Anulare act administrativ . Sentința 182/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

-secția comercială și de contencios administrativ și fiscal-

Dosar nr-

SENTINȚA Nr. 182/CA/2008-

Ședința publică din 20 octombrie 2008

PREȘEDINTE: Anna Maria Toroș Vig judecător

GREFIER: - -

Pe rol fiind soluționarea acțiunii de contencios administrativ în primă instanță, introdusă de reclamantul cu domiciliul în O,-, -/136A,.16, județul B, în contradictoriu cu pârâtul ORDINUL DIN ROMÂNIA cu sediul în; ti sector 2-, având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă reclamantul personal și reprezentantul său avocat în baza împuternicirii avocațiale din 19.10.2008 emisă de Baroul Bihor, lipsă fiind pârâtul Ordinul din România.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că acțiunea este legal timbrată, după care:

Reprezentantul reclamantului arată că împotriva dispoziției reclamantul a făcut contestație ce a fost respinsă și pe care o depune la dosar precum și decizia nr.23/27.03.2008 emisă de pârât, iar prezenta acțiune vizează și această decizie fiind la primul termen în fața instanței. Nu solicită alte probe.

Nefiind alte probe instanța consideră cauza lămurită, închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra fondului.

Reprezentantul reclamantului solicită admiterea acțiunii așa cum a fost precizată în întregime, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial și taxe de timbru. Arată că, reclamantul a absolvit școala militară de ofițeri în anii 1970, în viața civilă școala absolvită fiind echivalată cu funcția de inginer, fiind un drept câștigat ce nu mai poate fi cenzurat, obținând adeverința de echivalare de studii care îi dă dreptul să fie înscris ca și geodez, însă pârâta i-a respins intrarea neluând în considerare studiile militare absolvite de reclamant și nici adeverința de echivalare a studiilor în condițiile în care există diplomă la care s-au atașat după cerința legii o documentație. Mai arată că, în mod nelegal i-a fost înlăturată adeverința de echivalare a studiilor - aceasta având valoarea unui act de studii, este legală și a fost emisă de o autoritate publică, în condițiile în care reclamantul dispune și de diplomă de licență, ca o consecință a celor expuse solicită anularea deciziilor și admiterea acțiunii.

Reclamantul personal, arată că, facultatea absolvită după anul 1990 și-a schimbat titulatura.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Constată că prin cererea înregistrată la Tribunalul Bihor la data de 10.03.2008, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ordinul din România anularea hotărârii de respingere a autorizării reclamantului pentru profesia de geodez, dispusă de către Comisia de Autorizare a Ordinului din România în ședința din data de 21.01.2008 și se dispune obligarea pârâtei să înscrie reclamantul în calitate de membru al Ordinului din România.

În motivarea acțiunii, reclamantul arată că a absolvit cursurile școlii de ofițeri, arma artilerie și rachete cu specialitatea artilerie, deținând gradul de locotenent colonel, până la pensionare. Ulterior a deținut timp de 4 ani calificarea și titulatura cu drept de semnătură, de geodez, desfășurându-și activitatea în mod permanent până în prezent. De asemenea, reclamantul mai arată că la data de 12.06.2002 Ministerul Apărării Naționale împreună cu Ministerul Educației și cercetării i-au eliberat adeverința de echivalare de studii nr.A 22608 în virtutea căreia are dreptul de a fi încadrat în funcțiile de topografie și cadastru funciar însă comisia de autorizare, fără temei legal, nu a luat în considerare această echivalare de studii făcută de autoritățile publice centrale competente.

În drept a invocat Legea nr.16/2007 și art.73 alin.4 din Regulamentul de organizare și funcționare a Ordinului din România.

Pârâtul prin întâmpinare a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Bihor solicitând declinarea competenței în favoarea Curții de APEL ORADEA, iar pe fond a solicitat respingerea ca nefondată a acțiunii.

În motivarea întâmpinării arată că, reclamantul confundă noțiunea de funcție cu aceea de profesie.

Adeverința de echivalare a studiilor dă dreptul reclamantului de a fi încadrat în funcții civile și specialități pentru exploatare, întreținere și reparații pentru care indicatoarele de studii și vechime prevăd studii superioare de scurtă durată în domeniul: tehnologia construcțiilor de mașini, topografie, cadastru funciar.

În consecință reclamantul se poate încadra în orice funcție civilă printr-un contract de muncă conform pregătirii sale.

În România fost elaborată Clasificarea ocupațiilor din România în vederea alinierii la standardele internaționale stabilite de Comunitatea Europeană, unde a fost definită atât noțiunea de funcție cât și de profesie.

Funcția este definită ca fiind "activitatea desfășurată de o persoană într-o ierarhie funcțională de conducere sau execuție". Profesia este definită ca fiind "specialitatea obținută prin studii".

