Anulare act administrativ . Decizia 198/2010. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 198/
Ședința publică din 11 Februarie 2010
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului formulat de pârâta --DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M, cu sediul în Tg.-M,--3, jud.M, împotriva sentinței nr.616/28.10.2009 pronunțată de Tribunalul Mureș.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că susținerile părților și dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință din 4 februarie 2010, când s-a amânat pronunțarea pentru data de azi 11 februarie 2010, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA,
Prin sentința nr. 616 din 28 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Mureș, Secția Contencios Administrativ și Fiscal, s-a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanta SRL în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice M și s-a dispus anularea deciziei nr. 11 din 31 martie 2008 emisă de pârâtă - Biroul Soluționare Contestații; anularea deciziei de impunere nr. 269 din 20 decembrie 2007 emisă de Administrația Financiară pentru Contribuabili Mijlocii M și Raportul de inspecție fiscală nr. 431 din 27 decembrie 2007. Pârâta a fost obligată să restituie reclamantei suma totală de 55.584 lei, actualizată cu aplicarea dobânzii de 0,1% pe zi de întârziere, începând de la data pronunțării și până la restituirea sumei. Cererea reclamantei, având ca obiect obligarea pârâtei la plata despăgubirilor, a fost respinsă. Pârâta a fost obligată și la cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
În urma inspecției fiscale efectuate la SRL, s-a întocmit Raportul de inspecție fiscală de către Direcția Generală a Finanțelor Publice M - Activitatea de Inspecție Fiscală, la data de 19 decembrie 2007. În baza acestui raport a fost emisă decizia de impunere nr. 269 din 20 decembrie 2007, privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală în sarcina societății reclamante, reprezentând accize încasate din vânzarea produselor energetice în sumă de 40.364 lei și majorări de întârziere în sumă de 15.220 lei.
Reclamanta a formulat, în termen legal, contestație împotriva acestei decizii, contestație care a fost respinsă ca neîntemeiată de către Direcția Generală a Finanțelor Publice M - Biroul Soluționare Contestații, prin decizia nr. 11 din 31 martie 2008. La data de 1 aprilie 2008 reclamanta a achitat obligațiile fiscale reținute în sarcina sa, în sumă totală de 55.584 lei.
Instanța de fond, analizând pe fond acțiunea reclamantei privind anularea actelor administrativ-fiscale, în baza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei și a raportului de expertiză tehnică întocmit, a apreciat că aceasta este întemeiată.
Astfel, s-a constatat că în sarcina reclamantei au fost în mod nelegal stabilite obligații suplimentare de plată, constând în accize și majorări de întârziere, având în vedere că produsele pentru care au fost calculate aceste obligații, nu îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru a fi supuse accizelor.
Constatând că obligațiile fiscale stabilite în sarcina reclamantei și achitate de aceasta, sunt nedatorate, instanța de fond a dispus restituirea către reclamantă a sumei totale de 55.584 lei, având în vedere dispozițiile art. 117 din OG nr. 92/2003 și ale Ordinului nr. 1899/2004, privind procedura de restituire și de rambursare a sumelor de la buget.
În ceea ce privește cererea de acordare a despăgubirilor, constând în dobânda de 0,1% pe zi de întârziere calculată la suma de mai sus, instanța a avut în vedere că faptul care a determinat obligația de restituire și de acordare a dobânzilor a fost anularea titlului de creanță, anulare care a fost dispusă doar la data pronunțării.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Ministerul Economiei și Finanțelor - ANAF - Direcția Generală a Finanțelor Publice M, solicitând modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii reclamantei și menținerea deciziilor de impunere precum și a raportului de inspecție fiscală.
În motivarea cererii de recurs se invocă în principal nulitatea hotărârii recurate, pe motiv că nu au fost respectate dispozițiile art. 261 Cod procedură civilă, întrucât hotărârea nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se sprijină hotărârea pronunțată, motivarea hotărârii fiind obligatorie întrucât prin aceasta se asigură posibilitatea exercitării unui control judiciar real.
Pe fond, se susține că reclamanta în perioada septembrie 2002 - noiembrie 2007, nu a evidențiat, declarat și plătit la bugetul consolidat al statului accize pentru importurile efectuate, respectiv pentru uleiurile minerale contrar dispozițiilor art. 26 alin. 1 din OUG nr. 158/2001 și 175 din Legea nr. 571/2003. Se arată că potrivit declarațiilor vamale de import reclamanta a încadrat produsele aditiv pentru motorină și ulei 2T la pozițiile tarifare 3811, 21.00 și 2710,1981 produse care fac parte din categoria uleiurilor minerale, așa cum sunt ele definite de dispozițiile art. 26 alin. 1 lit. i din OUG nr. 158/2001, privind regimul accizelor și de dispozițiile art. 175 alin. 1 din l nr. 571/2003 privind Codul fiscal, respectiv din categoria produselor energetice așa cum sunt ele definite de dispozițiile art. 175 alin. 1 din Legea nr. 571/2003 Cod fiscal.
Definiția dată de către reclamantă dar și de către instanță, în sensul că produsele importate, respectiv uliul 2T este un lubrifiant care asigură ungerea și curățirea corespunzătoare a motoarelor în doi timpi și că nu poate fi încadrat în categoria carburanți, este greșită, așa cum s-a arătat mai sus, aceste produse întrunesc caracteristicile prevăzute de textele legale, respectiv art. 26 alin. 1 lit. i din OUG nr. 158/2001 și art. 175 alin. 1 din Legea nr. 571/2003, dar și cele prevăzute în Normele tehnice de interpretare a sistemului armonizat de denumire și codificare a mărfurilor. ediția a II-a (1996).
