Anulare act administrativ . Decizia 2082/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia civilă nr. 2082

Ședința publică de la 26.10.2009

Curtea constituiă din:

PREȘEDINTE: Hortolomei Victor

JUDECĂTOR 2: Radu Constantin Daniel

JUDECĂTOR 3: Voicu

GREFIER - -

...

Pe rol se află spre soluționare recursul declarat de recurenta-reclamantă - SRL, împotriva sentinței civile nr.60/20.01.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman, în dosarul nr. 35984/3/CA/2008, în contradictoriu cu intimatul-pârât PRIMARUL COMUNEI.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta-reclamantă - SRL, prin avocat cu delegație la fila 6 dosar, lipsind intimatul-pârât.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat, sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.

Recurenta-reclamantă, prin apărător, solicită admiterea recursului, casarea sentinței civile nr. 60/20.01.2009 și trimiterea spre rejudecare a pricinii. Susține că sentința civilă atacată este nelegală și netemeinică, deoarece instanța de fond a omis să se pronunțe asupra capetelor III și IV de cerere, capete ce se refereau la plata daunelor materiale, morale și cominatorii. În încheierea de ședință de la data de 13 ianuarie 2009, s-a consemnat că apărătorul a pus concluzii pe aceste ultime capete de cerere, administrând chiar și probe, însă instanța de fond a omis să se pronunțe și cu privire la ele. Menționează că instanța de fond nu a analizat raportul de expertiză întocmit de experții și în care sunt descrise mai multe căi de acces de acces pentru transportul nisipului și pietrișului către perimetrul de exploatare, considerând că folosirea acestor trasee nu afectează și nu aduce prejudicii terenurilor limitrofe și nici caselor.

Susține că la data de 02.05.2006, - SRL a solicitat avizul Primăriei solicitând dreptul de a trece cu utilajele în vederea exploatării de agregate minerale în vadul râului Vedea. Intimatul-pârât a emis aviz favorabil, însă, la data de 04.09.2006, primăria emite un nou aviz nefavorabil nr. 3512/2006, motivând că trecerea utilajelor pe lângă construcțiile vechi ce nu au structură de rezistență, ar putea produce deteriorizarea acestora. Susține că se impune casarea sentinței civile nr. 60/20.01.2009, admiterea cererii de revocare a actului administrativ nefavorabil și obligarea intimatului-pârât la emiterea unui aviz favorabil pentru - SRL.

Curtea declară încheiate dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

CURTEA,

Asupra recursului din prezenta cauză:

Prin sentința civilă nr.60/3251/87/2008, Tribunalul Teleormana respins, ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta " & " împotriva pârâtului Primarul Comunei.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la nr.5089/87 din 31 octombrie 2006 reclamanta - " & " SRL - de Vede a chemat în judecată și personal la interogatoriu pe pârâtul Primarul comunei, județul T, solicitând revocarea în totalitate a avizului nefavorabil nr.3512 din 4.09.2006 privind "reprofilare râu Vedea la comuna cu extragere de nisip și pietriș"; obligarea primarului comunei să emită un aviz favorabil privind solicitarea de la punctul 1; obligarea primarului comunei la plata sumei de 10.000 lei daune materiale(cheltuieli de proiectare, cheltuieli cu obținerea celorlalte avize, expertize, lipsa profitului pe care nu l-a obținut societatea, datorită tergiversării eliberării autorizației de construire precum și la plata sumei de 150.000 lei RON daune morale; obligarea primarului comunei la daune cominatorii de 100 lei/zi pentru fiecare zi de întârziere de la data de 2.05.2006 și până la emiterea efectivă a avizului favorabil; cu plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că, în data de 2.05.2006, a solicitat să i se acorde dreptul de a trece cu utilajele pe care societatea le deține, pe drumurile care aparțin domeniului public și privat al comunei, în vederea exploatării de agregate minerale în vadul râului Vedea.

Cu adresa nr.1997/3.05.2006, primarul comunei a emis aviz favorabil, aviz în care au fost stabilite și anumite clauze și pe baza căruia Administrația Națională Apele Române - Direcția Apelor "A-Vedea" Pitești, la rândul său a emis avizul nr.7724/18.05.2006, însă la data de 19.05.2006, cu adresa nr.2364, avizul a fost retras, fără a li se comunica motivele acestei retrageri.

