autorității fiscale să emită un act administrativ prin care să-i stabilească reclamantei dreptul de a beneficia de nr.OUG26/2005.
Așa cum a reținut și instanța de recurs, ceastă cerere a fost formulată ca urmare a intrării în vigoare a nr.OUG26/2005, care a instituit un nou regim al facilităților fiscale, în condițiile în care nterior, reclamanta beneficiase de înlesnirile acordate prin convențiile de eșalonare nr.291 din 26 iunie 2003, încheiată cu Ministerul Finanțelor Publice, ET nr.1973 din 19 martie 2003, încheiată cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate, 229 RU din 3 martie 2003, încheiată cu Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și 117/RU din 10 februarie 2003, încheiată cu Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, dar înregistrase întârzieri la plata debitelor eșalonate.
Instanța de recurs a reținut că adresa nr.17696 din 12 mai 2005 nu este un act administrativ tipic, prin care se comunică marelui contribuabil pierderea înlesnirii la plată, în cadrul procedurii de gestiune a înlesnirilor la plată aflate în derulare, în sensul Capitolului K, pct.5 din anexa Ordinului nr.516/2005 al Ministrului Finanțelor Publice, ci, prin adresa respectivă, autoritatea fiscală își exprimă explicit voința de a nu rezolva cererea reclamantei fiind vorba despre un act administrativ asimilat, în sensul art.2 alin.2 din Legea nr.554/2004.
În raport de prevederile art.315 din Codul d e procedură civilă, acest aspect reprezintă o problemă de drept dezlegată pentru instanța sesizată în fond după casare, astfel încât, susținerea pârâtei în sensul că răspunsul comunicat nu este un act administrativ fiscal, nu mai poate fi reținută.
De asemenea, tot din perspectiva aplicării prevederilor art.315 din Codul d e procedură civilă, Curtea reține că în speță, autoritatea fiscală nu a analizat cererea reclamantei prin prisma modificărilor legislative care au intervenit prin OUG nr.26/2005 și apoi prin legea de aprobare nr.244/2005 și care se adresau tocmai debitorilor cărora li s-au acordat înlesniri conform reglementărilor anterioare, dar au înregistrat întârzieri la plata datoriilor eșalonate. Având în vedere ca anterior emiterii adresei nr.20662 din 16 august 2005, OUG a fost aprobată, cu modificări, prin Legea nr.244/2005, faptul că noua lege este incidentă în cauză reprezintă de asemenea o problemă de drept dezlegată.
Instanța de recurs a reținut în acest sens că, relevant, din perspectiva analizată, pentru succesiunea în timp a reglementărilor, este faptul că legiuitorul a prelungit termenul limită în care contribuabilii puteau face dovada îndeplinirii condițiilor impuse în vederea menținerii înlesnirilor fiscale.
În sfârșit, s-a apreciat, în concluzie, de către instanța de recurs că instanta trebuia să cerceteze ea însăși fondul pricinii, pentru a stabili dacă reclamanta îndeplinea conditiile prevăzute de OUG nr. 26/ 2005, aprobată prin Legea nr.244/2005 și dacă refuzul rezolvării cererii a fost rezultatul unui exces de putere, potrivit art. 2 alin.1 pct. h din Legea nr.554/2004.
Prin urmare, Curtea urmează să analizeze fondul pricinii în sensul verificării îndeplinirii condițiilor prevăzute de OUG nr. 26/ 2005, aprobată prin Legea nr.244/2005 și dacă refuzul rezolvării cererii a fost rezultatul unui exces de putere, potrivit art. 2 alin.1 pct. h din Legea nr.554/2004.
Conform art. III pct.1 din OUG nr.26/2005 "Debitorii care au beneficiat de înlesnirii la plata obligațiilor datorate bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetului asigurărilor pentru șomaj bugetul asigurărilor pentru accidente de muncă și boli profesionale sau bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate după caz, acordate în baza reglementărilor legale în materie, și care, până la data de 30 aprilie 2005, fac dovada stingerii sumelor cuprinse în rate, a obligațiilor fiscale curente, cu termene de plată până la aceeași data precum și a îndeplinirii celorlalte condiții în care înlesnirile au fost aprobate beneficiază de menținerea înlesnirilor pentru sumele rămase de plată, începând cu data de 30 aprilie 2005".
