Anulare act administrativ .

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-

SENBTINȚA CIVILĂ NR. 601

Ședința publică de la 02.02.2010

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Patraș Bianca Laura

GREFIER - - -

Pe rol fiind soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, prin care se învederează că pârâtul Ministerul Justiției a depus la dosarul cauzei, prin serviciul registratură, întâmpinare, iar reclamantul a solicitat judecata în lipsă.

Curtea constată că reclamantul a solicitat judecata în lipsă, astfel că reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 02.11.2009, reclamantul a chemat în judecată pârâtul Ministerul Justiției si Libertatilor, solicitând anularea partiala a Ordinului nr.2111/C/30.07.2009,obligarea pârâtului ca, sub sancțiunea aplicării unei penalități de 100 lei/zi de întârziere, să emită în termen de 10 zile de la pronunțarea hotărârii un nou ordin de salarizare, prin care să se prevadă că începând cu data de 1 iulie 2009 indemnizația de încadrare ce i se cuvine este cea corespunzătoare coeficientului de multiplicare de 13,500 pentru o vechime in magistratură de peste 3 ani,precum și dreptul acestuia la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, precum și la un spor de confidențialitate de 15%, ambele calculate la indemnizația brută lunară.Tototdata,s-a solicitat si obligarea pârâtului la plata diferențelor de drepturi bănești calculate de la data de 1 iulie 2009 până la data executării sentinței, actualizate cu dobânda legală la data plății.

În motivare,reclamantul a aratat ca prin Hotărârea Plenului nr. 1141/25.06.2009 a fost numit în funcția de judecător stagiar la Judecătoria Carei.

Prin Ordinul nr. 2111/C/30.07.2009, s-a stabilit că judecătorii stagiari cu o vechime în magistratură între 2-3 ani, vor beneficia de o indemnizație de încadrare brută lunară corespunzătoare coeficientului de multiplicare 9,000. În anexa nr. 6 la acest ordin, la poziția 1, i s-a recunoscut reclamantului vechimea în magistratură între 2-3 ani și, pe cale de consecință, s-a stabilit acordarea unui coeficient de multiplicare de 9,000. Totodată, s-a stabilit că singurul spor la care are dreptul este cel de vechime în muncă, de 10%, corespunzător unei vechimi de la 5 la 10 ani.

Împotriva modului de stabilire a drepturilor salariale reclamantul a formulat, în temeiul art. 36 alin. 1 din OUG nr.27/2006, contestație prealabilă la Ministerul Justiției și Libertăților.

În contestația formulată a arătat că în perioada 01.10.2007 - 30.06.2009 a avut calitatea de auditor de justiție în cadrul Institutului Național al Magistraturii, iar în perioada anterioară, cuprinsă între data de 01.01.2005 și 01.10.2007, a exercitat profesia de jurisconsult si avocat, aceste două calități constituind vechime în magistratură, conform prevederilor art.86 din Legea nr. 303/2004. A solicitat să se constate că, prin cumularea perioadei în care a avut calitatea de auditor de justiție cu cea în care a exercitat funcția de avocat, îndeplineste condiția de vechime prevăzută de lit. A pct. 28 din Anexa la OUG nr. 27/2006 și, în consecință, beneficiază de un coeficient de multiplicare de 13,500. Totodată, a solicitat modificarea ordinului de salarizare emis, în sensul stabilirii că are dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și la un spor de confidențialitate de 15%, ambele calculate la indemnizația brută lunară.

Ministerul Justiției și Libertăților a respins contestația, motivând, în esență, că prin nr.OUG27/2006 se face o distincție clară între indemnizația de încadrare corespunzătoare unui judecător stagiar și cea prevăzută pentru un judecător definitiv tocmai prin aplicarea unor coeficienți de multiplicare diferiți, iar acordarea coeficientului de 13,500 este condiționată de validarea examenului de capacitate sau de încadrarea ca judecător definitiv. S-a mai arătat că dispozițiile art. 3 al. 1 din OUG nr.27/2006 și cele ale art. 74 al. 1 din Legea nr. 303/2004 stabilesc criteriile în raport de care se acordă indemnizația judecătorilor și procurorilor, și anume: nivelul instanțelor/parchetelor, funcția deținută și vechimea în magistratură.