Urmare adresei nr.2559/6.06.2006, prin care a solicitat eliberarea certificatului de urbanism, primarul comunei a emis aviz favorabil nr.3014/04.07.2006, aviz transmis în aceeași dată Președintelui Consiliului Județean

În mod surprinzător a precizat reclamantul la 4.09.2006, primarul comunei a emis un alt aviz - nr.3512/2006 - nefavorabil, fără să menționeze și motivele acestei decizii, iar Consiliul Județean Tae liberat Certificatul de urbanism nr.217/8.09.2006, cu mențiunea că actul nu poate fi utilizat întrucât primarul a emis avizul nefavorabil nr.35 12/4.09.2006.

Referitor la avizul nefavorabil nr.3512/2006, reclamanta a arătat că, este nelegal, pentru că nu menționează motivele care l-au determinat pe primar să emită un aviz nefavorabil, în condițiile în care la 4.07.2006 tot acesta a emis avizul nr.3014/4.07.2006 - favorabil; că, avizul nu este motivat nici în fapt și nici în drept fiind vădit abuziv; că, nu s-a efectuat o expertiză tehnică de specialitate pentru a se stabili dacă prin folosirea drumului de acces ar fi afectate casele cetățenilor; că după data de 4.07.2006 nu au mai apărut alte elemente care să justifice revenirea primarului asupra avizului favorabil din 4.07.2006.

În ce privește nerespectarea eventuală a clauzelor din adresa nr.1997/3.05.2006, respectiv nr.-.07.2006 reci amanta a învederat că nici acest motiv nu este întemeiat întrucât, atâta timp cât societatea nu a obținut Autorizație de construire nu se afla în situația de a respecta clauzele, pentru că dacă efectua lucrările respective, săvârșea o contravenție sancționată sever de Legea 50/1991.

S-a mai arătat de către reclamantă că, în data de 25.09.2006 a solicitat primarului comunei revocarea avizului nefavorabil nr.3512 din 4.09.2006, însă, deși a expirat termenul de 30 zile, nu a primit nici un răspuns, așa încât s-a îndeplinit procedura prealabilă prev.de art.7 din Legea 554/2004.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art.1, 7,8 din Lg.554/2004 a contenciosului administrativ.

În dovedirea acțiunii reclamanta a depus la dosar, în xerocopie, următoarele acte: adresa nr.7340 din 26.10.2006 a Cons. Jud. T, plan topografic, plan de încadrare în zonă, plângerile prealabile - adresa nr.42/25.09.2006 și adresa nr.43 din 25.09.2006, certificat de moștenitor nr.217 din 8.09.2006, adresa nr.2559/7.06.2006 și adresa nr.-.07.2006, emise de Primăria comunei, avizul favorabil: adresa nr.-.07.2006 către Președintele Cons. jud. avizul nefavorabil - adresa nr.-.09.2006, aviz financiar, proces-verbal din 18.04.2006 încheiat între Apele Române și reclamantă, avizul favorabil eliberat de Tr. și de IJ.- T, avizul de gospodărire a apelor.

Pârâtul a depus la dosar două fotografii ale râului Vedea, sesizările formulate de un grup de cetățeni ai comunei, procesele verbale încheiate la data de 16,17,18,19,20,23,24 și 28 august 2006 de către reprezentanți ai primăriei și postului de poliție.

In cauză s-a dispus și efectuat un raport de expertiză tehnică judiciară filele 82 - 86 întocmit de expert în specialitatea construcții -, completare la raport filele 106-107 și un raport de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert în specialitatea topografie -, filele 120 - 123 dosar, care față de obiecțiunile pârâtului, la care a fost anexat tabel cu proprietarii din nr.55 și titluri de proprietate a formulat completare la raport filele 138 - 139.

Prin sentința civilă nr.1260 din 25 septembrie 2007 Tribunalul Teleormana respins ca nefondată acțiunea reclamantei.