OUG nr. 26/ 2005 fost aprobată prin Legea nr.244/2005, iar termenul de 30.04.2005 a fost prorogat la data de 04.08.2005.
Potrivit Ordinului Ministerului Finanțelor Publice nr.516/ 22.04.2005 pentru aprobarea Procedurii de administrare și monitorizare a marilor contribuabili în vederea aplicării Ordinului Ministerului Finanțelor Publice nr.343/2005 privind organizarea activității de administrare a marilor contribuabili, litera K) pct.1 "pentru marii contribuabili, urmărirea modului de respectare a înlesnirilor de plată acordate în baza actelor normative în materie se realizează de către " iar pct.5 prevede că "actul administrativ emis de către prin care se comunică marelui contribuabil pierderea înlesnirilor de plată", se transmite și compartimentelor de specialitate organizate la nivelul direcțiilor generate ale finanțelor publice județene pe a căror rază teritorială își au sediul social marii contribuabili", în vederea recuperării sumelor rămase de plată".
Față de aceste dispoziții, prevederile art.315 din Codul d e procedură civilă și considerentele deciziei de casare, apărarea pârâtei în sensul lipsei calității procesuale pasive fata de capătul de cerere referitor la obligarea la emiterea unei adrese in temeiul căreia reclamanta sa beneficieze de prevederile nr.OUG 26/2005 nu poate fi reținută.
Expertiza contabilă efectuată în cauză a concluzionat că în anul 2003 reclamanta a încheiat convenții pentru eșalonarea plăților restante în sumă de 70.703.270.660 ROL, compusă din 50.298.274.668 ROL, debite și majorări eșalonate și 20.404.995.992 ROL majorări și dobânda pe perioada eșalonării, în baza convențiilor încheiate și conform graficelor de eșalonare, cuantumul ratelor din convențiile de eșalonare a plăților încheiate de societatea reclamantă scadente până la data de 04.08.2005 era de 37.930.459.524 ROL, iar societatea a achitat până la această dată, suma de 49.779.960.515 ROL, mai mult cu 11.849.550.991 ROL, aceste sume fiind determinate de către expertul contabil, potrivit calculelor din Anexele 3, 4 5 și 11 la Raportul de expertiză.
De asemenea, expertul a mai constatat că cuantumul datoriilor bugetare curente ale reclamantei cu scadență la data de 04.08.2005 era de 745.161 RON, iar în perioada 01-03.08.2005, reclamanta a achitat suma de 746.568 RON, reprezentând datorii bugetare curente, suma rămasă de plată după data de 04.08.2005 era de 32.772.811.136 ROL, din care rate în cuantum de 27.406.110.991 ROL și majorări plus dobânda pe perioada eșalonării 5.366.700.145 ROL, potrivit calculelor din anexe, iar cuantumul noilor rate la plată potrivit convențiilor de eșalonare încheiate de societate după data de 04.08.2005 era de 15.556.610.000 ROL.
În ceea ce privește cuantumul garanției constituită de societate până la data de 04.08.2005, potrivit constatărilor din expertiză, a fost de 270.269. RON, iar cuantumul garanției care ar fi trebuit constituită de societate în raport cu sumele rămase de plată potrivit convențiilor de eșalonare era de 244.330 RON, diferența de garanție achitată în plus de societate fiind de 25.939 RON.
Din punct de vedere al valorii probatorii constatările expertului fac dovadă până la înscrierea în fals, iar concluziile expertizei trebuie să se coroboreze cu ansamblul probator administrat în cauză.
