Anulare act administrativ . Decizia 1712/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

Secția Comercială și de contencios Administrativ și Fiscal

DOSAR NR-

DECIZIA nr. 1712

Ședința publică din data de 03 decembrie 2009

PREȘEDINTE: Maria Pohoață

JUDECĂTOR 2: Alexandrina Urlețeanu

JUDECĂTOR 3: Valentin Niță

Grefier - - -

Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de pârâțiiMinisterul Finanțelor Publice prin Direcția Generală Finanțelor Publice, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească, nr. 166, județul D și Administrația Fondului Pentru Mediu, cu sediul în B, nr. 294, -orp A, sectorul 6, împotriva sentinței nr. 604 din 13 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamantul-, domiciliat în comuna, județul D și pârâta AdministrațiaFinanțelor Publice M,cu sediul în M, str. -. - nr. 6 județul

Recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit pârâții Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală Finanțelor Publice, Administrația Fondului Pentru Mediu, intimatul-reclamantul - și intimata-pârâtă Administrația Finanțelor Publice

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, învederându-se că, prin motivele de recurs, recurentele-pârâte au solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod proc. civ. S-a mai învederat că intimatul-reclamant - a depus la dosarul cauzei, prin serviciul registratură, întâmpinare prin care solicită judecarea cauzei în lipsă.

Curtea, luând act că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

CURTEA

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița -Secția Comercială și de Contencios Administrativ sub nr. 3646/120/14.07.2009, reclamantul - a chemat în judecată pârâții Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice D, Administrația Finanțelor Publice M și Administrația Fondului pentru Mediu pentru obligarea pârâților la restituirea sumei de 5638 lei, achitată cu titlul de taxă pentru poluare pentru autovehicule cu reactualizarea sumei de la data plății până la achitarea efectivă a sumei.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că la înmatricularea

autoturismului second-hand marca FORD, serie, nr. carte identitate CT -,data primei înmatriculări 12.04.2005,a fost obligată să plătească o taxă de poluare pentru autovehicule în valoare de 5638 lei.

Reclamantul a mai susținut că această taxă contravine reglementărilor Uniunii Europene acceptate și de România prin Tratatul CE semnat la 01.01.2007 care spune că pentru autoturismele a căror primă înmatriculare în România se realizează după data de 01.01.2007 și pentru care accizele au fost plătite cu ocazia importului sau a achiziționării de pe piața internă, taxa specială nu se mai datorează; de asemenea, apreciază că sunt încălcate și dispozițiile art. 110 din Tratatul Uniunii Europene.

În aprecierea reclamantului, în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României, care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.

Prin întâmpinare pârâta Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice D, a solicitat respingerea acțiunii ca nelegală și netemeinică, arătând că taxa de poluare pentru autovehicule a fost prevăzută printr-un act normativ, respectiv OUG nr. 50/2008, iar conform art. 11 se poate restituii numai diferenta dintre taxa de poluare si cea de prima inmatriculare.

Pârâta Administrația Fondului pentru Mediu a formulat, la rândul său, întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, motivată de faptul că reclamantul a formulat o acțiune care nu este îndreptată împotriva unui răspuns la o plângere prealabilă, sau pentru că nu ar fi primit niciun răspuns de la pârâtă, ori ar fi primit un refuz nejustificat de soluționare a cererii, ci formulează o acțiune care are ca obiect restituirea unei sume. Pe fondul cererii, pârâta solicită respingerea acțiunii ca nefondată.

Prin sentința nr. 604 din 13 octombrie 2009 Tribunalul Dâmbovițaa admis acțiunea formulată de reclamant, obligând pârâții să restituie reclamantului suma de 5638 lei reprezentând taxă de poluare cu dobânda legală aferentă. Pârâții au fost obligați și la plata cheltuielile de judecată în cuantum de 600 lei.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, potrivit art. 28 din tratatul UE versiunea consolidată, Uniunea este alcătuită dintr-o uniune vamală care reglementează ansamblul schimburilor de mărfuri și care implică interzicerea, între statele membre, a taxelor vamale la import și la export și a oricăror taxe cu efect echivalent, precum și adoptarea unui tarif vamal comun în relațiile cu țări terțe. Iar în conformitate cu art. 30 și 31 din Tratat, între statele membre sunt interzise taxele vamale la import și la export sau taxele cu efect echivalent. Această interdicție se aplică de asemenea taxelor vamale cu caracter fiscal. Niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, niciun stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.

