Anulare act administrativ . Sentința 2015/2008. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII- contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-

SENTINȚA CIVILĂ NR.2015

Ședința publică din data de 01.07.2008

PREȘEDINTE: Cosma Carmen Valeria

GREFIER: ---

Din partea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, se prezintă procuror.

Pe rol fiind soluționarea contestației formulate de PARTIDUL DEMOCRAT LIBERAL - ORGANIZAȚIA MUNICIPALĂ D, împotriva Hotărârii nr.180/12.06.2008 a BIROULUI ELECTORAL CENTRAL.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța, din oficiu, invocă excepția lipsei de interes a reclamantului în promovarea prezentei contestații.

Reprezentantul Ministerului Public, față de excepția invocată, solicită admiterea acesteia ca întemeiată, să se constate că reclamantul nu a depus copia actului atacat pentru a vedea dacă acesta a suferit vreo vătămare prin emiterea acestuia. Solicită admiterea excepției și respingerea plângerii ca fiind lipsită de interes.

CURTEA,

Deliberând în condițiile art.256 Cod procedură civilă constată următoarele:

Prin plângerea formulată la data de 23.06.2008 înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 B, împotriva Hotărârii nr. 180/12.06.2008 a Biroului Electoral Central B reclamantul Partidul Democrat Liberal Organizația Municipiului a solicitat să se constate frauda electorală în circumscripția electorală nr. 1 D, anularea alegerilor și organizarea unui nou tur de scrutin pentru alegerile locale în municipiul

Reclamantul a contestat refuzul nejustificat al Biroului Electoral Central de se pronunța cu privire la cererile înregistrate sub nr. 187/05.06.2008, nr. 191/07.06.2008, nr. 211/03.06.2008, nr. 205/14.06.2008, nr. 206/15.06.2008.

În motivarea plângerii, susține că hotărârea contestată este dată cu greșita aplicare legii și arată că luat cunoștință de conținutul actului de pe site-ul pârâtului, dar nu știe cu privire la care dintre sesizările formulate s- pronunțat.

Mai arată că a sesizat pârâtului fapte care au fost săvârșite de către circumscripția electorală 1 anterior, în timpul și după terminarea alegerilor, respectiv fapte care privesc nereguli legate de organizarea tipăririi și distribuirii buletinelor de vot, de confecționarea și distribuirea ștampilelor necesare votării, cercetarea sesizărilor și de stabilire rezultatelor votării la nivelul Circumscripției electorale nr. 1 D, iar aceste împrejurări rezultă din compararea cifrelor cumulate din totalizarea datelor înscrise în procesele-verbale ale secțiilor de votare.

Susține că, în cauză, nu este aplicabil art. 37 alin. 3 din Legea nr. 67/2004, iar în situația în care instanța apreciază ca fiind aplicabile invocă în subsidiar excepția neconstituționalității acestui articol.

Prin sentința civilă nr. 6 AL/23.06.2008 pronunțată în dosarul nr. 8/AL/2008, Judecătoria Sectorului 4 a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția Contencios Administrativ și Fiscal motivat de faptul că hotărârea contestată este un act administrativ emis de o autoritate publică centrală.

La Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția Contencios Administrativ și Fiscal cauza a fost înregistrată sub nr- la data de 30.60.2008.

La termenul de judecată din 01.07.2008, Curtea a constatat că părțile au fost legal citate și invocat, din oficiu, excepția lipsei de interes a reclamantului.

Analizând cu prioritate această excepție în raport de dispozițiile art. 137 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:

Potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004 "orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public".

În baza acestui articol reclamantul avea obligația să dovedească dreptul vătămat ori interesul legitim în promovarea acțiunii.

Obiectul plângerii reclamantului este refuzul nejustificat al pârâtului de a răspunde cererilor adresare și contestarea Hotărârii nr. 180/2008 emisă de Biroul Electoral Central.

Potrivit art. 12 din Legea nr. 554/2004, reclamantul are obligația să depună, anexat acțiunii, copia actului administrativ pe care îl atacă și copii certificate prin număr și data înregistrării la autoritatea publică, de pe cererile la care susține că nu a primit răspuns.

Întrucât reclamantul nu a depus copii de pe cererile nr. 187, nr. 191, nr. 21, nr. 205, nr. 206/2008 certificate prin număr și data înregistrării la Biroul Electoral Central și nici hotărârea contestată, iar prin atitudinea procesuală de a solicita judecarea cauzei în lipsă și nu se prezenta în ședința de judecată la termenul pentru care fost legal citat demonstrează că nu completează cererea cu alte probatorii, din actele aflate la dosarul cauzei Curtea constată că reclamantul nu dovedește un interes legitim actual în susținerea acțiunii.

Nu se poate reține culpa procesuală a pârâtului în necomunicarea actului contestat din moment ce reclamantul susține că a luat cunoștință de hotărârea cu nr. 180/2008 de pe site-ul pârâtului și nu a înțeles să depună la dosar actul de care luat cunoștință.

În atare condiții, Curtea nu poate aprecia că anume hotărâre nr. 180/2008 ar leza interesul legitim al reclamantului sau că reclamantul ar fi depus la pârât cererile despre care face vorbire pentru dovedi că nu i s-au soluționat.

În condițiile, în care art. 121 alin. 1 din Legea nr. 67/2004 obligă instanța să soluționeze acțiunile în baza acestei legi de urgență, potrivit regulilor stabilite pentru ordonanța președințială, iar art. 12 din Legea nr. 554/2004 obligă reclamantul să anexeze cererii de chemare în judecată actele administrative, deci până la primul termen de judecată, Curtea constată că reclamantul nu dovedește lezarea vreunui drept vătămat ori interesul legitim.

Pentru aceste condiții, în baza art. 137 Cod procedură civilă, Curtea va admite excepția lipsei de interes a reclamantului și în consecință va respinge acțiunea ca lipsită de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția lipsei de interes și în consecință:

Respinge plângerea formulată de reclamantul Partidul Democrat Liberal Organizația Municipiului, cu sediul în D, B-dul -, - județul H, împotriva Hotărârii nr. 180/12.06.2008 a Biroului Electoral Central, cu sediul în B, str. - - nr. 28, sector 1, ca lipsită de interes.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 01.07.2008.

PREȘEDINTE GREFIE

Red.

Tehnored. CB

5 ex.

05.07.2008

Președinte:Cosma Carmen Valeria
Judecători:Cosma Carmen Valeria

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Sentința 2015/2008. Curtea de Apel Bucuresti