Pârâta, prin adresa nr.2295/28.04.2005 în urma analizei documentelor depuse de reclamantă, a constatat că aceasta nu a constituit garanțiile în cuantumul stabilit prin Convenția nr.291/26.06.2003, Convenția nr.229/RU/03.03.3003, Convenția nr.117/RU/10.02.2003 și Convenția nr.ET 1973/19.03.2003 astfel încât nu îndeplinește condițiile prevăzute de art.III pct.1 din OUG nr.26/2005 și prin urmare, se va continua și/sau începe după caz, executarea silită.
Expertul contabil a constatat, așa cum am văzut, că reclamanta constituise o garanție în plus față de cât era necesar, potrivit convențiilor de eșalonare, iar rațiunea pentru care a fost adoptată OUG nr.26/2005 și apoi prin legea de aprobare nr.244/2005 a fost tocmai aceea ca debitorii cărora li s-au acordat înlesniri conform reglementărilor anterioare, dar au înregistrat întârzieri la plata datoriilor eșalonate, să beneficieze de prelungirea termenul limită în care să poată face dovada îndeplinirii condițiilor impuse în vederea menținerii înlesnirilor fiscale, astfel încât data la care trebuie să ne raportăm este 04.08.2005 și nu 30.04.2005, cum s-a prevăzut inițial în ordonanță și cum a reținut pârâta.
Prin urmare, reclamanta a îndeplinit condițiile prevăzute de OUG nr. 26/2005, aprobată prin Legea nr.244/2005, pârâta în mod nejustificat refuzându-i dreptul de a beneficia de facilitățile prevăzute de acest act normativ, motiv pentru care Curtea urmează să
În temeiul acestor dispoziții, la data de 04.06.2004 a solicitat pârâtei un control de fond, control care s-a efectuat în perioada 04-22.10.2004, ocazie cu care s-a încheiat procesul-verbal înregistrat la DGFP I sib nr.1378/25.10.2004, iar la data de 17.12.2004, pârâta eliberează certificatul de atestare fiscală nr.58596 necesar aplicării Legii nr.147/2004, motiv pentru care în bilanțul contabil din data de de 31.12.2004 nu au fost înscrise obligațiile scutite de plată, fapt precizat și în Raportul de gestiune asupra activității economice la data de 31.12.2004 depus și înregistrat o dată cu bilanțul la DGFP
Față de unele solicitări statistice ale organului ierarhic superior B și a intenției de a contracta credite bancare pentru achitarea obligațiilor bugetare curente și sprijinirea acivităților institutului, reclamanta a solicitat la sfârșitul lunii aprilie 2005 de la DGFP I certificatul de atestare fiscală cu datele la zi, certificat pe care pârâta nu l-a mai emis.
O dată cu apariția OUG nr.29/2005, intrată în vigoare la data de 25.04.2005, modificată și completată de Legea nr.232/13.07.2005, prin dispozițiile art.III alin.1 s-au prevăzut înlesniri la plata obligațiilor fiscale restante pentru unitățile de cercetare-dezvoltare reorganizate ca institute naționale sau ca instituții publice, cuprinse în Anexele nr.1a), 1b), 2, 4, 5, și 6 la Legea nr.290/2002, așa cum se menționează la literele "a", "c" și "d", iar în vederea aplicării acestor dispoziții Vidra a solicitat efectuarea unui nou control de fond, act normativ care acorda înlesniri la plata obligațiilor fiscale restante, contractate în perioada 14.05.2004, data intrării în vigoare a Legii nr.147/2004 -25.04.2004, data intrării în vigoare a OUG nr.29/2005.
Cu această ocazie, susține reclamanta, a constatat că deși pârâta a emis certificatul de atestare fiscală nr.58596/17.12.2004, în aplicarea Legii nr.147/2004, ulterior aceasta nu a mai finalizat procedura începută prin emiterea unei Decizii prin care să dispună scutirea de la plata obligațiilor bugetare neachitate, precum și majorările de întârziere, penalitățile și dobânzile aferente la data de 17.05.2004, data intrării în vigoare a Legii nr.147/2004, datorate de Vidra, în sumă totală de 50.022.638.104 ROL.