Referitor la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică și la sporul de confidențialitate, nu s-a pronunțat dacă este sau nu îndreptățită a le primi, arătând doar că acestea au fost acordate personalului din sistemul justiției în temeiul unor hotărâri judecătorești executorii și că plata lor urmează a se efectua potrivit OUG nr. 71/2009.

Ordinul nr. 211I/C/30.07.2009 a fost emis,in opinia reclamantului, cu încălcarea legii, intrucat nu ține cont de vechimea pe care reclamantul o are conform art.86 din Lg.303/2004,iar OUG 27/2006 nu face distincție în ce privește modul de salarizare între magistrații stagiari și definitivi, neexistând nicio mențiune referitoare la stagiari.

Din interpretarea sistematică a dispozițiilor Lg.303/2004 și OUG 27/2006 se ajunge la concluzia că judecătorii cu o vechime de peste 3 ani,indiferent daca sunt stagiari sau definitivi,sunt indreptatiti la acordarea unui coeficient de multiplicare de 13,500.

Ministerul Justiției și Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție aplică în mod diferit legea, în sensul că pentru procurorii stagiari care au peste 3 ani vechime se are în vedere coeficientul de multiplicare 13,500, nefăcându-se distincție între procurorii stagiari și cei definitivi,fapt ce da nastere la o discriminare permanenta între colegii procurori si judecatori.

În ceea ce privește sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și sporul de confidențialitate de 15%, acestea se cuvin judecătorilor și procurorilor, așa după cum a stabilit Înalta Curte de Casație și Justiție prin deciziile nr. 21/10.03.2008 și nr. 46/15.12.2008 pronunțate în recurs în interesul legii.

În prezent, majoritatea judecătorilor (cei care dețin hotărâri judecătorești irevocabile care recunosc dreptul la aceste două sporuri) sunt remunerați ținându-se seama de aceste sporuri.

Ca atare, este evident că și ceilalți judecători trebuie să beneficieze de cele două sporuri, chiar dacă nu dețin hotărâri judecătorești în acest sens. Ministerul Justiției și Libertăților, ca ordonator de credite, este obligat să respecte principiul nediscriminării în cadrul relațiilor de muncă, consacrat de art. 5 din Codul muncii, care interzice faptele de excludere, deosebire, restricție sau preferință, întemeiate "în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute la alin. 2", dar care produc efectele unei discriminări directe. De asemenea, potrivit disp. art. 1 al. 2 lit. e pct. i, al. 3 și 4 din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, persoanele care prestează același tip de muncă au dreptul să primească același salariu.

Privitor la solicitarea de obligare a pârâtului la plata de penalități de întârziere și de stabilire a unui termen de executare a hotărârii,se invoca dispozițiile art. 18 alin. 5 și 6 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii întrucât OUG nr.27/2006 stabilește în mod expres ca regulă, persoanele cărora li se aplică coeficientul de multiplicare de 13,500, respectiv judecătorilor și procurorilor după validarea examenului de capacitate, inclusiv în perioada prevăzută la art.31 alin.5 din Legea nr.303/2004, făcând o diferențiere de salarizare între judecătorii stagiari și cei definitivi.

Cum reclamantul nu a susținut examenul de capacitate, în mod corect indemnizația de încadrare a fost stabilită în raport de coeficientul de multiplicare 9,000.

Pârâtul a mai invocat disp. art.3 al.1 din OUG 27/2006 care stabilesc în mod expres cele trei criterii în raport de care se acordă indemnizația de încadrare brută lunară: nivelul instanțelor sau parchetelor, funcția deținută și vechimea în magistratură și nu unul singur - vechimea în magistratură cum în mod eronat susține reclamanta.

S-a menționat că în această privință CNCD s-a pronunțat prin Hotărârea nr.332/8.10.2007 în sensul că nu pot fi reținute aspecte care intră sub incidența disp.OUG 137/2000, hotărârea fiind menținută de Curtea de APEL BUCUREȘTI.

