Anulare act administrativ . Decizia 1770/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR. 1770
Ședința publică din data de 15 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Stan Aida Liliana
JUDECĂTORI: Stan Aida Liliana, Nițu Teodor Chirica
- -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de pârâtele Ministerul Finanțelor Publice, prin D, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească, nr. 166 și Administrația Fondului pentru Mediu, cu sediul în B, nr. 294 Corp A, sector 6 împotriva sentinței nr. 678 din data de 26 octombrie 2009 pronunțate de Tribunalul Dâmbovița în contradictoriu cu reclamantul, domiciliat în com., jud. D și pârâta M, cu sediul în M, str. -. -, nr. 6, jud.
Recursurile sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimatul-reclamant, personal, lipsind recurentele-pârâte Ministerul Finanțelor Publice, prin D, Administrația Fondului pentru Mediu și intimata-pârâtă
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că recursurile se află la primul termen de judecată, sunt motivate și scutite de plata taxei judiciare de timbru, recurentele, în cuprinsul motivelor de recurs au solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar prin serviciul registratură intimatul-reclamant a depus întâmpinare, după care,
Curtea, luând act că nu se formulează alte cereri, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Intimatul-reclamant solicită respingerea recursurilor ca nefondate, potrivit motivelor expuse pe larg în cuprinsul întâmpinării și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița - Secția Comercială și de Contencios Administrativ sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pârâții Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor - Direcția Generală a Finanțelor Publice D, Administrația Finanțelor Publice M și Administrația Fondului pentru Mediu, solicitând obligarea pârâților la restituirea sumei de 8.007 lei, achitată cu titlul de taxă pentru
poluare pentru autovehicule, reactualizată cu rata dobânzii legale calculate de la data plății până la restituirea sumei.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a achiziționat un autoturism marca cu număr de înmatriculare -, iar la înmatricularea acestuia a fost obligatorie plata unei taxe în cuantum de 8.007 lei. Această taxă este într-o contradicție vădită cu dispozițiile art. 25, art. 28 și art. 90 din Tratatul Comunității Europene care interzice statelor membre să instituie, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
În aprecierea reclamantului, în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României, care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. A mai arătat reclamantul că a formulat cerere de restituire a taxei la Administrația Finanțelor Publice M, cerere care i-a fost respinsă.
Prin întâmpinare, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice D mandatată de către Ministerul Finanțelor Publice, a solicitat respingerea acțiunii, arătând că obligația generică de armonizare a legislației interne cu cea europeană, instituită prin art. 148 alin. 2 din Constituție și cea specială prevăzută de art. 90 paragraful I din Tratatul Comunității Europene, revin exclusiv Parlamentului, nu și instanțelor judecătorești. S-a susținut că existența unei taxe de primă înmatriculare nu este contrară dispozițiilor comunitare nefiind motive temeinice pentru restituirea acestei taxe.
S-a depus, de asemenea, întâmpinare de către Administrația Fondului pentru Mediu prin care s-a solicitat respingerea cererii. S-a invocat inadmisibilitatea cererii considerându-se că aceasta reprezintă o critică de neconstituționalitate a nr.OUG50/2008 privind taxa de poluare pentru autovehicule, neexistând alte argumente. In aceste condiții s-a apreciat că ar trebui respinsă cererea ca inadmisibilă întrucât nu poate avea ca obiect principal constatarea neconstituționalității a unei ordonanțe a Guvernului.
S-a mai susținut că obiectul acțiunii îl constituie restituirea unei sume achitate in prealabil, in temeiul legii, iar acesta nu poate fi soluționat de instanța de contencios administrativ care este chemată să cenzureze acte administrative emise de autorități publice. Pe fondul cererii se apreciază că taxa de poluare este compatibilă cu normele comunitare, Comisia Europeană ridicând procedura demarată împotriva României motivată pe acest aspect.
Prin sentința nr. 678 din data de 26 octombrie 2009 Tribunalul Dâmbovițaa admis cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, D, Administrația Finanțelor Publice M și Administrația Fondului pentru Mediu B, obligând pârâții să restituie reclamantului suma de 8.007 lei, achitată cu titlu de taxă de poluare, sumă reactualizată cu rata dobânzii legale calculate de la data plății până la data restituirii sumei, precum și la plata sumei de 639,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că potrivit art.28 din tratatul UE versiunea consolidată, Uniunea este alcătuită dintr-o uniune vamală care reglementează ansamblul schimburilor de mărfuri și care implică interzicerea, între
statele membre, a taxelor vamale la import și la export și a oricăror taxe cu efect echivalent, precum și adoptarea unui tarif vamal comun în relațiile cu țări terțe. Iar în conformitate cu art. 30 și 31 din Tratat, între statele membre sunt interzise taxele vamale la import și la export sau taxele cu efect echivalent. Această interdicție se aplică de asemenea taxelor vamale cu caracter fiscal. Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.