În aceste condiții reclamanta arată că s-a adresat pârâtei prin adresa nr.1056/05.05.2005, prezentând un dosar de fundamentare, iar prin adresa nr.79009/27.07.2005 s-a adresat din nou pârâtei, în această perioadă purtându-se discuții la sediul pârâtei atât cu directorul executiv adj. cât și cu directorul general, însă pârâta nu a formulat nici până la data introducerii cererii de chemare în judecată un răspuns în scris la adresa nr.79009/27.07.2005.
Mai arată reclamanta că în același timp, o dată cu adresa nr.79009/27.07.2005 a formulat și cererea nr.69659/27.07.2005 prin care a solicitat amânarea efectuării controlului de fond pe o perioadă de două luni-timp în care a sperat în soluționarea solicitării, în sensul aplicării Legii nr.147/2004, în vederea aplicării dispozițiilor OUG nr.29/2005, în temeiul art.93 și 94 din OG nr.92/2003.
Cererea de amânare era justificată pe faptul că dacă se făcea un control de fond în baza OUG nr.29/2005 reclamantei i se elibera un certificat de atestare fiscală ce ar fi cuprins în conținutul său și obligațiile fiscale restante la plata cărora Vidra a fost scutită conform Legii nr.147/2004, iar achitarea oricărei sume la bugetul de stat și bugetele instituționalizate ar fi stins obligațiile cele mai vechi, și anume acele obligații care au constoituit obiectul dispozițiilor art.222din Legea nr.147/2004, drept consecință a sistat orice plată a obligațiilor bugetare către pârâtă.
Consecința neemiterii deciziei de către pârâtul de scutire la plata obligațiilor bugetare restante a fost aceea că reclamanta a fost în imposibilitatea contractării unor credite bancare, deși majoritatea institutelor și stațiunilor de cercetare, printre care și stațiunile de cercetare aflate în subordonarea Vidra au beneficiat de aplicarea prevederilor art.222din Legea nr.147/2004.
În drept, actiunea a fost intemeiată pe dispozițiile art.1, 16 și 19 din din Legea nr.554/2004, art.222din Legea nr.147/2004, art.III alin.1 din OUG nr.29/2005 și art.6 din Legea nr.232/2005.
În susținerea cererii reclamanta a depus la dosarul cauzei, în copie, următoarele înscrisuri: adresele nr.1735/26.07.2005; 1349/31.05.2004; 1114/13.05.2005; 1694/21.07.2005 emise re reclamantă și înregistrate la autoritatea pârâtă; Certificat de atestare fiscală nr.58596/17.12.2004; procesul-verbal de control încheiat de inspectorii din cadrul pârâtei din data de 22.10.2004 și înregistrat la autoritatea pârâtă sub nr.1378/25.10.2004; Bilanțul contabil și Raportul de gestiune ale reclamantei la data de 31.12.2004; adresa nr.54/05.05.2005 emisă de Academia de Științe Agricole și Silvice " G -"; adresa nr.50917/11.05.2005 emisă de pârâtă; acte ale unităților din alte județe și ale organelor fiscale din alte județe în situații similare; acte normative.
Contestația a fost legal timbrată cu taxă timbru și timbru judiciar potrivit Legii nr. 146/1996 și OG nr. 32/1995.
Prin întâmpinare, pârâții au invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, arătând că termenul de un an, care curge de la data expirării termenului de 30 de zile în care instituția trebuia să emită decizia solicitată, a expirat la data de 06.07.2005, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea contestației ca fiind neîntemeiată.
Astfel, pârâții susțin că pentru a beneficia de facilitățile acordate prin art.222din Legea nr.147/2004, reclamanta trebuie ca persoană juridică să se reorganizeze prin hotărâre de Guvern ca Institut Național sau instituție publică, având în vedere și dispozițiile art.225, pct.26, art. II din Legea nr.147/2004, astfel încât faptul că reclamanta figurează în anexa 1A la Legea nr.147/2004 nu înseamnă implicit și nașterea dreptului la facilitățile respective, dobândirea dreptului de a accede la aceste facilități fiind condiționată de reorganizarea reclamantei prin hotărâre de Guvern, aceasta neputând fi subiect de drept al Legii nr.147/2004.