Tribunalul a coroborat aceste prevederi cu dispozi țiile art. 110(ex.articolul 90

par.1) din Tratatul Uniunii Europene versiunea consolidată care precizează în mod, expres că nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state

membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.

Prin hotărârea CJE în cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.

Așadar, rostul acestei reglementări este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Or, în România nu se percepe nici un fel de taxă de poluare pentru autoturismele deja înmatriculate aici. Mai mult, prin Decizia în cauzaCosta/Enel(1964), CJE a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat - un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior - or, în speță, taxa pe poluare a fost introdusă în legislația internă de abia în anul 2008.

De asemenea, în cauza Simmenthal (1976), CJE a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acesta contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale.

În ceea ce privește Constituția României, de la 1 ianuarie 2007, România este stat membru al Uniunii Europene, iar potrivit art. 148, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin 2), Parlamentul, Președintele României, Guvernul si autoritatea judecătorească garantând aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din prevederile alineatului 2 (alin.4).

S-a mai reținut de instanța de fond că, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.

Potrivit OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se datorează aceasta taxă pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) și N(1)-N(3), astfel cum sunt acestea definite în privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin <LLNK 12003 211 50BP01 0 81>Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 211/2003 (art. 3).Autoturismulreclamantului nu intră în categoriile exceptate de la plata taxei pe poluare (art. 3 alin 2 și art. 9 alin.1). Obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România (art. 4 lit. a), fără ca textul să facă distincția nici între autoturismele produse în România și cele în afara acesteia, nici între autoturismele noi și cele second-hand. Deoarece OUG a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008 (art. 14 alin 1), rezultă că taxa pe poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație înmatriculate în țară. Taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă (art. 5 alin 1).

Pentru a interpreta corect acest act normativ și a identifica intenția legiuitorului, instanța de fond a utilizat interpretarea teleologică (după scop): În expunerea de motive care însoțește proiectul de lege privind aprobarea OUG 50/2008 depus la Parlament sub nr PL-x 536/10.09.2008 si disponibil pe site-ul Camerei Deputaților, este menționat în mod expres că dacă nu s-ar fi promovat acest act normativ, o consecință ar fi fost facilitarea intrării în România a unui număr foarte mare de autovehicule second hand cu vechime peste 10 ani, care ar fi fost achiziționate datorită prețului foarte mic. Așadar, se vrea ca taxa pe poluare, al cărui scop este, în principiu, corect - `poluatorul plătește` -, să aibă ca efect imediat diminuarea introducerii în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru.

Prima instanță a mai reținut că, conform OUG 208/2008 pentru stabilirea unor măsuri privind taxa pe poluare pentru autovehicule, autovehiculele a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc și care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene începând cu data de 15 decembrie 2008 se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule, stabilită potrivit prevederilor <LLNK 12008 50180 301 0 46>Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 (art. II). Aceste prevederi se aplică până la data de 31 decembrie 2009 inclusiv (art. III).

OUG 208/2008 a fost abrogată prin OUG nr 218/2008 privind modificarea

<LLNK 12008 50180 301 0 46>Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.Conform art III al acesteia, (1) Autovehiculele M1 cu norma de poluare Euro 4 căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și toate autovehiculele N1 cu norma de poluare Euro 4, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule stabilită potrivit prevederilor <LLNK 12008 50180 301 0 46>Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008. (2) Autovehiculelor M1 cu norma de poluare Euro 4 căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și tuturor autovehiculelor N1 cu norma de poluare Euro 4, înmatriculate pentru prima dată în afara Uniunii Europene și care se înmatriculează în România, li se aplică taxele prevăzute în anexele nr. 1 și 2. Așadar, se creează o diferență de tratament fiscal între mașinile noi și cele vechi, înmatriculate în România după intrarea în vigoare a OUG 50/2008.

În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 110 ( exarticolul 90 par.1) dar și a art. 28-31 din Tratat.

S-a mai reținut că este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a CJCE că art. 110( exarticolul 90 par.1) din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.

Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 110( exarticolul 90 par.1) din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.

Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în

sensul art. 110( exarticolul 90 par.1) din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.

Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.

Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.

Revenind la prevederile OUG nr. 50/2008, tribunalul a reținut că pentru un autoturism produs în România sau îân alte state membre UE nu se percepe la o nouă înmatriculare taxă de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România. Dar se percepe această taxă de poluare la autoturismul produs in țară sau în alt stat membru UE, dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.

Reglementată în acest mod, taxa pe poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru: cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România.