Tribunalul a coroborat aceste prevederi cu dispozițiile art.110 (exarticolul 90 par.1) din Tratatul Uniunii Europene versiunea consolidată care precizează în mod expres că nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
România este stat membru al Uniunii Europene, iar potrivit art. 148, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin 2), Parlamentul, Președintele României, Guvernul si autoritatea judecătorească garantând aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din prevederile alineatului 2 (alin.4).
Potrivit nr.OUG 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se datorează aceasta taxă pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) și N(1)-N(3), astfel cum sunt acestea definite în privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin <LLNK 12003 211 50BP01 0 81>Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 211/2003 (art. 3).Autoturismulreclamantului nu intra în categoriile exceptate de la plata taxei pe poluare (art. 3 alin 2 și art. 9 alin.1). Obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România (art. 4 lit. a), fără ca textul să facă distincția nici între autoturismele produse în România și cele în afara acesteia, nici între autoturismele noi și cele second-hand. Deoarece OUG nr. 50/2008 a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008 (art. 14 alin 1), rezultă că taxa pe poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație înmatriculate în țară. Taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă (art. 5 alin 1).
În cauză tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 110 ( exarticolul 90 par.1), dar și a art. 28-31 din Tratat.
A susținut judecătorul fondului că este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a că art. 110( exarticolul 90 par.1) din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 110( exarticolul 90 par.1) din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia, cum sunt de exemplu autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precizate, dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor obligația de a elimina această disfuncționalitate, recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Revenind la prevederile nr.OUG 50/2008, tribunalul a reținut că pentru un autoturism produs in România sau în alte state membre nu se percepe la o nouă înmatriculare taxă de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România. Dar se percepe această taxă de poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru, dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
Reglementată în acest mod, taxa pe poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru: cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România.
Iar ca urmare a adoptării nr.OUG 218/2008, intenția legiuitorului de a influența alegerea consumatorilor a devenit mai evidentă: a fost înlăturată taxa de poluare pentru autoturismele noi, Euro 4, capacitate cilindrică mai mică de 2.000 cm3(or, este de notorietate că în România sunt produse autoturisme cu aceste caracteristici) care se înmatriculează pentru prima data în România în perioada 15.12.2008-31.12.2009, astfel încât consumatorii sunt direcționați fie spre un autoturism nou, fie spre un autoturism second-hand deja înmatriculat în România. Se protejează astfel producția internă, aspect ce reiese explicit din preambulul nr.OUG 208/2008 și 218/2008, potrivită căruia: "Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar la un loc de muncă în industria constructoare sunt 4 locuri de muncă în industria furnizoare".
OUG nr. 50/2008 este contrară art. 110 ( exarticolul 90 par.1) din Tratatul Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare în litigiu (Germania), favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
Pentru aceste considerente tribunalul a constatat că suma plătită de reclamat nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, astfel că taxa trebuie restituită. Faptul că reclamantul a achitat voluntar această taxă este irelevant, întrucât altfel nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului in România. În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs pârâtele Ministerul Finanțelor Publice, prin D, Administrația Fondului pentru Mediu, ambele criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurenta-pârâtă Administrația Fondului pentru Mediu () a susținut, în motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr. civilă. că instanța de fond în mod eronat a reținut o distincție între proveniența autovehiculelor, în fapt legea nefăcând o atare distincție ci a instituit o obligație de plată a taxei pe poluare pentru orice autovehicul, la prima înmatriculare în România. De altfel, nici la art.3 (2) și 9, care prevăd scutiri și excepții de la plata taxei, nu se prevedea soluția reținută de instanța fondului.
Motivează pârâta că nr.OUG50/2008 a instituit o nouă taxă, în acord cu principiile comunitare, care se plătește începând cu 01.07.2008. Reclamantul a plătit această taxă, care este conformă cu legislația europeană. OUG nr. 50/2008 este act normativ acceptat de Comisia Europeană ca fiind perfect compatibil cu aquis-ul comunitar. Or, câtă vreme chiar Comisia Europeană a recunoscut că taxa de poluare instituită prin nr.OUG50/2008 corespunde normelor comunitare nu pot fi reținute susținerile reclamantului potrivit cărora instituirea acestei taxe "se constituie o discriminare a regimului fiscal și că această taxă contravine dispozițiilor art.90 din Tratatul Comunității Europene".