De asemenea, mai arată pârâții că la data de 26.08.2004 a fost publicată în Monitorul Oficial al României OG nr.94/2004 prin care la Secțiunea 11, art. XXI, art.222alin.5 se prevede că înlesnirile la plată menționate în alineatul 1 vor fi notificate și se vor acorda numai după autorizarea de către Consiliul Concurenței în conformitate cu prevederile Legii nr.143/1999. Controlul de fond solicitat s-a materializat la data de 17.12.2004 prin emiterea certificatului de atestare fiscală nr.58506, și în mod firesc, până la această dată reclamanta era îndatorată să acopere viciul de formă al cererii sale, prin prezentarea confirmării faptului că este o unitate reorganizată și trebuia să prezinte notificarea și autorizarea ajutorului de stat de la Consiliul Concurenței.
La data de 14.04.2005 prin OUG nr.29/2005, art.3 alin.3 s-a dispus că după publicarea în Monitorul Oficial al României Partea Iah otărârilor de Guvern privind reorganizarea unităților de cercetare-dezvoltare prevăzute la art.II, organele teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice acordă înlesnirile la plată reglementate de alin.1 lit. a, b și c după autorizarea ajutorului de stat de către Consiliul Concurenței.
Atașat întâmpinărilor, pârâții au depus la dosarul cauzei adresa nr.563.846/16.12.2005.
La data de 21.03.2006 pârâta a depus la dosarul cauzei actele depuse de reclamant în vederea emiterii actului administrativ.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea a reținut următoarele:
Potrivit art.137 din Codul d e procedură civilă instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură precum și a celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Analizând cu precădere excepția prescripției dreptului la acțiune Curtea o apreciază ca fiind neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit art.222din Legea nr.147/2004, privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 78/2003 pentru modificarea și completarea Legii nr. 290/2002, privind organizarea și funcționarea unităților de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare și a Academiei de Științe Agricole și Silvice "G -" unitățile de cercetare-dezvoltare, reorganizate ca institute naționale sau ca instituții publice în baza acestei ordonanțe de urgență, cuprinse în anexele nr. 1a), 1b), 2, 4, 5 și 6, beneficiază de scutire de la plata obligațiilor bugetare neachitate, precum și a majorărilor de întârziere, a penalităților și dobânzilor aferente la data intrării în vigoare a legii de aprobare a ordonanței de urgență. Sumele respective sunt cele stabilite în certificatele de obligații eliberate de organele fiscale competente pe baza controlului de fond. Aceste prevederi se aplică și obligațiilor bugetare reeșalonate la plată, pentru fiecare unitate în parte, potrivit legii.
Așadar, legea prevede în prealabil efectuarea unui control de fond de către organele fiscale competente în urma căruia acestea emit un certificat prin care stabilesc obligațiile bugetare neachitate, precum și majorările de întârziere, penalitățile și dobânzile aferente la data intrării în vigoare a legii de aprobare a ordonanței de urgență.
În speță, controlul de fond s-a materializat prin încheierea procesului-verbal din data de 22.10.2004, înregistrat la DGFP I sub nr.1378/25.10.2004, iar certificatul de atestare fiscală nr.58596 prin care se evidenția obligațiile de plată la buget ale reclamantei la data de 30.04.2004, a fost emis la data de 17.12.2004.
În mod evident scutirea prevăzută de art.222din Legea nr.147/2004 trebuia acordată de către organul fiscal teritorial competent, în speță DGFP I, în conformitate cu dispozițiile art.121 raportat la art.41 și următoarele din Codul d e procedură fiscală printr-un act administrativ-fiscal, "decizie", act care nu a fost emis, deși reclamanta a solicitat expres acest lucru la data de 05.05.2005 prin adresa nr.1735, înregistrată la autoritatea pârâtă sub nr.79009/26.07.2005.
