Anulare act administrativ . Încheierea /2010. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

ÎNCHEIERE

Ședința publică de la 26.01.2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE dr. - -

Grefier - -

Pe rol fiind judecarea acțiunii formulată de reclamanții, A, -., cu domiciliul ales la Cabinet Avocat - F, str. B,. 6 B,. 45, jud. V, în contradictoriu cu pârâtele MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI, și INSPECTORATUL ȘCOLAR AL JUDEȚULUI V, precum și intervenienții în nume propriu și în nulele V, A, A, I, având ca obiect anularea concursului de titularizare.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanți av., pentru pârâta Var ăspuns consilier juridic, lipsă fiind reprezentantul și intervenienții.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Apărătorul reclamanților solicită în susținerea motivelor acțiunii a se emite adresă V pentru a se pune la dispoziția instanței actul de validare a concursului de titularizare. Prin Ordinul nr. 5741/2008 se stabilește că dosarele sunt verificate de consiliul juridic al Inspectoratului școlar, care validează și concursul. că este vorba de un proces - verbal al celor două comisii sau câte un proces -verbal al fiecărei comisii trebuie să existe un act prin care a fost validat concursul.

Reprezentantul V sa discutat despre competența de soluționare a cauzei, deși prin acțiune reclamanții au solicitat anularea concursului prin precizările depuse la dosar au solicitat și anularea rezultatelor concursului de titularizare, consideră că se impune în primul rând discutarea competentei, având în vedere că actele nu sunt emise de o autoritate publică centrală ci de V, caz în care consideră că revine Tribunalului Vrancea competența de soluționare a cauzei. Au arătat că validarea concursului s-a efectuat prin ștampilarea și semnarea de către comisie a listelor de examen, în afară de aceste liste privind examenul nu există un alt act de dispoziție prin care să se fi validat concursul.

Apărătorul reclamanților insistă în solicitarea relațiilor de la - V întrucât consideră că acesta din urmă se va prevala de faptul că nu s-a emis o adresă pentru solicitarea relațiilor.

Curtea respinge cererea formulată de apărătorul reclamanților având în vedere precizările reprezentantului V, fiind atributul acestei instituții de a se apăra sau nu.

În ce privește solicitarea reclamantului, modul în care a dispus autoritatea pârâtă cu privire la validarea concursului, rezultă cu prisosință în cauză din actele dosarului.

Se solicită apărătorului reclamantului să precizeze dacă înțelege să se judece și cu Ministerul Educației și Cercetărilor.

Apărătorul reclamanților arată că înțelege să se judece și cu autoritatea publică centrală întrucât este organizatorul concursului. Nu mai are alte cereri și excepții de formulat.

Reprezentantul nu mai are alte cereri de formulat, consideră cauza în stare de judecată.

Curtea pune în discuția părților calitatea procesuală a, excepție ce o unește cu fondul cauzei acordând cuvântul pentru dezbateri.

Apărătorul reclamanților cum a mai precizat consideră că are calitate procesuală pasivă întrucât este cel care a dispus organizarea concursului și cu privire la mișcarea personalului didactic.

Pe fondul cauzei solicită admiterea acțiunii și anularea actului administrativ prin care a fost validat concursul de titularizare ce a avut loc în data de 15.07.2009, motivat de faptul că reclamanții au fost scoși afară din examen abuziv și discreționar. Există o metodologie de verificare a dosarelor, a existat o perioadă în care au fost verificate dosarele, reclamanții îndeplinind condițiile prevăzute de. 128/1997.

Metodologia de desfășurare a concursului aparține iar V nu a făcut decât să o parcurgă pas cu pas. face precizări cu privire la specializarea absolvenților dar fără a specifica faptul că absolvenții Universității nu îndeplinesc condițiile participării la concurs. Această universitate nefiind înscrisă pe lista celor neacreditate, putându-se trage concluzia că până la data concursului nu s-a pus problema scoaterii în afara acestuia a categoriei din care fac parte candidații reclamanți. Eliminarea acestora din concurs este total nelegală și nejustificată. Solicită în concluzie admiterea acțiunii cum a fost formulată.

Reprezentantul autorității pârâte solicită a se constata că nu are calitate procesuală pasivă în cază actele ce se solicită a fi anulate sunt emise de,

În ce privește acțiunea pe fond solicită a se respinge ca nefondată.

Prin adresa nr. 35751 din 09.07.2009 a transmis inspectoratelor școlare condițiile referitoare la studii pe care trebuia să le îndeplinească candidații la concursul de titularizare, la care era anexată adresa 6551/08.078.2009 a care stabilea că programele de studiu care nu apar autorizate că funcționeze provizoriu sau nu sunt acreditate nu se consideră parte din sistemul național de învățământ. Consideră că reclamanții trebuiau să-și clarifice problemele cu unitatea de învățământ.

În concluzie solicită respingerea acțiunii ca nefondată, solicită amânarea pronunțării pentru a depune la dosar concluzii scrise.

CURTEA

Având nevoie de timp pentru deliberare pentru și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise.

DISPUNE

Amână pronunțarea la data de 03.02.2020

Pronunțată în ședința publică de la 26.01.2010.

PREȘEDINTE: Ioan Apostu

dr. - -

Grefier,

- -

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Sentința numărul 49

Ședința publică de la 03.02.2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE dr. - -

Grefier - -

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează

INSTANȚA

Asupra cauzei de față / deliberând asupra apelului / recursului declarat împotriva. constată următoarele

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamanții, A, -., cu domiciliul ales la Cabinet Avocat - F, str. B,. 6 B,. 45, jud. V, în contradictoriu cu pârâtele MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI, și INSPECTORATUL ȘCOLAR AL JUDEȚULUI V, precum și intervenienții în nume propriu și în numele V, A, A, I, având ca obiect anularea concursului de titularizare din data de 15.07.2009.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 03.02.2010.

Președinte,

dr. - -

Grefier,

- -

Președinte:Ioan Apostu
Judecători:Ioan Apostu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Încheierea /2010. Curtea de Apel Galati