Iar ca urmare a adoptării nr.OUG 218/2008, intenția legiuitorului de a influența alegerea consumatorilor a devenit mai evidentă: a fost înlăturată taxa de poluare pentru autoturismele noi, Euro 4, capacitate cilindrică mai mică de 2.000 cm3(or, este de notorietate că în România sunt produse autoturisme cu aceste caracteristici) care se înmatriculează pentru prima data în România în perioada 15.12.2008 - 31.12.2009, astfel încât consumatorii sunt direcționați fie spre un autoturism nou, fie spre un autoturism second-hand deja înmatriculat în România. Se protejează astfel producția internă, aspect ce reiese explicit din preambulul nr.OUG 208/2008 și 218/2008, potrivită căruia: "Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economiaromânească, iar la un loc de muncă în

industria constructoare sunt 4 locuri de muncă în industria furnizoare".

Instanța de fond a mai reținut că,OUG nr. 50/2008 este contrară art. 110 (exarticolul 90 par.1) din Tratatul Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturismesecond-handdeja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare în acest litigiu (Germania), favorizând astfel vânzarea autoturismelorsecond-handdeja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (CJE, hotărârea din 7 mai 1987, cauza 193/85, Co- Srl delle finanze dello Stato - în speță, taxă menită să descurajeze importul de banane în Italia).

S-a mai reținut de prima instanță, că asupra încălcării art. 28 ș i implicit a art. 110 (exarticolul 90 par.1) din Tratat, prin crearea unui tip similar de diferență de tratament, s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg (Camera a treia) prin hotărârea din 11 decembrie 2008, Comisia Comunită ț ilor Europene/Republica Austria Cauza C-524/07 privind eîndeplinirea obliga țiilor de către un stat membru-Articolele 28 CE ș i 30 CE- Înmatricularea vehiculelor de ocazie vechi înmatriculate anterior în alte state membre-Cerin țe tehnice privind emisiile poluante ș i nivelul sonor- Sănătate publică - ția mediului (2009/C 32/15).

Astfel, s-a re ț inut prin dispozitiv că rin p. impunerea obliga ției ca, în vederea primei înmatriculări în Austria, autovehiculele înmatriculate anterior în alte state membre care, din cauza vechimii, nu au făcut obiectul unei proceduri comunitare de omologare, să respecte valori limită în materie de emisii poluante ș i de zgomot mai stricte decât cele pe care trebuiau să le respecte ini ț ial, în special valorile prevăzute de Directivele 93/59/CEE a Consiliului din 28 iunie 1993 de modificare a Directivei 70/220/CEE privind apropierea legisla țiilor statelor membre referitoare la măsurile preconizate împotriva poluării aerului cu emisiile poluante provenite de la autovehicule ș i 92/97/CEE a Consiliului din 10 noiembrie 1992 de modificare a Directivei 70/157/CEE privind apropierea legisla țiilor statelor membre referitoare la nivelul sonor admis ș i la sistemul de evacuare al autovehiculelor, în condi ț iile în care vehiculele cu acelea și caracteristici ș i care sunt deja autorizate să circule în Austria nu sunt supuse acestei cerin ț e cu ocazia reînmatriculării în acest stat membru.

Împotrva sentinței pronunțată de instanța de fond au declarat recurs pârâții

Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice D și Administrația Fondului pentru Mediu criticând-o pentru nelegalitate și solicitând modificarea în tot a acesteia și, pe fond, respingerea acțiunii promovată de către reclamant.

Pârâtul Ministerul Finantelor Publice prin DGFP Dambovița critică sentința instanței de fond pe aspect de nelegalitate, în sensul că aceasta este dată în contradicție cu dispozițiile legale în vigoare respectiv OUG 50/2008, situație ce prejudiciază bugetul consolidat al statului.

Mai susține recurentul că obligația de armonizare a legislației interne cu cea comunitară revine legislativului și nu instanțelor judecătorești.

Existența unei taxe de poluare, mai arată recurentul, nu contravine dispozițiilor art 90 alin 1 din Tratatul Comunității Europene.

La rândul său recurenta Administrația Fondului pentru Mediu critică sentința instanței de fond tot pe aspecte de neleaglitate arătând în esență că taxa pentru poluare instituită prin OUG 50/2008 este în acord cu principiile comunitare, respectiv cu prevederile art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene.

In forma publicată în aprilie 2008, OUG 50/2008 stabilește prin prevederile sale, arată recurenta, măsuri care corespund pe deplin prevederilor art 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, taxa fiind neutră din punct de vedere fiscal,Comisia Europeană a acceptat principiile ultimei formule de calcul a taxei auto propusă de Guvern,în care emisiile sunt luate în considerare la taxarea mașinilor Euro 4 și Euro 3, iar pentru autovehiculele noi, cu o durată lungă de folosire,sunt calculați coeficienți mai mari decât pentru mașinile mai vechi, criteriul principal de calcul fiind însă emisiile poluante.