Prin urmare, data de la care curge termenul de 6 luni sau de un an prevăzut de art.11 alin.1 și 2 din Legea nr.554/2004 nu este data de 04.06.2004, după cum susțin pârâții, reprezentată de momentul formulării cererii de acordare a facilităților, ci de la data de 26.07.2005 când reclamanta a solicitat emiterea deciziei, dată de la care nu s-a împlinit termenul de 6 luni întrucât cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la instanță la data de 19.12.2005.
Pe de altă parte, chiar dacă s-ar lua în considerație ca dată de începere a curgerii termenului de prescripție data de 31.12.2004, când a fost emis certificatul de atestare fiscală, atunci apreciind ca motiv temeinic în sensul art.11 alin.2 din Legea nr.554/2004 faptul că obligația emiterii deciziei revenea pârâtei și că aceasta nu a răspuns solicitării nr.79009/26.07.2005, atunci se observă că nu s-a împlinit termenul de un an prevăzut de lege.
Față de aceste considerente, Curtea urmează să respingă excepția prescripției dreptului la acțiune ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei, Curtea apreciază acțiunea ca fiind întemeiată în parte, pentru următoarele considerente:
Prin cererea înregistrată la DGFP I sub nr.59596/04.06.2004 și la sub nr.1338 reclamanta a solicitat efectuarea unui control de fond în vederea aplicării prevederilor Legii nr.147/2004 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 78/2003 pentru modificarea și completarea Legii nr. 290/2002, privind organizarea și funcționarea unităților de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare și a Academiei de Științe Agricole și Silvice "G -", controlul finalizându-se cu procesul-verbal încheiat la data de 22.10.2004, înregistrat la DGFP I sub nr.1378/25.10.2004, încheiat de inspectorii Direcției de Control Fiscal, perioada verificată fiind 01.01.1999-30.04.2004, în ceea ce privește veniturile din salarii, 01.07.1999-31.12.2002 pentru fondul special de solidaritate socială pentru persoanele cu handicap, 01.09.1999-31.12.2001 pentru fondul special de susținere a învățământului, 01.01.1999-30.04.2004 în ceea ce privește TVA-ul, 01.01.1999-31.08.2004 pentru impozitul pe profit, 01.03.2003-30.04.2004 pentru contribuția la asigurările sociale de stat, 01.03.2003-30.04.2004 pentru contribuția la asigurările sociale de sănătate, 01.03.2003-30.04.2004 pentru contribuția la fondul de șomaj și 01.01.2003-30.04.2004 pentru fondul național de accidente și boli profesionale, dobânzile și penalitățile fiind calculate până la data de 17.05.2004.
În temeiul constatărilor din procesul-verbal de control pârâta a emis certificatul de atestare fiscală nr.58596/17.12.2004 care constată obligațiile de plată ale reclamantei către buget la data de 30.04.2004 și majorările de întârziere la data de 17.05.2004.
Așa cum s-a reținut mai sus, în soluționarea cererii din data de 04.04.2004, în temeiul art.222din Legea nr.147/2004 și art.121 raportat la art.41 și următoarele din Codul d e procedură fiscală, pârâta trebuia să emită o decizie prin care să scutească sau nu reclamanta la plata obligațiilor bugetare restante, decizie pe care nu a emis-o deși i s-a solicitat expres acest lucru.
Interpretarea dată de pârâtă dispozițiilor art.222și pct.26, art. II din Legea nr.147/2004, în sensul condiționării acordării scutirilor de emiterea unei hotărâri de Guvern de reorganizare a reclamantei ca institut național sau ca instituție publică, acesta fiind momentul de la care poate solicita scutirea la plata obligațiilor bugetare restante la data intrării în vigoare a Legii nr.147/2004, respectiv 17.05.2004, față de dispozițiile art.78 din Constituția României, nu poate fi reținută întrucât nu ține cont de conținutul art. 222care stipulează că unitățile de cercetare-dezvoltare, reorganizate ca institute naționale sau ca instituții publiceîn baza acestei ordonanțe de urgență,cuprinse în anexele nr. 1a), 1b), 2, 4, 5 și 6, beneficiază de scutire de la plata obligațiilor bugetare neachitate, precum și a majorărilor de întârziere, a penalităților și dobânzilor aferente la data intrării în vigoare a legii de aprobare a ordonanței de urgență.