Împotriva sentinței civile a declarat recurs reclamanta, iar prin decizia civilă nr.780 din 20.03.2008 Curtea de Apel Bucureștia admis recursul declarat, casând sentința civilă recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe cu motivarea că instanța de fond a judecat cauza într-un complet format dintr-un singur judecător, deși, la data soluționării cauzei, 25.09.2007, intrase în vigoare Legea nr.262 din 19 iulie 2007, pentru modificarea și completarea Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, care la art.10 alin.1 prevede că litigiile se judecă în complet de judecată format din 2 judecători.

Astfel, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman sub nr-, judecata realizându-se într-un complet format dintr-un singur judecător, întrucât de la data pronunțării deciziei de casare - 20.03.2008, art.10 alin1 din Legea nr.554/2004 a suferit modificări aduse prin Legea nr.97/14.04.2008, fiind înlăturată dispoziția potrivit căreia completul de judecată este format din doi judecători.

La data de 7.10.2008, pârâtul a depus întâmpinare prin care a lăsat la aprecierea instanței pronunțarea sentinței, ținând să precizeze că, nu are cunoștință de litigiul dintre părți, întrucât a fost ales primar în vara anului 2008, precum și faptul că, este necesară o regularizare a râului Vedea întrucât s-au produs căderi de maluri, afectând suprafețe agricole, proprietăți private ale cetățenilor din comuna și proprietăți ale Consiliului local datorită viiturilor râului Vedea.

Din probele administrate în cauză, Tribunalul a reținut, în esență, următoarele:

Cu adresa nr.2364 din 19.05.2006 (fila 61 dosar fond) pârâtul face cunoscut reclamantei faptul că, urmare a sesizării unui grup de cetățeni ai comunei și a nerespectării clauzelor stabilite în urma acordului nr.l997/3.05.2006 i se retrage acordul de traversare (utilizare) a drumurilor care fac parte din domeniul public și privat al comunei, jud.

Astfel, la data de 4.09.2006, pârâtul emite avizul nefavorabil pentru reprofilarea râului Vedea cu exploatare de nisip și pietriș, având nr.3512/4.09.2006 (fila 17 dosar fond).

Înainte de a se adresa instanței, reclamanta a solicitat pârâtului revocarea actului (adresa nr.42/25.09.2006 - fila 8 dosar fond), fiind îndeplinită procedura prealabilă prevăzută de art.7 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ.

Din raportul de expertiză tehnică întocmit de expert rezultă că, au fost executate lucrări de excavare nisip și pietriș atât în zona propusă a fi exploatată de către reci amantă, cât și în alte zone.

Sunt menționate, de asemenea, de către expert, căi de acces în perimetrul de exploatare (zona CAP; zona linia mare; zona drumul; zona islaz comunal) precizându-se că, acestea traversează mai mult sau mai puțin zona terenurilor din extravilanul comunei, terenuri aparținând locuitorilor comunei din extravilanul comunei sau islazul comunal.

Din același raport de expertiză reiese că, prin calea de acces Linia mare în zona intravilanului comunei au fost afectate casele unor cetățeni, avarierea datorându-se și faptul că, imobilele nu sunt executate în baza unei documentații tehnice de execuție.

În cuprinsul raportului de expertiză (fila 85 dosar fond) și în completarea acestuia se precizează că, din registrul de evidență al documentelor eliberate sa constatat că, din luna mai 2004 nu au fost eliberate alte avize pentru exploatare nisip și pietriș decât cele eliberate pentru reclamanta - " & " SRL.

Raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert, specialitatea topografie-geodezie-cadastru descrie unele căi de acces la perimetrul de exploatare, considerând că, folosirea traseelor descrise nu afectează și nu aduce prejudicii terenurilor limitrofe.

Este real faptul că, expertul a menționat că, din punct de vedere tehnic nu există motiv care să determine emiterea unui aviz negativ, însă atâta timp cât din probatoriul administrat (raportul de expertiză tehnică judiciară, sesizări ale cetățenilor comunei) rezultă că au fost afectate terenurile și casele locuitorilor comunei, fiind încălcată o clauză a acordului favorabil dat, prin utilizarea drumului de acces din zona "Linia mare" și zonelor limitrofe se apreciază că, nu sunt motive pentru revocarea avizului nefavorabil nr.3512 din 4.09.2006 privind reprofilarea râului Vedea din comuna cu exploatare de nisip și pietriș.

