Anulare act administrativ . Sentința 200/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
Secția Comercială și de contencios Administrativ și Fiscal
DOSAR NR-
SENTINȚA NR. 200
Ședința publică din data de 29 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Valentin Niță
Grefier - - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta, domiciliată în P, str. -, nr. 5A,. 67 bis,. B,. 70, județul P, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, cu sediul în, nr. 1, sectorul 1, inisterul Finanțelor Publice, cu sediul în B, nr. 17, sectorul 5, onsiliul Local al Municipiului Câmpina, cu sediul în Câmpina,-, județul P, rimăria Municipiului Câmpina, cu sediul în Câmpina,-, județul P, Ministerul Administrației și Internelor, cu sediul în B, nr. 1A, sectorul 1.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 22 octombrie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 29 octombrie 2009.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 19.06.2009 sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pârâții Guvernul României, inisterul Finanțelor Publice, onsiliul Local al Municipiului Câmpina, rimăria Municipiului Câmpina și Ministerul Administrației și Internelor, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea în parte a Hotărârii de Guvern nr. 1359/2001, privind atestarea domeniului public al județului P, precum și a municipiilor, orașelor și comunelor din acest județ, numai în ceea ce privește suprafața de teren de 590 situat în municipiul Câmpina, în curtrea Școlii Generale nr. 6, astfel cum este identificat prin raportul de expertiză, respectiv - la Nord Școala Generală nr. 6, la -strada - -, la Sud Școala Generală nr. 6, la Vest- Cale de Acces.
În motivarea acțiunii, reclamanta susține că terenul a aparținut autorilor săi,
numiții și, conform certificatului de moștenitor nr.
372/1958 al notariatului de Stat al Raionului Câmpina.
Primăria municipiului Câmpina a pretins că acest teren ar fi fost donat statului, însă nu există niciun document în acest sens și, deși cunoștea că acest teren este revendicat, el a fost trecut în proprietatea publică a Primăriei Câmpina, fiind atestat de Guvernul României ca făcând parte din domeniul public al localității.
Pârâta Primăria municipiului Câmpina a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesual pasive, întrucât calitate procesuală pasivă are numai Consiliul Local al municipiului Câmpina, care este organ deliberativ, emitent de hotărâri privind însușirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipiului Câmpina.
Și pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, prin întâmpinarea depusă la dosar, a invocat aceeași excepție, a lipsei calității procesuale pasive, susținând că, potrivit Legii nr. 554/2004, procedura în fața instanței de contencios se desfășoră în contradictoriu cu emitentul actului administrativ atacat, iar, în prezenta cauză, emitentul actului este Guvernul României.
Se mai susține, în esență, că Hotărârea de Guvern nr. 1359/2001 a fost adoptată în conformitate cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare și cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Actul administativ contestat cuprinde bunurile ce aparțin domeniului public, unitățile administrativ-teritoriale avînd un drept de proprietate asupra imobilelor respective, iar susținerile reclamantei nu sunt de natură a demonstra nelegalitatea actului administrativ adoptat de guvern, precum și vătămarea sa într-un drept existent și recunoscut de lege.
Pârâtul Consiliul Local al municipiului Câmpina a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei procedurii prealabile, procedură obligatorie, conform dispozițiilor prevăzute în mod imperativ în art. 7 din Legea nr. 554/2004 și care prevăd că, înainte de a se adresa instanței de contencios, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său trebuie să solicite autorității emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, reanalizarea, revocarea, etc, a acestuia.
Cum, în cauză, reclamanta nu a formulat o astfel de plângere, solicită respingerea acțiunii, ca fiind prematur introdusă.
Pe fondul cauzei, pârâtul solicită respingerea acțiunii, deoarece reclamanta nu face dovada deținerii în proprietate, la momentul preluării de către stat, a terenului în litigiu, precum și a preluării abuzive a acestuia de la autorii săi. Municipiul Câmpina, ca autoritate publică locală, a făcut dovada că deține terenul în baza nr. 1359/1991, fiind destinat interesului public, deorece face parte din curtea Școlii Generale nr. 6.
Pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității formulării acțiunii.
Având în vedere că hotărârea a cărei anulare parțială se solicită face parte din categoria actelor prevăzute de art. 108 alin. 4 din Constituția României și a căror comunicare către persoanele interesate este considerată ca fiind realizată în ziua publicării în Monitorul Oficial, publicare ce s-a efectuat la data de 18.02.2002 în nr. 128, Partea I bis din 18.02.2002, iar reclamanta a sesizat instanța de contencios administrativ în 19.06.2009, cererea de chemare în judecată a fost formulată cu
.//.
depășirea termenelor stabilite în art. 11 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
În plus, reclamanta nu face dovada îndeplinirii procedurii prealabile, procedură reglementată de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Pe fond, pârâtul solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, deoarece HG nr. 1359/2001 a fost emisă în temeiul dispozițiilor art. 107 din Constituția României și ale art. 21 alin. 3 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu completările ulterioare, iar la elaborarea actului administrativ au fost respectate dispozițiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
Terenul în litigiu a fost inventariat în domeniul public al Consiliului Local Câmpina, în temeiul Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 206/2000, pentru modificarea și completarea Legii învățământului nr. 84/1995, iar potrivit disp.art. 166 alin. 4 ind. 1 din Legea nr. 84/1995, așa cum a fost modificată și completată din OUG nr. 206/2000, terenurile și clădirile în care își desfășoară activitatea unitățile de învătământ preuniversitar de stat- grădinițe, școli generale, licee, grupuri școlare, seminarii teologice, școli profesionale și școli postliceale- fac parte din domeniul public al comunelor, orașelor și municipiilor în a căror rază teritorială își desfășoară activitatea.
Mai mult, din raportul de expertiză topometrică întocmit în dosarul nr. 5226/2007 aflat pe rolul Judecătoriei Câmpina, rezultă că, în Registrul proprietăților municipiului Câmpina, la fila 86, poziția nr. 594, acest teren este trecut în proprietatea statului în baza unui contract de donație, în anul 1965, urmat de decizia de acceptare a donației nr. 946/1965.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
Verificând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 137 Cod proc. civ. instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Prin acțiunea sa, reclamanta a solicitat anularea parțială a nr.HG 1359/2001 cu privire la suprafața de teren de 590 situat în municipiul Câmpina, în curtea Școlii generale nr. 6; hotărârile de guvern sunt acte normative, făcând parte din categoria acelora prevăzute în art. 108 alin. 4 din Constituția României, a căror comunicare către persoanele interesate este considerată ca fiind realizată în ziua publicării lor în Monitorul Oficial
HG 1359/2001, a cărei anulare se cere, a fost publicată la 18 februarie 2002, în Monitorul Oficial cu numărul 128,așa încât, văzând și dispozițiile art. 11 din Legea 554/2004, în care se stabilesc termenele si condițiile în care se pot formula acțiuni în contencios administrativ, Curtea va respinge acțiunea ca tardivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta, domiciliată în P, str. -, nr. 5A,. 67 bis,
. B,. 70, județul P, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, cu sediul în, nr. 1, sectorul 1, inisterul Finanțelor Publice, cu sediul în B, nr. 17, sectorul 5, onsiliul Local al Municipiului Câmpina, cu sediul în Câmpina,-, județul P, rimăria Municipiului Câmpina, cu sediul în Câmpina,-, județul P,
Ministerul Administrației și Internelor, cu sediul în B, nr.1A,
sectorul 1, ca tardiv formulată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 29 octombrie 2009.
PREȘEDINTE,
- -
GREFIER,
- -
red VN
tehnored MC
8 ex/ 13.12.2010
Operator date cu caracter personal
Număr notificare 3120
Președinte:Valentin NițăJudecători:Valentin Niță