Anulare act administrativ . Sentința 177/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA NR. 177/CA/2008 -
Ședința publică din 20 octombrie 2008.
PREȘEDINTE: Anna Maria Toroș Vig judecător
GREFIER: - -
Pe rol fiind soluționarea acțiunii de contencios administrativ și fiscal în primă instanță, formulată de reclamantele- - și - -,ambele cu sediul în O,--2 în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - DIRECȚIA GENERALĂ AJUTOR DE STAT, PRACTICI ȘI REGLEMENTATE cu sediul în B,-, sector 5 șiSOCIETATEA NAȚIONALĂ A APELOR MINERALE () -cu sediul în B, bd. - nr.36-38 având ca obiectanulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă reprezentantul reclamantelor avocat în baza împuternicirii avocațiale fila 77 emisă de Baroul București și pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin consilier juridic în baza delegației nr.-.2008 lipsă fiind pârâta -
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că acțiunea este legal timbrată, după care:
Reprezentantul reclamantelor depune la dosar ca practică judiciară o serie de încheieri pronunțate în alte cauze de Curtea de APEL ORADEA și solicită a se reveni asupra probelor puse în discuție la termenul anterior, arătând că potrivit art. 13 din legea contenciosului administrativ coroborat cu art.172 cod procedură civilă, instanța de judecată nu poate soluționa cauza fără a avea la dosar actele care au stat la baza emiterii actului administrativ contestat, persistând nevoia administrării acestei probe și atașării actelor, reclamantele nefiind în posesia acelor acte, pârâtul fiind cel care trebuie să le depună la dosar.
Reprezentanta pârâtului se opune la cererea reprezentantului reclamantelor arătând că toate actele care au stat la baza emiterii actului contestat se află la dosar.
Instanța, menține dispozițiile din încheierea anterioară, consideră lămurită cauza, închide faza probatorie și acordă cuvântul în fond.
Reprezentantul reclamantelor, solicită admiterea acțiunii, a se dispune anularea avizului contestat precum și suspendarea efectelor acestuia fără cheltuieli de judecată, rezervându-și dreptul de a le solicita pe altă cale.
Arată că, temeinicia cererii de chemare în judecată se bazează pe prevederile art.969 cod civil, pârâta emițând un aviz total nelegal, neconcurențial, iar a doua pârâtă în conivență cu prima impută un preț, punând reclamantele în imposibilitate de a-și desfășura activitatea, vătămarea lor fiind patrimonială, în trecut acestea fiind executate silit.
Mai arată că investițiile reclamantelor se ridică la peste 200 milioane RON, pârâtele crescând în mod abuziv și unilateral prețul creând dezechilibru, situație care în mod vehement a fost criticată de instanțele Europene, fiind imposibil ca printr-un act administrativ să se stabilească un preț unic, discriminator, de natură a modifica un contract legal încheiat, practicând o creștere enormă a prețului, procedura de majorare fiind nelegală.
Pârâta trebuia să se consulte cu reclamantele, să stabilească un preț care trebuia supus avizării, această procedură prevăzută de legiuitor fiind încălcată.
Reprezentanta pârâtului solicită respingerea acțiunii și a cererii de suspendare în temeiul OG 36/2001 coroborat cu HG 669/2001, arătând că prin prețul avizat nu s-a impus un preț unic cu doar unul nominal, fără cheltuieli de judecată, în privința cererii de suspendare se opune la admiterea ei arătând că reclamantele au și plătit facturile.
În replică reprezentantul reclamantelor arată că plata facturilor nu poate reprezenta o acceptare, plata s-a făcut ca urmare a numeroaselor penalizări aplicate, iar prețul maximal este unul impus.
CURTEA D APEL
DE LIBERÂND:
Constată că, prin cererea înregistrată la această instanță la data de 6.05.2008 reclamantele - - și - - în contradictoriu cu pârâțiiMINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - DIRECȚIA GENERALĂ AJUTOR DE STAT, PRACTICI ȘI REGLEMENTATEB, șiSOCIETATEA NAȚIONALĂ A APELOR MINERALE () -B, au solicitat suspendarea efectelor avizului nr.-/09.08.2007 emis de pârâtă și anularea acestui act.
În motivarea acțiunii a arătat că, dețin contract de vânzare cumpărare a apei minerale prin care părțile au stabilit de comun acord prețul apei minerale la sursă și în care se prevede că modificarea prețului se face numai pe baza acordului de voință al părților exprimat în scris și consemnat printr-un act adițional la contract.