Recurenta Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice D, a susținut în motivele de recurs că dispozițiile art.90 alin.1 din Tratatul Comunității Europene au în vedere introducerea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât produsele interne. Existența unei taxe de poluare nu este contrară dispozițiilor comunitare, neexistând motive temeinice pentru restituirea acestei taxe.
Ambele recurente au solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și a temeiurilor prevăzute de art. 304 Cod pr.civilă precum și sub toate aspectele, potrivit art.3041Cod pr.civilă, Curtea reține că ambele recursuri sunt nefondate, potrivit considerentelor ce urmează:
Instanța de fond a reținut în mod corect că în cauză sunt aplicabile in mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național.
Potrivit practicii un sistem de impozitare poate fi considerat compatibil cu art. 90, doar dacă este stabilit astfel încât să excludă, în toate cazurile, posibilitatea ca produsele importate să fie mai taxate decât produsele
naționale și să nu producă în niciun caz efecte discriminatorii. In materia importurilor autovehiculelor de ocazie, art. 90 urmărește să garanteze perfecta neutralitate a impozitelor interne în ceea ce privește concurența dintre produsele importate și cele ce se află deja pe piața națională.
Art. 90 par.l din Tratatul de instituire a Comunității Europene prevede: "Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Scopul general al art. 90 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
Articolul 148 alin.2 din Constituția României instituie principiul priorității dreptului comunitar în fața celui național, astfel că în mod corect instanța de fond a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.90 alin.1 din Tratatul Comunităților Europene.
Judecătorul național are obligația să aplice dispozițiile dreptului comunitar și să asigure realizarea efectului deplin al acestor norme, această obligație rezultând și din dispozițiile constituționale (art.148 alin.4) și din dispozițiile art.220 din Tratatul
Sistemul de taxare nu trebuie să fie discriminatoriu, pentru autovehiculele second-hand de pe teritoriul României înmatriculate deja nepercepându-se această taxă, ca pentru autovehiculele second-hand înmatriculate pe teritoriul altui stat comunitar membru al
Fiind adoptată cu ignorarea dispozițiilor Tratatului, această taxă specială reprezintă o plată nedatorată, dispozițiile care o reglementează fiind contrare legislației comunitare, legislație pe care judecătorul național trebuie să o aplice fără a solicita sau aștepta eliminarea prealabilă a acestora pe calea legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.
Susținerea recurentelor constând în aceea că taxa a fost încasată cu respectarea tuturor prevederilor legale în materie, nu poate fi reținută de instanță întrucât, fiind în discordanță cu prevederile Constituției României, ale Tratatului, dar și cu principiile instituite de în urma deciziilor de interpretare, are un vădit caracter ilicit.
Obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România fără ca textul să facă distincția nici între autoturismele produse în România și cele în afara acesteia, nici între autoturismele noi și cele second-hand. Deoarece nr.OUG 50/2008 a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008 (art 14 alin 1), rezultă că taxa pe poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație, înmatriculate în țară.
Analizând dispozițiile nr.OUG 50/2008 cu modificările ulterioare, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, dar se percepe această taxă de poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru, dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
Reglementată în acest mod, taxa pe poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, cumpărătorii fiind orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România.
OUG nr. 50/2008 este contrară art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România. Or, după aderarea României la, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale, atâta timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
Dat fiind cele expuse anterior, reținând că sentința recurată este temeinică și legală, sub aspectul tuturor criticilor formulate, Curtea, în baza dispozițiilor art. 312 Cod pr. civilă, va respinge recursurile ca nefondate, în cauză nefiind incident niciunul din motivele prevăzute de art. 304 Cod pr. civilă.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâtele Ministerul Finanțelor Publice, prin D, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească, nr. 166 și Administrația Fondului pentru Mediu, cu sediul în B, nr. 294 Corp A, sector 6 împotriva sentinței nr. 678 din data de 26 octombrie 2009 pronunțate de Tribunalul Dâmbovița în contradictoriu cu reclamantul, domiciliat în com., jud. D și pârâta M, cu sediul în M, str. -. -, nr. 6, jud.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 decembrie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Stan Aida Liliana, Nițu Teodor Chirica
- - - - - -
Grefier
Operator date cu caracter personal
Număr notificare 3120
Red. / - 6 ex./ 13.01.2010
Dosar fond -- Tribunalul Dâmbovița
Jud. fond
Președinte:Stan Aida LilianaJudecători:Stan Aida Liliana, Nițu Teodor Chirica