Împotriva acestei hotărâri judecătorești, în termen legal, a declarat recurs reclamanta - " & " SRL, criticând soluția instanței de fond pentru următoarele motive:

1. Instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire Ia capetele 3 și 4 ale cererii introductive, capete ce vizau plata daunelor materiale, morale și cominatorii, arătând că au fost administrate probe și cu privire Ia acestea.

Având în vedere acest aspect se impune admiterea recursului, casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei Ia Tribunalul Teleorman.

2. Un alt motiv de recurs, îl constituie faptul că instanța nu a analizat raportul de expertiză întocmit de expertul, în care se menționează faptul că pentru exploatarea nisipului și pietrișului din vad, există mai multe căi de acces pentru transportul nisipului și pietrișului.

De asemenea, și expertul, specialist în topografie-geodezie - cadastru descrie în raportul de expertiză mai multe căi de acces la perimetrul de exploatare, considerând că folosirea traseelor descrise nu afectează și nu aduce prejudicii terenurilor limitrofe și nici caselor de locuit.

Respingerea acțiunii promovată de - & SRL, nu este coroborată cu ansamblul probator administrat în cauza dedusă judecății.

În aceste condiții, este greu de înțeles emiterea unui aviz nefavorabil, deși sunt în cauză necesare lucrări de regularizare, iar afectarea terenurilor agricole a apărut ca urmare a căderii malurilor din cauza viiturilor de pe râul Vedea și nu ca urmare a modului de exploatare a pietrișului și nisipului din albia răului.

Mai mult, pentru faptul că a fost emis un aviz nefavorabil, societatea - & SRL a fost prejudiciată cu suma de 73.142 lei, așa cum rezultă și din raportul de estimare a profitului nerealizat.

Pentru toate argumentele mai sus-învederate, solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimitere spre rejudecare.

În subsidiar, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate și pe fondul cauzei admiterea cererii în sensul de a revoca în totalitate avizul nefavorabil nr. 3512 din data de 04 septembrie 2006, obligarea intimatului de a emite un aviz favorabil către societatea recurentă, obligarea intimatului la daune materiale, morale și daune cominatorii.

În drept și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă.

Intimata-pârâtă Primăria comunei, prin Primar Șefu, a depus întâmpinare la dosar, solicitând respingerea recursului.

În recurs, s-a administrat proba cu înscrisuri, conform art.305 Cod procedură civilă, recurenta depunând la dosar un raport de estimare a profitului nerealizat, însoțit de factura și chitanța privind contravaloarea efectuării acestuia.

Curtea de Apel Bucureștis -a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul recurs, date fiind prevederile art.3 și 299 Cod procedură civilă și ale art.20 din Legea nr.554/2004, modificată și completată.

Verificând sentința civilă recurată, prin prisma motivelor de recurs formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, potrivit art.3041Cod procedură civilă, Curtea constată că prezentul recurs este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În primul rând, se constată că instanța de fond a respins acțiunea reclamantului în întregul ei, deci și cu privire la capetele 3 și 4 de cerere, iar considerentele hotărârii pronunțate de aceasta cuprind motivele care justifică această soluție, chiar dacă ele au fost expuse cu privire la primele două capete de cerere, care, având un caracter principal în raport de capetele 3 și 4 de cerere, determină soluția și în privința acestora din urmă (accesorium sequitur principale).

Prin urmare, faptul că, formal, instanța de fond nu a arătat că respingerea primelor două capete de cerere, având caracter principal, conduce și la respingerea capetelor 3 și 4 de cerere, prezentând un caracter accesoriu în raport cu primele, nu este de natură să conducă la casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, eventualele lipsuri în motivarea acestei hotărâri putând fi complinite de instanța de recurs. De altfel, art.20 din Legea nr.554/2004 stabilește cu caracter de principiu că o cauză de contencios administrativ nu poate fi trimisă spre rejudecare de două ori.

Astfel, respingând primele două capete de cerere, instanța de fond a stabilit legalitatea și temeinicia avizului nefavorabil nr.3512/04.09.2006, emis de intimatul-pârât, și, pe cale de consecință, inexistența vreunei fapte ilicite, ceea ce echivalează cu neîndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale, prevăzute de art.998-999 cod civil și respingerea cererii de obligare la plata daunelor materiale, ca neîntemeiată.

