Anulare act administrativ . Decizia 1862/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE -. 1862
Ședința publică de la 17 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sanda Lungu
JUDECĂTOR 2: Iuliana Rîciu
JUDECĂTOR 3: Elena Canțăr Președinte Secție
Grefier
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta D în numele și pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE F, împotriva sentinței numărul 1127 din data de 21 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat consilier juridic pentru recurenta pârâtă JUD. D, Adm.Finanțelor Publice și intimatul pârât Ministerul Economiei și Finanțelor lipsind intimați reclamanți,.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că intimații reclamanți, au depus la dosar prin serviciul intern al instanței concluzii scrise prin care solicită și judecarea cauzei în lipsă.
Curtea apreciind cauza în stare de soluționare a acordat cuvântul asupra recursului.
Consilier juridic Consilier juridic, reprezentantul recurentelor pârâte pune concluzii de admiterea recursului și a excepțiilor invocate în cerere cu privire la lipsa procedurii prealabile întrucât reclamanții nu au formulat contestație împotriva răspunsului dat de F adresându-se direct instanței judecătorești, și de asemenea, nu au urmat procedura prealabilă nici în ce privește actualizarea sumei.
Pe fond solicită respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 1127 din 21 aprilie 2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Dolj s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a MEF B și a
S-a respins excepția inadmisibilității acțiunii formulată de Administrația Finanțelor Publice
S-a admis acțiunea formulată de reclamanți și s-a dispus anularea adresei nr.339 din 11.01.2008 emisă de
A fost obligată pârâta F să restituie reclamanților suma de 3912 lei reprezentând c/v a două taxe de primă înmatriculare, reactualizată cu dobânda legală la data plății efective.
Referitor la lipsa calității procesuale pasive a MEF și ANAF B, s-a reținut că este întemeiată întrucât acestea nu au prerogativele legale de a executa obligația ce face obiectul litigiului și nu sunt emitentele actului a cărei anulare se solicită.
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii invocată de către intimata DGFP prima instanță a reținut că actul prin care s-a respins cererea de restituire adresată în procedura prealabilă administrativă îndeplinește condițiile de act administrativ fiscal, chiar dacă răspunsul apare sub forma unei simple adrese. Actul este emis de organul fiscal competent, în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale conform art. 41 Pr. Fiscala
Pe de alta parte în baza art.113 lit.d Cod pr.fiscală, se restituie la cerere sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, ori, adresa pe care reclamantul a depus-o la dosar se constituie într-un act administrativ fiscal prin care intimata exprimă în mod expres refuzul de restituire a sumelor.
In acest context, în care atitudinea pârâtei este mai mult decât previzibilă, a obliga reclamantul să reia o nouă procedură prealabilă administrativă de contestare a răspunsului și să aștepte emiterea unei Decizii în conformitate cu disp. art. 177 și următoarele pr. fiscală, ar reprezenta impunerea unei sarcini mult prea oneroase ce ar echivala chiar cu o îngrădire a dreptului de acces la justiție. Mai mult, pârâta DGFP D nu se poate prevala de propria culpă în emiterea unui răspuns într-o formă atipică, neconformă cu disp. art. 85, 86 pr. fiscala, pentru a invoca apoi nerespectarea procedurii prealabile prevăzuta pentru Deciziile administrative.
Pe fond, prima instanță a apreciat că prevederile art.2141Cod fiscal sunt de natură să înfrângă reglementările art.90 (86) din Tratatul Uniunii Europene, care reglementează obligația statelor membre de a nu stabili direct sau indirect pentru produsele altui stat membru impuneri de orice natură superioare celor stabilite direct sau indirect, pentru produsele naționale similare.
Tribunalul a arătat în sentința pronunțată că, prin instituirea taxei de primă înmatriculare, conform art.2141Cod fiscal, România a stabilit indirect impuneri interne superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare, explicându-se în acest sens că, în cazul autoturismelor second hand, deja înmatriculate în România, nu se percepe taxa de primă înmatriculare de la noul cumpărător.
În baza art.148 din Constituția României, care instituie preeminența dreptului comunitar în raport cu legislația națională, prima instanță a înlăturat prevederile din legislația internă, care nesocoteau normele Tratatului Uniunii Europene, tratat care are caracter obligatoriu între statele membre.
