Anulare act administrativ . Sentința 1777/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR.1777
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 28.04.2009
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Radu Ionel
GREFIER - -
Pe rol pronunțarea asupra acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂȚII, în contradictoriu cu pârâtul .
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 14.04.2009, fiind consemnate prin încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a se depune la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 21.04.2009 și apoi la 28.04.2009, când a hotărât următoarele:
CURTEA,
Prin cererea formulată la data de 08.10.2008 CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂȚII a solicitat instanței să constate calitatea pârâtului de lucrător al ții.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că pârâtul a mai fost verificat, la cerere, în temeiul Legii nr. 187/1999, iar prin decizia nr. 36/15.02.2005, potrivit căreia figura necunoscut până la acea dată. Ulterior, s-a emis decizia CNSAS nr. 193/25.10.2005, în care s-a reținut că pârâtul a avut calitatea de agent al poliției politice, iar în urma contestației s-a emis decizia Colegiului CNSAS nr. 27/21.02.2006, prin care s-a reținut contrariul, aceasta din urmă decizie fiind definitivă prin necontestare în condițiile legii nr. 187/1999.
A mai arătat reclamantul că participarea pârâtului la alegerile locale din anul 2008 condus la reverificarea sa în condițiile art. 32 din OUG nr. 24/2008, fiind întocmită nota de constatare S/DI/I/1922/07.08.2008. Din această notă reiese că pârâtul a fost ofițer în cadrul Inspectoratului Județean S, Biroul III, iar în această calitate a recrutat informatori pentru supravegherea informativă a cetățenilor străini care veneau la -Z în calitate de comercianți, a cetățenilor români care au făcut deplasări în străinătate, care au rude în străinătate, precum și pentru încadrarea informativă a unei persoane urmărite sub numele conspirativ "" în cadrul acțiunii "", care viza postul de radio "Europa Liberă".
A mai arătat reclamantul că pârâtul a întreprins acțiuni specifice pentru reactivarea unui colaborator pentru a fi infiltrat în medii de interes și pe lângă persoane care au legături cu postul de radio "Europa Liberă".
Legal citat, pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii.
Prin sentința civilă nr. 3499/10.12.200 Tribunalul ști-Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal și-a declinat competența în favoarea acestei instanțe, în temeiul art. 11 din OUG nr. 24/2008.
La dosarul cauzei, reclamantul a depus, în copie, înscrisuri privind activitatea pârâtului, notele de constatare întocmite în cele două proceduri de verificare.
Analizând actele dosarului în raport cu susținerile părților și actele normative aplicabile, Curtea reține următoarea situație de fapt.
Prin decizia nr. 193/25.10.2005 Colegiul CNSAS a stabilit că pârâtul a desfășurat activități de poliție politică, astfel cum acestea erau definite de art. 5 alin. 1 și2 din Legea nr. 187/1999, în vigoare la acea dată. În considerentele deciziei se reține că soluția a fost adoptată în urma examinării probelor, respectiv documentele aflate în arhiva instituției reclamante, evidențele și materialele de sinteză întocmite de Direcția de Investigații.
Prin decizia nr. 27/21.02.2006 Colegiul CNSAS a admis contestația formulată de pârât și a constatat că acesta nu a desfășurat activități de poliție politică în sensul art. 5 din Legea nr. 187/1999. Așa cum reiese din dispozitivul acestei a doua decizii, Colegiul s-a pronunțat în urma examinării întregului material probator administrat în cauză, deținut la data de 21.02.2006.
Conform susținerilor reclamantului, decizia nr. 27/21.02.2006 a rămas definitivă, nefiind atacată în termenul prevăzut de Legea nr. 187/1999.
Întrucât pârâtul a candidat la funcția de consilier județean, reclamantul a procedat la reverificarea din oficiu a acestuia, în baza art. 32 din OUG nr. 24/2008.
Potrivit textului susmenționat, În cazul în care, urmare a preluării prevăzute la art. 31, rezultă documente și informații noi și neprocesate cu privire la calitatea de lucrător al ții sau de colaborator al acesteia a unei persoane pentru care a fost emisă anterior prezentei ordonanțe de urgență o decizie de neapartenență sau de necolaborare cu Securitatea, dacă persoana face parte din categoriile persoanelor verificate din oficiu, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor ții inițiază și aplică, în mod corespunzător, procedura cuprinsă în ordonanța de urgență.