Prin urmare, unitățile menționate în anexe, în Anexa 1.a) poziția 6 figurând reclamanta, se reorganizează în baza legii și nu în baza hotărârii de Guvern ce urma să fie emisă în termen de două luni de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a OUG nr.78/2003, așa cum se menționează la pct.26, art. II din Legea nr.147/2004, aceste din urmă dispoziții vizând efectuarea ulterioară a formalităților de reorganizare, ca obligații legale stabilite în sarcina Academiei de Științe Agricole și Silvice "G -" și a ministerelor la care se referă și nefiind de natură să condiționeze acordarea scutirilor, care oricum urmau să fie stabilite corespunzător momentului intrării în vigoare a Legii nr.147/2004.
De altfel, în Anexa nr.1.a) la poziția 6 se menționează la rubrica " denumirea unității de C-D care se desființează" Institutul de Cercetări pentru și Vidra, iar la rubrica " denumirea unității care se înființează" Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru și Vidra Jud.
O asemenea condiționare a fost prevăzută expres abia în OUG nr.29/2005, în art.3 alin.3, în vigoare din data de 25.04.2005, dispoziție care nu poate retroactiva pentru perioada anterioară, rațiunea impunerii unei asemenea condiții fiind aceea că la data de 25.04.2005 ar fi trebuit să se fi realizat procedura de reorganizare.
În ceea ce privește avizul Consiliului Concurenței, Curtea constată că acest aviz nu era necesar, acest aviz nefiind prevăzut de lege, la acea dată, obligativitatea obținerii lui fiind reglementată abia prin art 3 alin. 3 și 5 din OUG nr.29/2005, de altfel prin adresa nr. CC/175/14.02.2005 emisă de Consiliul Concurenței acesta comunicând că potrivit art.4 din Legea nr.143/1999, privind ajutorul de stat, cu modificările și completările ulterioare, ajutorul de stat din sectorul agriculturii și pisciculturii nu intră sub incidența legii, acordarea acestora realizându-se conform reglementărilor specifice.
Prin urmare, Curtea urmează să admită acest capăt de cerere și să oblige pârâții să emită decizia prevăzută de art.222din Legea nr.147/2004 de scutire la plata obligațiilor bugetare neachitate precum și majorărilor de întârziere, penalităților și dobânzilor aferente la data de 17.05.2004 conform certificatului de atestare fiscală nr.58596/17.12.2004 emis de DGFP I în ceea ce privește pe reclamantă.
Prin adresa nr.1114/13.05.2005 înregistrată sub nr.50324/23.05.2005 la DGFP I reclamanta a solicitat efectuarea unui control de către reprezentanții instituției pârâte, în vederea aplicării OUG nr.29/2005, pentru modificarea Legii nr.290/2002, iar prin adresa nr.1694/21.07.2005 înregistrată la autoritatea pârâtă sub nr.69659/24.07.2003 a solicitat amânarea efectuării acestui control cu două luni având în vedere necesitatea unei perioade de timp adecvate pregătirii documentelor, personalul din serviciul financiar-contabilitate fiind în prezent în concediu de odihnă și soluționarea de către institut a unor probleme ce derivă din aplicarea Legii nr.147/2004 și OG nr.29/2005.
Potrivit art.3 alin.1 din OUG nr.29/2005, pentru modificarea Legii nr. 290/2002 privind organizarea și funcționarea unităților de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare și a Academiei de Științe Agricole și Silvice "G -", unitățile de cercetare-dezvoltare reorganizate ca institute naționale sau ca instituții publice, cuprinse în anexele nr. 1 ), 1 b), 2, 4, 5 și 6 la Legea nr. 290/2002, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 147/2004, beneficiază de înlesniri la plata obligațiilor fiscale restante, așa cum este prevăzut la literele "a" și "b", ce urmau a fi achitate în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare ordonanței de urgență și de scutirea de la plată a dobânzilor și penalităților de orice fel aferente obligațiilor bugetare restante la data intrării în vigoare a Legii nr. 147/2004, calculate și datorate până la data intrării în vigoare ordonanței de urgență.