S-a mai precizat de către prima instanță că, din modul de redactare al art.2141Cod fiscal, nu rezultă că taxa de primă înmatriculare ar fi o taxă de mediu, ci dimpotrivă rezultă că aceasta este taxă fiscală.
Împotriva sentinței Tribunalului Doljs -a declarat recurs de către pârâtele D în numele și pentru C, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivele de recurs s-a arătat că instanța de fond nu a avut în vedere prevederile art.2 din nr.1899/2004 privind procedura de restituire și rambursare a sumelor de la buget, potrivit căreia organul fiscal competent în soluționarea cererilor este organul fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare potrivit art.33 din OG nr.92/2003
S-a precizat că nu s-a emis actul administrativ fiscal în forma reglementată de art.88 alin.1 lit.a și c din Codul d e procedură fiscală republicat și că nu s-a respectat procedura prevăzută de art.205 Cod pr.fiscală, ceea ce conduce la inadmisibilitatea acțiunii.
În sensul inadmisibilității acțiunii, s-a arătat că reclamantul nu a urmat întreaga procedură specială de restituire prin contestarea răspunsului C, asociat măsurilor de impunere, potrivit prevederilor art.88 și 205 din Codul d e procedură fiscală.
Pe fondul cauzei, s-a precizat că art.2141Cod fiscal se aplică fără nici o discriminare tuturor autoturismelor importate, atât din statele membre cât și cele nemembre ale Comunității Europene.
S-a mai arătat că în temeiul art.13 din Codul d e procedură fiscală, interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voința legiuitorului, așa cum este exprimată în lege, iar taxa de primă înmatriculare prevăzută de art.2141Cod fiscal este reglementată în lege așa încât judecătorul nu poate să înlăture obligativitatea plății acesteia.
A precizat recurenta că era necesară instituirea unei astfel de taxe pentru evitarea importării în România a unor autoturisme cu grad ridicat de poluare.
În același timp, recurenta a considerat că legea cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatara în ceea ce privește rezultatul care trebui obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competența de a alege forma și mijloacele.
Recurenta a mai susținut că taxa de primă înmatriculare se aplică tuturor autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România, indiferent de proveniența acestora.
Examinând motivele de recurs, precum și legislația aplicabilă în speță și situația de fapt dovedită cu probele administrate la instanța de fond, Curtea reține următoarele:
Reclamantul - a importat o autoutilitară Do-argo, încheind cu firma SRL contractul de vânzare-cumpărare din 15.02.2007 (fila 37).
După introducerea bunului în țară, în vederea înmatriculării, acesta a achitat taxa de primă înmatriculare în sumă de 3129,20 RON, așa cum rezultă din chitanța Seria - -.- din data de 10 aprilie 2007.
Din cererea aflată la dosarul de fond la fila 4, rezultă că acesta s-a adresat Administrației Financiare C și Ministerului Economiei și Finanțelor, solicitând restituirea taxei de primă înmatriculare, motivând că aceasta este încasată nelegal cu nesocotirea prevederilor art.90 din Tratatul Comunității Europene.
Cu adresa nr.-/03.08.2007 (fila 5), Ministerul Economiei și Finanțelor a răspuns reclamantului, în sensul că taxa de primă înmatriculare este percepută legal și că la nivelul Comisiei Europene a fost inițiat un proiect de directivă, care are ca scop armonizarea sistemului de taxare a autoturismelor, cu ocazia primei înmatriculări.
S-a arătat de asemenea că, potrivit reglementărilor legale în vigoare în România, MEF nu are competența de a acorda sau aproba exceptări sau scutiri de la plata impozitelor și taxelor prevăzute în legi, așa încât nu se poate soluționa favorabil cererea sa.
În raport de situația de fapt expusă, rezultă că prima instanță a soluționat excepția inadmisibilității acțiunii, cu respectarea prevederilor cuprinse în art.88 și 205 din Codul d e procedură fiscală, dar și ale Legii 554/2004.
Procedura restituirii sumelor încasate fără temei legal la bugetul de stat era reglementată la data formulării cererii de restituire în cuprinsul art.113 Cod pr.fiscală, în prezent art.117 Cod pr.fiscală.
Astfel, conform textului menționat, sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale se restituie debitorului la cerere.
În consecință, cererea debitorului este cea care declanșează procedura restituirii sumelor apreciate ca fiind încasate nelegal la bugetul de stat.