Ca atare, atâta timp cât chiar Comisia Europena a recunoscut că taxa de poluare institută prin OUG nr 50/2008 corespunde normelor comunitare, nu se poate reține că prin instituirea acestei taxe se crează o discriminare de regim fiscal și că această taxă contravine dispozitiilor art 90 din Tratatul Comunității Europene, așa cum greșit a stabilit instanța de fond.

Curtea, având în vedere motivele de recurs invocate de pârâți actele dosarului și dispozițiile legale în materie constată că recursurile sunt întemeiate urmând a fi admise, dar pentru considerentele ce se vor reține în continuare.

Astfel, se reține că reclamantul a plătit cu ocazia înmatriculării unui autoturism achiziționat din Germania marca Ford taxa de poluare reglementată de OUG 50/2008 în cuantum de 5638 lei.

Cuantumul taxei de poluare a fost stabilit prin decizia de calcul depusă la dosar ( fila 10 dosar ), față de care reclamantul a luat la cunoștintă din moment ce cuantumul a fost achitat prin chitanța nr -/14.04.2009.

Cum decizia de calcul al taxei pe poluare reprezintă un act administrativ fiscal, contestarea acesteia poate fi făcuta numai în limita termenelor și procedurii speciale prevăzută de OG 92/2003 privind Pr.fiscală.

Art 205 alin 1 din Pr.Fiscală arată că impotriva actelor administrativ fiscale se poate formula contestație potrivit legii, iar alin 2 stipulează că este îndreptățit la contestație numai cel care se consideră că a fost lezat în drepturile sale.

Art. 206, 207 si 209 din pr fiscală arată, în mod expres, forma și conținutul contestației, termenul de depunere a acestuia și organul competent aos oluționa.

Astfel contestația se formulează în scris și va cuprinde datele de identificare ale contestatorului,obiectul contesației, motivele de fapt și de drept, dovezile pe care se întemeiază, semnatura contestatorului.Aceasta se depune în termen de 30 de zile de la comunicarea actului administrativ sub sancțiunea decăderii la organul competent care în speță era DGFP Dambovita, care la rândul său avea obligația de a emite o decizie de soluționare.

Impotriva deciziei emisă de organul competent potrivit art. 218 alin 2 din OG 92/2003 cel nemulțumit o poate contesta la instanțele de contencios administrativ.

In cauză, din verificarea actelor dosarului, rezultă că reclamantul nu a respectat dispozițiile procedurale reglementate de Pr.Fiscală sus -enunțate, obligatorii, motiv pentru care acțtiunea formulată direct la instanța de contencios administrativ este inadmisibilă.

Aceasta, cu atât mai mult cu cât,prin decizia de calcul de care reclamantul

a luat la cunoștință este menționată procedura de urmat, dar pe care reclamantul nu a respectat-

Acțiunea depusă de reclamant direct la instanța de contencios administrativ fără a parcurge obligatoriu, așa cum prevăd dispozițiile legale sus-citate, procedura prealabilă, este inadmisibilă.

Față de considerentele de mai sus Curtea, în raport cu dispozițiile art.312 alin.3 coroborat cu art. 304 pct. 9 Pr.Civ. va admite recursul va modifica în tot sentința și, pe fond, va respinge acțiunea ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de pârâțiiMinisterul Finanțelor Publice prin Direcția Generală Finanțelor Publice, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească, nr. 166, județul D și Administrația Fondului Pentru Mediu, cu sediul în B, nr. 294, -orp A, sectorul 6, împotriva sentinței nr. 604 din 13 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamantul-, domiciliat în comuna, județul D și pârâta AdministrațiaFinanțelor Publice M,cu sediul în M, str. -. - nr. 6 județul D și în consecință:

Modifică în tot sentința nr. 604 din 13 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița și, pe fond, respinge acțiunea ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 03 decembrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

Fiind eliberată din funcție, prin

pensionare, se semnează de

PREȘEDINTELE INSTANȚEI

GREFIER

- -

Red AU

Tehnored MC/AU

7 ex/ 15.12.2009

f- Trib.

L

Operator date cu caracter personal

Număr notificare 3120

Președinte:Maria Pohoață
Judecători:Maria Pohoață, Alexandrina Urlețeanu, Valentin Niță

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Decizia 1712/2009. Curtea de Apel Ploiesti