De asemenea, daunele cominatorii reprezintă mijloace de constrângere pentru a asigura executarea obligațiilor. Or, cum instanța de fond a respins capetele de cerere privind revocarea avizului nefavorabil și obligarea intimatului-pârât la emiterea unui aviz favorabil, nefiind stabilită vreo obligație în sarcina intimatului-pârât, evident că este întemeiată și soluția de respingere a capătului de cerere privind obligarea acestuia din urmă la plata de daune cominatorii.

Probele, inclusiv raportul de estimare depus în recurs, privind cuantumul daunelor solicitate de către recurenta-reclamantă nu sunt concludente și utile cauzei, urmând a fi înlăturate, deoarece cheltuielile efectuate de aceasta nu au fost determinate de fapta ilicită a intimatului-pârât, astfel că nu poate fi angajată răspunderea civilă în privința acestuia.

În al doilea rând, contrar celor susținute prin motivele de recurs, instanța de fond a analizat și raport de expertiză întocmit de expertul (filele 82-86 dosar nr- al Tribunalului Teleorman ), iar faptul că nu i-a acordat forța probantă dorită de recurentă, dând prioritate, argumentat, altor mijloace de probă, nu este de natură să atragă, prin el însuși, modificarea sau casarea sentinței civile recurate, întrucât reprezintă o concretizare a unui atribut esențial al instanței de judecată, acela de a analiza probele, de a stabili situația de fapt reală pe baza lor, de a înlătura pe cele nerelevante.

Pe de altă parte, se constată că și celelalte critici formulate prin motivele de recurs sunt neîntemeiate.

Este de principiu că orice activitate cu caracter economic trebuie desfășurată cu respectarea normelor legale și a drepturilor celorlalte persoane.

Or, în speță, probele administrate de instanța de fond,respectiv memoriile semnate de cei aproximativ 55 de locuitori ai comunei, celelalte înscrisuri și rapoartele de expertiză demonstrează, fără echivoc, că modul în care recurenta a folosit drumurile care aparțin domeniului public și privat al comunei, în vederea exploatării de agregate minerale în vadul râului Vedea, a încălcat atât prevederile avizului condiționat nr.1997/03.05.2006 (fila 57 dosar nr- al Tribunalului Teleorman ), în baza căruia i s-a permis accesul inițial, încălcarea vizând utilizarea necorespunzătoare a drumurilor și modul de exploatare, cât și drepturile fundamentale ale persoanelor care locuiesc sau dețin proprietăți în zonă, prin afectarea gravă a clădirilor (locuințelor) și pășunilor.

Faptul că au fost identificate trasee a căror folosire nu aduce prejudicii terenurilor limitrofe, nu este de natură să conducă la admiterea recursului, deoarece aceste trasee existau, evident, și în perioada când recurenta a beneficiat de un aviz favorabil, dar și condiționat, și l-a încălcat cauzând prejudicii unui număr însemnat de persoane, pe care nu a dovedit că le-a acoperit în vreun fel sau într-o anumită măsură, până la data pronunțării prezentei decizii.

Cât timp recurenta reclamantă nu va acorda garanții clare privind respectarea normelor legale și drepturilor majorității locuitorilor comunei, precum și cu privire la dezdăunarea celor deja afectați, nu se poate considera că ne aflăm în prezența unui refuz nejustificat al autorității de soluționare a cererii sale de emitere a unui aviz favorabil.

Rezultă, deci, că în mod corect a stabilit instanța de fond că avizul nefavorabil nu a fost emis cu exces de putere, neimpunându-se obligarea intimatului pârât la revocarea avizului nefavorabil și/sau la emiterea unui aviz favorabil.

Pe cale de consecință, întrucât nu există motive de modificare sau casare a sentinței civile recurate, se va respinge recursul ca nefondat, conform art.312 alin.1 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă - SRL, împotriva sentinței civile nr.60/20.01.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-pârât PRIMARUL COMUNEI.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26.10.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

--

Red.

Tehnodact. /2 ex./15.02.2010

T -

Președinte:Hortolomei Victor
Judecători:Hortolomei Victor, Radu Constantin Daniel, Voicu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Decizia 2082/2009. Curtea de Apel Bucuresti