Noțiunea de încadrare prevăzută în actul de echivalare a diplomei nu echivalează cu dreptul de a exercita o profesie liberală deoarece în caz contrar, indiferent de pregătire, ar putea practica medicina, avocatura, arhitectura sau geodezia.

Art.2 alin.1 din Legea 16/2007 stabilește imperativ că profesia de geodez poate fi exercitată de specialiști cu diplomă de studii superioare de lungă sau scurtă durată din domeniul geodeziei. Reclamantul nu este beneficiarul unei astfel de diplome pentru a putea beneficia de acordarea dreptului de semnătură.

Tribunalul Bihor prin sentința nr.367/8.09.2008 a admis excepția de necompetență materială a Tribunalului Bihor și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de APEL ORADEA, reținând că Ordinul din România este asimilat autorităților publice centrale care a emis actul administrativ și pentru care potrivit art.10 alin. 1 din Legea 554/2004 competența materială revine Curții de APEL ORADEA.

În fața acestei instanțe reclamantul a depus decizia Colegiului Director prin care s-a respins contestația lui împotriva hotărârii de respingere a autorizării reclamantului.

Verificând actele dosarului instanța reține că cererea reclamantului pentru acordarea dreptului de semnătură a fost respinsă de pârât prin hotărârea din 15.02.2008 reținând că nu îndeplinește condițiile prevăzute în art.2 alin.1 din Legea 16/2007 întrucât diploma de studii se încadrează în arma: artilerie, specializarea artilerie.

Această hotărâre a fost menținută prin decizia Colegiului Director nr. 23 din 27.03.2008 arătând că dispozițiile art.6 alin.3 din Decretul 1037 din 31.07.1968 pot fi luate în considerare numai în ceea ce privește încadrarea în funcții civile și noțiunea de încadrare implică existența unei relații contractuale, conform legislației muncii.

În temeiul acestei reglementări s-a adoptat HG 485/2005 privind echivalarea funcțiilor militare cu funcții civile și la poziția 22 ofițerii absolvenți ai funcțiilor militare în domeniul artilerie, rachete au ca echivalent în domeniul funcțiilor civile inginer mecanic.

De asemenea se invocă definiția funcției și a profesiei potrivit din România.

Se constată că reclamantul a obținut diploma seria - nr.589 emisă de Școala Militară de Ofițeri Activi de " " specialitatea artilerie cu durata de 3 ani fiind absolvent în luna august 1979.această diplomă a fost echivalată de Ministerul Apărării Naționale prin actul nr. A 22608 din 12.06.2002 și s-a prevăzut că această diplomă dă dreptul reclamantului, în baza art.6 (3) din Decretul 1037/1968 de a fi încadrat în funcții civile și specialități pentru exploatare, întreținere și reparații pentru care indicatoarele de studii și vechime prevăd studii superioare de scurtă durată în domeniul: tehnologia construcțiilor de mașini, topografie, cadastru funciar.

În baza acestor acte reclamantul a obținut autorizarea să realizeze lucrări de specialitate în domeniile cadastrului, geodeziei și cartografie din categoriile B, C prin certificatul de autorizare emisă de Oficiul Național de Cadastru, Geodezie și Cartografie la 20.02.2004.

Prin Legea 16/2007 s-a reglementar organizarea și exercitarea profesiei de geodez și s-a prevăzut că profesia de geodez poate fi exercitată de specialiști cu diploma de studii superioare de lungă sau scurtă durată din domeniul geodeziei.

La art.5 s-a definit noțiunea de geodez arătând că este un specialist pregătit în efectuarea lucrărilor de geodezie, topografie, fotogrametrie, teledecție, cadastru, cartografie și sisteme informaționale geografice.

În HG 890/2008 privind denumirile calificărilor titlurilor conferite absolvenților învățământului de licență, la inginerie geodezie denumirea calificării profesionale se prevede: măsurători terestre și cadastru, topogeodezie și automatizarea asigurării topogeodezice.

Problema juridică care s-a ridicat în prezenta cauză este aceea de a se stabili dacă diploma echivalată a reclamantului îi dă dreptul să profeseze ca și geodez în funcția liberală sau poate profesa numai în baza unui contract de muncă așa cum se susține prin decizia emisă, respectiv dacă poate să ocupe numai funcție civilă fără dreptul de a profesa în domeniu cum se susține prin hotărâre.

Echivalarea diplomei s-a făcut în baza Decretului 1037/1968 republicat care prevede în art.6 alin.3 că: diplomele care atestă absolvirea instituțiilor militare de învățământ dau dreptul titularilor și la încadrarea în organizațiile socialiste, în funcții civile pentru care normele legale în vigoare prevăd studii de același nivel, în specialitățile ce vor fi stabilite printr-un nomenclator elaborat de Ministerul Apărării Naționale de comun acord cu Ministerul Educației și Învățământului cu avizul Ministerului Muncii.