Prin întâmpinarea depusă la dosar se solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea soluției primei instanțe ca temeinică și legală, susținând că aditivul pentru motorină nu poate fi utilizat drept carburant, nu poate fi asimilat cu benzina sau motorina, nu este un echivalent al acestora și nici nu poate fi utilizat pentru a crește volumul final al carburantului. Nici uleiul pentru motoare 2T, nu a fost produs sau distribuit în scopul înlocuirii carburantului și nici nu poate asimilat carburantului pentru a se putea include în categoria produse energetice supuse accizelor. Natura produselor importate a fost stabilită printr-un raport de expertiză în specialitatea petrochimie, expertul concluzionând după analizarea produselor importate, că acestea nu pot fi incluse în categoria produse energetice pentru a putea fi accizate.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și în limita prevăzută de art. 3041Cod procedură civilă, curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În legătură cu excepția nulității hotărârii pe motiv că aceasta nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se bazează soluția pronunțată, instanța constată că această excepție este nefondată întrucât hotărârea pronunțată cuprinde motivele de fapt și de drept care i-au format judecătorului convingerea, fiind analizată natura produselor importate de către societatea reclamantă, instanța de fond apelând și la părerea unui specialist în petrochimie pentru a stabili dacă aceste produse pot fi cuprinse în categoria produse energetice.
În considerentele hotărârii pronunțate sunt analizate concluziile expertului prin raportare la caracteristicile produselor importate, destinația acestor produse, precum și la dispozițiile legale care reglementează accizarea acestor produse, făcând trimitere la dispozițiile art. 26 alin. 1 din Legea nr. 158/2001 care definesc categoria uleiurilor minerale și respectiv a produselor energetice dar și la dispozițiile art. 175 din Legea nr. 571/2003, dispoziții prin care sunt indicate expres și limitativ uleiurile minerale și produsele energetice.
În atare situație, nu se poate susține că hotărârea judecătorească nu este motivată și că din considerentele reținute nu se poate deduce convingerea judecătorului sau că nu poate fi efectuat controlul judiciar.
Analizând pe fond criticile din cererea de recurs formulată, instanța de control reține că prin raportul de inspecție contestat, raport care a stat la baza emiterii deciziilor de impunere, s-a reținut că reclamanta în perioada noiembrie 2002 - octombrie 2003, ianuarie 2004-decembrie 2006 nu a evidențiat, declarat și plătit la bugetul statului sumele reprezentând accize datorate pentru importurile, respectiv achizițiile intracomunitare de aditiv pentru motorină și ulei pentru motoare 25. Prin contestația dedusă judecății, reclamanta a susținut că produsele importate nu pot fi încadrate în categoria produse energetice, așa cum ele sunt prevăzute în art. 175 din Legea nr. 571/2003, iar pentru a stabili dacă aceste produse sunt supuse accizării și pot fi calificate ca și produse energetice, instanța de fond a apelat la părerea unui specialist în petrochimie, iar expertul în raport de calitățile fizice și chimice ale produselor importate, a ajuns la concluzia că produsul aditiv pentru motorină, comercializat de SRL, nu poate fi utilizat, pus în vânzare pentru a crește volumul final a carburantului, uleiul pentru motoare în doi timpi 2T, nu poate fi utilizat, pus în vânzare drept carburant, pentru a crește volumul final al carburantului.
Toate aceste concluzii cuprinse în raportul de expertiză și în special caracteristicile fizice și chimice ale produselor care justifică concluzia expertului în sensul că aceste produse nu pot fi folosite drept carburanți, nu au fost contestate de către recurentă, în sensul prezentării de argumente pertinente prin care să fie combătute caracteristicile acestor produse.
Verificând însă și declarațiile vamale avute în vedere de organele fiscale de control - fila 27-46, se poate constata că în niciuna dintre aceste declarații nu sunt incluse codurile la care fac referire organele de control și prevăzute în Normele tehnice de interpretarea sistemului armonizat de denumire și codificare a mărfurilor - a II-a 1996, și nici nu se regăsesc printre produsele energetice suspuse accizelor, așa cum sunt ele expres indicate în alin. 3 al art. 26 din Legea nr. 158/2001 și alin. 3 și 4 ale art. 175 din Legea nr. 571/2003.
În atare situație se apreciază că în mod temeinic și legal prima instanță a admis contestația reclamantei și a dispus anularea deciziilor de impunere cu consecința obligării pârâtei recurente la restituirea sumei reținută cu titlu de accize, astfel că în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă raportat la art. 316 din același cod, va respinge recursul ca nefondat și va menține soluția primei instanțe ca temeinică și legală.
În baza dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă pârâta recurentă va fi obligată să-i plătească reclamantei intimate suma de 2.976 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocațial justificat cu actul de pus la fila 10 dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de Direcția Generală a Finanțelor Publice M, cu sediul în Târgu-M, str. -. -, nr. 1-3, județul M, împotriva sentinței nr. 616 din 28 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
Obligă recurenta la plata către intimata SRL, cu sediul în Târgu-M, str. -. -, nr. 225, județul M, a sumei de 2.976 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 11 februarie 2010.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
red.
tehnored. BI/4ex
jud.fond:
-24.03.2010-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