Conform alineatului 2 al aceluiași articol, sumele ce fac obiectul înlesnirilor la plată prevăzute la alin. (1) sunt cele stabilite în certificatele de obligații bugetare eliberate, conform legii, pe baza actelor de control de către organele competente ale Ministerului Finanțelor Publice și ale autorităților administrației publice locale, după caz.
Așadar, pentru perioada cuprinsă între datele până la care s-a emis certificatul de atestare fiscală 58596/17.12.2004, și care au fost avute în vedere la efectuarea controlului de fond materializat prin procesul-verbal nr.1378/25.10.2004 și data de intrării în vigoare a OUG nr.29/2005, aceasta trebuia să facă obiectul unui nou control de fond la unitatea reclamantă, în aplicarea prevederilor art. III alin.1 din OUG nr.29/2005, așa cum s-a solicitat în cererea din data de 23.05.2005, pârâta urmând a fi obligată în acest sens începând cu data de 16.12.2005, cum a solicitat în cererea de chemare în judecată, în baza căruia urmează să emită un certificat de atestare fiscală.
Având în vedere că OUG nr.29/2005 prevede expres, înlesnirile calculate până la data intrării în vigoare ordonanței de urgență, urmează să se acorde de autoritățile administrației publice locale în condițiile prevăzute la alin. (3), respectiv după publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hotărârilor Guvernului privind reorganizarea și după autorizarea ajutorului de stat de către Consiliul Concurenței.
În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâților, în solidar, la plata despăgubirilor materiale constând în suma de 806.808,32 RON, la care se adaugă dobânzi, majorări și penalități de întârziere, ce urmează a se calcula la data de 31.12.2005, reprezentând suma obligațiilor bugetare restante de plata cărora Vidra ar fi fost scutită în baza OUG nr.29/2005 acesta este neîntemeiat întrucât perioada ulterioară celei avută în vedere de certificatul de atestare emis nu a făcut obiectul unui control de fond, iar sumele datorate de reclamantă nu au fost stabilite printr-un certificat de atestare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte contestația precizată formulată de reclamanta - ROMÂNEASCĂ SA cu sediul în B,--33 sector 2 în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ cu sediul în B,- sector 3.
Anulează parțial decizia nr.235/22.11.2006 în ceea ce privește punctul 2 din dispozitiv, parțial decizia de impunere nr.25/07.03.2006 și parțial Raportul de inspecție fiscală nr.-/08.02.2006 în cea ce privește impozitul pe profit și accesoriile aferente, rezultat ca urmare a nedeductibilităților fiscale a următoarelor categorii de cheltuieli: cheltuieli de publicitate ( pct.III.1.1 din decizia nr.235/22.11.2006); cheltuieli cu amortizarea și întreținerea doar în ceea ce privește cheltuielile aferente din str. - ( pct.III.1.2 și 1.3); cheltuielile cu materiale promoționale ( pct.1.4); cheltuieli reprezentând c/v serviciilor de publicitate prin folosirea imaginii unor fotbaliști și antrenori ( 1.10).
Respinge contestația în ceea ce privește celelalte categorii de cheltuieli ca neîntemeiată și menține corespunzător actele contestate.
Obligă pârâta să procedeze la stabilirea obligațiilor fiscale datorate de reclamantă în raport de obligațiile stabilite în actele administrative necontestate de reclamantă și cele dispuse prin prezenta hotărâre.
Obligă pârâta către reclamantă la plata sumei de 2010,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare
Pronunțată în ședință publică azi, 17.04.2009.
PREȘEDINTE, GREFIER
Red.
Dact. P/4ex
Președinte:Horațiu PătrașcuJudecători:Horațiu Pătrașcu