Această convenție are putere de lege între părțile contractante și pentru care avizul emis s-a făcut cu încălcarea normelor legale în vigoare, constituind o imixtiune în voința liber exprimată a părților contractante.
Societățile reclamante au efectuat mari investiții care nu ar fi fost făcute dacă ar fi existat măcar bănuiala că prețul sau orice clauză contractuală ar fi putut fi schimbată unilateral de către una din părțile contractante.
La emiterea avizului nu s-au respectat prevederile OUG 36/2001 deoarece deși Societatea Națională a Apelor Minerale - - avea un contract în derulare cu reclamantele nu a solicitat opinia în legătură cu o eventuală modificare a prețului.
Avizul s-a dat fără acordul guvernului contrar prevederilor art.2 alin.2 din OUG 36/2001 iar Ministerul Economiei și Finanțelor era abilitat să avizeze numai un preț maximal și nu să impună un preț unic.
Acest aviz împiedică concurența pe piața românească a apelor minerale, prin limitarea sau împiedicarea accesului pe piață a celor ce comercializează ape minerale administrate de -.
Impunerea unilaterală a prețului la apa minerală ă la sursă de către pârâtă contravine normelor europene în vigoare.
Prin întâmpinare Societatea Națională a Apelor Minerale s-a opus la admiterea acțiunii invocând lipsa calității procesuale pasive iar pe fond a arătat că nu avea obligația de informare a reclamantului decât doar obligația notificării noului preț.
Nu este vorba de caracterul unilateral al avizului și nici a unei propuneri unilaterale de preț venite din partea acestei societăți deoarece inițiativa aparține în acest domeniu statului, prin Ministerul d e resort, care are competența de a face propuneri legislative.
Potrivit HG 669/2001 Guvernul a legiferat formula de ajustare, criteriile și modalitățile concrete de ajustare a prețurilor la activitățile care intră sub incidența OUG 36/2001.
Prețul avizat se practică în relația cu agenții economici îmbuteliatori și nu în relația cu agenții economici care desfășoară activitatea de exploatare a apei minerale la sursă.
Prețul avizat nu este un preț unic ci un preț maximal pentru care nu contravine normelor europene.
În ședința de Guvern din 20.06.2007 a fost aprobată nota cu privire la ajustarea prețului.
Prin întâmpinare, Ministerul Economiei și Finanțelor - Direcția Generală Ajutor de Stat, Practici neloiale și Reglementate s-a apus la admiterea acțiunii, arătând că s-a avizat prețul potrivit criteriilor și modalităților de ajustare a prețurilor prevăzute în HG 669/2001 de 8,33 lei/1000 litri, mai puțin față de nivelul solicitat de 8,50 lei/1000 litri, ținând cont de prețul avizat anterior de 7 lei/1000 litri, creșterea parametrului de ajustare, situația economică financiară, influențele reale în costuri și coeficientul de corecție de o,9o care reflectă criteriile de eficiență așteptate în avantajul consumatorilor.
Reglementarea cuprinsă în OUG 36/2001 are efecte asupra contractului comercial datorită faptului că prin această reglementare s-a schimbat regimul juridic al produsului.
Nu există o prevedere în OUG 36/2001 care să cuprindă stabilirea prețului supus avizării de către producători împreună cu beneficiarii.
unor prețuri inferioare nu este interzisă deoarece art.8 alin.1 lit.a din OUG 36/2001 prevede că " practicarea unor prețuri și tarife mai mari decât cele avizate" constituie contravenție.
Prețul avizat nu este un preț unic ci este un preț maximal în limita căruia se manifestă concurența.
Verificând actele dosarului, instanța reține că prin actul nr. -/9.08.2007 la cererea pârâtei Societatea Națională a Apelor Minerale s-a avizat ajustarea preșului la apa minerală ă la sursă pentru consum alimentar la 8,33 lei/1000 litri.
s-a făcut cu indicele mediu de 119,06% în limita parametrului de ajustare de 121/18 % înregistrat pe perioada mai 2004 - februarie 2007.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Societatea Națională a Apelor Minerale este nefondată.
prețului s-a făcut la cererea acestei societăți, potrivit OUG 36/2001, pentru care pentru asigurarea dreptului la o judecată echitabilă această persoană juridică are calitate procesuală în prezenta cauză pentru a putea formula toate apărările în legătură cu cererea formulată.
