Anulare act administrativ . Sentința 1823/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Sentința civilă nr.1823

Ședința publică de la 29.04.2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Grecu Gheorghe

GREFIER - - -

...

Pe rol fiind soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâta.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, prin consilier juridic, lipsind pârâta.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că, moștenitoare a pârâtei depune la dosar o notă prin care arată că pârâta a decedat la data de 23.04.2009, stare de fapt pe care o dovedește cu certificatul de deces seria - nr.- pe care l-a atașat notei, în 2 exemplare, prin serviciul registratură.

Reclamanta, prin reprezentant, invocă excepția lipsei de obiect și solicită admiterea acesteia și să se constate ca fiind rămasă fără obiect acțiunea.

Curtea rămâne în pronunțare asupra excepției lipsei de obiect.

CURTEA

Asupra acțiunii de față.

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 21.12.2008, sub nr.86662/2, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, a solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se constate calitatea de lucrător al securității în ceea ce privește pe numita fostă.

În motivarea cererii, scutită de obligația achitării taxelor judiciare de timbru, reclamantul consiliu arată că prin cererea nr.P 422/8/22.05.2008, adresată reclamantului către numita - s-a solicitat verificarea sub aspectul calității de lucrător al Securității, pentru ofițerii sau subofițerii care au co0ntribuit la instrumentarea dosarului fond informativ nr.I - (cotă NSAS). Ținând cont de prevederile art.1 alin.7 din OUG 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Lg.293/2008, cererea astfel formulată este legală.

Precizează în continuare așa cu rezultă și din cuprinsul Notei de constatare nr.S/DI/3531/26.11.2008, precum și al înscrisurilor pe care le atașăm acțiunii noastre, numita (fostă ) a avut gradul de locotenent în cadrul Inspectoratului Județean de securitate B, Serviciul 3 (1975).

În această calitate, în contextul unor urmăriri informative derulate supra unor persoane cu relații semnalate cu relații neoficiale cu străinii și intenții de stabilire în străinătate, (fostă a procedat la dirijarea rețelei informative (culegere de informații prin informatorii din legătura ofițerului în cauză, atât în ceea ce privește aspectele vieții profesionale, cât, mai ales și cele legate de viața privată ale persoanelor urmărite).

Arată că reclamantul că activitățile desfășurate de către (fostăl, în calitate de angajată al fostei Securități, a îngrădit următorul drept al omului, recunoscut și garantat de legislația în vigoare la acea dată: dreptul la viață privată prevăzut de art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor

Pentru argumentele prezentate anterior, consideră că sunt asigurate condițiile impuse de legiuitor prin art. 2 lit. a din nr.OUG 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008 pentru a se putea constata calitatea de "lucrător al Securității". Astfel, norma citată impune îndeplinirea următoarelor condiții pentru a se putea reține calitatea invocată:

În drept au fost invocate conținutul articolelor: art. 1 alin. 7, art. 2 lit. a, art.,8 lit. a și art. 11 alin. 1 din nr.OUG 24/2008 privind accesul la propriul dosar și,deconspirarea Securității, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008,.ccroborate cu art. 28 alin. 1 și alin. 5, art. 36 alin. 4, lit. a din Regulamentul de organizare și funcționare al S adoptat prin Hotărârea nr. 1/2008 precum și pe dispozițiile art. 112 al Codului d e Procedură Civilă.

Au fost depuse copia următoarelor înscrisuri: nota de constatare nr.S/DI/3531/26.11.2008, aprobată de Colegiul NSAS; Dosar nr. 1- (cota ), voI. 1, 19,20,21,62; Dosar nr. 147 (cota ), 2, 13, 103; Adresa nr. S/7244/A,B,L,1/01.07.2008, transmisă de către, și, precum și adresa nr. S/7354/1/07.08.2008, transmisă de către; Adresele de răspuns ale 1.(S/-/12.08.2008), (S/16689/14.07.2008),(A/S/182/28.07.2008),A(S/-/21.07.2008) și (S/281 082/11:08.2008).

La dosar a fost depus de către numita copia certificată a certificatului de deces în ceea ce o privește pe pârâtă.

Față de această împrejurare de fapt, Curtea constată că pricina a rămas fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția privind lipsa de obiect invocată de reclamant.

Constată ca fiind rămasă fără obiect cererea reclamantului Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, cu sediul în B,--57, sector 3, în contradictoriu cu pârâta, la fiica acesteia, B,-,.2, județ

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică azi 29.04.2009.

PREȘEDINTE GREFIER

Red.GG

EF/4ex.

29.07.2009

Președinte:Grecu Gheorghe
Judecători:Grecu Gheorghe

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Sentința 1823/2009. Curtea de Apel Bucuresti