După cum reiese din lectura textului citat, pentru a se aplica procedura prevăzută de art. 6 și urm. din OUG nr. 24/2008 nu este suficient ca persoana vizată să fie dintre cele verificate din oficiu, potrivit art. 5 din ordonanță, ci este necesar ca între data rămânerii definitive a deciziei emise în baza Legii nr. 187/1999 și momentul când se impune verificarea din oficiu să fi apărut documentenoi și neprocesate,rezultate în urma preluării prevăzute de art. 31 din OUG nr. 24/2008.
Potrivit art. 31 din OUG nr. 24/2008, instituția reclamantă continuă să preia în gestiune toate documentele, iar până la preluarea totală membrii Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor ții, precum și alți funcționari împuterniciți de Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor ții au acces neîngrădit în spațiile de arhivare la documentele păstrate la sediile deținătorilor, existând obligația pentru aceștia din urmă să asigure dreptul de acces.
Din analiza textelor citate mai sus se observă că, pentru a fi relevante, documentele trebuie să îndeplinească în mod cumulativ două condiții.
Prima condiție este aceea ca documentele respective să fie noi, adică să fie preluate în gestiunea CNSAS după rămânerea definitivă a deciziei pronunțate în baza legii vechi și după preluarea în condițiile art. 31 din ordonanț Documentele vechi, existente în baza de date la data finalizării primei proceduri, nu pot servi ca temei pentru declanșarea procedurii de verificare, deoarece nu pot fi folosite dispozițiile unei legi noi pentru reexaminarea unor situații de fapt și de drept stabilite definitiv în baza legii anterioare, întrucât s-ar încălca principiul constituțional al neretroactivității legii.
Cea de-a doua condiție este ca documentele să fi fost neprocesate, adică să nu mai fi făcut obiectul unei analize anterioare. ța acestei condiții este impusă, la rândul ei, de necesitatea respectării aceluiași principiu constituțional menționat mai sus, dar și de necesitatea de a se conserva ordinea de drept. Altfel spus, emiterea unei decizii fără valorificarea întregului material probator la care CNSAS avea acces în acel moment nu justifică reformarea respectivei decizii după ce aceasta a rămas definitivă.
În speță, așa cum reiese din decizia nr. 27/21.02.2006, depus în copie la fila 13 din dosarul tribunalului, Colegiul CNSAS a hotărât la acea dată în conformitate cu prevederile Legii nr. 187/1999, pe baza întregului material probator administrat în cauză, deținut la data de 21.02.2006.
Conform mențiunilor din nota de constatare S/DI/I/1922/07.08.2008, depusă la filele 44-53 din dosarul tribunalului, Direcția de Investigații și-a formulat punctul de vedere ca urmare a procesării materialului arhivistic până la data de 07.08.2008, respectiv dosarele R 2477, D 122, R 1782 și R 2460.
Potrivit anexei la nota de constatare întocmită în anul 2005, depusă la filele 55-57 din dosarul tribunalului, dosarele D 122 și R 1782 au fost analizate la data emiterii deciziei nr. 27/21.02.2006 și prin urmare nu mai pot face obiectul unei alte analize, pentru argumentele expuse mai sus.
În ce privește dosarele nr. R 2477 și R 2460, Curtea constată că reclamantul nu a probat data la care acestea au intrat în gestiunea sa, în sensul art. 31 alin. 1 din OUG nr. 24/2008, ori data la care le-a accesat, conform alin. 2 și 3 din același articol. Din coroborarea acestei împrejurări cu mențiunea din dispozitivul deciziei nr. 27/21.02.2006 reiese că aceste dosare se aflau în arhiva CNSAS și au fost procesate. Concluzia contrară nu poate fi acceptată, întrucât decizia susmenționată este definitivă, astfel că mențiunile pe care le cuprinde nu pot fi puse la îndoială.
Având în vedere considerentele expuse, Curtea constată că reclamantul nu a probat existența unor documente și informații noi și neprocesate, în sensul art. 32 din OUG nr. 24/2008, din care să reiasă calitatea pârâtului de lucrător al ții, în sensul art. 2 lit. a din aceeași ordonanță, motiv pentru care va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Totodată, în baza art. proc. civ. luând act de cererea pârâtului, exprimată în ședința publică din. 14.04.2009, va obliga reclamantul la plata sumei de 4450 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, conform actelor dosarului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
ȘTE:
Respinge acțiunea formulată de reclamantul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂȚII, cu sediul în B,--57, sector 3, în contradictoriu cu pârâtul, domiciliat în municipiul Z, str. - Coșbuc nr. 6, județul S, ca neîntemeiată.
Obligă reclamantul la 4450 lei cheltuieli de judecată către pârât.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
țată în ședință publică azi 28.04.2009.
Președinte, Grefier,
Președinte:Radu IonelJudecători:Radu Ionel