Acest decret a fost dat în 1968 dată la care toate activitățile se desfășurau în cadrul organizațiilor socialiste nefiind unități de drept privat.

De asemenea orice activitate s-a desfășurat numai pe baza unui contract de muncă, la acea dată nefiind profesii liberale, pentru care legiuitorul de atunci a făcut referire la "încadrarea în organizațiile socialiste".

astfel echivalate însă nu și-au pierdut valabilitatea pentru specialitatea echivalată prin simplul fapt al desființării organizațiilor socialiste, respectiv reglementare unor profesii care nu se mai exercită în baza unui contract de muncă.

Prin Legea 16/2006 s-a reglementat organizarea și exercitarea profesiei de geodez și care prevede ca fiind o profesie liberală, care poate fi exercitată numai de către cei care au drept de semnătură cu excepția stagiarilor.

În consecință această profesie nu poate fi exercitată în prezent nici în cadrul vreunei unități socialiste, asemenea organizații nemaiexistând și nici pe baza unui contract de muncă deoarece această profesie nu poate fi exercitată decât ca o profesie liberală.

Astfel fiind, susținerea pârâtei în sensul că reclamantul ar putea lucra potrivit pregătirii sale în topografie și cadastru funciar numai pe baza unui contract de muncă invocând noțiunea de "încadrare" folosit în decretul 1037/1968 nu poate fi reținută.

Atâta timp cât exercitarea unei profesii pe baza contractului de muncă este desființat și este reglementat ca o profesie liberală, această activitate poate fi exercitată numai ca și profesie liberală și toți cei care dețin diplomă în profesia respectivă au dreptul de a profesa.

A doua problemă juridică care a ridicat pârâta, este aceea de a se stabili dacă în baza diplomei echivalate potrivit decretului 1037/1968, o persoană poate ocupa numai funcții sau poate să și profeseze potrivit pregătirii prevăzute în diploma echivalată.

Sub acest aspect decretul vorbește despre încadrarea "în funcții civile pentru care normele legale în vigoare prevăd studii de același nivel în specialitățile ce vor fi stabilite printr-un nomenclator "

Clasificarea din România definește noțiunea de funcție ca fiind o activitate desfășurată de o persoană într-o ierarhie funcțională de conducere sau execuție iar profesia ca fiind specialitatea obținută prin studii.

Se constată că, decretul 1037/1968 vorbește despre funcții pentru care sunt necesare studii de specialitate și pentru care funcția întotdeauna trebuie să aibă la bază studii de specialitate adică profesie.

O persoană poate să ocupe o funcție respectiv să desfășoare o activitate într-o ierarhie funcțională de conducere sau de execuție, numai dacă are specialitatea obținută în acel domeniu unde îndeplinește o funcție respectiv are profesia de bază necesară funcției.

Noțiunea de funcție nu poate fi ruptă de profesie deoarece dreptul de a ocupa o funcție la care face referire decretul 1037/1968 este condiționat de exercitarea profesiei.

Astfel fiind, decretul 1037/1968 vorbește despre funcții civile, dar care nu poate fi exercitată fără specialitatea obținută prin studii în domeniul respectiv, adică fără ca cel care să aibă dreptul la funcție să aibă și profesia respectivă.

În atare situație diploma echivalată în favoarea reclamantului îi dă dreptul de a profesa și cum în prezent profesia de geodezie poate fi exercitată numai ca profesie liberală în afara contractului de muncă, acțiunea reclamantului este întemeiată și în baza art.18 din Legea 554/2004 se va admite acțiunea.

În baza art.274 cod procedură civilă pârâtul va plăti reclamantului 1.190 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂREȘTE:

Admite acțiunea reclamantului cu domiciliul în O,-, -/136A,.16, județul B, în contradictoriu cuORDINUL DIN ROMÂNIAcu sediul în; ti sector 2- și în consecință:

Anulează hotărârea din 15.02.2008 menținută prin decizia nr. 23 din 27.03.2008 emisă de pârâtă și o obligă să dispună înscrierea reclamantului în calitate de membru al Ordinului din România.

Obligă pe pârât să plătească reclamantului 1.190 lei cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică 20 octombrie 2008.

PREȘEDINTE GREFIER

- - - - - -

Red.sent.---

Dact.4 ex.în 23.10.2008.

2 com.

.- O,-, -/136A,.16

pârât-ORDINUL DIN ROMÂNIA B-

Președinte:Anna Maria Toroș Vig
Judecători:Anna Maria Toroș Vig

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Sentința 182/2008. Curtea de Apel Oradea