Ministerul Publica acordat coeficientul de multiplicare 13,500 pentru procurorii stagiari, însă faptul că această instituție interpretează în mod total greșit dispozițiile legale privind salarizarea acestora nu poate să ducă la concluzia existenței unui tratament discriminatoriu față de cei cărora li se aplică în mod corect dispozițiile legale.

Analizand actele si lucrarile dosarului,Curtea constata ca actiunea reclamantului este întemeiata în parte pentru considerentele ce vor fi expuse in continuare:

Art.3 alin.(1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată prin Legea nr. 45/2007 statuează că:,judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți au dreptul pentru activitatea desfășurată la o indemnizație de încadrare brută lunară, stabilită în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură, prevăzută de art.86 din Legea nr.303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe baza valorii de referință sectorială și coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență".

Rezulta,potrivit textului de lege anterior citat,că indemnizatia de încadrare bruta lunara pentru judecători, procurori și personalul asimilat acestora se stabileste în functie de trei criterii: nivelul instanței sau al parchetului, funcția deținută și vechimea în magistratură, prevăzută de art. 86 din Legea nr.303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit dispozițiilor art. 86 din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată,Constituievechime în magistraturăperioada în care judecătorul, procurorul, personalul de specialitate juridică prevăzut de art. 87 alin.(1) sau magistratul asistent a îndeplinit funcțiile de judecător, procuror, personal de specialitate juridică în fostele arbitraje de stat, magistrat-asistent, auditor de justiție, judecător financiar, judecător financiar inspector, procuror financiar, procuror financiar inspector, consilier și consilier de conturi în secția jurisdicțională a Curții de Conturi, grefier cu studii superioare juridice sau personal de specialitate juridică prevăzut la art.87 alin.(1), precum și perioadele în care a fost avocat, notar, asistent judiciar, cadru didactic în învățământul juridic superior acreditat, jurisconsult, consilier juridic, ofițer de poliție judiciară cu studii superioare juridice, expert criminalist cu studii superioare juridice, autorizat potrivit legii, personal de probațiune cu studii superioare juridice sau care a îndeplinit funcții de specialitate juridică în Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române, Institutul Român pentru Drepturile Omului, în Parlament sau în aparatul acestuia ori în cadrul Administrației Prezidențiale, Guvernului, Curții Constituționale, Avocatului Poporului, Curții de Conturi, Consiliului Legislativ".

Mai departe,Anexa la Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.27/2006, lit. A pct.28-31 prevede coeficienții de multiplicare pentru judecătorii și procurorii din cadrul judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii, astfel:

28.judecător, procuror, peste 3 ani vechime- 13,500

29. judecător, procuror, 2-3 ani vechime - 9,000

30. judecător, procuror, auditor de justiție, 1 - 2 ani vechime - 8,000

31. judecător, procuror, auditor de justiție, 0-1 an vechime -7,000

Rezultă,asadar,că diferențierea coeficienților de multiplicare pentru judecatorii de la judecatorii si procurorii de la parchetele de pe langă judecatoriiîn funcții de executieeste facuta exclusiv pe criteriul vechimii în magistratura, dispozițiile pct. 2 din Nota acestei anexe facând trimitere în mod expres la prevederile art. 86 alin.(1) din Legea nr.303/2004, republicată.

Într-adevar,dispozițiile legale anterior mentionate stipulează fără echivoc că: "Prin,vechime" în sensul lit. A,pct. 28-31 și lit.B, pct.10-12 din prezenta anexă,se înțelege vechimea în magistratură prevăzută la art.86 din Legea nr.303/2004, republicată."

De mentionat ca pct.28 de la lit.A din Anexa la Ordonanta face vorbire de "judecatori si procurori,peste 3 ani vechime",fara a distinge,deci,intre cei stagiari si cei definitivi.Așa fiind,o interpretare restrictiva in sensul că textul anterior mentionat ar fi aplicabil doar judecatorilor definitivi ar constitui o incalcare a regulii de drept potrivit cu care "ubi lex non distinguit,nec nos distinguere debemus".