OUG 36/2001 reglementează stabilirea și ajustarea prețurilor și tarifelor pentru produsele și serviciile care se realizează respectiv se prestează în țară în cadrul activităților cu caracter de monopol, al celor supuse prin lege unui regim special și al celor care se execută de regiile autonome.
Aceste produse și servicii sunt prevăzute în anexa ordonanței în care este nominalizată apa minerală la sursă.
Potrivit art.2 din acest act normativ prețurile produselor și tarifele serviciilor astfel definite se pot ajusta de regulă la un interval de trei luni cu avizul oficiului concurenței, pe baza cererilor de ajustare primite de la producători, prestatori sau autorități de reglementare, după caz, dacă parametrul de ajustare se modifică cu cel puțin 5 % față de nivelul existent la data precedentei ajustări.
După informarea prealabilă a guvernului și pe baza acordului acestuia oficiul concurenței avizează prețurile sau tarifele produselor și serviciilor astfel prevăzute în limitele prețului nominal rezultat din aplicarea, la prețul inițial a modificării parametrului de ajustare, ținându-se seama de criteriile, modalitățile de ajustare precum și de un coeficient de corecție care reflectă avantajul consumatorului, stabilite prin hotărârea de guvern.
Criteriile și modalitățile de ajustare a prețurilor au fost prevăzute în HG 669/2001.
De la data adoptării OUG 36/2001 și până în prezent atribuția de avizare a Oficiului concurenței a fost preluată de pârâtă.
Este greșită susținerea reclamantelor în sensul că această ajustare de preț trebuie să se facă cu consultarea lor deoarece o asemenea obligație nu este impusă în acest act normativ. se face la cererea formulată de producător, prestatori sau autorități de reglementare.
Pârâta a depus la dosar toate actele care au stat la baza emiterii avizului (fila 84-91) din care rezultă că pârâta Societatea Națională a Apelor Minerale a întocmit o propunere pentru ajustarea prețului de livrare ținând cont de cheltuieli cu materiale, cheltuieli cu munca vie, amortizări, taxe și redevențe, întreținere, reparații terți, cheltuieli de exploatare, alte cheltuieli, profit brut, rentabilitate, producție vândută, etc. solicitând un preț care să fie avizat de 8,50 lei/1000 litri pe baza costurilor de producție realizate în 2006 și o rentabilitate de 41,93%.
S -a obținut acordul Guvernului pentru un preț de 8,33 lei/1000 litri și pentru care s-a emis actul atacat în prezenta cauză.
Nu există nici o nelegalitate a modului de ajustare a prețului deoarece s-a avut în vedere întocmai prevederile OUG 36/2001.
Din interpretarea dispozițiilor art.2 alin.1 din OUG 36/2001 nu rezultă că se avizează un preț unic, este un preț maximal făcut în interesul consumatorului și pentru care nu se poate reține încălcarea regulilor concurenței.
Problema ridicată de reclamante în sensul că acest preț avizat ar modifica contractele economice în vigoare este o problemă a dreptului comercial, asupra căruia prezenta instanță, în cadrul verificării legalității emiterii actului administrativ nu se poate pronunța.
Nefiind nici un drept vătămat al reclamantelor prin emiterea actului atacat, în baza art.1 din Legea 554/2004 se respinge ca nefondată acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunile introduse de reclamantele - - și - -, ambele cu sediul în O,--2 în contradictoriu cuMINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - DIRECȚIA GENERALĂ AJUTOR DE STAT, PRACTICI ȘI REGLEMENTATEcu sediul în B,-, sector 5 și SOCIETATEA NAȚIONALĂ A APELOR MINERALE () - cu sediul în B, bd. - nr.36-38 din dosarele - și -.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 20 octombrie 2008.
PREȘEDINTE GREFIER
- - - -
Red.sent.-
Dact. 6 ex.în 24.10.2008.
4 com.
.-- -
. - -, ambele din O,--2
Pârât-MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - DIRECȚIA GENERALĂ AJUTOR DE STAT, PRACTICI ȘI REGLEMENTATE B,-, sector 5
Pârâta - () - B, bd. - nr.36-38
Președinte:Anna Maria Toroș VigJudecători:Anna Maria Toroș Vig