Potrivit art.199 Cod procedură fiscală, organul fiscal trebuia să se pronunțe asupra cererii de restituire, în termen de 45 de zile.
În speță, organul fiscal s-a pronunțat asupra cererii de restituire prin respingerea acesteia.
De precizat este că reclamantul a depus toate actele prevăzute de Ordinul 1899/2004, însă s-a refuzat restituirea pe motiv că taxa a fost încasată legal.
Reclamantul a parcurs procedura prealabilă, aceea de a depune cerere de restituire a sumelor, iar organul fiscal a refuzat să restituie sumele respective.
În speța de față nu sunt aplicabile prevederile art.205 Cod pr.fiscală, deoarece acest text de lege se referă la posibilitatea de contestare a titlului de creanță sau altor acte administrative fiscale, iar reclamantul a solicitat să fie cenzurat refuzul organului fiscal de a-i restitui sumele plătite fără titlu.
Așa cum s-a arătat în literatura și practica de specialitate, în cazul refuzului de a emite un act, nu se mai impune să se formuleze o nouă cerere, pentru că autoritatea nu a emis un act administrativ pe care să-l poată eventual revoca.
Legiuitorul a asimilat, conform prevederilor art.2 alin.2, actelor administrative unilaterale și refuzul de a rezolva o cerere, referitoare la un drept sau un interes legitim.
Practic refuzul de a emite actul, de a soluționa cererea, se circumscrie sferei controlului instanței de contencios administrativ, iar asimilarea a avut ca scop instituirea pentru persoana respectivă, căreia i s-a refuzat emiterea unui act, a dreptului de acces la justiție.
Mai trebuie precizat că în conformitate cu prevederile art.7 din Legea 554/2004, procedura prealabilă, respectiv obligativitatea plângerii prealabile, sub forma recursului grațios sau a recursului ierarhic este prevăzută numai în situația vătămării dreptului sau interesului printr-un act administrativ individual.
Astfel fiind, critica formulată de recurentă este neîntemeiată, corect prima instanță a apreciat că acțiunea este admisibilă.
În ceea ce privește lipsa calității procesuale pasive a DGFP D, de asemenea s-a reținut în mod legal că, pentru administrarea impozitelor, taxelor și altor contribuții, competența revine,atât organelor fiscale județene, cât și celor locale, pe raza cărora se află domiciliul contribuabilului.
Pe fondul cauzei, se reține că soluția primei instanțe este legală și temeinică, deoarece art.2141Cod fiscal, care reglementează taxa de primă înmatriculare, nesocotește prevederile art.90 (86) din Tratatul Uniunii Europene, întrucât România, ca stat membru al acestei comunități a ignorat la adoptarea textului respectiv prevederile Tratatului care sunt obligatorii pentru statele membre.
Astfel, conform textului citat din Tratat, țările membre sunt obligate să nu emită și să nu mențină nici o măsură contrarie regulilor Tratatului.
Ori, în situația reglementării taxei de primă înmatriculare, România a stabilit în mod indirect impuneri interne, pentru produsele provenind dintr-un alt stat membru, superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare.
Astfel, în situația în care un autoturism second hand înmatriculat în România este vândut, nu se percepe taxă de primă înmatriculare.
De altfel, însăși denumirea acestei taxe demonstrează caracterul contrar tratatului, pentru că se referă la taxa de primă înmatriculare în România.
În ceea ce privește susținerea că taxa respectivă ar avea caracter de protecție pentru a nu fi importate autoturisme cu grad ridicat de poluare, Curtea arată că taxa respectivă are caracter pur fiscal, componenta de mediu invocată neputând fi extrasă din formula de calcul și oricum, în situația în care nu se aplică și autoturismelor deja existente pe piața din România, taxa își menține același caracter, în sensul încălcării prevederilor art.90 din Tratat.
Instanța de fond a dat o corectă și justă aplicare prevederilor art.148 alin.4 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, textul din dreptul comunitar.
Având în vedere motivele expuse mai sus, în baza art.312 Cod pr.civilă, recursul se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta D în numele și pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE F, împotriva sentinței numărul 1127 din data de 21 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 2008
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red -
Tehnored SI 2 ex./29.09.2008
Jud fond
Președinte:Sanda LunguJudecători:Sanda Lungu, Iuliana Rîciu, Elena Canțăr