În speță,se constata ca pârâtul a emis Ordinul nr.2111/C/30.07.2009 prin care a stabilit ca reclamantul beneficiaza de o indemnizatie brută lunara corespunzatoare coeficientului de multiplicare 9,00 pentru o vechime în magistratura între 2-3 ani,desi reclamantul,potrivit înscrisurilor depuse la dosarul cauzei,are o vechime de peste 5 ani.

Într-adevar,reclamantul a avut calitatea de jurisconsult in perioada 01.01.2005-23.01.2006,avocat în Baroul T în perioada 01.02.2006-01.10.2007, auditor de justitie 01.10.2007-30.06.2009 și judecator stagiar începând cu 01.07.2009,astfel cum rezulta din copia carnetului de munca.

Argumentul pârâtului -exprimat și în cuprinsul hotărârii nr.-/2009 de solutionare a plângerii reclamantului împotriva modului de stabilire a drepturilor salariale, relativ la diferentierea de salarizare între judecatorii stagiari si cei definitivi,evident nu poate fi primit,în raport de considerentele expuse pe larg anterior.

Dispozițiile art.31 alin.5 din Legea 303/2004,invocate de catre pârât, nu sunt aplicabile spetei,din moment ce vizeaza cazul particular al judecătorilor și procurorilor stagiari a căror vechime în magistratură este compusă exclusiv din durata cursurilor de formare profesională în cadrul Institutului Național al Magistraturii și durata de stagiu, în privința cărora vechimea în magistratură de 3 ani se împlinește la terminarea stagiului.

În raport de argumentele de fapt si de drept expuse,Curtea constata întemeiata plângerea reclamantului împotriva hotararii prin care a fost repinsa contestatia sa impotriva ordinului de stabilire a indemnizatiei de încadrare lunara bruta si,pe cale de consecinta, va dispune anularea acestuia în ceea ce o priveste coeficientul de multiplicare de 9,000 si obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin de salarizare,în termen de 30 de zile de la pronuntarea prezentei hotarari, prin luarea în considerare a unui coeficient de multiplicare de 13,500,sub sanctiunea unor penalitatii de 100 lei pentru fiecare zi de întârziere,în temeiul art.18 alin.5 și 6 din Legea 554/2004.

Totodata,va obliga paratul la plata diferentelor bănești cuvenite reclamantului ca urmare a aplicării coeficientului de multiplicare 13,500 și cele primite conform ordinului anulat, cu începere de la data de 01.07.2009, actualizate cu dobânda legală de la data plății,în vederea reprararii integrale a prejudiciului cauzat reclamantului ca urmare emiterii nelegale a ordinului atacat.

Celelalte pretentii ale reclamantului privind obligarea paratului la emiterea ordinului care să prevada dreptul acestuia la sporul de confidentialitate de 15% si a riscului de suprasolicitare neuropsihica de 50%,respectiv plata sumelor cu acest titlu,Curtea constata ca sunt neîntemeiate,de vreme ce sporurile anterior mentionate nu fac obiectul reglementarii OUG 27/2006,în baza careia se emite ordinul de salarizare de catre Ministrul Justitiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea formulată de petentul cu domiciliul ales în Carei,-, județul S M în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților cu sediul în B, str. - nr.17, sector 5, în parte.

Anulează în parte Ordinul nr.211l/C/30.07.2009,respectiv poziția 1 din Anexa nr.6, în ceea ce privește coeficientul de multiplicare acordat de 9,000.

Obliga pârâtul la emiterea unui nou ordin de salarizare prin luarea

în considerare a unui coeficient de multiplicare de 13,500 începând cu data de 01.07.2009,în termen de 30 de zile de la pronunțarea prezentei hotărâri, sub sancțiunea unei penalități în cuantum de 100 lei zi de întârziere.

Obligă pârâtul la plata drepturilor bănești reprezentând diferența

dintre indemnizația de încadrare corespunzătoare coeficientului de multiplicare 13,500 si aceea corespunzătoare coeficientului de multiplicare 9,000,calculate de la data de 1 iulie 2009 și până la data executării hotărârii.

Respinge restul pretențiilor ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședința publică,azi 02.02.2010.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red.

Tehnored./2 ex.

Președinte:Patraș Bianca Laura
Judecători:Patraș Bianca Laura

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ .